ICCJ. Decizia nr. 4232/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4232/2009
Dosar nr. 9659/1/200.
Şedinţa publică din 17decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 20/P/2008 din 12 august 2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie au fost trimişi în judecată inculpaţii: C.S., I.M.O., F.F.P., T.A.O. şi B.L.M., având funcţii de conducere ori execuţie în cadrul S.N.A.I.B.B. SA, pentru infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 şi art. 2481 C. pen., precum şi inculpatul N.I.B. – avocat în Baroul de Avocaţi Sibiu, pentru infracţiunea prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 şi art. 2481 C. pen.
S-a reţinut în actul de sesizare că avocatul N.I.B. a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare privind un teren în suprafaţă de 25.000 mp, situat în comuna Voluntari, judeţul Ilfov şi că ulterior, acest dobânditor a cerut conducerii S.N.A.I.B.B. SA, schimbarea cu un teren proprietatea acestei societăţi, situat în intravilanul Municipiului Bucureşti cu un front de peste 125 ml la DN.1 – Şoseaua Bucureşti – Ploieşti.
Deşi inculpatul N.I.B. nu era proprietar, Consiliul de administraţie a S.N.A.I.B.B. SA, al cărei preşedinte era inculpatul C.S. a aprobat schimbul de terenuri, iar ceilalţi inculpaţi au încheiat contractul de schimb fără obligarea inculpatului N.I.B. la plata unei sulte, cauzându-se un prejudiciu de 4.273,472 Euro.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, investită cu soluţionarea cauzei, a dispus, prin încheierea din 3 decembrie 2009, pronunţată în dosarul nr. 4357/2/2009, respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a OUG nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 43/2002 în întregul său în raport cu dispoziţiile art. 73 lit. e), art. 74, art. 115 alin. (1) din Constituţia României şi art. 6 din CEDO şi a art. 16 din OUG nr. 43/2002 în raport cu dispoziţiile art. 26, art. 27, art. 28 coroborate cu art. 20 din Constituţia României, art. 6 şi art. 8 din CEDO.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a considerat că excepţiile invocate nu vizează acte normative care sunt în vigoare, iar textele criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei, împrejurări în care, nefiind întrunite cerinţele art. 29 din Legea nr. 47/1993, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu este admisibilă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul N.I.B., care a susţinut că soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale este greşită şi că se impune casarea încheierii atacate şi trimiterea cauzei la instanţa de contencios constituţional, pentru soluţionarea excepţiei invocate.
Recursul declarat este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia.
Excepţia poate fi ridicată la cererea unei părţi sau din oficiu, de către instanţa de judecată.
Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Potrivit alin. (6) al aceluiaşi text, dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Din examinarea actelor dosarului se constată că prima instanţă a considerat că în cauză nu sunt întrunite cerinţele art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curţii Constituţionale, întrucât dispoziţiile legale criticate nu ar mai fi în vigoare, iar pe de altă parte, ele nu ar avea legătură cu soluţionarea acelei cauze.
Această concluzie nu este însă corectă.
Astfel, inculpatul N.I.B. a susţinut că OUG nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie este neconstituţională în întregul său, întrucât încalcă dispoziţiile art. 73 lit. e), art. 74, art. 115 cu referire la art. 108 alin. (3) din Constituţia României şi la art. 6 din CEDO, ceea ce ar atrage nulitatea actului de sesizare a instanţei.
Tot astfel, s-a susţinut că dispoziţiile art. 16 din OUG nr. 43/2002 ar fi neconstituţionale, întrucât încalcă dispoziţiile art. 26, art. 27 şi art. 28 cu referire la art. 20 din Constituţia României şi la art. 6 şi art. 8 din CEDO, ceea ce ar atrage nulitatea unor probe pe care s-a întemeiat trimiterea în judecată.
Aceste dispoziţii criticate ca fiind neconstituţionale sunt în vigoare, ordonanţele de urgenţă fiind aprobate prin legi şi ele desigur, au legătură cu soluţionarea cauzei cum s-a menţionat şi nu au fost declarate anterior ca neconstituţionale.
Aşa fiind, prima instanţă avea suficiente temeiuri să constate că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor arătate era conformă cu dispoziţiile arătate, lucru pe care însă, în mod greşit nu l-a făcut.
Întrucât criticile din recurs sunt întemeiate, Curtea în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează a admite recursul declarat de inculpatul N.I.B., a casa încheierea atacată şi rejudecând, a admite cererea formulată de acesta şi a sesiza Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate ale OUG nr. 134/2005 în întregul său, în raport cu dispoziţiile art. 73 lit. e), art. 74, art. 115 alin. (1) cu referire la art. 108 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 din CEDO, precum şi ale art. 16 din OUG nr. 43/2002 în raport de dispoziţiile art. 26, art. 27, art. 28 cu referire la art. 20 din Constituţia României şi ale art. 6 şi art. 8 din CEDO.
În opinia instanţei, OUG nr. 134/2005 a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţia României, întrucât guvernul a reglementat într-un domeniu rezervat legii.
Privitor la dispoziţiile art. 16 din OUG nr. 43/2002, acestea sunt conforme cu prevederile art. 53 din Constituţia României referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi necesare desfăşurării instrucţiei penale.
Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 cu referire la art. 303 alin. (6) C. proc. pen., se va dispune suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiilor de către instanţa de contencios constituţional.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul N.I.B. împotriva încheierii din 3 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 4357/2/2009.
Casează încheierea atacată şi, rejudecând, admite cererea formulată de inculpatul N.I.B. şi dispune sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiilor de neconstituţionalitate ale OUG nr. 134/2005 şi ale art. 16 din OUG nr. 43/2002.
În baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, cu referire la art. 303 alin. (6) C. proc. pen., suspendă judecata până la soluţionarea excepţiilor invocate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4231/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4249/2009. Penal → |
|---|
