ICCJ. Decizia nr. 633/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 633/2009

Dosar nr. 1183/59/2008

Şedinţa publică din 23 februarie 2009

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 246/ PI din 17 noiembrie 2008, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei penale nr. 860 din 18 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, formulată de petiţionarul C.S.

Prin menţionata decizie, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorii C.S. şi C.M. împotriva deciziei nr. 734/P/2008 a aceleiaşi instanţe, cu motivarea că nu a fost invocat nici unul din motivele prevăzute de dispoziţiile art. 386 C. proc. pen.

Întrucât cererea de revizuire priveşte o hotărâre prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei, o hotărâre de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, a fost respinsă ca inadmisibilă.

Recursul declarat de petiţionari împotriva sentinţei este inadmisibil.

Prin Decizia penală nr. 734/ P din 23 martie 2008, Curtea de Apel Timişoara a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petiţionarii C.S. şi C.M. formulat împotriva deciziei penale nr. 374/R/2008 a Tribunalului Timiş prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de aceştia împotriva sentinţei penale nr. 573 din 3 martie 2008 a Judecătoriei Timişoara, având ca obiect o plângere contra soluţiei procurorului.

Împotriva deciziei de respingere, ca inadmisibil, a recursului, petiţionarii au formulat contestaţie în anulare respinsă de asemeni ca inadmisibilă.

Au solicitat apoi revizuirea aceleiaşi decizii, de respingere, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, considerat temeinic şi legal ca fiind inadmisibilă de Curtea de Apel Timişoara.

Exercitând calea de atac a recursului, împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care, în mod continuu, s-a constatat că exercitarea căilor de atac, atât ordinare, cât şi extraordinare, se constată că acesta este inadmisibil, neprevăzut de Codul de procedură penală, care stabileşte situaţiile şi condiţiile de exercitare ale acestei căi de atac în dispoziţiile art. 3859 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuienţii C.S. şi C.M. împotriva sentinţei penale nr. 276/ PI din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă recurenţii revizuienţi la plata sumei de câte100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 februarie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 633/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Revizuire - Recurs