ICCJ. Decizia nr. 4182/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4182/200.
Dosar nr. 9744/1/200.
Şedinţa publică din 14 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1017 din 22 mai 2009 pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 1351/4/2009, inculpatul D.N.R. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c, alin. (2)1 lit. a), b) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. şi art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. (faptă din data de 21 noiembrie 2008 vizând două părţi vătămate - D.C. şi, respectiv, B.M.A.).
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului. în fapt, s-a reţinut, în esenţă, că în data de 21 noiembrie 2008 inculpatul D.N.R., însoţit de o persoană rămasă neidentificată, folosind violenţa şi ameninţarea, a sustras de la părţile vătămate B.M.A. şi D.C. două telefoane mobile.
Tribunalul Bucureşti, secţia penală, prin Decizia penală nr. 535/A din 14 octombrie 2009, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.N.R., împotriva sentinţei penale sus-menţionate. Totodată, în baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 383 alin. (3) C. proc. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la 23 ianuarie 2009, la zi.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt, dând o încadrare juridică corespunzătoare, din materialul probator administrat în cauză, judicios analizat în considerentele sentinţei, rezultând fără echivoc că inculpatul D.N.R. a săvârşit fapta pentru care a fost trimis în judecată, participarea sa la comiterea infracţiunii fiind dovedită cu declaraţiile părţilor vătămate, acestea recunoscându-1 pe inculpat ca fiind autorul tâlhăriei, depoziţii ce se coroborează cu cele ale martorilor C.M.G. şi D.C., declaraţia inculpatului fiind în mod justificat înlăturată, aceasta fiind contrazisă de toate celelalte mijloace de probă administrate.
S-a mai apreciat de către instanţa de control judiciar că instanţa fondului a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate, conform criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama de gradul concret de pericol social al faptelor, de modalitatea şi împrejurările în care au fost comise, de rezultatele produse, precum şi de circumstanţele personale ale inculpatului, astfel că a fost apreciată ca neîntemeiată solicitarea acestuia, de a se reduce cuantumul pedepselor care, de altfel, a fost coborât sub minimul special prevăzut de lege.
Împotriva sentinţei penale nr. 1017 din 22 mai 2009 pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, precum şi împotriva deciziei penale nr. 535/A din 14 octombrie 2009 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 1351/4/2009, a declarat recurs inculpatul D.N.R..
La termenul de judecată din 30 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a pus în discuţie, din oficiu, starea de arest a recurentului inculpat, prilej cu care acesta a solicitat, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, judecarea sa în stare de libertate, având în vedere că astfel nu s-ar putea zădărnici aflarea adevărului, atâta vreme cât a recunoscut comiterea faptei.
Prin încheierea din data de 30 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut arestarea preventivă a inculpatului D.N.R., apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv art. 148 lit. f) C. proc. pen., se menţin şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, având în vedere că sunt întrunite cumulativ prevederile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura infracţiunii, din modalitatea concretă de săvârşire a acesteia şi din gradul de pericol social al faptei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul D.N.R., acesta susţinând că doreşte să se judece în stare de libertate.
Recursul declarat este inadmisibil.
Din examinarea actelor dosarului se constată că, prin încheierea din 30 noiembrie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 3002 C. proc. pen. raportat la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., s-a dispus menţinerea arestării preventive a inculpatului D.N.R.
Potrivit art. 3851 pct. 2 alin. (1) C. proc. pen., încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu sentinţa sau Decizia recurată, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs.
Pe de altă parte, conform art. 141 alin. (1) din acelaşi cod, încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune luarea unei măsuri preventive, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive, precum şi împotriva încheierii prin care se dispune menţinerea arestării preventive, poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pentru cei prezenţi şi de la comunicare, pentru cei lipsă. încheierea prin care prima instanţă sau instanţa de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supusă niciunei căi de atac.
Curtea constată că încheierea atacată este definitivă, fiind pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în recurs, motiv pentru care se apreciază că recursul declarat de inculpat nu este admisibil.
În consecinţă, Curtea, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen. urmează să respingă ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul D.N.R., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul D.N.R. împotriva încheierii din 30 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 1351/4/2009 (2671/2009).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4181/2009. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 4196/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
