ICCJ. Decizia nr. 4229/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4229/2009
Dosar nr. 9743/1/200.
Şedinţa publică din 16 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 07 decembrie 2009, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. 2103/33/2009, în baza art. 300/1 alin. (3) C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului M.M.D., aflat în Arestul I.P.J. Cluj.
Pentru a dispune astfel, instanţa Curţii de apel, a reţinut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A., Serviciul Teritorial Cluj din 30 noiembrie 2009, emis în dosar nr. 100/P/2009, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul M.M.D., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
S-a reţinut în sarcina inculpatului - avocat în cadrul Baroului Cluj şi practician în insolvenţă - că în această din urmă calitate, a pretins la data de 05 noiembrie 2009 şi primit la 10 noiembrie 2009 de la denunţătorul C.D., administrator al SC D.P. SRL Turda, suma de 1000 Euro în exercitarea atribuţiilor de lichidator judiciar (desemnat în această calitate de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr. 708/1285/2009) pentru a îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale, respectiv, întocmirea şi depunerea raportului final al lichidatorului, cât şi pentru a nu îndeplini astfel de acte - vânzarea bunurilor din averea debitorului, atribuţii ce-i reveneau în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.
Inculpatul M.M.D. a fost arestat preventiv la data de 11 noiembrie 2009, măsură dispusă prin încheierea penală nr. 2 din 11 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, menţinută prin Decizia nr. 3880 din 20 noiembrie 2009 a ÎCCJ (urmare a respingerii recursului inculpatului), pentru o perioadă de 29 de zile, de la 11 noiembrie 2009 până la 09 decembrie 2009. Temeiul arestării a fost cel prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen. - inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Dosarul a fost înregistrat la instanţă în data de 30 noiembrie 2009, iar la termenul din 07 decembrie 2009, în virtutea dispoziţiilor art. 300/1 C. proc. pen. s-a procedat, din oficiu, la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, înainte de expirarea duratei măsurii preventive - 09 decembrie 2009.
Verificând, măsura preventivă dispusă faţă de inculpat, instanţa a constatat că, temeiurile care au determinat arestarea acestuia subzistă şi impun în continuare privarea sa de libertate.
Astfel, s-a constatat că sunt în continuare indicii temeinice, în sensul dispoziţiilor art. 68/1 C. proc. pen. ale comiterii unei fapte penale, respectiv, date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta reţinută în sarcina sa şi pentru care a fost trimis în judecată.
In acest sens, mijloacele de probă avute în vedere la data arestării şi cele administrate ulterior - denunţul formulat de C.D. şi declaraţiile acestuia; procesele verbale de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental; proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din 10 noiembrie 2009; declaraţii de martori (C.C., T.A.M., M.F.I.); declaraţiile inculpatului.
S-a mai constatat că, fapta pentru care este judecat inculpatul este pedepsită cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică, pericol ce rezultă, ca şi la data arestării, din natura faptei şi gravitatea deosebită a acesteia, calitatea specială a inculpatului, rezonanţa socială negativă a faptei cercetate.
S-a apreciat că riscul tulburării ordinii publice este la fel de actual şi real ca şi în urmă cu nici o lună de zile, când s-a dispus arestarea, acest interval scurt de timp, de privare de libertate, neputând fi apreciat ca fiind în măsură să estompeze şi nici măcar să diminueze nivelul pericolului pentru ordinea publică, calificat prin prisma factorilor amintiţi, precum şi împrejurarea că, cauza se află la debutul fazei de judecată, iar presupusa faptă ce formează obiectul judecăţii, este una de corupţie, un fenomen infracţional la care societatea aşteaptă o reacţie promptă şi fermă din partea organelor abilitate, reacţie care, în fapt, s-a şi manifestat cu ocazia arestării, dar care se impune a fi în continuare activă cu atât mai mult, cu cât, incriminarea faptei în discuţie vizează ocrotirea unor relaţii sociale deosebit de importante, cele privind normala desfăşurare a relaţiilor de serviciu, care în speţă, au fost în strânsă interdependenţă cu realizarea corectă a actului de justiţie, şi faţă de care, se presupune că inculpatul a acţionat în sens contrar.
S-a mai reţinut că în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii Europene, unul dintre motivele pentru care o persoană poate fi lipsită de libertate - protejarea ordinii publice în cazul infracţiunilor cu un puternic impact în rândul comunităţii, cum este cea din speţă - s-a constatat că este incident şi în cazul de faţă, motiv care, referindu-se la un interes public real, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie ( care operează până la rămânerea definitivă a hotărârii ce va fi pronunţată în cauză) s-a apreciat că are în continuare o pondere mai mare faţă de regula generală a judecării în stare de liberate (cazul Labila c/Italiei, hotărârea din 6 aprilie 2000).
Aşa fiind, tulburarea ordinii publice, prin prisma celor mai sus expuse, s-a apreciat că este de natură a tulbura ea însăşi, buna desfăşurare a judecăţii, cel puţin în momentele de debut ale acesteia, astfel că măsura arestării, luată tocmai în perspectiva asigurării acestui scop - al bunei desfăşurări a procesului penal, s-a impus a fi menţinută.
În acest context, nu s-a primit nici solicitarea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, de vreme ce, conform celor mai sus menţionate, nu a intervenit nicio schimbare a temeiurilor care au determinat arestarea, în sensul dispoziţiilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul M.M.D., care prin apărătorul ales, avocat C.B., a solicitat analizarea cauzei în raport de dispoziţiile art. 38515 lit. d) şi admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi punerea în libertate a inculpatului, susţinând în esenţă faptul că, nu există probe certe din care să rezulte existenţa pericolului concret pentru ordinea publică, care să justifice menţinerea măsurii arestării preventive.
Examinând recursul declarat de inculpatul M.M.D. sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Cluj din 30 noiembrie 2009, emis în dosar nr. 100/P/2009, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul M.M.D., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr.78/2000.
S-a reţinut în sarcina inculpatului - avocat în cadrul Baroului Cluj şi practician în insolvenţă - că în această din urmă calitate, a pretins la data de 05 noiembrie 2009 şi primit la 10 noiembrie 2009 de la denunţătorul C.D., administrator al SC D.P. SRL Turda, suma de 1000 Euro în exercitarea atribuţiilor de lichidator judiciar (desemnat în această calitate de Tribunalul Comercial Cluj în dosar nr. 708/1285/2009) pentru a îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale, respectiv, întocmirea şi depunerea raportului final al lichidatorului, cât şi pentru a nu îndeplini astfel de acte - vânzarea bunurilor din averea debitorului, atribuţii ce-i reveneau în conformitate cu prevederile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, s-a mai reţinut că arestarea preventivă a inculpatului M.M.D. s-a dispus în baza art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Ţinând seama de probele cauzei, respectiv, denunţul formulat de C.D. şi declaraţiile acestuia; procesele verbale de redare a convorbirilor purtate în mediu ambiental; proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante din 10 noiembrie 2009; declaraţii de martori (C.C., T.A.M., M.F.I.); declaraţiile inculpatului, Înalta Curte consideră că în ceea ce îl priveşte pe inculpatul M.M.D., subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului sunt mai mari de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, conform art. 3001 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv, instanţa este datoare să verifice din oficiu, în Camera de Consiliu, legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive înainte de expirarea duratei arestării preventive. Din actele şi lucrările dosarului rezultă că instanţa Curţii de Apel Cluj s-a conformat acestor dispoziţii după înregistrarea dosarului la instanţă.
De asemenea, dacă constată că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune prin încheiere, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Conform dispoziţiilor art. 160b alin. (3) C. proc. pen., când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Prin încheierea atacată, instanţa de fond, constatând că aceste dispoziţii procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpatul M.M.D. a comis faptele de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de patru ani, precum şi faţă de conduita procesuală a inculpatului, iar lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menţinerea arestării preventive.
Înalta Curte reţine că încheierea instanţei de fond este legală şi justificată.
Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul M.M.D. a fost iniţial reţinut în vederea aducerii în faţa autorităţilor judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune [lit. c)].
Aşadar, Înalta Curte, consideră că menţinerea arestării preventive a inculpatului este justificată, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului este mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Constatând că sunt întrunite atât cerinţele art. 148 lit. f),art. 3002 şi ale art. 160b alin. (3) C. proc. pen., cât şi prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.M.D.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat M.M.D. va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M.D. împotriva încheierii de şedinţă din 07 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în dosarul nr. 2103/33/2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4227/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4230/2009. Penal → |
|---|
