ICCJ. Decizia nr. 4221/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4221/200.
Dosar nr. 647/35/200.
Şedinţa publică din 16 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 86/P/2009 din 07 octombrie 2009 Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 278/1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins ca nefondată plângerea formulată de către petentul P.O.I. domiciliat în comuna Ceica, Judeţul Bihor împotriva rezoluţiei din 12 martie 2009 dată în dosarul nr. 25/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi a rezoluţiei din 28 aprilie 2009 dată în dosarul nr. 169/11.2/2009 de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, rezoluţii pe care le-a menţinut.
In baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat petentul la 50 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la instanţă la data de 25 iunie 2009 petentul P.O.I. a solicitat admiterea plângerii sale şi tragerea la răspundere penală a intimaţilor M.C. şi F.I. pentru comiterea unor infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciu, invocând faptul că intimaţii i-ar fi fabricat mai multe dosare fără nici o probă, iar intimatul M.C. în calitate de procuror i-ar fi aplicat sancţiuni nelegale şi nejustificate şi aceştia ar fi avut o atitudine protecţionistă faţă de numitul M.I. în detrimentul său.
Examinând actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei, Curtea a constatat că: Prin rezoluţia procurorului din 12 martie 2009 dată în dosarul nr. 25/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul M.C. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş şi agentul de poliţie F.I. din cadrul Postului de poliţie Ceica, constatându-se că nu sunt indicii şi probe că ar fi săvârşit infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciu.Procurorul a reţinut în esenţă următoarele:
Plângerea petentului nu a indicat elemente pe baza cărora se poate identifica dosarele la care se referă, faptele ce formează obiectul plângerii penale şi nici vătămarea ce i s-ar fi cauzat prin infracţiunile săvârşite de procurorul M.C., respectiv agentul de poliţie F.I. (infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul). Ca urmare, procurorul din oficiu a identificat cinci soluţii pronunţate în dosare ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş (în anul 2008) unele fiind în competenţa procurorului M.C., altele fiind soluţionate de alţi procurori - procuror C.B.. S-a constatat că soluţiile procurorului au fost verificate din punct de vedere al legalităţii şi temeiniciei de prim procurorul Parchetului S.G., arătând totodată că există posibilitatea ca împotriva soluţiilor pronunţate de procuror respectiv prim procuror, petenţii să se poată adresa instanţei de judecată deoarece parchetul a dat soluţii de netrimitere în judecată. Totodată în ceea ce-l priveşte pe agentul de poliţie F.I. din cadrul Postului de Poliţie Ceica, s-a constatat că acesta chiar dacă ar fi efectuat acte de cercetare penală, aceste activităţi au fost conduse şi controlate de procurorul care a dat soluţiile în cauzele contestate de petent.
Această soluţie a fost menţinută de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea prin rezoluţia din 28 aprilie 2009 dată în dosarul nr. 169/11.2/2009, ca urmare a faptului că acesta a respins ca neîntemeiată plângerea petentului P.O. împotriva soluţiei dată în dosarul nr. 25/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Prin această rezoluţie s-a constatat că în cauză nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de procurorul M.C. şi nici faţă de agentul de poliţie F.I. întrucât nu sunt indicii sau probe că aceştia ar fi săvârşit infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Criticile formulate de petent a fost considerate nefondate.
In cauză nu s-a dovedit că intimaţii ar fi săvârşit vreo infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul. Pentru a exista asemenea fapte ar fi fost necesar ca la dosarul cauzei deduse judecăţii să existe probe certe că intimaţii în exercitarea atribuţiilor de serviciu cu ştiinţă sau din culpă să fi omis să facă un act ori să-l efectueze greşit, necorespunzător îndatoririlor lor şi prin acestea să fi cauzat o vătămare a intereselor legale ale petentului.
După cum s-a arătat în cuprinsul rezoluţiilor atacate, soluţiile pronunţate de procurorul M.C. în care petentul P.O. a avut calitatea de făptuitor sau învinuit au fost examinate de Prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş care a respins plângerile petentului P.O. datorită legalităţii şi temeiniciei soluţiilor date de acesta. Mai mult, petentul avea dreptul să atace aceste soluţii şi la instanţă. In ceea ce-l priveşte pe agentul de poliţie F.I. din cadrul Postului de poliţie Ceica corect s-a reţinut în rezoluţiile atacate că, chiar dacă acesta ar fi efectuat acte de cercetare penală , aceste activităţi au fost conduse şi controlate de procurorul care a dat soluţiile în cauzele contestate de petent.
Instanţa a constatat de asemenea că soluţiile date de către procuror respectiv actele de cercetare efectuate de agenţii de poliţie, în sine, nu pot constitui temei al angajării răspunderii penale al acestora. Astfel, în măsura în care în activitatea de (urmărire penală, fără a se vătăma interesele părţilor, se produc erori judiciare sau procedurale , acestea pot face obiectul controlului ierarhic din parchet sau al cenzurii instanţelor de judecată.
Instanţa a constatat că intimaţii nu au făcut altceva decât şi-au îndeplinit obligaţiile ce le incumbă potrivit dispoziţiilor legale şi regulamentare referitor la activitatea specifică de urmărire penală. Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs petiţionarul P.O.I.
Examinând recursul declarat de petiţionar sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, apreciază că acesta este nefondat.
Astfel, instanţa de fond, în baza materialului probator aflat la dosarul cauzei, a constatat că rezoluţia contestată este legală şi temeinică, intimaţii procuror M.C. şi agentul de poliţie F.I. cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi-au exercitat atribuţiile de serviciu cu respectarea dispoziţiilor legale.
Înalta Curte, a apreciat că nu se poate reţine în sarcina intimaţilor săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), mai mult decât atât, cu privire la intimatul magistrat procuror , acestuia nu-i poate fi imputată soluţia dispusă întrucât potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, procurorii sunt independenţi iar, potrivit atribuţiilor conferite de lege, pe baza probelor administrate în cauză şi a propriei convingeri, magistraţii procurori sunt liberi să aprecieze cu privire la soluţiile dispuse în cauzele ce le soluţionează, urmând ca instanţa de judecată să aprecieze asupra temeiniciei şi legalităţii acestora.
Pe de altă parte, deşi petiţionarul nu a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, şi nici nu a produs probe în dovedirea acestora, trebuie precizat că nu orice eventuală încălcare a dispoziţiilor procedurale cu ocazia desfăşurării activităţii magistratului procuror, angajează răspunderea penală a acestuia, ci doar dacă se dovedeşte reaua-credinţă cu care acţionează acesta în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speţă, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracţiunilor reclamate.
Eventuala netemeinice a rezoluţiilor dispuse de către magistraţii procurori cu ocazia soluţionării cauzelor, putea fi criticată într-un cadru procesual adecvat, respectiv în faţa instanţei de judecată sesizată cu soluţionarea cauzei respective.
În speţă, petiţionarul nu a indicat elemente pe baza cărora să se poate identifica dosarele la care se referă , faptele ce formează obiectul plângerii penale şi nici vătămarea ce i s-ar fi cauzat prin infracţiunile săvârşite de procurorul M.C., respectiv agentul de poliţie F.I. (infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul). Ca urmare, procurorul din oficiu a identificat cinci soluţii pronunţate în dosare ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş (în anul 2008) unele fiind în competenţa procurorului M.C., altele fiind soluţionate de alţi procurori - procuror C.B. S-a constatat că soluţiile procurorului au fost verificate din punct de vedere al legalităţii şi temeiniciei de prim procurorul Parchetului S.G., arătând totodată că există posibilitatea ca împotriva soluţiilor pronunţate de procuror respectiv prim procuror, petenţii să se poată adresa instanţei de judecată deoarece parchetul a dat soluţii de netrimitere în judecată. Totodată în ceea ce-l priveşte pe agentul de poliţie F.I. din cadrul Postului de Poliţie Ceica, s-a constatat că acesta chiar dacă ar fi efectuat acte de cercetare penală, aceste activităţi au fost conduse şi controlate de procurorul care a dat soluţiile în cauzele contestate de petent.
De asemenea, din actele şi lucrările dosarului a rezultat că intimaţii procuror M.C. şi agentul de poliţie F.I. cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), s-a reţinut că nu s-au conturat indicii de natură infracţională.
Aşadar, pentru toate aceste considerente, apreciind că soluţia pronunţată în cauză este legală, temeinică şi corect motivată în fapt şi în drept, văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (3) din acelaşi cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.O.I., împotriva sentinţei penale nr. 86/P/2009 din 07 octombrie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4204/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 4222/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
