ICCJ. Decizia nr. 556/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 556/2009
Dosar nr. 27068/3/2008
Şedinţa publică din 17 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1684 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, la 20 decembrie 2007, a fost admisă plângerea formulată de petentul P.S.M., în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
În baza art. 2781 alin. (8) lit. b) a fost desfiinţată ordonanţa din 22 septembrie 2006 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin care s-a dispus scoaterea petentului de sub urmărire penală, privind săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 83 lit. b) din Legea nr. 89/1998 şi s-a dispus aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ de 250 lei şi confiscarea în vederea distrugerii a 60 carcase inscripţionate Nokia. A fost trimisă cauza procurorului, în vederea redeschiderii urmăririi penale, urmând ca să se pronunţe şi cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 297 C. pen., omisiunea aparţinând organului judiciar.
Împotriva sentinţei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul P.M.
Procurorul a criticat sentinţa susţinând, în esenţă, că plângerea formulată de partea vătămată, constituită parte civilă SC N.C. SA este tardivă faţă de legislaţia în vigoare la acea dată, care prevedea că în cazul infracţiunii prevăzute de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă.
Alt motiv de recurs îl constituie depăşirea de către instanţa de judecată a limitelor investirii.
Astfel, instanţa sesizată prin plângere de către petentul făptuitor, nemulţumit de soluţia adoptată privind infracţiunea prevăzută de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998, a admis plângerea, a desfiinţat ordonanţa şi a trimis cauza la procuror pentru ca să se pronunţe şi sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 297 C. pen. În acest fel, instanţa a creat petentului o situaţie mai grea în propria cale de atac.
Inculpatul a criticat şi el hotărârea susţinând că plângerea formulată de partea vătămată este tardivă şi, în plus, că nu s-a făcut dovada că a săvârşit infracţiunea pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.
Prin Decizia penală nr. 696 din 29 mai 2008 pronunţată de secţia a I penală de la Curtea de Apel Bucureşti recursul a fost admis. Curtea a reţinut şi motivat că soluţia instanţei de fond a creat o situaţie mai grea pentru petent prin trimiterea cauzei la parchet urmare omisiunii de a se pronunţa asupra altei infracţiuni reclamate.
S-a constatat că probele existente la dosar sunt suficiente, urmând a reţine cauza pentru judecare, în complet legal constituit.
S-a stabilit un alt termen pentru ca soluţionarea cauzei să se facă de către un alt complet, care, prin Decizia nr. 881 din 31 iunie 2008, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti pentru judecarea cauzei în fond.
Cauza a fost înregistrată la secţia I de la Tribunalul Bucureşti sub nr. 27068/3/2008 la 11 iulie 2008.
La termenul de judecată din data de 24 septembrie 2008 petentul a declarat că se prevalează de dispoziţiile art. 70 alin. (2) C. proc. pen. şi nu a propus probe în apărarea sa.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de dispoziţiile instanţei de control judiciar, expuse prin Decizia penală nr. 696 din 29 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, tribunalul a reţinut următoarele:
La data de 5 septembrie 2005 inspectori din cadrul D.G.P.M.B., Poliţia sectorului 5, S.I.F. s-au sesizat din oficiu în legătură cu faptul că la punctul de lucru al SC I.B. SRL se comercializează accesorii pentru telefoanele mobile fără respectarea prevederilor Legii nr. 84/1998. Procedând la verificări, s-a constatat şi găsit în incinta societăţii un număr de 60 carcase inscripţionate cu marca NOKIA, pe care societatea respectivă le vindea cu preţuri cuprinse între 110.000 şi 250.000 lei vechi/bucată. Carcasele respective au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că produsele ridicate de la societatea în cauză sunt contrafăcute şi nu îndeplinesc calităţile produselor originale Nokia.
Situaţia de fapt reţinută este dovedită prin următoarele mijloace de probă: procesul verbal din data de 5 septembrie 2005, plângerea prealabilă a SC N.C. SA, factura fiscală nr. 3533286 din 26 iulie 2004, factura fiscală nr. 9533265 din 24 iunie 2004, factura fiscală nr. 3533251 din 16 aprilie 2004, factura fiscală nr. 3533326 din 27 august 2004, factura fiscală nr. 6599036 din 03 ianuarie 2005, precum şi cu declaraţiile inculpatului din faza de urmărire penală, care, conform art. 69 C. pen., se coroborează cu celelalte împrejurări reţinute de către instanţă.
S-a invocat de inculpat tardivitatea formulării plângerii prealabile de către SC N.C. SA, referitor la acest aspect se constată că, potrivit art. 286 C. proc. pen., până la modificarea prin Legea nr. 356/2006, „dacă într-o cauză în care s-au făcute acte de cercetare penală se consideră ulterior că fapta urmează a primi o încadrare juridică pentru care este necesară plângerea prealabilă, organul de cercetare penală cheamă partea vătămată şi o întreabă dacă înţelege să facă plângere. În caz afirmativ, organul de cercetare penală, după caz, continuă cercetarea sau trimite dosarul instanţei competente. În caz contrar, transmite actele procurorului în vederea încetării urmăririi penale.
De asemenea, s-a constatat că pentru infracţiunea prevăzută de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998, la data la care a fost săvârşită fapta, pentru punerea în mişcare a acţiunii penale era necesară plângerea prealabilă a părţii vătămate.
Din actele dosarului nu rezultă că autorităţile statului şi-au îndeplinit obligaţia de a comunica părţii vătămate că, pentru soluţionarea cauzei, este necesară formularea unei plângeri prealabile, astfel că tribunalul a constatat că plângerea prealabilă este în termen, întrucât nu poate lipsi partea vătămată de exercitarea drepturilor sale atâta vreme cât culpa aparţine organelor de cercetare penală.
Susţinerea inculpatului, că produsele contrafăcute nu au fost achiziţionate de el, ci de către un colaborator de al său, este nepertinentă deoarece în cazul societăţilor cu răspundere limitată, administratorul răspunde pentru faptele societăţii.
De asemenea, susţinerea inculpatului că nu a vândut nicio carcasă contrafăcută nu are relevanţă, deoarece elementul constitutiv al infracţiunii îl reprezintă punerea în circulaţie, fără drept, a produsului fără a fi condiţionat de vânzarea acestuia.
Faţă de situaţia reţinută, tribunalul a constatat că, în drept, fapta inculpatului P.S.M. care, la data de 5 septembrie 2005 a expus spre vânzare în incinta SC I.B. SRL 60 de carcase inscripţionate cu marca NOKIA întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998. Constatând că sunt îndeplinite condiţiile art. 181 C. pen., în sensul că atingerea adusă valorii ocrotite este minimă şi prin conţinutul concret fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, iar conduita inculpatului în societatea până la acest moment este bună, tribunalul în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., va achita pe inculpatul P.S.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998.
În baza art. 181 raportat la art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului amendă administrativă în cuantum de 200 lei.
În baza art. 118 C. pen., a confiscat în vederea distrugerii cele 60 carcase inscripţionate cu marca NOKIA.
Sub aspectul laturii civile, a constatat că partea vătămată SC N.C. SA prin reprezentant s-a constituit parte civilă cu suma de 20.000 euro. Având în vedere că partea vătămată nu a făcut dovada pretenţiilor sale, în baza art. 998 – art. 999 C. civ., a respins, ca neîntemeiată, acţiunea civilă formulată de partea civilă N.C.
În baza art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. d) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 200 lei.
Împotriva sentinţei cu nr. 1130 din 1 octombrie 2008 a declarat apel inculpatul P.S.M.
Instanţa de apel a motivat că apelantul nu a înţeles să-şi motiveze apelul în termen şi nici să-l susţină în faţa instanţei, deşi a fost legal citat.
Arătând că motivele de apel scrise aflate la dosar, au fost depuse după ce instanţa s-a pronunţa nu mai pot fi analizate, se arată că hotărârea urmează a fi examinată din oficiu conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen.
Reţinând că hotărârea este legală şi temeinică, prima instanţă stabilind corect situaţia de fapt şi încadrarea juridică precum şi vinovăţia, apelul a fost respins ca nefondat.
Împotriva deciziei a declarat recurs petentul care nu şi-a motivat recursul.
La termenul de astăzi, stabilit pentru judecarea recursului, procurorul a cerut casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă, care urmează să exercite controlul judiciar ţinând seama de motivele de apel aflate la dosar.
Recursul este fondat pentru cele ce urmează.
Potrivit art. 371 C. proc. pen., instanţa judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport de calitatea pe care apelantul o are în proces.
În cadrul limitelor arătate în alineatul precedent, instanţa este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.
O apărare şi în acelaşi timp o critică constant invocate de recurent a constituit-o tardivitatea plângerii formulată de partea vătămată SC N.C. SA.
Din conţinutul deciziei nu rezultă că instanţa de apel a analizat hotărârea sub aspectul tardivităţii plângerii. Motivarea potrivit căreia situaţia de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia au fost reţinute judicios de prima instanţă nu sunt de natură a demonstra că instanţa a analizat cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept.
Fără a discuta probele, admiţând că din cuprinsul actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că recurentul a săvârşit o infracţiune şi că pentru această faptă trebuie să răspundă penal, o chestiune esenţială o constituie îndeplinirea condiţiilor cerute de lege ca fapta să poată fi urmărită penal. Or, în cauză pe tot parcursul procesului care a parcurs două cicluri, recurentul a invocat tardivitatea plângerii ceea ce obliga organul de urmărire penală să dispună o altă soluţie, iar instanţa să înceteze procesul penal conform art. 11 pct. 2 raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., în măsura verificării apărării că plângerea a fost tardiv formulată.
Pe de altă parte, se constată că la dosarul instanţei de apel, mai înaintea minutei, se află motivele de apel scrise formulate de P.M.
Motivele de apel scrise se referă la dosarul nr. 27068/3/2008 cu termen la 5 decembrie 2008.
În lipsa unei menţiuni, certificate despre timpul la care au fost depuse aceste motive, Înalta Curte nu poate să constate decât că acestea nu au fost analizate de instanţa de apel.
Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât, motivele au fost redactate de un avocat, al cărei delegaţie anterioară termenului de judecată, se afla şi ea cusută la dosar.
Cazul de casare este cel prevăzut de art. 3859 pct. 10 teza a II-a, instanţa nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului.
Atâta timp cât s-a cerut de către inculpat constatarea existenţei unei cauze în care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale este împiedicată, iar instanţa de apel nu s-a preocupat de o astfel de cerere, şi nici prin motivarea vinovăţiei inculpatului, nu exclude o astfel de cauză, ne aflăm în faţa unei omisiuni esenţiale, deoarece apărarea inculpatului atrage o altă soluţie şi asupra acestei apărări, instanţa de apel trebuia să se pronunţe fie prin admitere, fie prin respingere, în măsura în care a procedat conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen.
Aşa fiind, urmează ca recursul să fie admis conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Decizia să fie casată şi cauza trimisă pentru judecarea apelului la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul P.S.M. împotriva deciziei penale nr. 290/ A din 5 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia penală atacată.
Trimite cauza spre rejudecarea apelului inculpatului, aceleiaşi instanţe, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 553/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 3159/2009. Penal → |
|---|
