ICCJ. Decizia nr. 542/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 542/2009
Dosar nr. 6356/86/200.
Şedinţa publică din 17 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Suceava, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 253 din 17 septembrie 2008 a condamnat pe inculpatul T.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de:
- violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare;
- omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen. rap. la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 22 ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b)C. pen., pe o perioadă de 8 ani.
În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b)C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 22 ani închisoare şi interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a Il-a şi lit. b) C. pen., pe o perioadă de 8 (opt) ani.
În baza art. 83 alin. (1) C. pen. s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 (şase) luni închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 429 din 28 iunie 2004 pronunţată de Judecătoria Hârlău, jud. Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 16 iulie 2004 şi dispune executarea acesteia alături de pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta, în total 22 (douăzecişidoi) ani şi 6 (şase) luni închisoare şi interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b)C. pen., pe o perioadă de 8 (opt) ani.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (2) C. pen., privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsa de executat durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului de la 15 septembrie 2006 la zi şi menţine starea de arest preventiv a acestuia.
S-a restituit părţii civile D.R.N., obiectele vestimentare descoperite asupra victimei H.D.C., precum şi celelalte probe ridicate cu ocazia cercetărilor, care sunt descrise în dovada de predare-primire bunuri din 10 noiembrie 2006 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava (f. 340 vol. IV ds.u.p. nr. 459/P/2006), aflate la Camera de Corpuri Delicte din cadrul Tribunalului Suceava.
A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile D.R.N. suma de 7.000 lei reprezentând despăgubiri civile.
Ia act că această parte civilă nu solicită daune morale de la inculpat.
Ia act că partea vătămată G.V., nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 6.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu din timpul urmăririi penale se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Suceava.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele .
În noaptea de 13/14 septembrie, în jurul orelor 0400 inculpatul a exercitat acte de violenţă pe casa scării pentru a determina pe victima H.D.C. să intre în garsoniera nr. 7, după care a târât-o pe aceasta în interiorul garsonierei (a se vedea în acest sens declaraţiile martorilor S.L.N. şi D.E. care au arătat că victima era trasă de creştetul capului de pe hol în garsonieră); între orele 04:30 - 05:00 victima a fost agresată într-un mod deosebit de violent de autor - a fost lovită cu pumnii şi picioarele, a fost trântită la podea, asupra sa a fost aruncată o sticlă de la şampanie; în momentul în care victima se afla la podea autorul a încercat să-i comprime corpul cu o chiuvetă din porţelan, asupra sa a fost aruncată chiuveta care ulterior s-a spart, autorul a provocat plăgi tăiate pe corpul victimei utilizând cioburile de la sticlă şi chiuvetă etc. (zgomotele provocate de lovituri şi de obiectele trântite fiind auzite de martorii S.L.N., D.E., B.G.N. şi B.L.); |a orele 05:00 autorul a părăsit garsoniera, nu înainte însă de a acoperi faţa victimei cu o cârpă, lucru care a îngreunat respiraţia victimei (a se vedea foto nr. 95, 95 f. 74, 75); conform declaraţiilor aceloraşi martori mai sus nominalizaţi, după plecarea autorului s-au deplasat la uşa garsonierei nr. 7 şi au auzit zgomote ce proveneau din interior, care păreau a fi, în opinia lor, zgomote tipice ale unei persoane care doarme, pe care le-au mai auzit însă şi ulterior, din garsonierele în care aceştia locuiesc, timp de peste 30 minute - în fapt acele zgomote reprezentau doar respiraţia sacadată a unei persoane care agoniza, trăindu-şi ultimele clipe din viată.
Toate elementele de fapt mai sus menţionate, coroborate cu concluziile medicului legist (care, printre alte menţiuni, a precizat şi faptul că s-a reuşit cu foarte mare greutate prelevarea de sânge de la cadavru, datorită hemoragiei puternice), precum şi cu constatările echipei operative cu ocazia cercetării locului faptei, au pledat pentru aprecierea că inculpatul a urmărit uciderea prin cruzimi a victimei.
Împotriva sentinţei inculpatul a formulat apel solicitând achitarea sa deoarece nu a comis fapta, iar în subsidiar a cerut reducerea pedepsei.
Apelul nu a fost întemeiat.
Instanţa de fond a stabilit în mod corespunzător situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului încadrând corespunzător din puncte de vedere juridic fapta comisă în textul de lege mai sus menţionat.
Curtea a reţinut aceeaşi situaţie de fapt şi de drept ca cea descrisă în rechizitoriu şi sentinţă.
Astfel, este dovedit cu probatoriul administrat în cauză, fără putinţă de tăgadă, că inculpatul este autorul crimei comise în noaptea de 13/14 septembrie 2006, victimă fiind H.D.C.
Aşa fiind, soluţia primei instanţe de condamnare a inculpatului pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată este legală şi temeinică.
În ce priveşte individualizarea pedepsei se constată că în cauză au fost avute în vedere criteriile prev. de art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama mai ales de pericolul social deosebit de grav al faptei comise, cât şi de date care caracterizează persoana inculpatului care are antecedente penale, criterii care exclud reducerea pedepsei de executat.
În consecinţă, reanalizând situaţia de fapt amplu descrisă în motivarea sentinţei şi întreg materialul probator administrat în cauză, Curtea "constata că motivele de apel formulate de inculpat şi care vizează achitarea sau reducerea pedepsei nu pot fi primite.
Curtea de Apel Suceava, secţia penală, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., prin Decizia penală nr. 74 din 3 decembrie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.I. împotriva sentinţei penale nr. 253/2008 a Tribunalului Suceava.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus prevenţia la zi.
Inculpatul a fost obligat să plătească 280 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul T.I.
Prin motivele de recurs, inculpatul a criticat hotărârile pronunţate pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În esenţă, inculpatul a invocat:
1. Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 3 C. proc. pen. întrucât completul de judecată din apel s-a aflat în cazul de incompatibilitate prev. de art. 48 lit. a) C. proc. pen. având în vedere că s-a pronunţat cu privire la menţinerea stării sale de arest.
2. Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen., deoarece faptei reţinute în sarcina sa i s-a dat o greşită încadrare juridică solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 183 C. pen. sau art. 174 C. pen., având în vedere că nu a avut intenţia să o ucidă pe victimă, ci a vrut doar să-i aplice o corecţie corporală datorită stării de ebrietate în care se aflau, iar pe de altă parte nu există dovezi că omorul s-a comis prin cruzimi în sensul art. 176 lit. a) C. pen.
3. Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. întrucât în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt care a avut drept consecinţă greşita condamnare.
Astfel se susţine că situaţia de fapt reţinută nu corespunde probelor administrate, iar în cursul cercetării judecătoreşti nu au fost audiaţi „martorii –cheie" ai cauzei, respectiv S.L., D.E. şi S.E.
4. Cazul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei.
Inculpatul susţine că a acţionat „uşor violent" sub imperiul unei puternice tulburări cauzate de acţiunea provocatoare a victimei care l-a lovit cu o sticlă în cap, pentru care a avut nevoie de 1-2 zile îngrijiri medicale, solicitând reţinerea scuzei provocării, prev. de art. 73 lit. b).
Inculpatul solicită să se reţină că nu a intenţionat uciderea victimei, iar la comiterea faptei, atât victima cât şi el „erau sub influenţa băuturilor alcoolice.
De asemenea, inculpatul a criticat hotărârile pronunţate în cauză sub aspectul greşitei aplicări a disp. art. 83 C. pen. cu privire la pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 429/2004 a Judecătoriei Hîrlău, în condiţiile în care a fost condamnat pentru infracţiunea de abandon de familie prev. de art. 305 C. pen.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de inculpat şi prin prisma cazurilor de casare menţionate, Înalta Curte constată că recursul formulat de inculpatul T.I. este fondat numai în ceea ce priveşte greşita aplicare a art. 83 C. pen., după cum se va menţiona în continuare.
Astfel:
1. Potrivit art. 48 lit. a) C. proc. pen., judecătorul este incompatibil de a judeca, printre altele, dacă în cauza respectivă a soluţionat propunerea de arestare preventivă ori de prelungire a arestării preventive în cursul urmăririi penale prezumându-se astfel indiferent de soluţia pronunţată, că a fost exprimat un punct de vedere cu privire la învinuirea adusă de procuror.
Ori, în cauză, se constată că judecătorii care au soluţionat apelul nu au soluţionat nici propunerea de arestare preventivă a inculpatului, nici propunerea de prelungire a arestării preventive.
Împrejurarea că magistraţii s-au pronunţat în căile de atac cu privire la menţinerea stării de arest în cursul cercetării judecătoreşti nu constituie un caz de incompatibilitate, nefiind prevăzută printre cazurile expres şi limitativ în art. 46-48 C. proc. pen.
2. Înalta Curte constată că pe baza probelor administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, în cauză, a fost corect stabilită situaţia de fapt, care a fost încadrată corespunzător şi în drept.
Astfel, fapta inculpatul T.I. care în data de 14 septembrie 2006 pe timp de noapte, a pătruns fără drept în locuinţa aparţinând numitului G.V. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.
Fapta inculpatului T.I. care în data de 14 septembrie 2006 a ucis prin cruzimi pe victima H.D.C. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor deosebit de grav, prev. de art. 174 alin. (1) rap. la art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen.
Există o eroare gravă de fapt, în înţelesul art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. când situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută prin hotărârea atacată, este contrară probelor administrate în cauză.
Cu alte cuvinte, pentru a fi reţinută „eroarea gravă de fapt" trebuie să se constate că această eroare a influenţat hotărâtor soluţia dată în cauză, adică greşita stabilire a situaţiei de fapt să fi determinat o esenţială eroare în legătură cu condamnarea sau achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal, cu toate consecinţele care decurg pentru inculpat şi pentru celelalte părţi din proces.
Ori, în cauză, se constată că situaţia de fapt, cât şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite numai pe baza ansamblului probator examinat şi interpretat atât de către instanţa fondului, cât şi de către instanţa de apel.
Astfel, în fapt, se reţine că în data de 13 septembrie 2006 inculpatul T.I. s-a deplasat la locuinţa prietenului său P.T.P., garsoniera nr. 46 situată la etajul 3 din mun. Fălticeni, unde a vizionat în compania acestuia, a martorilor S.P. şi A.S., precum şi a victimei H.D.C., un meci de fotbal. Şi, în timpul vizionării meciului, dar şi ulterior, după terminarea acestuia, părţile şi martorii au consumat cantităţi mari de băuturi alcoolice.
În jurul orei 4.00, inculpatul împreună cu victima au coborât scările blocului. De menţionat este faptul că părţile erau în stare avansată de ebrietate. Inculpatul a început să facă avansuri de natură sexuală victimei, iar pentru că aceasta l-a refuzat, recurentul a început să o agreseze chiar în timp ce coborau ultimele trepte ale scării după care, pe holul de la intrarea în bloc, au continuat să poate discuţii pe un ton mai calm.
Inculpatul a început, din nou, să o agreseze, după care a dus-o împotriva voinţei sale în garsoniera nr. 7, situată la parterul blocului. Cunoscând că acea garsonieră este nelocuită, aparţinea părţii vătămate G.V. care o cumpărare de la fosta concubină a inculpatului în cursul lunii iulie 2006, inculpatul a pătruns prin efracţie în interior, trăgând-o după el şi pe victimă.
În interiorul garsonierei, după cum s-a reţinut, a exercitat acte de violenţă de o duritate excesivă asupra victimei, aruncând asupra acesteia mai multe obiecte, inclusiv o chiuvetă, care s-a şi spart cu acest prilej, iar, ulterior, cu cioburile de la aceasta, a produs plăgi tăiate victimei.
Conform declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză, după zgomotele produse în garsonieră şi ţipetele victimei, actele de violenţă s-au desfăşurat în intervalul 4:20 –5:00.
În jurul orei 5:00, inculpatul a părăsit garsoniera şi a plecat spre domiciliul său, fiind observat de martorii S.L., D.E., B.G., martori care s-au deplasat la garsoniera 7, însă nu au pătruns în interior, deşi au auzit gemete ale victimei.
Abia la ora 22:00, în seara zilei de 14 septembrie 2006, martorul S.L.N. a sesizat lucrătorii de poliţie, iar la sosirea primului echipaj s-a constatat că în garsonieră se afla cadavrul victimei.
Conform concluziilor medicului legist, moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat insuficienţei cardio-respiratorii acute, consecutivă dilacerării cerebrale produsă prin loviri cu corpuri contondente, inclusiv prin comprimarea capului sprijinit de un obiect greu. La autopsie au fost evidenţiate echimoze, excoriaţii, plăgi contuze pe suprafaţa corpului care s-au putut produce prin loviri cu corpuri sau mijloace contondente (pumn, picior, alt obiect dur); echimoze, excoriaţii, plăgi contuze infiltrate epicronice, fractură cominutivă de boltă craniană cu înfundare de fragmente şi iradiere în baza craniului, hemoragie subarahnoidiană şi intraventriculo-cerebrală, contuzie şi dilacerare cerebrală, care s-au putut produce prin comprimarea capului cu un corp greu (posibil chiuvetă sau alt corp greu); plăgi tăiate şi excoriaţii ce s-au putut produce prin loviri cu corpuri tăietoare şi corpuri contuze cu muchii ascuţite (sticlă spartă, muchii de la chiuveta spartă, alt corp ascuţit); infiltrat sanguin cervico-lateral dreapta, paralaringian, ce s-a putut produce prin comprimare cu degetele sau lovire cu corp sau mijloc contondent.
Relevant este că în momentul autopsiei s-a reuşit cu mare dificultate recoltarea de sânge, motivat de hemoragia externă importantă, la locul comiterii faptei fiind identificată o cantitate impresionantă de sânge.
Pe parcursul procesului penal, inculpatul a încercat, prin declaraţiile date, să obţină înlăturarea răspunderii penale.
Iniţial, în faza urmăririi penale, inculpatul nu a oferit nici un fel de amănunte cu privire la acuzaţiile aduse, motivând că a consumat cantităţi mari de alcool şi nu-şi aminteşte absolut nimic din ce s-a întâmplat în noaptea de 13/14 septembrie 2006.
Ulterior, în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul şi-a menţinut poziţia referitoare la faptul că datorită stării de ebrietate nu-şi aminteşte ce a făcut în noaptea respectivă, însă, totodată, a încercat să acrediteze ideea că fapta ar fi fost comisă de o altă persoană, care ar încerca să-l incrimineze pe el.
După cum s-a menţionat în partea introductivă a deciziei, inculpatul a depus la dosar un memoriu intitulat „declaraţie", în care susţine că spune adevărul cu privire la derularea evenimentelor.
Astfel, în această declaraţie inculpatul arată că în garsoniera respectivă ar fi intrat la propunerea victimei pentru a întreţine relaţii sexuale, iar pentru că el s-a opus datorită faptului că locuinţa respectivă aparţinuse fostei sale concubine, s-au certat, pe scara blocului.
În continuare inculpatul arată că în interiorul garsonierei, datorită stării de ebrietate în care se aflau, nu au putut întreţine relaţii sexuale, ceea ce a determinat o reacţie violentă a victimei care l-ar fi lovit cu o sticlă în cap, ceea ce a determinat căderea lui în genunchi, moment în care victima l-ar mai fi lovit după care a spart sticla.
Inculpatul susţine că datorită comportamentului violent al victimei, a lovit-o cu pumnii şi palmele peste faţă, după care a trântit-o cu capul de câteva ori de podea. Pentru că nu mai reacţiona, inculpatul ar fi târât-o în bucătărie, peste cioburile căzute pe jos, după care a părăsit garsoniera, susţinând că victima i-ar fi spus să nu o lase singură acolo.
Înalta Curte constată, pe de o parte, că inculpatul, prin această declaraţie, şi-a construit o apărare care este contrazisă de probele administrate în cauză, dintre care cele mai exemplificative sunt raportul de constatare traumatologică şi raportul de autopsie medico-legală, prin care să obţină diminuarea răspunderii penale.
Pe de altă parte, inculpatul a făcut această „declaraţie" după ce în cauză au fost administrate probele utile şi concludente, care demonstrau vinovăţia sa, încercând în acest mod combaterea acestora.
Astfel, mijloacele ştiinţifice de probe dovedesc cu certitudine că inculpatul a fost în noaptea de 14 septembrie 2006 în respectiva garsonieră şi că el este persoana care a ucis-o pe victima H.D.C., pe obiectele sale vestimentare s-au identificat pete masive de sânge care nu puteau proveni decât de la victimă, în condiţii în care leziunea constatată în zona frontală dreapta era una superficială (necesitând 1-2 zile îngrijiri medicale) şi care nu puteau determina o sângerare abundentă.
Pe cioburile provenite de la chiuveta spartă au fost identificate amprentele papilare ale inculpatului, iar în interiorul garsonierei au fost identificate urme de încălţăminte create de o încălţăminte identică cu cea purtată de inculpat la momentul identificării sale.
Din analiza probelor rezultă nu numai vinovăţia inculpatului, dar şi faptul că acesta a încercat să inducă în eroare organele de anchetă, susţinând că el nu putea comite crima în condiţiile în care nu ar fi intrat în garsoniera respectivă de aproape 1 an de zile.
Inculpatul a fost supus testării cu tehnica de detecţie a comportamentului simulat, constatându-ser că nu a fost sincer pe parcursul anchetei penale.
Din aceste considerente, rezultă că situaţia de fapt reţinută în cauză este corectă, fiind mai presus de orice îndoială că inculpatul a săvârşit cu vinovăţie atât infracţiunea de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., cât şi infracţiunea de omor deosebit de grav, prev. de art. 174-176 lit. d) C. pen.
3. Înalta Curte constată că şi încadrarea juridică dată faptei de omor este corectă, solicitarea inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracţiunea prev. de art. 183 C. pen. sau art. 174 C. pen. nefiind fondată.
Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracţiune praeterintenţionată, respectiv lovirea sau fapta de vătămare corporală se săvârşeşte cu intenţie, iar urmarea mai gravă produsă – moartea victimei – revine făptuitorului pe baza culpei.
Prin latura sa subiectivă, omorul se deosebeşte de loviturile sau vătămările cauzatoare de moarte. Astfel, dacă în cazul omorului făptuitorul acţionează cu intenţia de a ucide, în cazul infracţiunii prev. de art. 183 C. pen., acesta acţionează cu intenţia de a lovi sau vătăma integritatea corporală, fiind, totodată, în culpă cu privire la producerea morţii victimei.
În cauză, din probele administrate în cauză nu se poate reţine intenţia făptuitorului de a lovi sau vătăma integritatea corporală a victimei.
Intenţia inculpatului de a ucide rezultă din împrejurările concrete ale cauzei, respectiv din regiunile corpului lovite (trunchi şi cap, zone vitale), numărul mare al loviturilor aplicate de inculpat şi intensitatea acestora, lovituri aplicate cu pumnii şi picioarele şi alte corpuri contondente, inclusiv cu o chiuvetă pe care nu numai că a aruncat-o în victimă, dar anterior i-a şi comprimat capul cu acest obiect, precum şi atitudinea inculpatului după comiterea faptei, care a părăsit-o pe victimă care agoniza, i-a acoperit capul cu o ţesătură, care i-a îngreunat respiraţia şi a avut o atitudine procesuală nesinceră, încercând să inducă organelor judiciare posibilitatea ca fapta să fi fost comisă de o altă persoană.
În cauză nu este dovedită numai intenţia inculpatului de a ucide pe victimă, dar şi faptul că omorul a fost săvârşit prin cruzimi.
Potrivit art. 176 lit. a) C. pen., omorul se consideră săvârşit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput şi executat fapta în aşa fel încât a produs victimei suferinţe mult mai mari decât cele pe care le implică, în mod firesc, suprimarea violentă a vieţii.
Caracteristica acestui omor deosebit de grav constă în aceea că făptuitorul întrebuinţează, în mod voit, anumite metode de chinuire a victimei.
În cauză, se constată că inculpatul, prin fapta sa, a produs suferinţe mult mai mari decât le implică firesc suprimarea violentă a vieţii victimei, inculpatul a ucis victima, acţionând cu ferocitate, trezind în conştiinţa opiniei publice un sentiment de oroare.
Astfel, din probele administrate în cauză rezultă că în intervalul 4:20-4:30 inculpatul a exercitat acte de violenţă pe scara blocului pentru a o determina pe victimă să intre în garsoniera nr. 7 după care a târât-o pe aceasta în interiorul locuinţei.
Cruzimea cu care a acţionat inculpatul rezultă şi din durata acţiunilor sale extrem de violente. Astfel, acesta în intervalul cuprins între intervalul 4:30-5:00, a lovit victima cu pumnii şi picioarele, a trântit-o la podea, unde a aruncat asupra sa o sticlă de şampanie, o chiuvetă din porţelan, cu care anterior i-a comprimat corpul, după care i-a provocat plăgi tăiate utilizând cioburile de la sticlă şi de la chiuvetă, a târât victima peste cioburile aflate pe podeaua garsonierei. Mai mult decât atât, inculpatul, deşi victima agoniza, a părăsit imobilul însă anterior i-a acoperit capul cu o cârpă, îngreunându-i şi mai mult respiraţia.
Din acţiunile inculpatului rezultă, ca de altfel şi din concluziile constatările medico-legale (anterior menţionate) că acesta a urmărit uciderea victimei prin cruzimi.
4. După cum s-a menţionat, nici motivul de recurs invocat de inculpat cu privire la greşita individualizare a pedepsei nu este întemeiat.
Inculpatul a mai susţinut că ar fi săvârşit fapta (în cazul în care s-ar dovedi vinovăţia sa) în stare de provocare datorită agresivităţii victimei, care l-ar fi lovit cu o sticlă în cap, după care a continuat violenţele fizice asupra sa, violenţe care au determinat reacţia sa.
Circumstanţa atenuantă prev. de art. 73 lit. b) C. pen. există atunci când infracţiunea a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinate de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă.
Rezultă că pentru reţinerea scuzei provocării este necesar ca infracţiunea să fie săvârşită sub stăpânirea unei puternice emoţii sau tulburări, iar starea de tulburare sau emoţie să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate. Astfel spus, fapta provocatoare a victimei este cauza infracţiunii, fiindcă ea determină riposta din partea celui provocat.
Ori, în cauză, după cum s-a menţionat anterior, săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav nu a fost determinată de fapta provocatoare a victimei, ci a fost consecinţa unei manifestări provocatoare a inculpatului.
Astfel, acesta nu poate invoca scuza provocării având în vedere că prin propriul său act provocator a determinat o ripostă (minimă) a victimei, care practic s-a apărat de violenţele excesive ale recurentului, ripostă căreia acestuia i-a răspuns apoi prin săvârşirea infracţiunii.
După cum s-a menţionat, inculpatul a început pe casa scării să execute acte de violenţă asupra victimei pentru a o determina să intre în garsonieră, iar mai mult decât atât pentru a o obliga să intre a târât-o în interior, împotriva voinţei acesteia.
Pedepsele aplicate inculpatului au fost corect individualizate în raport de criteriile generale prev. de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social sporit al faptelor, natura infracţiunilor, împrejurările comiterii şi mocul de acţionare din care rezultă ferocitatea cu care a săvârşit infracţiunea de omor, urmările socialmente periculoase ale faptelor, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului care a mai săvârşit şi alte infracţiuni şi a avut o atitudine procesuală necorespunzătoare în sensul că a negat constant săvârşirea infracţiunilor în pofida probelor care au demonstrat vinovăţia sa (desigur, cu excepţia „declaraţiei" depuse în recurs).
În raport de circumstanţele reale şi personale reţinute, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate corespund atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare, dublului scop educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen. şi nu există motive pentru reducerea acestora.
5. Recursul inculpatului este întemeiat sub aspectul greşitei aplicări a disp. art. 83 C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 429 din 28 iunie 2004 a Judecătoriei Hârlău, definitivă prin neapelare la data de 16 iulie 2004, inculpatul T.I. a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, prev. de art. 305 lit. c) C. pen.
În temeiul art. 81-82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
În cazul infracţiunii de abandon de familie, după cum rezultă din art. 305 alin. (5) C. pen., revocarea suspendării condiţionate nu are loc decât în cazul, când, în cursul termenului de încercare, condamnatul săvârşeşte din nou infracţiunea de abandon de familie.
Având în vedere dispoziţia legală citată şi faptul că inculpatul a comis, în cursul termenului de încercare stabilit prin sentinţa penală nr. 429/2004 a Judecătoriei Hârlău, infracţiunile prev. de art. 174-176 lit. a) C. pen. şi art. 192 alin. (2) C. pen., şi nu o altă infracţiune de abandon de familie, rezultă că în cauză nu se putea dispune revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 6 luni închisoare.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen. va admite recursul declarat de inculpat, va casa în parte ambele hotărâri pronunţate în cauză şi rejudecând va repune în individualitatea lor pedepsele componente.
Va înlătura disp. art. 83 C. pen. şi recontopind pedepsele aplicate inculpatului în prezenta cauză va dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Va deduce din durata pedepsei aplicate, durata prevenţiei pentru inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul T.I. împotriva deciziei penale nr. 74 din 3 decembrie 2008 a Curţii de Apel Suceava.
Casează, în parte, Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 253 din 17 septembrie 2008 a Tribunalului Suceava.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 22 ani şi 6 luni închisoare în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, astfel:
- 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen..
- 22 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) - art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., şi
- 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 429/2004 a Judecătoriei Hârlău, ca urmare a aplicării art. 83 alin. (1) C. pen.
Înlătură aplicarea art. 83 C. pen. cu privire la pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 429/2004 a Judecătoriei Hârlău.
Recontopeşte pedepsele aplicate inculpatului T.I. în prezenta cauză, astfel că în final, acesta va executa 22 ani închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 15 septembrie 2006 la 17 februarie 2009.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 17 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 521/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 633/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
