ICCJ. Decizia nr. 617/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 617/2009
Dosar nr. 1225/54/2008
Şedinţa publică din 20 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 153 din 29 septembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova s-a respins, ca nefondată, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea petentului V.C. împotriva rezoluţiei din 8 mai 2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 159/P/2008.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin rezoluţia menţionată Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de U.P., avocat în cadrul Baroului Dolj pentru infracţiunile prevăzută de art. 290 şi art. 25 raportat la art. 290 C. pen. şi faţă de T.L.B., executor judecătoresc pentru infracţiunile prevăzută de art. 246 şi 291 C. pen.
S-a motivat că petentul V.C. a formulat plângere penală împotriva avocatului U.P., acuzându-l că a întocmit în septembrie 2004 3 înscrisuri sub semnătură privată în cuprinsul cărora a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului ce ulterior au fost folosite de N.D. în faţa instanţelor de judecată în vederea producerii de consecinţe juridice.
Petentul a mai susţinut că acelaşi avocat a antedatat înscrisul intitulat „Contract de închiriere" menţionând în mod mincinos data de 1 februarie 2004, precum şi faptul că SC G.P. SRL închiria în favoarea SC N. SRL acelaşi imobil (moară) valoarea chiriei fiind de 100 dolari trimestrial, şi că în cursul lunii ianuarie 2003 avocatul l-a sfătuit pe N.D. să însereze în cuprinsul unui înscris intitulat „bon" cifra „1", astfel încât să ateste împrejurarea mincinoasă a primirii sumei de 13.500 dolari S.U.A. în loc de 3500 dolari S.U.A., sumă reală.
S-a mai reţinut că petentul a solicitat efectuarea cercetării penale şi faţă de executorul T.B. pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), arătând că, în cursul anului 2001, acesta a fost investit cu o cerere de executare silită din partea petentului, dar din 2003 nu şi-a mai îndeplinit atribuţiile de serviciu în conformitate cu dispoziţiile legale.
Instanţa fondului, examinând rezoluţia atacată, a motivat că actele de cercetare prealabilă efectuate în cauză nu susţin existenţa unei fapte penale care să îndreptăţească desfiinţarea actului procurorului şi trimiterea cauzei pentru începerea urmăririi penale.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petentul care o critică ca fiind nelegală şi netemeinică, solicitând casarea sentinţei, desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale.
Recursul nu este fondat.
Din actele prealabile nu rezultă că în cauză ar rezulta indicii temeinice care să îndreptăţească soluţia de desfiinţare a rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror.
Nu există indicii că avocatul U.P. ar fi contrafăcut scrierea ori subscrierea contractelor, că ar fi antedatat sau falsificat înscrisuri şi că ar fi instigat alte persoane la falsificarea unor înscrisuri.
Declaraţiile avocatului şi ale lui N.D. date în cursul cercetării prealabile nu confirmă susţinerile petentului.
Nici în ceea ce priveşte pe executorul judecătoresc T.L.B. actele prealabile nu dovedesc că în exerciţiul atribuţiilor sale acesta ar fi încălcat intenţionat dispoziţii legale în materie.
Nu există indicii că acesta ar fi folosit înscrisuri despre care ştia că sunt false.
De altfel, în exercitarea atribuţiunilor de serviciu activitatea executorilor poate fi cenzurată potrivit Codului de procedură civilă prin calea de atac a contestaţiei la executare.
Reţinerea răspunderii penale a executorului judecătoresc nu este exclusă, însă, pentru aceasta este nevoie să existe indicii temeinice că acesta ar fi acţionat cu rea credinţă sau ca urmare a unor fapte de corupţie, or în cauză nu există indicii că astfel de fapte ar exista în realitate.
Prin urmare, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca nefondat, cu obligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul V.C. împotriva sentinţei penale nr. 153 din 29 septembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 593/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 647/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
