ICCJ. Decizia nr. 579/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTITIE
SECTIA PENALĂ
Decizia nr. 579/2009
Dosar nr. 438/46/2008
Şedinţa publică din18 februarie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 116/ F din 13 noiembrie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.D.I. împotriva rezoluţiei nr. 563/P/2007 din 18 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, rezoluţie ce a fost menţinută.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:
Prin rezoluţia nr. 563/P/2007 din 18 martie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe magistratul T.T., prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 268 C. pen., întrucât faptele sesizate nu există.
În plângerea formulată, în temeiul dispoziţiilor art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei, de mai sus, petiţionarul a reclamat că soluţia adoptată de procuror este nelegală şi netemeinică, constituind chiar o „muşamalizare şi o soluţie nedreaptă dată cu rea-credinţă".
Prin rezoluţia nr. 363/II/2/7 mai 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti dată de procurorul general, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petent împotriva rezoluţiei nr. 563/P/2007 din 18 martie 2008 a aceluiaşi parchet.
În condiţiile art. 2781 C. proc. pen., petentul s-a adresat instanţei fiind nemulţumit de modul în care au fost soluţionate de către magistrat dosarele nr. 122/P/2007 şi nr. 995/P/2007 înregistrate pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, şi dosarul nr. 959/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, respectiv, prin respingerea plângerii.
Pronunţând o soluţie de menţinere a rezoluţiei prin respingerea plângerii, formulată de petent, prima instanţă a reţinut că faptele imputate de petiţionar intimatului nu există în materialitatea lor, atâta timp cât, în adoptarea soluţiilor intimatul a respectat dispoziţiile legale şi probele administrate în cauză.
În termen legal, împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul care a reiterat nemulţumirile sale legate de modul în care i-au fost soluţionate plângerile de către magistrat, apreciind că acesta a fost „părtinitor" cu faptele comise de colegii săi.
Hotărârea atacată va fi examinată în raport de această critică, cât şi din oficiu, în raport de prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. şi de art. 3856 C. proc. pen., constatându-se pentru considerentele ce se vor arăta, că recursul este nefondat.
Este de necontestat că intimatul a soluţionat mai multe plângeri ale petentului prin care se reclamau fapte ce se pretindeau a fi comise de agenţii de poliţie de la Postul de Poliţie P., judeţul Vâlcea; şi tot astfel, soluţiile adoptate de magistratul procuror au fost de neînceperea urmăririi penale.
Dar, în afara unor aprecieri personale injurioase, petentul nu a putut indica acte, omisiuni sau încălcări efective şi reale ale intimatului în efectuarea cercetărilor întreprinse în aceste cauze, care în sensul legii, să constituie acte abuzive de natură a atrage o răspundere penală.
Împrejurarea că soluţiile adoptate de procuror cu respectarea legii şi a atribuţiilor de serviciu îl nemulţumesc pe petent îi deschid acestuia posibilitatea parcurgerii unor căi de atac în cadrul unui control judiciar stabilit prin norme procesual penale, dar niciodată instituirea unei răspunderi penale în sarcina magistratului care le-a pronunţat.
Afirmaţia are în vedere că răspunderea penală nu poate fi stabilită decât în sarcina persoanei care cu vinovăţie a comis o infracţiune, acesta fiind singurul temei al răspunderii penale.
Activitatea de soluţionare a unei cauze penale sau de altă natură efectuată de un magistrat în baza atribuţiilor de serviciu stabilite prin lege şi cu respectarea legii nu poate constitui infracţiune şi în consecinţă, nu poate antrena nici răspunderea penală a acestuia.
Aşa fiind, cum în cauză nu s-au constatat încălcări ale legii de către magistratul reclamat cu ocazia instrumentării unor cauze penale, în mod corect, procurorul a dispus o soluţie de neîncepere a urmăririi penale, menţinută conform art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., de către instanţă.
Pentru aceleaşi considerente de legalitate şi temeinicie, soluţia primei instanţe va fi menţinută prin respingerea recursului declarat de petent, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.D.I. împotriva sentinţei penale nr. 116/ F din 13 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 568/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 601/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
