ICCJ. Decizia nr. 4249/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4249/2009
Dosar nr. 4274/2/200.
Şedinţa publică din 17 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 5 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei privind judecarea contestaţiei în anulare formulată de către petentul condamnat contestator S.Z.I. împotriva sentinţei penale nr. 267 din 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin nerecurare şi trimiterea acesteia, spre competentă soluţionare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Petentul condamnat contestator S.Z.I. a formulat contestaţie în anulare împotriva sentinţei penale nr. 267 din 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în termen de 10 zile de la data încarcerării sale într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei detenţiei pe viaţă, ca urmare a recunoaşterii sentinţei penale nr. 6 B 262/03/193 din 5 mai 2005, pronunţată de Tribunalul Capitalei şi sentinţei penale nr. 2 Bf 898/05/53 din 24 ianuarie 2006 a Curţii de Apel a Capitalei din Republica Ungară, în conformitate cu dispoziţiile art. 145, art. 146 din Legea nr. 302/2004, modificată.
Prin sentinţa penală nr. 232 din 21 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-au recunoscut efectele hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele din Republica Ungaria şi s-a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei detenţiei pe viaţă.
Prin Decizia penală nr. 2197 din 18 iunie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de către condamnat, a casat sentinţa penală nr. 232 din 21 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti şi a trimis cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, motivând că nu a fost respectată procedura de citare cu condamnatul S.Z.I. în Republica Ungaria, iar transferarea acestuia s-a efectuat la iniţiativa statului de condamnare.
În fond, după casare, prin sentinţa penală nr. 267 din 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-au recunoscut efectele hotărârilor judecătoreşti pronunţate de instanţele din Republica Ungaria şi s-a dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei detenţiei pe viaţă.
Această sentinţă a rămas definitivă prin nerecurare.
Din conţinutul contestaţiei formulate, prima instanţă a reţinut că, în realitate, condamnatul critică soluţia instanţei de fond, sentinţa penală nr. 267 din 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârşite, cu aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele aplicate în Republica Ungaria. Faţă de natura acestor critici, s-a reţinut că pot fi evaluate ca făcând obiectul unui recurs peste termen, iar competenţa de soluţionare revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Investită cu soluţionarea recursului declarat de condamnatul S.Z.I. împotriva sentinţei penale nr. 267 din 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil.
Potrivit art. 3851 pct. 1 C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs, printre altele, sentinţele pronunţate de curţile de apel.
Calea de atac ordinară a recursului poate fi însă exercitată până la rămânerea definitivă a unei hotărâri.
Or, în cauză, sentinţa recurată de condamnat a rămas definitivă, prin neexercitarea căii de atac a recursului în termenul de 10 zile prevăzut de lege.
Aşa fiind, recursul este inadmisibil, întrucât hotărârea atacată nu este dintre acelea care pot fi supuse acestei căi ordinare de atac.
Pentru aceste considerente, urmează a fi respins, ca inadmisibil, recursul declarat de condamnatul S.Z.I., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta persoană condamnată S.Z.I. împotriva sentinţei penale nr. 267 din 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 4357/2/2008.
Obligă recurenta persoană condamnată la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4232/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4228/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
