ICCJ. Decizia nr. 489/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 489/2009
Dosar nr. 4390/2/2008
Şedinţa publică din 12 februarie 2009
Asupra recursurilor de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 258 din 14 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondate, plângerile formulate de petiţionarii l.I. şi l.A. împotriva rezoluţiei nr. 1145/11/2/2008 din 30 iunie 2008 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin plângerea formulată la data de 16 septembrie 2005, petiţionarii au solicitat efectuarea de cercetări faţă de numiţii X.X.X., P.D., R.M. şi M.E. pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 260, 261, 262 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), motivând că P.D., R.M. şi M.E. au relatat fapte necorespunzătoare adevărului în faţa instanţei de judecată, într-o cauză civilă, iar X.X.X., în calitate de avocat, a încercat să determine un martor să nu se prezinte în faţa organelor judiciare pentru a spune adevărul, încercând să-l intimideze şi a făcut afirmaţii mincinoase, prin declaraţii necorespunzătoare adevărului.
Referitor la faptele imputate avocatului X.X.X., prin ordonanţa nr. 8755/P/2005 din 2 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, având în vedere calitatea de avocat în cadrul Baroului Bucureşti a intimatului X.X.X.
Prin ordonanţa din 5 iunie 2008, dată în dosarul nr. 416/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimatul X.X.X., pentru infracţiunile reclamate în prima plângere şi pentru infracţiunile prevăzute de art. 215, 290, 291 şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), reclamate în cea de a doua plângere.
Prin aceeaşi ordonanţă, s-a dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare a dosarului nou format în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în vederea continuării cercetărilor faţă de numiţii P.D., R.M., M.E. şi P.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 260, 261, 262, 290, 291, 292 şi 215 C. pen.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
În ce priveşte afirmaţiile necorepunzătoare adevărului făcute de intimatul X.X.X. în faţa instanţei, în cadrul dosarului civil aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, care avea ca obiect cererea prin care petiţionarii solicitau constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare, s-a constatat că acestea au fost făcute în calitate de parte, respectiv de pârât în cauză, iar nu în calitate de martor, astfel că nu este întrunită condiţia cerută de lege subiectului activ pentru a se putea reţine infracţiunea de mărturie mincinoasă. Nu s-a putut reţine nici săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, întrucât nu era îndeplinită o cerinţă esenţială pentru existenţa laturii obiective, aceea ca declaraţia necorespunzătoare adevărului să producă anumite consecinţe juridice, deoarece declaraţiile făcute de părţi în faţa instanţei de judecată nu sunt apte, prin ele însele, să producă consecinţe juridice. Acestea sunt supuse controlului judecătoresc şi doar în măsura în care se confirmă pe parcursul cercetării judecătoreşti, vor putea produce consecinţe juridice.
Referitor la încercarea intimatului avocat de a-l determina pe martorul Ş.M. să nu se prezinte în faţa organelor judiciare pentru a spune adevărul, s-a constatat că nu sunt suficiente indicii cu privire la săvârşirea acestei infracţiuni, întrucât susţinerile invocate în acest sens aveau un caracter indirect, iar, pe de altă parte, există contradicţii între afirmaţiile martorului şi ale intimatului.
S-a mai reţinut că, în raport de data pretinsei comiteri a infracţiunilor reclamate, în cursul anului 2002, s-a constatat că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
Sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nedenunţare a unor infracţiuni, s-a constatat că nu a rezultat nici un indiciu în acest sens.
La data de 31 iulie 2006, petiţionarii au formulat o nouă plângere penală şi au solicitat efectuarea de cercetări faţă de X.X.X şi P.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 290, 291 şi 292 C. pen., cu motivarea că, prin mijloace ilicite, P.E. a obţinut o copie xerox de pe plângerea penală a soţilor l., înregistrată la Secţia 17 Poliţie, pe care a făcut menţiunea „conform cu originalul 365 din 15 aprilie 2002, aflată la dosar nr. 11768/2002", ceea ce nu corespunde adevărului, întrucât pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 nu există şi nu a existat acest dosar, pentru că dosarele anului 2002 se opresc la numărul 11430. S-a mai motivat că P.E. a obţinut prin Serviciul de registratură a Judecătoriei Sectorului 5 ştampila acesteia, a timbrat cu timbru judiciar, confirmând că acest act corespunde cu originalul aflat la dosarul nr. 11768/2002, pe care ulterior l-au depus la dosarul nr. 4448/2002, producând efecte juridice.
Cu privire la această acuzaţie, s-a reţinut că a existat doar o simplă eroare materială, lipsită de aptitudinea de a produce consecinţe juridice, întrucât numărul dosarului indicat conţinea o cifră greşită (fiind, de fapt nr. 11268/2002, nu 11768/2002), iar menţiunea aparţinea serviciului instanţei, care a eliberat, la cererea intimatului P.E., o copie de pe plângerea petiţionarului.
Totodată, şi cu privire la această pretinsă infracţiune, s-a constatat intervenţia prescripţiei răspunderii penale.
În ce priveşte pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 215 şi 292 C. pen., s-a reţinut că, din actele dosarului, nu au rezultat nici un fel de indicii privind săvârşirea acestora, intimatul P.E. exercitându-şi drepturile pe care le avea ca parte în dosarul nr. 11268/2002.
Prin rezoluţia din 30 iunie 2008, dată în dosarul nr. 1145/11/2/2008 a procurorului general, a fost menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală şi temeinică.
Prin plângerea depusă la instanţă, petiţionarii au criticat ambele rezoluţii, susţinând că nu se impunea disjungerea cauzei cu privire la intimaţii P.D., R.M., M.E. şi P.R., deoarece au participat concret la săvârşirea infracţiunilor reclamate.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarilor, reţinând, în esenţă, următoarele:
Procurorul delegat pentru a efectua urmărirea penală în cauză, a examinat toate acuzaţiile petiţionarilor, constatând existenţa unui impediment procedural, cu efect dirimant, care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale.
Totodată, în mod corect, acelaşi procuror a dispus disjungerea cauzei şi declinarea dosarului nou format în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, pentru continuarea cercetărilor faţă de ceilalţi presupuşi făptuitori, întrucât a constatat că nu există nici una dintre situaţiile procesuale prevăzute de art. 33 şi 34 C. proc. pen. şi nu sunt incidente prevederile art. 281 C. proc. pen., în raport cu celelalte persoane cercetate în cauză.
Referitor la susţinerea că s-a constatat greşit prescripţia răspunderii penale, s-a reţinut că nu puteau fi aplicabile prevederile art. 123 alin. (1) C. pen., întrucât textul invocat de petiţionari, în baza căruia se întrerupe cursul prescripţiei penale stabileşte că întreruperea intervine numai după începerea urmăririi penale, când persoana cercetată are calitatea de învinuit sau inculpat.
Or, aşa cum rezultă din dosarul parchetului, faţă de nici una dintre persoanele împotriva cărora s-a formulat plângerea, nu a fost începută urmărirea penală şi nici nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală, pentru că în cauză s-au efectuat numai acte premergătoare. Pe de altă parte, soluţia de neîncepere a urmăririi penale s-a dispus faţă de avocatul X.X.X, pe alte temeiuri juridice, decât prescripţia răspunderii penale, şi anume cele prevăzute de art. 10 lit. a), b) şi d) C. proc. pen., inexistenţa faptei, fapta nu este prevăzută de legea penală şi lipsa elementelor constitutive ale faptei.
Împotriva sentinţei au declarat recurs petiţionarii, pe care l-au motivat la dosar.
Recursurile declarate de petiţionari împotriva sentinţei sunt nefondate.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea plângerii formulate de petiţionari, ca nefondată.
În considerentele sentinţei au fost examinate punctual criticile petiţionarilor şi au fost corect respinse cu argumentele arătate în considerentele sentinţei.
Astfel, în ce priveşte critica referitoare la greşita aplicare a instituţiei prescripţiei răspunderii penale, în raport cu faptele reclamate, se constată că nu este fondată.
Urmare sesizării unui organ de urmărire penală, printr-o plângere, conform art. 222 C. proc. pen., acesta poate efectua acte premergătoare, în vederea strângerii datelor necesare privind existenţa infracţiunilor reclamate pentru a constata dacă există indicii temeinice şi concrete pentru începerea urmăririi penale.
În cadrul acestei faze anterioare începerii procesului penal, în care nu s-a stabilit dacă există indicii temeinice că s-ar fi săvârşit o anume infracţiune, nu poate opera cursul prescripţiei şi nici celelalte incidente prevăzute de lege care au legătură cu acesta.
În ce priveşte criticile invocate de petiţionari în motivele scrise de recurs, invocate şi în faţa instanţei de fond, referitoare la greşita disjungere a cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare a acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti în vederea continuării cercetărilor faţă de ceilalţi presupuşi făptuitori, Înalta Curte constată că nu sunt fondate.
Astfel, în cadrul procedurii plângerii reglementată de dispoziţiile art. 2781 şi următoarele C. proc. pen., instanţa este investită numai cu verificarea legalităţii şi temeiniciei rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror urmare sesizării cu plângerea petiţionarilor, care în cauză priveşte pe presupusul făptuitor, avocat X.X.X
Fiind investită doar în aceste limite, instanţa nu poate cenzura soluţiile procurorului de conexare sau disjungere a unor cauze pe care procurorul Ie-a apreciat ca neaflându-se în vreun caz de conexitate sau indivizibilitate cu cauza în care efectuează acte premergătoare şi în raport cu care a dispus o singură soluţie de netrimitere în judecată.
Asupra fondului cauzei, se constată, într-adevăr, aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, că nu sunt indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor reclamate în sarcina intimatului avocat.
În ce priveşte infracţiunile reclamate în sarcina intimatului, se constată, într-adevăr, că nu sunt întrunite cerinţele speciale prevăzute de lege pentru existenţa acestora, iar, referitor la încercarea intimatului avocat de a-l determina pe martorul Ş.M. să nu se prezinte în faţa organelor judiciare pentru a spune adevărul, nu au rezultat suficiente indicii cu privire la săvârşirea acestei infracţiuni.
Cu privire la celelalte acuzaţii, aşa cum a rezultat din actele premergătoare, a existat doar o simplă eroare materială, lipsită de aptitudinea de a produce consecinţe juridice sau nu au rezultat nici un fel de indicii privind săvârşirea acestora, întrucât intimatul P.E. şi-a exercitat drepturile pe care le avea ca parte în dosarul nr. 11268/2002.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de petiţionari, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii petiţionari l.I. şi l.A. împotriva sentinţei penale nr. 258 din 14 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenţii petiţionari la plata sumei de câte 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 488/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 49/2009. Penal → |
|---|
