ICCJ. Decizia nr. 478/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.478/2009
Dosar nr. 7655/86/2007
Şedinţa publică din 12 februarie 2009
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 276 din 2 octombrie 2008, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul C.Ş., la pedepsele de 17 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 174 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi c) C. pen. şi a art. 71 – art. 64 lit. a) teza a ll-a şi lit. b) C. pen.
Totodată, a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus, din durata pedepsei aplicate, durata reţinerii şi a arestării preventive, de la 27 noiembrie 2007 la zi.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu ceilalţi doi coinculpaţi condamnaţi în aceeaşi cauză, unul dintre ei minor, la plata despăgubirilor civile şi a daunelor morale către partea civilă T.M.L., aşa cum rezultă din dispozitivul sentinţei.
În esenţă, s-au reţinut următoarele:
La data de 26 noiembrie 2007, în baza unei rezoluţii anterioare şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice, inculpatul C.Ş., însoţit de coinculpaţii C.l. şi minorul C.P., au urmat-o pe victima M.V. la localul pe care ştiau că îl frecventa, au folosit asupra acesteia gaz lacrimogen, după care toţi trei au sărit asupra victimei, lovind-o cu pumnii şi picioarele, iar ulterior au târât-o în afara localului, continuând să-i aplice, cu aceeaşi intensitate, alte lovituri cu pumnii şi picioarele, aducând-o în stare de inconştienţă. La scurt timp după agresiune, victima a decedat la spital.
Curtea de Apel Suceava, secţia minori şi familie, prin Decizia penală nr. 21 din 8 decembrie 2008, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi, menţinând starea de arest a acestora şi deducând, în continuare, durata executată în arest preventiv.
Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., iar, în subsidiar, redozarea pedepsei aplicate, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Recursul nu este fondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele au reţinut corect fapta şi vinovăţia inculpatului, i-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispoziţiilor legale şi au individualizat în mod just pedeapsa aplicată.
Din analiza probelor şi actelor dosarului, rezultă că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat, iar nu cele ale infracţiunii de loviri sau vătămără cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., aşa cum susţine apărarea.
Distincţia între cele două infracţiuni se apreciază în raport de datele exterioare ale faptei, împrejurările, mobilul, scopul, aspecte ce caracterizează latura subiectivă şi conduc neîndoielnic la reţinerea acţiunii făptuitorului cu intenţia de a ucide. De regulă, această intenţie, care poate fi directă sau indirectă, se desprinde din natura obiectului folosit, zona vitală în care sunt aplicate loviturile sau intensitatea loviturilor aplicate.
În cauză, analizând toate aceste elemente, se constată că, în raport cu numeroasele lovituri aplicate victimei, de o intensitate ridicată şi pe o durată mare de timp, în zona toracică, care i-au cauzat părţii vătămate o moarte violentă, datorată insuficienţei cardiace hipodiastolice ca urmare a hemopericardului şi tamponadei cardiace după ruptură de arteră pulmonară intrapericardică, fractura coastelor 4 - 5 şi fractura sternului (concluziile raportului medico-legal), inculpatul, chiar dacă nu a urmărit rezultatul letal, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.
Aşa fiind, încadrarea juridică dată faptei este corectă, neimpunându-se casarea hotărârilor sub acest aspect.
În raport cu modalitatea în care inculpatul a acţionat, se constată că nici susţinerea referitoare la reprezentarea inculpatului că va fi atacat, motiv pentru care a intenţionat să-i aplice o corecţie victimei, nu poate fi primită.
Astfel, din probe nu rezultă vreo stare de provocare din partea victimei, ci, dimpotrivă, rezultă că inculpatul a căutat-o cu insistenţă pe victimă şi s-a asigurat că este în incinta localului, pentru a-i aplica loviturile.
Nici critica referitoare la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului nu este fondată.
În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârşite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput şi realizat fapta de omor calificat (la sugestia sa, inculpaţii s-au deplasat în localul unde obişnuia să vină victima, au verificat dacă aceasta se află în interior, după care au pătruns în bar şi, anihilându-i orice posibilitate de apărare, prin pulverizarea gazului lacrimogen, au lovit-o cu mare intensitate în zona toracică, după care au târât-o şi pe peronul din faţa barului, continuând să-i aplice lovituri, care i-au cauzat moartea violentă), precum şi de datele ce caracterizează persoana acestuia, rezultă că instanţele au individualizat în mod just cuantumul pedepsei aplicate, acordând eficienţă criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi i-au aplicat o pedeapsă al cărei cuantum a fost corect stabilit.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanţele au avut în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, pe care, în mod corect, Ie-a valorificat în favoarea inculpatului, prin reţinerea circumstanţelor atenuante legale.
Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului C.Ş. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C.Ş. împotriva deciziei penale nr. 21 din 8 decembrie 2008 a Curţii de Apel Suceava, secţia minori şi familie.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicată recurentului inculpat, durata reţinerii şi a arestării preventive de la 27 noiembrie 2007 la 12 februarie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 475/2009. Penal. Cerere de transfer de... | ICCJ. Decizia nr. 488/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
