ICCJ. Decizia nr. 3919/2009. Penal

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3919/200.

Dosar nr. 2819/62/2006

Şedinţa publică din 25 noiembrie 2009

Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 179/S din 6 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul penal nr. 2819/62/2006 a fost admisă în baza art. 522/1 C. proc. pen. cererea de rejudecare a cauzei formulată de condamnatul N.G.O. şi în consecinţă a fost anulată sentinţa penală nr. 278/2001 a Tribunalului Braşov prin care s-a dispus condamnarea inculpatului N.G. la pedeapsa de 10 ani închisoare, definitivă prin Decizia penală nr. 42/2002 a Curţii de Apel Braşov şi Decizia penală nr. 2835/2002 a Curţii Supreme de Justiţie precum şi mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 382/2002 emis de Tribunalul Braşov dispunându-se punerea de îndată în libertate a inculpatului N.G.O. dacă nu este arestat în altă cauză.

Rejudecând cauza:

S-a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen. în infracţiunea de vătămare corporală - 2 fapte, prev. de art. 181 alin. (1) C. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul N.G.O. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav şi 5 ani interzicerea dreptului prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Cu aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată din 11 ianuarie 2006 la 06 aprilie 2007.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal privind pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. - parte vătămată V.I.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a dispus faţă de inculpatul N.G.O. măsura obligării de a nu părăsi localitatea Codlea fără încuviinţarea instanţei, măsurile de supraveghere fiind încredinţate poliţiei oraşului Codlea, judeţ Braşov.

În baza art. 145/1, art. 145 C. proc. pen. pe durata măsurii preventive inculpatul este obligat:

- să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la Poliţia Codlea, organ desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat;

- să nu schimbe domiciliul fără încuviinţarea instanţei de judecată;

- să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme;

În baza art. 145/1, art. 145 alin. (1/2) C. proc. pen., a impus inculpatului ca pe durata măsurii preventive de a nu părăsi localitatea să nu intre în legătură cu părţile vătămate şi să nu se afle în locuinţa părţilor vătămate.

S-a atras atenţia inculpatului că încălcarea cu rea credinţă a dispoziţiilor de supraveghere atrag înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive.

Copie de pe sentinţă s-a comunicat inculpatului, Poliţiei Codlea, organelor jandarmeriei, poliţiei comunitare, organelor competente să elibereze paşaportul, organelor de frontieră, IPJ Braşov.

În baza art. 169 C. proc. pen., s-a dispus restituirea la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, către partea vătămată T.Z. a toporului folosit la comiterea infracţiunii, obiect aflat la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Braşov.

În baza art. 346 C. proc. pen., art. 998, art. 999 C. civ. s-a dispus obligarea inculpatului N.OG la plata pretenţiilor civile după cum urmează:

- 465,88 lei către partea civilă Spitalul Judeţean Braşov, cu titlu de cheltuieli spitalizare;

- 1.000 lei către partea vătămată V.I., cu titlu de daune morale.

S-a luat act că partea vătămată T.Z. nu a formulat pretenţii civile, în baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească statului suma de 935 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele.

Prin sentinţa penală nr. 278/2001 a Tribunalului Braşov, s-a dispus în baza art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului N.G.O. pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 217 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea aceluiaşi inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)-b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat din durata pedepsei aplicate perioada reţinerii de 24 ore din data de 15 august 1999.

S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

În baza art. 346 C. proc. pen., art. 998-999 C. civ., a fost obligat inculpatul la următoarele sume: câte 10.000.000 lei ROL către părţile civile V.I. şi T.Z. cu titlu de daune morale şi a respins restul pretenţiilor; suma de 4.658.792 lei ROL către partea civilă Spitalul Judeţean Braşov cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 3.970.000 lei ROL cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune astfel, instanţa de fond a reţinut în esenţă faptul că la data de 14 august 1999 inculpatul N.G.O. a efectuat un schimb de valută cu partea vătămată T.Z., iar în dimineaţa zilei de 15 august 1999 observând faptul că primise o bancnotă falsă de la partea vătămată, s-a deplasat la locuinţa acesteia din Codlea înarmat cu un topor, a spart uşa de acces în domiciliul părţii vătămate V.I. şi a lovit cu toporul pe V.I. şi T.Z., cauzându-le vătămări corporale.

Potrivit art. 522/1 C. proc. pen., în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului; dispoziţiile art. 405-408 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător.

Instanţa a procedat iniţial la verificarea condiţiilor esenţiale prevăzute în art. 522/1 C. proc. pen., constatând faptul că inculpatul N.G.O. a fost condamnat şi judecat în lipsă; totodată s-a constatat că inculpatul a fost extrădat în vederea executării pedepsei dispuse prin sentinţa penală nr. 278/2001 a Tribunalului Braşov, sentinţă definitivă.

În acelaşi timp s-a reţinut că în cursul anului 2003 s-a solicitat extrădarea condamnatului N.G.O. în vederea executării aceleiaşi pedepse dispuse prin sentinţa penală nr. 278/2001 a Tribunalului Braşov, extrădare care nu a mai avut loc urmare a neîndeplinirii tuturor formalităţilor prevăzute de lege.

Pentru a verifica cererea inculpatului instanţa a procedat la ascultarea acestuia, urmare căreia s-a impus readministrarea probatoriului pentru verificarea celor susţinute.

Examinând cauza, urmare a analizării probatoriului, tribunalul a constatat următoarele:

În seara zilei de 14 august 1999 inculpatul N.G.O. se afla în discoteca Paradise din localitatea Codlea, unde lucra în calitate de om de ordine. În timpul serviciului a fost contactat de martorul M.H. care l-a întrebat dacă este de acord să schimbe o sumă de bani. Inculpatul fiind de acord, s-a deplasat la masa la care stăteau fraţii T.Z. şi T.E. primind de la aceştia suma de 100 mărci germane şi plătind în schimb suma de 800.000 lei vechi.

După terminarea programului de lucru, în aceeaşi noapte, inculpatul s-a deplasat la o discotecă în Poiana Braşov, însoţit de martorii O.M. şi M.A. Spre dimineaţă toţi trei au revenit în Braşov unde inculpatul N. a încercat să schimbe bancnota de 100 mărci germane; cu acest prilej a fost informat de persoana care intenţiona să-i schimbe bancnota că instrumentul de plată era fals.

Situaţia creată a deranjat pe inculpat motiv pentru care, însoţit de cei doi martori – O. şi M., a plecat cu un taxi în localitatea Codlea pentru a solicita fraţilor T. suma de 800.000 lei plătită pentru schimbul efectuat cu o seară înainte.

În apropierea imobilului în care locuiau fraţii Z., inculpatul a coborât din taxi-ul cu care venise şi s-a deplasat la locuinţa martorului M.H. pentru a-i cere acestuia să-i arate unde locuiesc persoanele căutate. Intimidate de ameninţările inculpatului, martorul M.H. l-a condus pe inculpat la locuinţa părţilor civile. Împreună cu inculpatul s-a deplasat la imobilul în care locuiesc părţile civile şi martorul M.A. care însă a rămas în scara blocului. Inculpatul a urcat la palierul pe care se afla situat locuinţa părţilor civile şi a bătut în uşă cu pumnii cerând ca T.Z. să iasă din casă. Deranjul făcut de inculpat care lovea uşa părţilor vătămate a făcut ca pe palier să se strângă câţiva vecini. În timp ce lovea în uşă, inculpatul striga ca T.Z. să iasă din casă. Datorită scandalului produs, la uşa de intrare în imobil a apărut partea vătămată T.Z. care pentru intimidare a luat un topor pe care îl ţinea lângă uşă; în urma părţii vătămate T.Z. au ieşit mama şi soţia acestuia.

În aceste împrejurări inculpatul şi partea vătămată T.Z. s-au îmbrâncit şi lovit reciproc, situaţie în care inculpatul - care potrivit spuselor sale a făcut sport de performanţă, a luat din mâna părţii vătămate toporul; situaţia creată a determinat partea vătămată să se refugieze în apartamentul său împreună cu mama şi soţia sa, iar inculpatul a început să lovească în uşa de acces cu toporul pentru a determina părţile vătămate să iasă din locuinţă.

Întrucât acţiunile inculpatului continuau, partea vătămată T.Z. a deschis uşa apartamentului şi pentru câteva momente atât acesta cât şi inculpatul şi-au adresat injurii reciproce; iritat de discuţiile avute inculpatul a ridicat toporul şi l-a direcţionat spre partea vătămată V.I., aflată în faţa părţii vătămate T.Z., lovind în zona capului ambele părţi vătămate.

Imediat după lovirea părţilor vătămate inculpatul a fugit pe scările ce asigurau accesul în palierul blocului, fiind urmărit de rudele părţilor vătămate; în scara blocului, la intrare, s-a întâlnit cu martorul M.A. şi împreună s-au deplasat la organele de poliţie pentru a relata evenimentele.

Tribunalul a constatat că starea de fapt reţinută mai sus diferă de cea constatată de prima instanţă, care a consemnat că inculpatul a venit la locuinţa părţilor vătămate înarmat cu un topor. Declaraţiile părţii vătămate T.Z. şi ale inculpatului au înlăturat contradicţiile referitoare la proprietatea toporului.

În ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 C. pen., s-a constatat că potrivit declaraţiilor părţii vătămate T.Z., părţile s-ar fi împăcat. Procedând la rejudecarea cauzei, tribunalul a apreciat că poate adopta oricare dintre soluţiile prevăzute de Codul penal, putând dispune condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal. Rejudecarea presupune soluţionarea din nou a cauzei, fiind posibilă şi împăcarea părţilor.

S-a constatat însă că fapta de distrugere a avut loc la data de 15 august 1999 pentru care s-a împlinit termenul de prescripţie la data de 15 februarie 2007, sens în care s-a făcut aplicarea art. 10 lit. g) C. proc. pen., nemaifiind posibilă condamnarea inculpatului sau încetarea procesului penal pentru această faptă.

Chiar dacă inculpatul a suferit deja o condamnare, soluţionând din nou cauza, nu se poate proceda la rejudecarea parţială a acesteia.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul N.G. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând desfiinţarea ei iar în cadrul rejudecării pronunţarea unei noi hotărâri legale şi temeinice.

În dezvoltarea motivelor de apel Parchetul a arătat în esenţă că hotărârea apelată este nelegală sub aspectul aplicării dispoziţiilor art. 10 lit. g) C. proc. pen. în raport de infracţiunea prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. reţinută în sarcina inculpatului întrucât în condiţiile în care inculpatul N.G.O. a fost deja judecat şi condamnat prin sentinţa penală nr. 278/2001 a Tribunalului Braşov nu mai sunt incidente în cauză dispoziţiile privind prescripţia răspunderii penale, deoarece după momentul pronunţării unei hotărâri definitive de condamnare nu mai are loc curgerea timpului în favoarea prescrierii răspunderii penale, în cazul dat stabilindu-se în mod greşit că acesta s-ar fi împlinit la data de 15 februarie 2007. Dacă s-ar admite o astfel de ipoteză s-ar ajunge în situaţia inadmisibilă ca toate persoanele condamnate în lipsă care în mod voit s-au sustras urmăririi penale şi judecăţii să aibă posibilitatea, după calcularea termenului de prescripţie a răspunderii penale să solicite rejudecarea lor şi aplicarea faţă de ei a dispoziţiilor art. 10 lit. g). C. proc. pen.

În ceea ce priveşte netemeinicia sentinţei penale nr. 179 din 6 aprilie 2007 a Tribunalului Braşov, parchetul a arătat în esenţă că pedeapsa aplicată inculpatului N.G. este neîndestulătoare sub aspectul cuantumului, nefiind dozată corespunzător prin prisma circumstanţelor reale ale comiterii faptelor, a gradului înalt de pericol social al acestora şi a circumstanţelor personale ale inculpatului.

În şedinţa publică din data de 3 septembrie 2008 Parchetul, prin procurorul de şedinţă, a suplimentat motivele de apel solicitând înlăturarea din cuprinsul pedepsei complementare şi a celei accesorii aplicate de prima instanţă a interzicerii dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a) teza I-a, întrucât interzicerea acestui drept nu este justificată prin prisma naturii infracţiunilor pentru care este judecat inculpatul

Inculpatul a arătat în esenţă în dezvoltarea motivelor de apel că în mod greşit prima instanţă nu a reţinut în favoarea sa dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. respectiv comiterea faptei în stare de provocare întrucât din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă indubitabil că inculpatul s-a aflat într-o astfel de stare, săvârşind fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinate de o provocare din partea persoanei vătămate, produse prin violenţă şi ameninţare cu violenţa, sens în care se impune reţinerea în favoarea sa a acestei circumstanţe atenuante legale şi aplicarea unei pedepse sub limita minimă prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care este judecat.

Analizând apelurile formulate de către Parchet şi inculpat pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de apel a constatat că acestea sunt nefondate.

Prima instanţă a procedat corect stabilind că în speţă sunt îndeplinite toate condiţiile impuse de art. 522/1 C. proc. pen. privind rejudecarea inculpatului N.O. - persoană extrădată - judecat şi condamnat în lipsă pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen. şi respectiv art. 217 alin. (1) C. pen. şi pe cale de consecinţă a dispus în mod judicios anularea sentinţei penale nr. 278/2001 a Tribunalului Braşov şi a mandatului de executare emis în baza sentinţei penale menţionate.

Rejudecând cauza, instanţa de fond a readministrat întreg probatoriul cu respectarea tuturor drepturilor procesuale recunoscute de lege părţilor, a analizat şi a coroborat materialul probator administrat în cauză atât în etapa urmăririi penale cât şi în cea a cercetării judecătoreşti şi a stabilit pe baza acestuia o stare de fapt corecta.

În raport de starea de fapt stabilită instanţa de fond a dat o corectă încadrare juridică faptelor reţinând în mod temeinic că inculpatul N.OG se face vinovat de comiterea infracţiunii de distrugere sau alte violenţe prev. de art. 217 alin. (1) C. pen. şi tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen.; ambele infracţiuni au fost comise de inculpat cu intenţie.

Prima instanţă a arătat în mod judicios în considerentele sentinţei pronunţate care sunt motivele pentru care în speţă nu poate fi reţinută circumstanţa atenuantă legală prev. de art. 73 lit. b) C. pen. respectiv comiterea faptei în stare de provocare, considerente care sunt aplicabile şi după ce instanţa de apel a procedat la reaudierea inculpatului şi a ambelor părţi vătămate; deşi partea vătămată a încercat în cursul rejudecării procesului - atât la instanţa de fond cât şi în apel - să acrediteze ideea că la momentul incidentului era o persoană mai agresivă şi cunoscută în societate cu un comportament violent, împrejurare care a condus la amplificarea conflictului dintre el şi inculpat, în speţă nu s-a dovedit că la momentul la care inculpatul a desfăşurat activitatea infracţională se afla sub imperiul unei puternice stări de tulburare sau emoţie determinate de o provocare din partea părţilor vătămate produse prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă; momentul lovirii părţilor vătămate este distanţat în timp de cel în care inculpatul a aflat că bancnota de 100 mărci germane este falsă şi oricum o asemenea împrejurare, chiar dacă ar fi considerată „acţiune ilicită", nu îmbracă o formă gravă şi nu este în măsură să provoace o tulburare atât de profundă sau o emoţie atât de puternică care să justifice activitatea infracţională desfăşurată de inculpat.

Nici împrejurarea că partea vătămată T.Z. a încercat să intimideze inculpatul scoţând din propriul său imobil un topor şi răspunzându-i inculpatului cu aceeaşi agresivitate verbală pe care a folosit-o şi inculpatul, nu poate fi apreciată „provocare" a inculpatului întrucât nu partea vătămată s-a deplasat la uşa inculpatului provocând scandal şi ameninţând cu acte de violenţă ci inculpatul - care, din moment ce s-a deplasat la uşa părţii vătămate provocând scandal nu pare să fi fost impresionat de „faima" de „persoană violentă" pe care pretinde partea vătămată că o avea la acel moment, ba mai mult, potrivit propriilor declaraţii inculpatul a făcut sport de performanţă ceea ce îi conferea o superioritate într-o eventuală confruntare - a procedat în acest fel, deci el a fost iniţiatorul scandalului; pe altă parte nu rezultă că partea vătămată T.Z. ar fi intenţionat să folosească în vreun fel acest topor, să lovească cu el, sau că ar fi ridicat toporul sau l-ar fi îndreptat în direcţia inculpatului; oricum după momentul deposedării părţii vătămate T.Z. de topor şi refugierea acestuia din urmă în propriul imobil apare nejustificată escaladarea violenţei la care a recurs inculpatul.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei principale aplicate inculpatului N.OG pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen., instanţa de apel a constatat că au fost avute în vedere în procesul de individualizare judiciară toate criteriile prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) iar cuantumul pedepsei aplicate şi modalitatea de executare stabilită sunt în măsură să conducă la atingerea scopului prev. de art. 52 C. pen. În speţă nu se impune nici majorarea şi nici reducerea cuantumului pedepsei, având în vedere circumstanţele reale în care infracţiunea a fost comisă, numărul victimelor, urmările produse, circumstanţele personale ale inculpatului şi stăruinţa depusă de inculpat şi familia acestuia pentru a despăgubi partea vătămată T.Z. cu care s-a împăcat sub aspectul laturii civile.

Cu toate acestea, sub aspectul întinderii pedepsei complementare şi a celei accesorii aplicate inculpatului N.G.O. instanţa de apel a apreciat că apare nejustificată interzicerea faţă de inculpat a dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a) teza a I-a întrucât natura juridică a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului nu motivează interzicerea acestui drept, iar instanţa de fond nu a menţionat în considerentele sentinţei atacate care este raţionamentul pentru care inculpatul este nedemn să exercite acest drept.

În ceea ce priveşte soluţia primei instanţe de încetare a procesului penal faţă de inculpat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prev. de art. 217 alin. (1) C. pen., în mod corect a apreciat prima instanţă că în speţă a intervenit prescripţia răspunderii penale relativ la această infracţiune; Împrejurarea că inculpatul N.OG a fost iniţial condamnat prin sentinţa penală nr. 278/2001 a Tribunalului Braşov pentru această infracţiune apare nerelevantă câtă vreme instanţa de fond, constatând că sunt îndeplinite condiţiile pentru rejudecarea inculpatului conform art. 522/1 C. proc. pen., a anulat această hotărâre procedând la rejudecarea integrală a cauzei; hotărârea de condamnare a inculpatului pentru această infracţiune a avut consecinţa întreruperii cursului prescripţiei conform art. 123 C. pen. însă în speţă, constatând că s-a împlinit termenul de prescripţie specială stabilit conform art. 124 raportat la art. 122 lit. e) C. pen., instanţa de fond nu putea decât să constate acest aspect şi să dispună încetarea procesului penal; această cauză de încetare a procesului penal prevalează celei prevăzute de art. 10 lit. h) C. proc. pen. situaţie în raport cu care critica adusă de parchet sentinţei penale atacate, sub acest aspect apare ca nefondată.

Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 80/AP din 10 septembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi inculpatul N.G.O. împotriva sentinţei penale nr. 179/S din 6 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul penal nr. 2819/62/2006 pe care a desfiinţat-o sub aspectul conţinutului pedepsei complementare şi a celei accesorii aplicate inculpatului N.G.O.

Rejudecând în aceste limite:

În baza art. 20 raportat la art. 174, art. 176 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului, pe lângă pedeapsa principală stabilită de prima instanţă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice) şi art. 64 lit. b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) pe o durată de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice) şi art. 64 lit. b) C. pen. (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat).

A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale atacate.

A menţinut măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu luată faţă de inculpatul N.G.O. prin hotărârea atacată precum şi obligaţiile impuse acestuia pe durata acestei măsuri.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul N.G.O.

Prin motivele de recurs Parchetul a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegalitate şi netemeinicie, respectiv:

1. În mod greşit, s-a dispus încetarea procesului penal, în temeiul art. 10 lit. g) C. proc. pen., în raport cu infracţiunea prevăzută de art. 217 alin. (1) C. proc. pen., motiv de recurs întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 16 C. proc. pen.

2. În mod nejustificat, instanţele de judecată au aplicat inculpatului ( cu prilejul rejudecării cauzei în baza art. 5221 C. proc. pen.) o pedeapsă mai mică decât cea apreciată în primul ciclu procesual de către instanţele de judecată, ca fiind legală şi temeinică, motiv de recurs întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Inculpatul N.G.O. a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:

1. Instanţa de apel a omis să se pronunţe cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice din tentativă la omor deosebit de grav în două infracţiuni de vătămare corporală sau vătămare corporală gravă, motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

2. În mod greşit a fost reţinută în sarcina sa săvârşire4a infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) – art. 176 lit. b) C. pen., încadrarea juridică corectă constituind-o două infracţiuni prevăzute de art. 182 C. pen., în condiţiile în care nu a intenţionat să suprime viaţa părţilor vătămate. Motivul de recurs a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 17 C. proc. pen.

3. Pedeapsa aplicată a fost greşit individualizată în raport cu circumstanţele reale ale săvârşirii faptei (a fost atacat cu un topor) şi circumstanţele sale personale (a avut o atitudine sinceră, nu a mai săvârşit alte infracţiuni), motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând hotărârea instanţei de apel sub motivele invocate, constată că în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

În cauză, se constată că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra cererii formulate de inculpatul N.G.O. referitoare la schimbarea încadrării juridice dată faptei dintr-o tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) –art. 176 lit. b) C. pen., în două infracţiuni de vătămare corporală, prevăzute de art. 181 C. pen., sau, două infracţiuni de vătămare corporală gravă, prevăzute de art. 182 C. pen., cu consecinţa reindividualizării pedepselor.

Inculpatul a depus motivele de apel formulate în scris în care apare solicitarea de schimbarea a încadrării juridice, întemeiată pe dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., motive aflate la filele 49-51 dosar Curtea de Apel Braşov, susţinând în esenţă, că nu a avut intenţia de a suprima viaţa părţii vătămate.

Cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei a fost susţinută de apărătorul ales al inculpatului cu prilejul dezbaterilor în fond a apelurilor declarate, care au avut loc în şedinţa din 3 septembrie 2008 (fila 137 dosar instanţă apel).

Cum în cauză instanţa de apel nu a examinat motivul principal de apel invocat de inculpatul N.G.O. (schimbarea încadrării juridice dată faptei), ci doar motivul subsidiar [greşita individualizare a pedepsei ca urmare a nereţinerii circumstanţelor atenuante legale prev. de art. 73 lit. b) C. pen.], Decizia atacată cu recurs este afectată de cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., constând în omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unei cereri esenţiale de natură să garanteze drepturile părţilor şi să influenţeze soluţia procesului.

Înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite cele două condiţii ale cazului de casare menţionat.

Astfel, prin omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra cererii de schimbare a încadrării juridice Înalta Curte apreciază că a fost încălcat dreptul la apărare al inculpatului, în sens larg, fiindu-i lezate interesele legitime în proces, ceea ce echivalează, practic, cu o nesoluţionare a fondului cauzei cu care a fost investită instanţa de apel.

Cu privire la cea de a doua cerinţă a textului respectiv ca omisiunea să influenţeze soluţia procesului, Înalta Curte constată că există posibilitatea (dacă nu ar fi existat această omisiune) să se pronunţe o altă soluţie, decât cea care a fost pronunţată, cu consecinţe nu numai asupra încadrării juridice, dar şi asupra stabilirii pedepsei, date fiind limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile de vătămare corporală sau vătămare corporală gravă.

În consecinţă, având în vedere că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 378 alin. (3) C. proc. pen. care prevede obligativitatea pronunţării asupra tuturor motivelor de apel invocate, Înalta Curte constată că Decizia atacată este supusă casării, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte reţine că recursul inculpatului se află într-o strânsă legătură cu recursul parchetului, motivele de recurs invocate fiind în interacţiune directă, cu posibilitatea ca acestea să influenţeze soluţionarea fiecărei căi de atac, Înalta Curte, va admite, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., atât recursul formulat de inculpat, cât şi cel formulat de Parchet şi va casa Decizia cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor formulate.

Având în vedere considerentele expuse şi în raport de omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra tuturor motivelor de apel invocate, apare ca lipsită de utilitate analiza celorlalte motive de recurs de către instanţe, motive care însă vor fi analizate cu prilejul rejudecării.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de inculpatul N.G.O.

Casează Decizia penală nr. 80 din 10 septembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor formulate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 3897/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215...  ICCJ. Decizia nr. 3937/2009. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3919/2009. Penal