ICCJ. Decizia nr. 4155/2009. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4155/2009
Dosar nr.44536/3/2007
Şedinţa publică din 11 decembrie 2009
Asupra recursurilor penale de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 701 din 10 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza dispoziţiilor art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată inculpata D.A. la 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. cu referire la art. 82 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata D.S. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
S-a luat act că inculpatele au fost reţinute 24 ore - 24 octombrie 2006 în prezenta cauză.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că la data de 23 noiembrie 2006 martorul O.N. a formulat un autodenunţ la organele de politie din cadrul Secţiei 14 prin care a sesizat că cele două inculpate, angajate la Administraţia Fondului Imobiliar - Oficiul de Administrare nr. 4, sector 4, i-au pretins în aceeaşi zi suma de 1000 euro pentru a înlocui o notă de constatare întocmită anterior, referitoare la destinaţia spaţiului de la punctul de lucru din sectorul 4 al SC P. SRL.
De remarcat este că nota de constatare întocmită avea drept consecinţă majorarea pe viitor a chiriei pentru spaţiul de la punctul de lucru menţionat mai sus, întocmirea unei fişe de calcul, precum şi o recalculare pentru perioada anterioară.
Urmare a autodenunţului formulat de O.N., procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti împreună cu organele de politie D.G.A. au făcut demersurile necesare pentru constatarea infracţiunii flagrante.
Din depoziţia denunţătorului după refacerea urmăririi penale şi cea dată în cursul cercetării judecătoreşti, tribunalul a reţinut că acesta o cunoştea pe inculpata D. de mai mult timp, relaţia fiind strict profesionala.
Expunându-i problema sa legată de suprafaţa spaţiului de la punctul de lucru al SC P. SRL, inculpata D.S. i-a explicat că potrivit notei de constatare întocmită anterior s-a procedat la o recalculare a chiriei urmând să plătească cu efect retroactiv suma de 30.000 RON. În aceeaşi discuţie inculpata i-a sugerat ca problema se poate rezolva de „d-na inspector" - inculpata D.A. - „care a mai rezolvat asemenea probleme pentru suma de 1000 euro".
A precizat denunţătorul că în discuţiile telefonice dar şi cele directe, inculpata D.A. i-a pretins în mod direct suma de 1000 euro pentru a-i rezolva problema.
Denunţătorul a relatat în detaliu momentul în care a înmânat inculpatei D. suma de 1000 euro, înseriată şi marcat cu cuvântul „mită" - rezultând fără echivoc ca aceasta a primit şi chiar a numărat suma de bani aflata în plic.
La scurt timp de la acest moment a fost chemată şi inculpata D. pentru a confirma modul de rezolvare a situaţiei denunţătorului.
Susţinerea denunţătorului a fost confirmată şi de depoziţiile martorilor P.A.M. şi P.C. care au relatat instanţei că plicul conţinând suma de 1000 euro, inscripţionată cu cuvântul „Mită" a fost găsit pe biroul inculpatei D.
A rezultat totodată din depoziţiile acestora că la momentul realizării flagrantului, întrebate asupra provenienţei sumei de bani găsită în birou, inculpatele au declarat că nu ştiu nimic, dar ca urmare a insistentei anchetatorilor, inculpata D. a „afirmat ceva în sensul unei recunoaşteri că a primit banii pentru un dosar".
De remarcat că poziţia inculpatelor atât în faza de urmărire penală după refacerea ei, cât şi a cercetării judecătoreşti a fost de refuz în a da declaraţii cu privire la faptele pentru care sunt cercetate.
În raport cu probatoriul administrat în cauza (instanţa şi după refacerea urmăririi penale), tribunalul a concluzionat în sensul existenţei şi dovedirii vinovăţiei inculpatei D. care, în calitate de inspector în cadrul C.G.M.B. - Administraţia Fondului Imobiliar a pretins şi primit la datele de 23 noiembrie 2006 şi respectiv 24 noiembrie 2006 suma de 1000 euro de la martorul O.N. pentru a înlocui o notă de constatare întocmită anterior, referitoare la destinaţia spaţiului comercial de la punctul de lucru din sectorul 4 al SC P. SRL şi la cuantumul chiriei aferente acestui spaţiu comercial, fapta ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită prev.de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, text de lege a cărui aplicare s-a făcut în cauză şi în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatei.
De remarcat este faptul că instanţa a avut în vedere probatoriul administrat de organul de urmărire penală competent material după restituirea cauzei şi readministrate în instanţă.
A apreciat totodată tribunalul că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 268 alin. (2) C. pen., întrucât restituirea cauzei la procuror s-a făcut de către instanţa de judecată, normele de procedură penală fiind de strictă interpretare.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatei D., tribunalul a avut în vedere pericolul social concret al faptei, persoana inculpatei aflată la primul conflict cu legea penală, caracterizată pozitiv în familie şi societate, elemente de natură a duce la concluzia că scopul educativ şi sancţionator al pedepsei va putea fi atins şi fără privare de libertate, fiind incidente dispoziţiile art. 81 C. pen.
În ceea ce priveşte pe inculpata D.S., tribunalul a apreciat în sensul că fapta acesteia nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev.de art. 254 alin. (2) C. pen., pentru următoarele considerente:
Astfel, legiuitorul a incriminat în dispoziţiile art. 254 C. pen. fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde sau primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă primirea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri.
Prima instanţă a reţinut că inculpata D.S. nici nu a pretins dar nici nu a primit bani de la denunţător. Astfel, nici în denunţul formulat şi nici în declaraţiile date în faţa procurorului sau instanţei de martorul denunţător nu s-a susţinut că inculpata D.S. să fi pretins bani de la acesta. Împrejurarea că această inculpată „l-a informat" de denunţător asupra modului în care se poate rezolva problema, nu poate fi inclus ca element material al infracţiunii incriminată în art. 254 alin. (2) C. pen. a mai considerat prima instanţă.
Mai mult decât atât, la momentul când s-a dat suma de 1000 euro, primită şi numărată de inculpata D.A., coinculpata D.S. nu se afla de faţă, aspect stabilit fără echivoc prin depoziţia denunţătorului, confirmată şi de cele două martore menţionate.
De asemenea, nu trebuie neglijat faptul că actul ce urma a fi îndeplinit intră în sfera de atribuţii a inculpatei D.A. În acest context infracţiunea de luare de mită nu poate fi reţinută în sarcina unui funcţionar decât în cazul încălcării unei obligaţii ce intră în competenţa sa de serviciu, în acest sens pronunţându-se în mod constant practica judiciară.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel: M.P. - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., pe motiv de nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei interpretări a mijloacelor de probă administrate, determinării necorespunzătoare a conţinutului pedepsei accesorii, neaplicării dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen. şi a individualizării judiciare eronate a modalităţii de executare a pedepsei, faţă de inculpata D.A.
Inculpata D.A. pe motivul greşitei interpretări a ansamblului probatoriu, solicitând achitarea în temeiul art. 10 lit. d), în principal şi 10 lit. b)1, în subsidiar.
Prin Decizia penală nr. 98 din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-au admis apelurile declarate de procuror şi de inculpata D.A., s-a desfiinţat în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând:
În baza art. 254 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 au fost condamnate inculpatele D.A. şi D.S. la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.
S-a făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen.
În baza art. 86 alin. (2) C. pen. şi art. 86 C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor de 3 ani închisoare pe durata unor termene de încercare de 6 ani pentru ambele inculpate.
În baza art. 863 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare, inculpatele să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele ce vor fi fixate, la S.P.V.R.S.I. de pe lângă Tribunalul Bucureşti desemnat cu supravegherea acestora;
- să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice, în condiţiile reangajării, locul de muncă şi schimbarea acestuia;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.
S-a atras atenţia inculpatelor asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen. privitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, pedepsele accesorii s-au suspendat.
În cursul soluţionării căii de atac a apelului s-a procedat la audierea martorului denunţător O.N., iar în şedinţa publică din 3 decembrie 2008 s-a procedat la desigilarea suporţilor originali înaintaţi de M.P. şi a vizionării şi audierii înregistrării din 24 noiembrie 2006.
Ulterior s-a constatat inadaptabilitatea mijloacelor tehnice pentru audierea înregistrării din 23 noiembrie 2006, respectiv a înregistrării realizate cu telefonul mobil al denunţătorului.
Referitor la această înregistrare, reprezentantul M.P. a învederat că aceasta a fost audiată în cursul urmăririi penale cu mijloace tehnice adecvate care au permis transcrierea conţinutului acesteia.
Curtea, având în vedere poziţia apărării faţă de înregistrările audio-video, a apreciat că referitor la înregistrarea din 23 noiembrie 2006, aceasta este rezultatul demersului personal al martorului denunţător, fiind incidente dispoziţiile art. 916 alin. (2) C. proc. pen.
Deşi înregistrările audio-video din 24 noiembrie 2006, nu au putut fi supuse expertizei tehnice, dispunerea acestui probatoriu şi administrarea sa în faza de urmărire penală s-a realizat cu respectarea condiţiilor prevăzute de art. 911 C. pen. Astfel, efectuarea înregistrărilor s-a realizat prin ordonanţa provizorie de interceptare, emisă în Dosarul nr. 5590/P/2006 datată 24 noiembrie 2006, confirmată prin încheierea Tribunalului Bucureşti din 27 noiembrie 2006, Dosar nr. 730/AI/2006.
Ca urmare, au fost respectate dispoziţiile legale prevăzute de art. 912 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen., referitoare la autorizarea provizorie a înregistrării în situaţii de urgenţă, intervenind ulterior, la data de 27 noiembrie 2006, controlul şi cenzura efectuate de către un magistrat independent şi parţial, astfel încât nu sunt incidente dispoziţiile art. 64 alin. (2), potrivit cărora mijloacele de probă obţinute în mod ilegal nu pot fi folosite în cadrul procesului penal. Ca urmare, datele relevante procesului penal, respectiv înregistrările audio-video transcrise pot constitui mijloace de probă în prezenta cauză. De altfel, aceste mijloace de probă nu sunt nici unicele şi nici determinante pentru a susţine hotărârea pronunţată în calea de atac.
Se constată astfel că declaraţia martorului denunţător audiat nemijlocit, oral şi în condiţii de contradictorialitate în apel, furnizează date suficiente, astfel cum s-a arătat anterior, pentru a reţine în sarcina ambelor inculpate săvârşirea infracţiunilor.
În plus aceste probatorii se coroborează cu datele conţinute de procesul-verbal de prindere în flagrant (filele 11-14 şi urm. dosar fond), înscrisurile privitoare la atribuţiile de serviciu ale inculpatelor (filele 42-45) şi cele privitoare la calculul chiriei pentru spaţiul atribuit denunţătorului (fila 40).
În ceea ce priveşte invocarea de către apărare pentru inculpata D.A. a stării de rău la momentul prinderii în flagrant, cu solicitarea de a se îndepărta din ansamblul probator a declaraţiei de recunoaştere a acesteia se constată, în conformitate cu declaraţia martorului denunţător dar şi cu conţinutul procesului-verbal de prindere în flagrant şi a procesului-verbal de consemnare a declaraţiei sale, că aceasta a beneficiat de asistenţă medicală, (filele 20-21, 34 dosar urmărire penală vol. II). De altfel situaţia juridică în care era implicată şi consecinţele acesteia reprezentate în plan individual puteau justifica alterarea ori doar generarea unei stări fizice deosebite. Desfăşurarea procedurii flagrantului a fost înregistrată audio-video (fila 14 d.u.p.).
În procedura discutării luării măsurii preventive, audiată fiind în prezenţa apărătorului ales, inculpata D.A. (fila 65 verso d.u.p. vol.II) a recunoscut parţial faptele cercetate, arătând că martorul i-a „împins" o sumă de bani, în prezenţa coinculpatei, pe care personal inculpata D. i-a introdus într-un plic, unde au fost găsiţi de organele de urmărire penală în cadrul procedurii flagrantului.
Conform procesului-verbal menţionat, într-o folie de plastic situată pe biroul inculpatei D.A. a fost găsit plicul conţinând suma de 1000 euro, ale căror serii au fost comparate cu cele menţionate în procesul-verbal de consemnare. Aceste aspecte sunt susţinute şi de transcrierea înregistrării audio-video din data de 24 noiembrie 2008, înregistrare vizionată în şedinţa publică 3 decembrie 2008. Ca urmare, instanţa de control judiciar a apreciat că ansamblul probatoriilor administrate sunt suficiente şi apte să răstoarne prezumţia de nevinovăţie ce funcţionează în favoarea ambelor inculpate.
În ceea ce priveşte susţinerea apărării referitoare la nulitatea absolută a mijloacelor de probă administrate de un organ de urmărire penală necompetent, se constată că prin sentinţa penală nr. 1226 din 14 septembrie 2007, pronunţată în Dosarul nr. 22881/3/2007, în temeiul art. 300 alin. (1) C. proc. pen. s-a constatat neregularitatea actului de sesizare, respectiv a rechizitoriului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti cu nr. 5590/P/2006 din 18 iunie 2007.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 43/2002, competenţa în faza urmăririi penale aparţine Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.
În baza art. 332 C. proc. pen., parchetul a refăcut urmărirea penală sesizând instanţa prin rechizitoriul din 3 decembrie2007, emis în Dosarul nr. 178/P/2007.
Conform art. 42 alin. (2) şi art. 45 C. proc. pen., în cazul constatării necompetenţei materiale ori după calitatea persoanei, organul de urmărire penală căruia i s-a trimis cauza poate folosi actele îndeplinite şi măsurile dispuse anterior.
În acest context se constată că ansamblul probatoriu administrat anterior restituirii la parchet, a fost valorificat în cadrul mijloacelor de probă ce au susţinut rechizitoriul, 3 decembrie 2007, emis în Dosarul nr. 178/P/2007.
Astfel, faptele inculpatelor D.S. şi D.A. care, în calitate de inspectori în cadrul C.G.M.B. - Administraţia Fondului Imobiliar Sector 4, au pretins în data de 23 noiembrie 2006 şi au primit în data de 24 noiembrie 2006 suma de 1000 euro pentru rezolvarea favorabilă a unei situaţii privitoare la o notă de constatare preexistentă, ce viza spaţiul de lucru din sectorul 4, închiriat SC P. SRL şi cuantumul chiriei datorate pe o perioadă anterioară de 3 ani, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2008.
Reţinerea normei din legea specială este susţinută de atribuţiile de control exercitate de cele două inculpate în calitate de inspector de specialitate în cadrul C.G.M.B. - Administraţia Fondului Imobiliar, atestată de fişele posturilor (fil. 41-45 d.u.p. vol. I).
Sub aspectul laturii subiective, inculpatele au acţionat cu vinovăţie sub forma intenţiei directe, deduse din aceea că au avut reprezentarea clară a faptelor săvârşite, urmărind producerea rezultatului socialmente periculos.
La individualizarea judiciară a pedepselor, s-a avut în vedere circumstanţele reale, gradul de pericol social concret al faptelor, urmarea produsă şi circumstanţele personale. Sub acest ultim aspect s-a reţinut că acestea nu au antecedente penale, dar şi ansamblul circumstanţelor familiale şi starea de sănătate astfel cum rezultă din probele administrate şi din susţinerile personale.
Împotriva Deciziei penale nr. 98 din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în termen legal au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. şi inculpatele D.A. şi D.S.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a criticat hotărârea instanţei de apel pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 171 C. proc. pen.
1. În mod greşit inculpata D.S. nu a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispoziţiilor art. 191 alin. (1) C. proc. pen.
Astfel, având în vedere că împotriva inculpatei D.S. a fost pronunţată o hotărâre de condamnare se impunea obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
2. Hotărârea instanţei de apel este netemeinică sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpatelor, faţă de pericolul social ridicat al faptelor comise, modalitatea de săvârşire a acestora, atitudinea inculpatelor pe parcursul soluţionării cauzei.
Sub aceste aspecte se solicită casarea deciziei recurate, reindividualizarea pedepselor în accesul executării acestora în regim de detenţie, menţinerea pedepselor complementare, obligarea inculpatei D.S. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpata D.A. a criticat hotărârea instanţei de apel sub mai multe aspecte, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 9, 10, 14, 171, 18 şi 19 C. proc. pen.
1. Dispozitivul deciziei contrazice motivarea. Astfel, deşi se arată în considerente că apelul inculpatei este nefondat, se dispune admiterea acestuia şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei într-una mai severă.
Pe de altă parte, în motivarea soluţiei, instanţa de apel face vorbire de nulitatea absolută a actelor de urmărire penală, iar dispozitivul nu conţine soluţia dată acestui motiv de apel.
Un alt motiv de apel l-a constituit înlăturarea declaraţiilor martorilor asistenţi, fiind încălcate dispoziţiile art. 92 alin. (2) C. proc. pen., martorele declarând că în momentul realizării flagrantului se aflau în stagiul de practică la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, iar instanţa de apel nu a arătat nici în considerente nici în dispozitiv soluţia dată acestui motiv de apel.
2. Instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile legale în vigoare atunci când a examinat aptitudinea unor acte întocmite de un organ necompetent de a rămâne valabile, în opinia inculpatei materialul probator rezumându-se doar la declaraţia martorului O.N., ce nu se coroborează cu alt mijloc de probă.
De asemenea instanţa a apreciat greşit incidenţa dispoziţiilor art. 916 alin. (2) C. proc. pen. şi faptul că înregistrările au fost efectuate cu respectarea condiţiilor art. 911 C. pen.
3. Toate actele de urmărire penală întocmite de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti sunt lovite de nulitate absolută, iar mijloacele de probă obţinute în acest mod nu pot fi folosite în procesul penal aşa cum impun dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen.
D.N.A. a refăcut doar câteva acte de urmărire penală fundamentându-şi soluţia de trimitere în judecată şi pe mijloacele de probă obţinute anterior de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, iar instanţele au reţinut greşit aplicabilitatea dispoziţiilor art. 268 alin. (2) C. proc. pen.
4. Pedeapsa aplicată inculpatei a fost greşit individualizată, circumstanţele personale favorabile inculpatei nu au fost avute în vedere la pronunţarea soluţiei, respectiv lipsa antecedentelor penale, situaţia materială şi familială a inculpatei, starea de sănătate precară, faptul că este integrată din punct de vedere social.
Inculpata D.A. solicită, în principal, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar în baza art. 10 lit. b)1 C. proc. pen.
Inculpata D.S. a criticat Decizia recurată pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, la dosar nu există probe care să conducă la stabilirea vinovăţiei sale, înregistrările efectuate de martorul denunţător nu pot fi primite ca probe, în mod greşit s-a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 916 alin. (2) C. proc. pen.
Pentru aceste aspecte se solicită casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu referire al art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
Examinând recursurile declarate în cauză prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte reţine că numai recursul declarat de procuror este întemeiat însă pentru considerentele ce se vor arăta:
Potrivit art. 191 alin. (1) C. proc. pen. în caz de condamnare, inculpatul este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol când sunt mai mulţi inculpaţi condamnaţi, instanţa hotărăşte partea din cheltuielile judiciare datorate de fiecare.
Dispunând condamnarea inculpatei D.S., instanţa avea obligaţia faţă de dispoziţiile legale menţionate să oblige pe aceasta la plata cheltuielilor judiciare către stat, Decizia recurată fiind supusă casării în baza dispoziţiilor art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.
Cea de a doua critică întemeiată pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. este neîntemeiată.
La individualizarea pedepselor aplicate celor două inculpate au fost avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise, urmarea produsă, circumstanţele personale, apreciindu-se în mod corect că sunt întrunite cerinţele art. 861 alin. (1) C. pen. pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor.
Astfel, inculpatele nu sunt cunoscute cu antecedente penale, instanţa apreciind că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru acestea şi, chiar fără executarea pedepsei, nu vor mai săvârşi alte infracţiuni.
Inculpata D.A. beneficiază de o caracterizare pozitivă în familie şi la locul de muncă, fiind o persoană integrată din punct de vedere social şi profesional, cu probleme de sănătate.
Pedepsele aplicate, prin cuantumul lor, dar şi prin modalitatea de executare sunt apte să corespundă cerinţelor art. 52 C. pen.
Recursurile declarate de inculpate sunt nefondate.
Din probele administrate rezultă fără dubiu că inculpatele au săvârşit infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitate de inspectori în cadrul C.G.M.B. - Administraţia Fondului Imobiliar Sector 4 au pretins şi primit la data de 23 noiembrie 2006 şi respectiv 24 noiembrie 2006 suma de 1000 euro pentru rezolvarea favorabilă a unei situaţii privind o notă de constatare referitoare la spaţiul de lucru din sectorul 4 închiriat de SC P. SRL şi cuantumul chiriei datorate pe o perioadă de 3 ani.
Săvârşirea de către inculpate a acestei infracţiuni rezultă din declaraţiile martorului denunţător O.N., ce se coroborează cu procesul-verbal de prindere în flagrant, procesele-verbale conţinând transcrierile înregistrărilor din mediul ambiental, declaraţiile martorelor P.C. şi P.A.M.C.
Martorul O.N. a relatat că la data de 23 noiembrie 2006 inculpatele i-au pretins suma de 1000 euro pentru a-i rezolva favorabil problemele legate de închirierea unui spaţiu comercial şi plata chiriei, prin înlocuirea unei note de constatare întocmită anterior din care rezultă că s-a schimbat destinaţia punctului de lucru din Bucureşti, sector 4, cu majorarea chiriei pentru viitor şi plata unei chirii pentru perioada anterioară în sumă de 30.000 lei.
Conform înţelegerii, la data de 24 noiembrie 2006 martorul denunţător s-a prezentat la biroul inculpatei D.A., îndrumat fiind de inculpata D.S., unde i-a înmânat acesteia un set de acte şi suma de 1000 euro.
Inculpata D.A. a numărat banii şi a introdus plicul cu bani în mapa cu acte, banii fiind găsiţi cu ocazia flagrantului.
Declaraţiile martorului denunţător se coroborează cu procesul-verbal de prindere în flagrant şi cu declaraţiile martorilor asistenţi din care rezultă că suma de 1000 euro a fost găsită într-o folie de plastic pe biroul inculpatei D.A., iar seriile bancnotelor au corespuns cu cele menţionate în procesul-verbal de consemnare.
Inculpatele, prin apărător, s-au apărat în sensul că actele de urmărire penală sunt lovite de nulitate absolută întrucât au fost întocmite de un organ necompetent, iar în ceea ce priveşte declaraţiile martorilor asistenţi sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la nulitatea relativă, fiind încălcate dispoziţiile art. 92 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen.
Susţinerile inculpatelor sunt nefondate.
Prin sentinţa penală nr. 1226 din 14 septembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a restituit cauza la D.N.A. în vederea refacerii urmăririi penale, instanţa reţinând că, potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 43/2002, competenţa de soluţionare revine Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.
Prin rechizitoriul nr. 178/P/2007 din 3 decembrie 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatelor pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Din analiza dispoziţiilor art. 268 alin. (2) C. proc. pen. rezultă că în cazul în care urmărirea penală s-a efectuat de un alt organ decât cel competent rămân valabile actele procesuale ce nu pot fi refăcute.
Astfel, în temeiul dispoziţiilor legale invocate îşi păstrează valabilitatea procesul-verbal de constatare a flagrantului, dar şi înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate în mediul ambiental.
În ceea ce priveşte declaraţiile martorilor asistenţi P.C. şi P.A.M.C., contrar susţinerilor inculpatelor, nu au fost încălcate dispoziţiile art. 92 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen. întrucât martorele respective nu făceau parte din aceeaşi unitate cu organul care a efectuat actul procedural.
Inculpatele au mai susţinut că înregistrările audio-video realizate în mediul ambiental sunt lovite de nulitate absolută, motiv pentru care se impune înlăturarea lor din ansamblul probator.
Nici această susţinere nu este întemeiată.
La data de 23 noiembrie 2006, martorul denunţător O.N. a înregistrat convorbirea pe care a avut-o cu inculpatele, conţinutul acesteia fiind redat conform procesului-verbal aflat la filele 78-84 dosar urmărire penală.
Potrivit art. 966 alin. (2) C. proc. pen. înregistrările audio sau video efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii.
Conform acestor dispoziţii legale înregistrările prezentate de martorul denunţător constituie mijloc de probă şi, în consecinţă, nu pot fi înlăturate din materialul probator.
Cu privire la înregistrarea audio-video din 24 noiembrie 2006, Înalta Curte constată că s-au respectat dispoziţiile art. 912 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.
Astfel, înregistrările s-au efectuat în baza ordonanţei provizorie de interceptare emisă în Dosarul nr. 5590/P/2006 din 24 noiembrie 2006, confirmată ulterior prin încheierea Tribunalului Bucureşti din 27 noiembrie 2006.
Faţă de aceste aspecte, în mod corect instanţele au constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen.
Celelalte critici formulate de inculpata D.A., prin apărător, sunt nefondate.
Astfel, dispoziţiile art. 3859 pct. 9 C. proc. pen. nu sunt incidente, instanţa de apel aplicând inculpatei o pedeapsă complementară într-un cuantum mai redus, iar agravarea modalităţii de executare, prin suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei s-a făcut ca urmare a admiterii apelului declarat de procuror.
De asemenea, în considerentele deciziei recurate au fost examinate motivele de apel invocate de inculpată, iar instanţa nu avea obligaţia să se pronunţe distinct asupra acestora prin dispozitiv, aşa cum susţine inculpata.
Instanţa de prim control judiciar, judecând apelul, este ţinută să pronunţe una dintre soluţiile prevăzute de art. 379 C. proc. pen., pentru motivele expuse în considerentele deciziei.
Referitor la pedeapsa aplicată, Înalta Curte apreciază că şi acest motiv de recurs este neîntemeiat, dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. nefiind aplicabile, pedeapsa fiind just individualizată pentru considerentele deja expuse în analiza recursului declarat de procuror.
Faţă de toate aceste aspecte, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de procuror, să caseze în parte Decizia penală recurată şi rejudecând:
În baza dispoziţiilor art. 191 alin. (2) C. proc. pen. va obliga pe inculpata D.S. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. se vor respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatele D.A. şi D.S. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. împotriva Deciziei penale nr. 98/ A din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează, în parte, Decizia penală recurată şi rejudecând:
În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen. obligă pe inculpata D.S. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale recurate.
Respinge ca nefondate, recursurile declarate de şi inculpatele D.A. şi D.S. împotriva aceleiaşi decizii penale.
Obligă recurentele inculpate la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4144/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4188/2009. Penal → |
|---|
