ICCJ. Decizia nr. 439/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTITIE
SECTIA PENALĂ
Decizia nr. 439/2009
Dosar nr. 1080/64/2008
Şedinţa publică din 9 februarie 2009
Examinând recursul de faţă constată;
Prin sentinţa penală nr. 108/ F din 3 noiembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori, s-a respins plângerea formulată de petiţionarul C.N. împotriva rezoluţiei nr. 160/ P din 17 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov confirmată prin rezoluţia nr. 863/II/2 din 10 octombrie 2008 a procurorului general al a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi s-a menţinut rezoluţia atacată.
Instanţa a reţinut că petiţionarul s-a adresat cu plângere Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov solicitând tragerea la răspundere penală a judecătorului M.D. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 289 C. pen.
Prin rezoluţia nr. 160/P/2008 din 17 septembrie 2008, Parchetul Curţii de Apel Braşov a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de M.D., judecător în cadrul Judecătoriei Braşov, pentru infracţiunile prevăzute de art. 246 şi 289 C. pen.
Procurorul a reţinut, în esenţă, că în cuprinsul sentinţei nu au fost inserate aspecte care să nu corespundă realităţii. S-a avut în vedere că menţiunea că pârâtul nu s-a prezentat în faţa instanţei pentru a răspunde la interogatoriu corespunde adevărului, iar modalitatea în care produce consecinţe juridice conduita unei părţi în raport cu dispoziţiile art. 255 C. proc. civ., rămâne la aprecierea instanţei, care o poate folosi în soluţionarea cauzei drept prezumţie simplă împreună cu celelalte probe administrate. De asemenea, menţiunea din considerente, că „valoarea de circulaţie a imobilului la acea dată, fiind stabilită printr-o expertiză tehnică întocmită de un expert autorizat în acest sens", trebuie avută în vedere prin coroborarea tuturor mijloacelor de probă administrate în respectiva cauză, pe baza cărora s-a hotărât că nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtului I.D.
În raport de toate aceste considerente procurorul a concluzionat că M.D. şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu şi nu a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului sau realităţii şi că aspectele menţionate în plângerea penală nu s-au confirmat, astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Instanţa a mai reţinut că, prin rezoluţia nr. 863/II/2/2008 din 2 octombrie 2008, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov a respins plângerea petiţionarului împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Fiind investită cu soluţionarea plângerii formulate de petiţionarul C.N. conform art. 2781 C. proc. pen., instanţa a reţinut că acesta a formulat o cerere de chemare în judecată ce a fost înregistrată la Judecătoria Braşov sub nr. 1764/197/2006 prin care solicita obligarea pârâtului I.D. la restituirea în întregime a sumei de 43.000.000 lei reprezentând onorariul de avocat, ca urmare a neexecutării culpabile a unui contract de asistenţă juridică.
Prin sentinţa civilă nr. 10829 din 29 noiembrie 2007, pronunţată de judecătorul M.D., cererea de chemare în judecată a fost respinsă apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii contractuale. Sentinţa a fost atacată cu apel de C.N., calea de atac fiind în curs de soluţionare la Tribunalul Braşov.
Instanţa a reţinut că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este corectă întrucât din actele dosarului rezultă că judecătorul M.D. şi-a îndeplinit corespunzător atribuţiile de serviciu şi nu a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului sau realităţii, iar soluţia pronunţată de acesta este supusă verificării, sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege şi nu pot constitui în sine latura obiectivă a vreunei infracţiuni.
Petiţionarul a declarat recurs împotriva sentinţei susţinând că aceasta reia cele reţinute de procuror şi nu analizează aspectele susţinute în plângere. A arătat că apărătorul său nu şi-a îndeplinit mandatul cu bună-credinţă, iar judecătorul M.D. a adoptat o poziţie pasivă, nu a avut rol activ şi nu a dispus administrarea de probe în dosar. De asemenea, deşi menţionează că se face aplicarea art. 255 C. proc. civ., în motivare nu s-a procedat astfel.
A mai susţinut recurentul petiţionar că în mod nereal s-a reţinut în motivarea sentinţei că a existat o expertiză de evaluare a imobilului întrucât în realitate au fost evaluate numai părţile din construcţie ce putea fi partajate în vederea stabilirii sultelor, iar procesul de partaj s-a transformat în exproprierea sa.
A susţinut recurentul că intimatul a aderat la un grup infracţional organizat şi că se impune casarea hotărârii, desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi trimiterea cauzei la procuror pentru continuarea cercetărilor faţă de intimat.
Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate, dar şi sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor şi materialului din dosar rezultă că prin plângerea penală cu care petiţionarul a sesizat organele de urmărire penală, cât şi prin cele adresate procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi instanţei, se pune practic în discuţie legalitatea şi temeinicia sentinţei civile nr. 10829 din 29 noiembrie 2007 a Judecătoriei Braşov prin care s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de C.N. împotriva pârâţilor D.I., fostul său avocat şi a Cabinetului de Avocat D.I.
Rezultă în mod evident că petiţionarul este nemulţumit de modul în care judecătorul a făcut aplicarea unor dispoziţii legale,a interpretat materialul probator şi a motivat hotărârea.
Curtea reţine că legalitatea şi temeinicia unei hotărâri judecătoreşti nu poate face obiectul examinării decât în cadrul căilor de atac prevăzute de lege şi nu în cadrul soluţionării unei plângeri împotriva unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale.
Pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, în cadrul şi cu respectarea atribuţiilor judecătorului, chiar dacă soluţia nemulţumeşte vreuna dintre părţi, nu poate constitui în sine temei al răspunderii penale.
Faţă de considerentele expuse, Curtea reţine că în soluţionarea plângerii formulate de petiţionar conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., prima instanţă nu era competentă să analizeze temeinicia şi legalitatea sentinţei civile formulate de intimat în litigiul dintre petiţionar şi fostul său apărător.
Aşa cum corect a reţinut şi prima instanţă, aceste aspecte puteau fi analizate exclusiv de instanţele de control judiciar în cadrul căilor de atac.
Aşa fiind, nici cu ocazia soluţionării prezentului recurs Curtea nu este în drept să se pronunţe asupra modului în care intimatul a valorificat dispoziţiile art. 255 C. proc. civ. şi nici dacă expertiza tehnică contabilă, efectuată în procesul anterior de partaj în care a fost parte petiţionarul, a evalua un întreg imobil sau numai o parte a acestuia şi, în funcţie de aceasta, dacă soluţia pronunţată de intimat este întemeiată.
Referitor la susţinerea făcută de petiţionar cu ocazia dezbaterilor în recurs în sensul că „intimatul a aderat la un grup infracţional organizat" se constată că plângerea cu care au fost sesizate organele de urmărire penală nu se referă la o astfel de faptă.
Constatând că nu rezultă nici existenţa vreunui caz de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.N. împotriva sentinţei penale nr. 108/F din 3 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 386/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 568/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
