ICCJ. Decizia nr. 4125/2009. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4125/2009
Dosar nr. 986/2/2009
Şedinţa publică din 9 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 319 din 11 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti a admis sesizarea autorităţilor din Grecia şi a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare nr. I din 27 aprilie 2007 emis de Biroul Procurorului General de pe lângă Curtea de Apel a Insulei Creta – Grecia, privind pe cetăţeanul grec A.P.G. (fiul lui M. şi E.).
A dispus arestarea persoanei solicitate A.P.G. pe o perioadă de 30 zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare ce va fi emis conform art. 90 alin. (1)3 din Legea nr. 302/2004, modificată.
A dispus predarea persoanei solicitate către autorităţile elene, cu condiţia respectării regulii specialităţii.
A constatat că persoana solicitată a fost reţinută şi arestată în cursul procedurii de la 7 octombrie 2008 la 7 noiembrie 2008.
S-a constatat că hotărârea este executorie în ceea ce priveşte arestarea persoanei solicitate.
Instanţa a reţinut că autorităţile judiciare din Grecia prin Biroul Naţional Interpol – Bucureşti au solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare nr. I emis la data de 27 aprilie 2007 de adjunctul Procurorului General de pe lângă Curtea de Apel a Insulei Creta – Grecia faţă de cetăţeanul grec A.P.G., în vederea efectuării urmăririi penale în şase cauze în care au fost emise mandatele de arestare, precum şi în vederea executării a şase pedepse aplicate prin hotărâri definitive, după cum urmează:
1. Pentru efectuarea urmăririi penale în şase cauze au fost emise:
a) mandatul de arestare din 31 mai 1993 pentru o fraudă cu un prejudiciu de 267.982.800 drahme, echivalentul a 786.542,22 euro, prin fapte prevăzute de art. 375 alin. (1), (2) şi art. 386 alin. (1), (3) C. pen. elen şi pedepsite cu închisoare de la 5 la 10 ani;
b) mandatul de arestare din 11 februarie 1997 pentru o fraudă cu un prejudiciu de 105 milioane drahme, echivalent 308.179,98 euro prin fapte prevăzute de art. 386 - 1 şi art. 263 A C. pen. elen coroborat cu art. 1-1 din Legea nr. 1608/1950 şi pedepsite cu închisoare pe viaţă;
c) mandatul de arestare din 29 ianuarie 1997 pentru o fraudă cu un prejudiciu de 320 milioane drahme, echivalent 939.215,17 euro, prevăzută de art. 386 - 1, 3 şi art. 263 A C. pen. elen, coroborate cu art. 1-1 din Legea elenă nr. 1608/1950 şi pedepsită cu închisoare pe viaţă;
d) mandatul de arestare din 2 noiembrie 1994 pentru o fraudă cu un prejudiciu de 571 milioane drahme, echivalent 1.675.912 euro, faptă prevăzută de art. 386 – 1 şi art. 263 A C. pen. elen coroborate cu art. 1-1 din Legea nr. 1608/1950 şi pedepsită cu închisoare pe viaţă;
e) mandatul de arestare din 30 ianuarie 1996 pentru o fraudă cu un prejudiciu de 45 milioane drahme, echivalent 132.077,13 euro, faptă prevăzută de art. 386 – 1, 3 C. pen. elen, coroborat cu art. 1-1 din Legea nr. 1608/1950 şi pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 ani;
f) mandatul de arestare din 10 februarie 1993 pentru delapidare, faptă prevăzută de art. 375-1 şi 2, art. 98 C. pen. elen şi pedepsită cu închisoare de la 5 la 10 ani.
2. Pentru executarea pedepselor au fost emise şase mandate de executare referitoare la pedepse cuprinse între 7 luni şi 4 ani închisoare.
Ascultată de instanţă, persoana solicitată nu a formulat obiecţiuni cu privire la identitate, invocând, însă, ca motive de refuz al executării mandatului de arestare mai multe situaţii, sintetizate de instanţă, astfel:
- împlinirea termenului de prescripţie referitor la executarea pedepselor aplicate prin deciziile definitive de condamnare;
- incidenţa art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 în cauzele în care s-au emis mandate de arestare în cursul urmăririi penale, în sensul că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, încadrarea juridică este alta, care atrage pedepse de până la 5 ani închisoare în raport de care răspunderea penală este prescrisă conform legislaţiei elene;
- în cauză au fost depăşite termenele de soluţionare a cererii de executare a mandatului european de arestare, prevăzute de art. 95 din Legea nr. 302/2004.
Analizând obiecţiunile persoanei solicitate pe baza actelor dosarului, instanţa a constatat că sunt întemeiate cele referitoare la împlinirea termenului de prescripţie a executării celor 6 pedepse pentru care au fost emise mandatele de executare.
În ce priveşte mandatele de arestare emise în cauzele aflate în cursul urmăririi penale, obiecţiile persoanei solicitate au fost găsite neîntemeiate.
Astfel, referitor la motivul de refuz al executării prevăzut de art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004 s-a arătat că acest text de lege nu este incident, întrucât implică şi condiţionează de existenţa unui alte hotărâri pronunţate de un alt stat membru al U.E. decât statul emitent, ceea ce nu este cazul în speţă.
Apoi, nu este incident nici refuzul opţional de executare, prevăzut de art. 88 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004, care face trimitere la situaţia de sub art. 85 alin. (2) din aceeaşi lege, întrucât faptele imputate se regăsesc între cele prevăzute de art. 85 alin. (1) pct. 8 şi 20 şi, oricum, infracţiunile pentru care au fost emise mandatele de arestare în cursul urmăririi penale se regăsesc ca infracţiuni şi în legislaţia statului solicitat, respectiv în dispoziţiile art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. şi, respectiv, în art. 2151 C. pen. din România.
Cât priveşte susţinerea că răspunderea penală ar fi prescrisă pentru infracţiunile aflate în curs de urmărire penală, instanţa a purtat corespondenţa cu autorităţile judiciare elene, care, prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Creta, a confirmat existenţa unor modificări substanţiale în dispoziţiile penale care prevăd aceste infracţiuni, dar aceste modificări nu îi sunt favorabile persoanei solicitate, detaliind cu trimitere la încadrările juridice şi pedepse, între care este individualizată şi pedeapsa încarcerării pe viaţă.
Instanţa a constatat că în cauză singurul motiv de refuz ce poate fi avut în vedere este cel prevăzut de art. 88 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004 potrivit căreia: „Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când, conform legislaţiei române, răspunderea pentru infracţiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competenţa autorităţile române".
Fiind vorba de o facultate a instanţei – şi nu o obligaţie – instanţa apreciază că executarea mandatului european de arestare nu poate fi refuzată, având în vedere săvârşirea faptelor exclusiv pe teritoriul statului solicitant, că prin acestea au fost produse consecinţe patrimoniale impresionante, fiind vorba de fapte de o complexitate şi gravitate, deosebite.
Pe de altă parte, s-a arătat că termenul de prescripţie a răspunderii penale, potrivit legislaţiei române, este împlinit numai dacă se are în vedere încadrarea juridică a faptelor de la data săvârşirii infracţiunilor, respectiv anii 1991-1992, însă în raport cu încadrările juridice de după 1996 termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, conform art. 124 C. pen., este de 22 ani şi 6 luni, neîmplinit.
În sfârşit, în referire la depăşirea termenelor prevăzute de art. 95 din Legea nr. 302/2004, s-a argumentat prin insistenţele statului solicitant în soluţionarea cererii.
Împotriva acestei hotărâri persoana solicitată A.P.G. a declarat recurs, nemotivat în scris, susţinut oral doar prin apărătorul din oficiu, care a lăsat soluţia la aprecierea instanţei.
Persoana solicitată deşi a fost citată la adresele cunoscute în cauză şi prin afişare, a lipsit de la judecată.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul persoanei solicitate nu este fondat.
Potrivit art. 90 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, modificată, persoana solicitată poate face opoziţie la executarea mandatului european de arestare numai prin invocarea vreunuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, precum şi în ce priveşte identitatea.
Obiecţii privind identitatea nu au fost invocate, iar cele privind existenţa unuia dintre motivele obligatorii sau opţionale de neexecutare, nu sunt întemeiate.
Raportând datele referitoare la faptele pentru care au fost emise mandatele de arestare în cursul urmăririi penale, la dispoziţiile art. 85 din Legea nr. 302/2004, care nominalizează infracţiunile care dau loc la predare, se constată că, în adevăr, primele se regăsesc sub pct. 8 şi 20 – frauda şi, respectiv, înşelăciunea – din textul de lege menţionat.
Analiza făcută de instanţă asupra cazurilor obligatorii sau opţionale de refuz al executării mandatului european de arestare este judicioasă, fiind întemeiată concluzia inexistenţei vreunora dintre motivele obligatorii de refuz al executării, prevăzute de art. 88 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
Cât priveşte identificarea cazului prevăzut de art. 88 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 302/2004, în care refuzul executării mandatului european de arestare este opţional, aceeaşi instanţă a făcut o apreciere corectă atunci când a hotărât că executarea mandatului european de arestare, în raport de circumstanţele cauzei, nu poate fi refuzată.
Persoana solicitată este cetăţean al Greciei, a comis numeroase fapte apreciate de autorităţile judiciare ale statului solicitant ca deosebit de grave, care au avut ca urmări prejudicii însemnate aduse atât proprietăţii private cât şi publice.
Chiar dacă faptele prevăzute de legea penală au fost comise cu mai mulţi ani în urmă, autorităţile statului solicitant găsesc necesar să finalizeze procedurile de urmărire penală pentru aplicarea legii, inclusiv în latura despăgubirilor şi insistă în respectarea angajamentelor asumate pe baza principiilor recunoaşterii şi încrederii reciproce.
Acestea sunt argumentele pentru care va fi menţinută hotărârea instanţei, de executare a mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A.P.G.
În referire la respectarea termenelor prevăzute de art. 95 din Legea nr. 302/2004 în soluţionarea cererilor cu acest obiect, Curtea constată, pe de o parte, că termenul prevăzut de alin. (3) al textului de lege sus-menţionat, de soluţionare a cauzei, priveşte persoana solicitată arestată, ori, în cauză, aceasta se află în stare de libertate iar, pe de altă parte, că încălcarea acestui termen nu atrage nulitatea actului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de persoana solicitată A.P.G. împotriva sentinţei penale nr. 319 din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Onorariul interpretului de limba greacă, pe timp de 4 ore, se va plăti din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4173/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4128/2009. Penal. înlocuirea măsurii... → |
|---|
