ICCJ. Decizia nr. 4078/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4078/200.
Dosar nr. 5939/1/2009
Şedinţa publică din 7 decembrie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 492 din 11 noiembrie 2008, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 406 alin. (4) C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnatul S.D. împotriva sentinţei penale nr. 620 din 23 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Satu Mare în dosarul nr. 3669/2003, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 346 din 22 ianuarie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
S-a dispus continuarea executării sentinţei penale nr. 620/2005 a Tribunalului Satu Mare, (prin care, inculpatul S.D. a fost condamnat: - la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 74 lit. b) C. pen. raportat la art. 76 lit. a) C. pen.; - la o pedeapsă de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 74 lit. b) raportat la art. 76 lit. e) C. pen., stabilindu-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, iar urmare revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 387/1997 a Tribunalului Hunedoara, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 314/1998 a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a dispus ca această pedeapsă să fie executată alături de pedeapsa aplicată de 5 ani închisoare, în final stabilindu-se ca inculpatul să execute o pedeapsă de 7 ani închisoare, prin privare de libertate).
Prin hotărârea sus menţionată s-a mai dispus, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., obligarea revizuientului condamnat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel revizuientul S.D., care a reiterat motivele invocate în cererea iniţială.
Prin Decizia penală nr. 32/A din 10 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul S.D.
De asemenea, a fost obligat apelantul revizuient la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs revizuientul S.D. care a reiterat motivele anterior invocate în cererea iniţială.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., a constatat nefondat recursul declarat de revizuientul condamnat şi l-a respins ca atare, prin Decizia penală nr. 2481 din 29 iunie 2009, pronunţată în dosarul nr. 1657/83/2007.
Pentru a dispune astfel, instanţa de ultim control procesual, în esenţă, a constatat că motivele invocate de revizuient nu se circumscriu cazurilor expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 394 C. proc. pen. respingând, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat S.D. împotriva deciziei penale nr. 32/A din 10 martie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, şi, potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., l-a obligat pe recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Împotriva deciziei mai sus-menţionate contestatorul condamnat a formulat, în termen legal, contestaţie în anulare, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pentru motivele detaliate în memoriile depuse la dosar, prin apărători aleşi, la care a anexat seturi de înscrisuri în dovedirea susţinerilor sale .
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat dosarul cu nr. 5939/1/2009, fixându-se prim termen la 19 august 2009, în vederea discutării cererii de suspendare a executării hotărârii de condamnare până la soluţionarea contestaţiei în anulare, cerere respinsă, în baza art. 390 C. proc. pen., prin încheierea de şedinţă din 12 octombrie 2009.
La 26 octombrie 2009, s-a dispus prin încheierea de şedinţă din aceeaşi dată, în baza art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, iar ultimul termen fixat pentru soluţionarea contestaţiei în anulare pe fondul său fiind la 7 decembrie 2009.
La termenul fixat, contestatorul condamnat s-a prezentat personal şi asistat de apărător ales, precizând că înţelege să-şi retragă recursul formulat.
Potrivit dispoziţiilor art. 386 C. proc. pen. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în cazurile strict şi limitativ prevăzute de la lit. a) – e), fiind o cale de atac extraordinară - de retractare - pusă la îndemâna părţilor care au fost judecate de către instanţa de recurs în lipsă, cu procedura necompletă sau care au fost în imposibilitate de a se prezenta la instanţa de recurs, legiuitorul stabilind şi termenele în care titularii acesteia o pot formula .
Din examinarea textului legal anterior invocat se constată că oricare dintre părţi, în virtutea principiului disponibilităţii, poate uza de dreptul de a sesiza instanţa, iar în cazul în care deja a uzat de acest drept, nimic nu o împiedică să retragă contestaţia în anulare, caz în care, instanţa are obligaţia de a lua act de declaraţia de retragere a contestaţiei în anulare respective.
De altfel, această soluţie este consacrată şi prin dispoziţiile art. 246 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal, în timpul şedinţei, fie prin cerere scrisă, iar renunţarea la judecată se constată prin încheiere cu caracter definitiv.
De asemenea şi dispoziţiile Codului de procedură civilă constituie, potrivit art. 721, procedura de drept comun şi în materiile prevăzute de alte legi, în măsura în care aceste nu cuprind dispoziţii potrivnice, iar Codul de procedură penală nu are astfel de prevederi contrare, soluţia care se impune, în speţă, ca o reflectare a voinţei contestatorului condamnat, este, deci, aceea de a lua act de manifestarea de voinţă a acestuia în sensul retragerii contestaţiei în anulare formulată împotriva deciziei penale nr. 2481 din 29 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1657/83/2007.
Pe cale de consecinţă, faţă de manifestare de voinţă, liber exprimată de contestatorul condamnat S.D., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, va lua act de retragerea contestaţiei în anulare formulată de acesta împotriva deciziei penale nr. 2481 din 29 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1657/83/2007.
Conform dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de declaraţia de retragere a contestaţiei în anulare formulată de contestatorul condamnat S.D. împotriva deciziei penale nr. 2481 din 29 iunie 2009 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul nr. 1657/83/2007.
Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4073/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4153/2009. Penal → |
|---|
