ICCJ. Decizia nr. 475/2009. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 475/2009
Dosar nr. 3630/2/2008
Şedinţa publică din 11 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
A. Prin sentinţa penală nr. 203 din 11 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admisa sesizarea Pachetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti; s-a recunoscut sentinţa din 25 ianuarie 2007 (dosarul nr. 9 Hv 135/06 W), rămasă definitivă la 27 aprilie 2007 şi sentinţa din 03 septembrie 2007 (dosarul nr. 9 Hv 93/07 W) rămasă definitivă la 07 septembrie 2007, pronunţate de Tribunalul de Land St. Polten.
S-a dispus transferarea condamnatului D.L.C., în vederea continuării executării pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare, într-un penitenciar din România.
S-a dedus din pedeapsă perioadele de arest preventiv din până la 21 iunie 2005; 21 august 2006 până la 23 noiembrie 2006 şi de la 5 noiembrie 2007.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti înregistrată la data de 19 iunie 2008, s-a solicitat recunoaşterea sentinţei din 25 ianuarie 2007, pronunţată în dosarul nr. 9 Hv 135/06W şi a sentinţei din data de 03 septembrie 2007, dosarul nr. 9 Hv 93/07W, pronunţate de Tribunalul de Land St. Poilten în vederea transferării persoanei condamnate D.L.C. pentru continuarea executării pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare într-un penitenciar din România, cerere formulată de autorităţile judiciare din Republica Austria.
Din examinarea actelor comunicate de statul de condamnare, Republica Austria, în aplicarea dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. a) – c) din Legea nr. 302/2004, modificată şi art. 6 alin. (2) din C.E. asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, s-a reţinut că prin sentinţa din 25 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul de Land St. Polten, dosar 9Hv135/06w, rămasă definitivă la 27 aprilie 2007, D.L.C. a fost condamnat, la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie gravă şi tentativă la tâlhărie gravă, prevăzută de art. 15, 142 alin. (1) şi art. 143 cazul 2 C. pen., austriac, constând în aceea că, împreună cu numitul R.E.A., prin întrebuinţare de violenţe şi folosirea unui cuţit, au deposedat la data de 04 iulie 2006 o angajată a unui oficiu poştal de suma de aproximativ 18.000 euro, iar la data de 21 august 2006 au încercat să sustragă bunuri prin ameninţare şi utilizarea unui cuţit asupra unei angajate a unui magazin.
De asemenea, prin aceeaşi hotărâre s-a dispus, în conformitate cu art. 53 alin. (1) C. pen., austriac, raportat la art. 494 alin. (1) cifra 4 C. proc. pen., austriac, revocarea suspendării condiţionate a executării a două pedepse de 3 luni închisoare stabilite prin sentinţele pronunţate la datele de 22 noiembrie 2004, în dosarul nr. 9Hv 104/04h şi respectiv, la 10 martie 2005, în dosarul nr. 9Hv 20/05g, de către Tribunalul de Land St. Polten.
Astfel, prin sentinţa penală din 22 noiembrie 2004, dosar nr. 9Hv 104/04h, D.L.C., a fost condamnat, la pedeapsa de 3 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală şi fals în acte publice, prevăzută de art. 83 alin. (1) şi art. 223 alin. (1) C. pen., austriac, iar prin sentinţa penală din 10 martie 2005, dosar nr. 9Hv 20/05g, sus-numitul a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei, pentru comiterea infracţiunilor de mărturie mincinoasă, tentativă de favorizare şi folosire nepermisă a unui autovehicul, prevăzută de art. 288 alin. (1), art. 15, art. 299 alin.(1) şi art. 136 alin. (1) C. pen., austriac.
Ulterior, numitul D.L.C. a fost condamnat prin sentinţa penală din data de 03 septembrie 2007, pronunţată de Tribunalul de Land St. Polten, dosar nr. 9Hv 93/07w, rămasă definitivă la data de 07 septembrie 2007, la pedeapsa suplimentară de 18 luni, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt grav şi calificat, comis parţial şi în cadrul unei asocieri în scop criminal, prevăzută de art. 127, art. 128 cifra 1 cazul 4 şi art. 130 cazul 1 şi 2 C. pen. austriac; distrugere de bunuri, prevăzută de art. 125 C. pen. austriac, înşelăciune gravă şi calificată, prevăzută de art. 146, art. 147 alin. (2) şi art. 148 cazul 1 C. pen. austriac; tăinuire, prevăzută de art. 164 alin. (2) cazul 2 C. pen. austriac; vătămare corporală, prevăzută de art. 83 alin. (1) C. pen., austriac; vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 83 alin. (1) şi art. 84 alin. (1) C. pen. austriac, precum şi infracţiunile prevăzută de art. 28 alin. (2) şi parţial alin. (3) cazul 1, art. 27 alin. (1) cazul 6 şi alin. (2) cifra 1 şi cifra 2 cazul 1, art. 27 alin. (1) cazul 1 şi 2, art. 27 alin. (1) cazul 1 şi 2, alin. (2) cifra 2 cazul 1 şi art. 28 alin. (1) şi (3) din Legea stupefiantelor, prin aceeaşi hotărâre dispunându-se contopirea acestei pedepse cu pedepsele stabilite prin sentinţele penale din 25 ianuarie 2007 (dosar nr. 9Hv 135/06w), 22 noiembrie 2004 (dosar nr. 9Hv 104/04h) şi 10 martie 2005 (dosar nr. 9Hv 20/05g) ale Tribunalului de Land St. Polten, stabilindu-se ca, în final, numitul D.L.C. să execute pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare.
În fapt, prin sentinţa penală din 03 septembrie 2007 a Tribunalului de Land St. Polten, s-a reţinut că numitul D.L.C., în vara anului 2004, împreună cu alte persoane a sustras mai multe articole de îmbrăcăminte din magazine; în perioada septembrie 2003 - martie 2005 a sustras, singur, din mai multe magazine articole de îmbrăcăminte şi alimente, iar, la data de 20 ianuarie 2006, a sustras, împreună cu alte persoane un telefon mobil, a distrus două geamuri de la uşa de acces într-un local şi a lovit două persoane, provocându-le leziuni corporale.
Totodată, în cuprinsul sentinţei penale cu numărul de mai sus, s-a mai reţinut că D.L.C., singur, în primăvara anului 2005, precum şi împreună cu numitul R.E.A., în vara anului 2005 şi până în luna august 2006, au indus în eroare mai multe persoane de la care au primit o sumă de peste 3.000 euro, promiţându-le că le procură substanţe stupefiante; la data de 21 august 2004, D.L.C. a primit o sumă de bani cunoscând că provenea din săvârşirea de către numitul R.E.A. a unei infracţiuni de furt; la data de 11 septembrie 2005, a lovit trei persoane producându-le leziuni corporale; în perioada iulie 2001 - aprilie 2005 a vândut şi a oferit, în mod repetat, mai multor persoane diferite cantităţi de cannabis, heroină, cocaină, amfetamine şi ecstasy, iar în perioada iulie 2001 - august 2006 a deţinut, pentru consum propriu, diverse cantităţi de substanţe stupefiante.
Procedând la examinarea materialului existent, se constată că în cauză este îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004, modificată şi art. 3 pct. 1 lit. e) din C.E. asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Stasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea persoanei transferabile D.L.C. având corespondent în legislaţia penală română.
Astfel, faptele reţinute în sarcina persoanei transferabile D.L.C. de către autorităţile judiciare austriece realizează conţinutul constitutiv al infracţiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi (2) – art. 209 alin. (1) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., tăinuire, prevăzută de art. 221 alin. (1) C. pen., înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) C. pen., cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), loviri sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. (5 fapte), precum şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 modificată, cu aplicabilă art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), toate cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen., conform certificatului de legislaţie aplicabilă în cauză.
Totodată, s-a mai constatat că în cauză sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute în dispoziţiile art. 129 lit. a) – d) din Legea nr. 302/2004 modificată, în sensul că persoana condamnată D.L.C. este cetăţean român şi are domiciliul în România, conform adresei nr. 3222759 din 22 februarie 2008 a Ministerul Internelor şi Reformei Administrative – D.G.P. şi a certificatului de naştere, seria NT nr. 596739 transmis, în copie, de D.G.P. prin adresa nr. 3225391 din 16 mai 2008; hotărârile de condamnare a susnumitului sunt definitive, potrivit sentinţei din 25 ianuarie 2007, dosar nr. 9Hv 135/06w, rămasă definitivă la 27 aprilie 2007 şi a sentinţei din 03 septembrie 2007, dosar nr. 9Hv 93/07w, rămasă definitivă la 07 septembrie 2007 pronunţate de Tribunalul de Land St. Polten, iar la data primirii cererii de transferare persoana condamnată avea de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei finale, potrivit înscrisului privind stadiul executării pedepsei.
De asemenea, potrivit încheierii întocmite de către judecătorul desemnat cu executarea pedepselor din cadrul Penitenciarului St. Polten, la data de 14 august 2007, condamnatul D.L.C. şi-a manifestat consimţământul fiind de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei.
B. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi solicitând casarea acesteia, întrucât instanţa de fond a omis să citeze pe condamnatul, persoană transferabilă şi nu au fost îndeplinite toate condiţiile prevăzută de art. 129 lit. a) – d) din Legea nr. 302/2004 modificată. Sub acest ultim aspect, s-a arătat că instanţa de fond nu a lămurit dacă interdicţia de şedere aplicată de Căpitănia Hollabrunn, la data de 13 iunie 2007, s-a dispus în legătură cu vreuna dintre condamnările suferite de persoana transferabilă.
Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, dar şi din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este întemeiat.
Instanţa de fond nu a aplicat în mod corespunzător dispoziţiile art. 149 şi 151 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, cu referire la art. 139 alin. (4) din aceeaşi lege, privind procedura de transferare a persoanelor condamnate în situaţia în care statul român este stat de executare, potrivit cărora „cererea se judecă în camera de consiliu, cu participarea procurorului, cu citarea persoanei condamnate". Acest fapt reiese chiar din examinarea practicalei sentinţei recurate, care conţine menţiunea „fără citare".
Întrucât recursul este întemeiat pentru acest motiv şi urmează a fi admis, Înalta Curte constată inutilă examinarea celuilalt motiv privind lipsa rolului activ al instanţei de fond în lămurirea cerinţei privind legătura dintre interdicţia de şedere pe teritoriul statului de condamnare şi hotărârile aplicate persoanei transferabile, acest aspect urmând a fi avut în vedere la rejudecarea cauzei.
Ca atare, pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi va casa hotărârea recurată, cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea reluării judecării sesizării, cu citarea persoanei condamnate.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 203 din 11 septembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie privind persoana solicitată D.L.C.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Curtea de Apel Bucureşti.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, precum şi suma de 320 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va suporta din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 467/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 478/2009. Penal → |
|---|
