ICCJ. Decizia nr. 4230/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4230/2009
Dosar nr. 9828/1/200.
Şedinţa publică din 16 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
1. Prin încheierea de şedinţă din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1616/303/2008 (1819/2009), s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, constatând inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de inculpat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că, la termenul de judecată din data de 2 noiembrie 2009, recurentul inculpat M.B.A., prin apărător, a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) C. pen., arătând că prin acest text se încalcă dispoziţiile art. 16, art. 21, art. 24, art. 124 şi art. 129 din Constituţia României.
În susţinerea excepţiei s-a arătat că, deşi persoanele condamnate sunt private de libertate, acestea sunt în continuare cetăţeni ai statului şi ar trebui să aibă dreptul să aleagă organele conducerii statului, care influenţează viaţa lor. Persoanele condamnate nu îşi pierd cetăţenia prin aplicarea pedepsei, astfel că ei au drepturi depline în ceea ce priveşte libertatea de a vota. Aşa cum cetăţenilor rezidenţi într-o altă ţară li se acordă dreptul de a vota, aşa ar trebui să li se acorde acest drept şi persoanelor condamnate.
Examinând excepţia invocată, prima instanţă a constatat că aceasta este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Astfel, deşi recurentul a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 71 C. pen. rap. la art. 64 lit. a) C. pen. privind interzicerea dreptului de a alege şi de a fi ales, din motivarea excepţiei rezultă că nemulţumirea sa este limitată la interzicerea dreptului de a alege, arătându-se că prin pronunţarea unei soluţii de condamnare, persoana nu îşi pierde cetăţenia şi astfel aplicarea automată a interdicţiei de a alege nu ar fi în concordanţă cu dispoziţiile Constituţiei. A mai constatat că, prin sentinţa penală recurată, inculpatului M.B.A. i-a fost aplicată o pedeapsă principală rezultantă de 9 luni închisoare şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) şi c) C. pen., pedepse ce au fost suspendate condiţionat, conform art. 81 C. pen. şi art. 71 alin. (5) C. pen.; or, recurentului nu i-a fost interzis dreptul de a alege, iar, în cauză, acesta este singurul care a apelat, şi ulterior, recurat, hotărârea primei instanţe.
În aceste condiţii, prima instanţă a constatat că textul a cărui neconstituţionalitate a fost criticată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, principul non reformatio in pejus, reglementat de dispoziţiile art. 3858 alin. (1) C. proc. pen., împiedicând instanţa de recurs să pronunţe o soluţie care să conducă la interzicerea acestui drept.
Ca atare, constatând că excepţia invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, instanţa de fond a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
2. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M.B.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel întrucât instanţa de fond, în mod greşit, a respins excepţia invocată ca inadmisibilă, deşi trebuia să se pronunţe doar cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat.
Referitor la critica vizând greşita respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, CURTEA constată că prima instanţă s-a conformat dispoziţiilor legale aplicabile în materie. Astfel, potrivit art. 29 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 47/1992, „sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi. (…) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.." . Or, în cauză, prin încheierea criticată, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, constatându-se inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de inculpat, nefiind reală susţinerea recurentului în sensul că prima instanţă s-a substituit judecătorului constituţional şi a respins excepţia de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.
Pe de altă parte, examinând rezolvarea dată fondului cererii, CURTEA constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că textul a cărui neconstituţionalitate a fost criticată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, prin sentinţa penală recurată, inculpatului M.B.A. aplicându-i-se o pedeapsă principală rezultantă de 9 luni închisoare şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II a şi lit. b) şi c) C. pen., fără a i se interzice şi dreptul de a alege, astfel că, nu au fost încălcate dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (6), potrivit cu care „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.(…) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale".
Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că excepţia invocată, astfel cum a fost motivată, nu are legătură cu textele invocate, aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, văzând şi dispoziţiile art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.B.A. împotriva încheierii de şedinţă din 23 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 1616/303/2008 (1819/2009).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4229/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4223/2009. Penal. înlocuirea măsurii... → |
|---|
