ICCJ. Decizia nr. 4181/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4181/200.
Dosar nr. 9677/1/2009
Şedinţa publică din 14 decembrie 2009
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin încheierea din 3 decembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 686/45/2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, printre alte măsuri, a constatat, în temeiul art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) C. proc. pen., legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului O.C.
Conform art. 160b alin. (3) C. proc. pen., a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului.
Pentru a dispune astfel, instanţa fondului a reţinut, în esenţă, că măsura arestării preventive a fost luată faţă de inculpatul O.C. motivat de faptul că există indicii şi chiar probe, din care rezultă bănuiala rezonabilă că acesta a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, în sensul prevederilor art. 143 C. proc. pen., faptă pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, astfel cum este prev. de dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul.
Prin motivele de recurs inculpatul a solicitat judecarea sa în stare de libertate, întrucât nu a săvârşit infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, el beneficiind de prezumţia de nevinovăţie, mai ales că din probele administrate în cauză nu rezultă vinovăţia sa, fapta fiind o înscenare.
A mai susţinut inculpatul că prin persoana sa, este căsătorit şi are în întreţinere doi copii minori, şi modalitatea în care se reţine că ar fi comis infracţiunea, nu s-a produs sentimentul de insecuritate în rândul opiniei publice.
Examinând hotărârea atacată sub aspectele invocate de inculpat, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.
Din actele şi lucrările dosarului, se reţine că recurentul inculpat a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 297 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Biroului de Investigare Fraudă al Secţiei Regionale T.F. Iaşi, în ziua de 29 septembrie 2009, ar fi pretins de la denunţătorul F.M., cercetat în dosarul nr. 395/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 1399 din Legea nr. 8/1996, suma de 300-400 Euro, iar în ziua de 30 septembrie 2009, suma de 500 Euro, pretinzând că are o cunoştinţă la firma Microsoft, căreia urma să-i trimită cei 500 Euro şi adresa prin care firma se constituise parte civilă cu suma de 2.500 Euro, pentru a primi un alt înscris din care să rezulte că partea civilă nu ar fi găsit programul pentru calculator fără licenţă pe hard disk-ul ridicat de la denunţător.
Împotriva inculpatului O.C., constatând incidenţa dispoziţiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă de Curtea de Apel Iaşi, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 1/U din 2 octombrie 2009.
Măsura arestării preventive a inculpatului a fost constatată legală şi temeinică, fiind menţinută şi prin încheierea atacată, în temeiul art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen.
Potrivit acestor dispoziţii legale, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune menţinerea arestării preventive.
În cauză, temeiul de drept în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului l-a constituit art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât fapta pentru care este cercetat este prevăzută de legea penală ca infracţiune şi este sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului O.C. prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din modul concret în care s-a reţinut că fapta ar fi fost comisă şi din gravitatea acesteia.
În mod corect, a reţinut prima instanţă că şi în prezent se menţin temeiurile de fapt şi de drept, care au determinat arestarea preventivă a recurentului inculpat.
Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe, având în vedere regimul sancţionator stabilit de lege pentru infracţiunea presupus săvârşită de recurent (infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000 este pedepsită cu închisoare de la 2 la 10 ani), pericolul concret pe care lăsarea în libertate a acestuia l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere şi insecuritate pentru societatea civilă, pericol care rezultă din natura şi gravitatea faptei, din modalitatea în care se reţine că ar fi fost comisă.
De asemenea, Înalta Curte apreciază că nu este de neglijat faptul că inculpatul provenea din rândul celor chemaţi să vegheze la apărarea valorilor sociale ocrotite de lege şi să aplice legea, recurentul fiind ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Biroului de Investigare Fraudă al Secţiei Regionale T.F. Iaşi.
Dacă s-ar trece peste acest fapt, prin punerea în libertate a inculpatului s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, împrejurare care s-ar reflecta negativ asupra finalităţii actului de justiţie.
Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată, în raport de momentul procesual al procesului penal, existenţa probelor de natură să contureze presupunerea participării recurentului la săvârşirea faptei pentru care a fost cercetat şi trimis în judecată.
În consecinţă, în raport de pericolul social concret al faptei presupus săvârşite de inculpat, Înalta Curte apreciază că se impune, în continuare, privarea de libertate a acestuia, motiv pentru care, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul formulat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul O.C. împotriva încheierii din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 686/45/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4190/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4182/2009. Penal → |
|---|
