ICCJ. Decizia nr. 503/2009. Penal. Infracţiuni la alte legi speciale. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 503/2009
Dosar nr. 1048/59/2007
Şedinţa publică din 13 februarie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor din dosar se constată următoarele:
Tribunalul Arad, prin sentinţa penală nr. 146 din 11 aprilie 2007, a admis cererea formulată de petanta - revizuentă C.E. având ca obiect revizuire şi pe cale de consecinţă a fost anulată sentinţa penală nr. 35/ P din 14 februarie 2000 pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosar nr. 258/ A din 14 decembrie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. 3181/2000 şi prin Decizia penală nr. 4380 din 17 octombrie 2001 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie în dosarul nr. 779/2001 în partea ce o priveşte pe inculpata C.E., în latura penală şi civilă a cauzei, precum şi formele de executare emise de Tribunalul Bihor în ce o priveşte pe inculpată, iar în rejudecare:
În baza art. 11 pct. 2 lit. ă) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpata C.E., pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen.
A respins cererea formulată de partea civilă SC C. SA Ploieşti reprezentată de SC E. SRL Ploieşti, lichidator, pentru obligarea inculpatei la plata despăgubirilor civile.
Pentru a pronunţa această sentinţă penală, prima instanţă a reţinut următoarele: la 24 iunie 2005 a fost înregistrată la Tribunalul Arad, în urma strămutării judecării cauzei de la Tribunalul Bihor cererea pentru revizuirea sentinţei penale nr. 35/ PI din 14 februarie 2000 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosar nr. 3905/1999, definitivă prin Decizia penală nr. 4380 din 17 octombrie 2001 a Curţii Supremă de Justiţie, formulată de inculpata C.E.
În cazul procedurii prevăzute de art. 397 – art. 399 C. proc. pen., procurorul a considerat că în cauză nu mai sunt necesare cercetări suplimentare, având în vedere că prin cererea de revizuire s-a propus audierea aceloraşi martori în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, nefiind propuse probe noi, concluziile sale fiind de respingere a cererii ca neîntemeiată.
Prin cererea aflată la dosar nr. 6468/2004 al Tribunalului Bihor, inculpata revizuentă a solicitat admiterea cererii în principiu şi mai apoi pe fond, în temeiul art. 404 C. proc. pen., suspendarea executării hotărârii atacate până la rămânerea irevocabilă a soluţiei ce se va pronunţa în revizuire; rejudecarea cauzei în temeiul art. 405 C. proc. pen., atât sub aspectul laturii penale cât şi ai celei civile anulându-se Decizia penală nr. 4380/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, în temeiul art. 406 C. proc. pen., să fie pronunţată o nouă hotărâre de achitare a inculpatei - revizuentă
De asemenea, a arătat că nu a beneficiat de un proces echitabil şi corect, încălcându-i-se şi dreptul la apărare şi la un recurs efectiv în conformitate cu dispoziţiile constituţionale cât şi ale C.E.D.O., dar şi reglementările interne referitoare la desfăşurarea procesului şi recursului în materie penală, condamnarea fiind dispusă de Curtea Supremă de Justiţie fără efectuarea fazei-cercetării judecătoreşti.
În motivare, invocând dispoziţiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuentă a arătat că nu a avut niciodată calitatea de asociat al SC U. SRL cum s-a reţinut în hotărârea de condamnare, ea fiind angajată în funcţia de contabil şef, la momentul emiterii filelor C.E.C. de către administratorul U.l., reprezentanţii părţii vătămate au cunoscut că SC U. SRL nu avea disponibil în conturile bancare, semnarea convenţiei şi remiterea filelor C.E.C. fiind obţinute de către directorul părţii vătămate M.N., prin doi şi constrângere psihică; interdicţia bancară a SC U. SRL nu a intervenit la 13 mai 1998, data încheierii convenţiei şi emiterii filelor C.E.C., ci la data de 19 mai 1998 când a fost introdusă la plată prima filă C.E.C. de către partea vătămată SC C. SA.
Pentru susţinerea acestor împrejurări, considerate de revizuentă ca fiind noi în sensul dispoziţiilor textului de lege pe care l-a invocat, aceasta a depus adresa nr. 6003 din 04 mai 2004 eliberată de O.R.C. Bihor, înscrisuri din dosarul de faliment al SC U. SRL înregistrat la Tribunalul Bihor sub nr. 1560/F/2000, ce au fost depuse de partea vătămată SC C. SA în calitate de creditor, adresa emisă de R.B. Oradea, succesoarea în drepturi a B.A., sucursala Bihor, unde, în perioada avută în vedere în prezenta cauză, SC U. SRL avea deschise conturile bancare. De asemenea, a solicitat audierea ei, a coinculpatului I.G. şi a numiţilor M.N., M.E. şi G.J., pentru lămurirea pe deplin a împrejurărilor în care au fost completate, emise şi acceptate filele C.E.C.
Având în vedere motivul de revizuire invocat, înscrisurile depuse la dosar în procedura revizuirii, actele şi lucrările dosarelor cu numerele 3905/2000 al Tribunalului Bihor, nr. 3181/2000 al Curţii de Apei Oradea şi nr. 779/2001 al Curţii Supreme de Justiţie, din care se reţine că hotărârea de condamnare a inculpatei - revizuentă C.E. a fost pronunţată în recurs de Curtea Supremă de Justiţie, după o hotărâre de achitare pronunţată în prima instanţă şi menţinută în apel, fără ca inculpata să fi fost audiaţi.
Evaluând probatoriul administrat în vederea verificării, condiţiilor de admisibilitate în principiu a cererii de revizuire, din care s-a reţinut existenţa unor împrejurări noi ce nu au fost luate în considerare la soluţionarea cauzei; în ce priveşte acest aspect s-a considerat necesară sublinierea că necunoaşterea faptelor sau împrejurărilor de către instanţă nu trebuie înţeleasă într-un mod absolut, în sensul că despre faptele sau împrejurările respective nu s-a amintit nimic în actele şi lucrările dosarului, ci în sensul că ele nu au putut fi luate în considerare la soluţionarea cauzei din lipsa posibilităţii dovedirii lor. Revizuenta s-a aflat în această situaţie, derivată din lipsirea ei de dreptul de a da declaraţii în faţa instanţei de judecată care a pronunţat condamnarea ei la pedeapsa închisorii. Este adevărat că aceasta nu s-a prezentat la termenele de judecată ce au fost stabilite în cauză, dar conduita ei procesuală nu poate fi interpretată în sens negativ, ca una de dezinteres faţă de cauză, ci numai într-un sens pozitiv, de încredere în actul de justiţie deoarece până atunci două instanţe, de judecată pronunţaseră hotărâri de achitare în ce o priveşte, soluţii pe care Ie-a considerat legale dată fiind poziţia ei de nerecunoaştere a acuzaţiilor aduse.
Instanţa pentru a da eficienţă dispoziţiilor legale ale art. 13 din C.E.D.O., privind dreptul la un recurs efectiv, raportat la art. 6 din aceeaşi convenţie, privind dreptul la un proces echitabil, şi jurisprudenţa C.E.D.O. în această materie consacrată îndeosebi în cauzele C. c. România, K. c. Polonia şi C. c. Franţa, prin încheierea pronunţată la 15 decembrie 2005 admis în principiu cererea de revizuire, a suspendat executarea hotărârii de condamnare, în ce o priveşte pe revizuenta, atât în latura penală cât şi în cea civilă, şi a procedat la rejudecarea cauzei în condiţiile prevăzute de art. 405 raportat la art. 345 C. proc. pen.
Din probele administrate cu ocazia cercetării judecătoreşti şi anume declaraţia inculpatei, declaraţiile martorilor G.I. care a avut calitatea de consilier juridic la societatea comercială SC C. SA Ploieşti şi M.N. care a avut calitatea de director al aceleiaşi societăţi comerciale, ambii, participând la discuţiile ce au precedat încheierea contractului cu SC U. SRL, M.N. furnizând date şi cu privire la condiţiile în care urma să fie efectuată plata, respectiv prin file C.E.C., acesta arătând că Decizia încheierii contractului şi a emiterii filelor C.E.C. a aparţinut exclusiv lui U.l., inculpata revizuenta fiind desemnată de acesta să completeze, prin scriere, rubricaţia filelor, fără să fi fost implicată în vreun fel în stabilirea clauzelor contractuale, inclusiv a celor privind efectuarea plăţii. Martorul a subliniat faptul că revizuenta a fost implicată în discuţiile prealabile redactării şi semnării contractului, la solicitarea lui U.l. prin aceea că împreună cu acesta a prezentat situaţia financiar contabilă a societăţii, din care el a dedus solvabilitatea acesteia raportat la obligaţiile contractuale asumate, U.l. fiind persoana care i-a adus la cunoştinţă şi împrejurarea că în scurt timp societatea va beneficia şi de un credit bancar substanţial de la B.A., şi care în aceea zi, de 13 aprilie 1998, s-a deplasat la bancă de unde a obţinut carnetul cu file C.E.C.
Împrejurările relatate de aceşti martori se coroborează cu cele relatate de inculpată şi de martorele B.V. şi B.l. colege ale inculpatei în cadrul serviciului contabil, cât şi cu cele care rezultă din raportul de expertiză nr. 247.023 din 28 ianuarie 1999 şi din adresa nr. 479 din 8 decembrie 2005 a SC I. SRL Oradea, lichidator al debitoarei SC U. SRL Odorhei, în sensul că revizuentă în calitate de angajată a acestei societăţi comerciale, nu de asociat alături de ceilalţi doi inculpaţi I.G. şi U.I., doar a scris filele C.E.C. din dispoziţia lui U.l., ea neputând îndeplini acte care să ducă la obligarea societăţii fată de terţi.
Ca urmare, C.E., în calitate de contabil şef al Societăţii SC U. SRL nu a avut vreo contribuţie în a-i determina alături de ceilalţi doi inculpaţi, U.l. şi I.G., pe reprezentanţii părţii vătămate să încheie contractul din 13 aprilie 1998 şi să accepte cele 11 file C.E.C. pentru plata preţului convenit prin contract, în ce priveşte interdicţia bancară din însemnările efectuate de bancă pe filele C.E.C. s-a reţinut că aceasta a intervenit ulterior datei la care au fost emise, respectiv în cursul lunilor mai - iunie 1998 după cum au fost introduse în bancă de către beneficiar.
Fată de cele arătate, instanţa a considerat că în cauză s-a conturat o altă stare de fapt, de natură să conducă la o soluţie de achitare a inculpatei C.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la înşelăciune cu file C.E.C. ce a avut consecinţe deosebit de grave cu referire la cea de înşelăciune în convenţii, de două sau mai multe persoane împreună, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (4) şi (5) C. pen., cu referire la art. 215 alin. (2) C. pen., e şi la art. 75 lit. a) C. pen., cu referire la art. 215 alin. (2) C. pen. şi la art. 75 lit. a) C. pen., deoarece actele materiale de inducere şi menţinere în eroare şi de emitere a filelor C.E.C. cu consecinţa producerii unui prejudiciu în dauna părţii vătămate SC C. SA Ploieşti, atât în forma autoratului, cât şi a complicităţii, au fost comise exclusiv de ceilalţi doi inculpaţi.
În temeiul art. 406 alin. (1) C. proc. pen., cererea de revizuire formulata de inculpata C.E. a fost admisă, sentinţa penală nr. 35 din 24 februarie 2000 pronunţata ţie Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 3905/1999, definitivă prin Decizia penală nr. 258 din 14 decembrie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. 3181/2000 şi Decizia penală nr. 4380 din 17 octombrie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie în dosar nr. 779/2001, în partea ce o priveşte pe inculpata C.E., în latura penală şi civilă, precum şi formele de executare emise de Tribunalul Bihor în ce o priveşte pe a aceeaşi inculpată, au fost anulate.
În rejudecarea cauzei, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat inculpata pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu file C.E.C. şi consecinţe deosebit de grave.
Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetai de pe lângă tribunalul Arad, criticând-o pentru netemeinicie, întrucât în mod greşit s-a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 394 lit. a) C. proc. pen.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 142/ A din 9 octombrie 2008, a admis apelul declarat de parchet împotriva sentinţei penale nr. 146 din 11 aprilie 2007 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4010/2005. A desfiinţat sentinţa penală nr. 146 din 11 aprilie 2007 şi rejudecând cauza:
În temeiul art. 403 C. proc. pen., raportat la art. 394 C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de condamnata C.E. împotriva sentinţei penale nr. 35/ PI din 14 februarie 2000 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 3905/1999.
Condamnata, nemulţumită de această hotărâre, în temeiul legal, a declarat recursul de faţă, solicitând a se vedea că Decizia instanţei de apel este nemotivată şi ca atare se impune casarea acesteia cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului parchetului.
Recursul este nefondat.
Curtea, examinând hotărârea atacată în raport de critica adusă precum şi din oficiu, reţine că motivul invocat nu are temei, instanţa de apel, analizând în detaliu prevederile art. 394 lit. a) – e) inclusiv ce reglementează cele 5 cazuri exprese şi deci şi limitative, prevăzute de lege, pentru a se putea admite o cerere de revizuire, după cum solicită recurenta.
Probatoriul cauzei de fond, pe baza căruia s-a pronunţat hotărârea ce azi se cere a fi revizuită, a fost complet şi corect examinată şi cunoscut la momentul condamnării recurentei. De aceea situaţiile invocate în cererea de revizuire, neconstituind „fapte sau împrejurări noi" în sensul art. 394 lit. a) C. proc. pen., pe deplin justificat şi motivat prin hotărârea atacată şi pronunţată de instanţa de apel, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de recurenta condamnată.
Întocmai situaţiile invocate de condamnata recurentă, în sprijinul revizuirii de faţă, au fost cunoscute de instanţa de condamnare, inculpata C.E. participând la discuţiile ce au precedat încheierea contractului cu SC U. SRL, precum a cunoscut şi condiţiile în care urma să se facă plata, respectiv prin file C.E.C., având şi calitatea de contabil şi cunoscând lipsa de disponibil bancar.
În consecinţă, recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi menţinută, ca temeinică şi legală Decizia penală nr. 193/ A din 9 octombrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara.
Se va aplica şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientă condamnată C.E. împotriva deciziei penale nr. 142/ A din 9 octombrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurenta revizuientă condamnată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 494/2009. Penal. Cerere de liberare... | ICCJ. Decizia nr. 518/2009. Penal → |
|---|
