ICCJ. Decizia nr. 646/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.646/2009
Dosar nr. 9003/3/200.
Şedinţa publică din 24 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 932 din 15 august 2008, a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 9003/3/2008 a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului D.N. din infracţiunile prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi prev. de art. 239 alin. (2) C. pen. cu aplic, art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) în infracţiunile prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic, art. 37 lit. a) C. pen. şi prev. de art. 239 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen.
În temeiul art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen. condamnă inculpatul D.N. - zis M., la 3 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 61 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiţionate cu privire la restul neexecutat de 1020 zile din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1840 din 20 iunie 2001 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti definitivă prin Decizia penală nr. 64 din 24 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, rest pe care îl contopeşte cu pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute 3 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei.
În temeiul art. 239 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 74 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. pen. a condamnat inculpatul D.N. la 5 luni închisoare.
În temeiul art. 61 C. pen. a revocat beneficiul liberării condiţionate cu privire la restul neexecutat de 1020 zile din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 1840 din 20 iunie 2001 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti definitivă prin Decizia penală nr. 64 din 24 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, rest pe care îl contopeşte cu pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute 1020 zile închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) rap. la art. 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele de 3 ani şi 6 luni închisoare şi respectiv 1020 zile închisoare aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă, astfel încât acesta va executa pedeapsa cea mai grea, de 3 ani si 6 luni închisoare.
În temeiul art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art. 71 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 06 februarie 2008 la zi.
În temeiul art. 350 C. proc. pen. a menţinut starea de arest a inculpatului.
A dispus restituirea către inculpatul D.N. a telefonului mobil marca SAGEM model MOVISTAR MY C2-3 m seria IMEI 359084000009986252237793 depus la camera de corpuri delicte a Poliţiei sectorului 1 Bucureşti.
În temeiul art. 191 C. proc. pen. obligă inculpatul la 750 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă că la data de 5 februarie 2008 în jurul orelor 15.40 în timp ce se afla în Bucureşti, inculpatul D.N. zis „M." a vândut unei martore denunţătoare o doză de heroină contra sumei de 120 lei, bani înseriaţi din care au fost recuperaţi 70 lei şi s-a opus imobilizării lovindu-l pe unul dintre poliţiştii din echipa de prindere în flagrant în zona pectorală, după ce acesta îl somase „Stai! Poliţia."
Împotriva sentinţei penale pronunţată de prima instanţă a declarat apel inculpatul solicitând o reducere a pedepsei ca urmare a acordării unei eficiente mai mari circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa.
Instanţa de apel a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat apreciind că prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt în concordanţă cu probatoriul administrat iar pedeapsa aplicată a fost corect individualizată în raport de gravitatea faptei comise şi de circumstanţele personale ale inculpatului constatând că o reducere a cuantumului pedepselor ar conduce la înfrângerea exigenţelor ce ţin de prevenţia generală dar şi de cea specială.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs inculpatul care a criticat hotărârile pronunţate reiterând în esenţă criticile invocate în apel şi invocând cazurile de casare prev. de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., a solicitat casarea hotărârilor atacate şi achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. pen. rap. la art. 181 C. pen., deoarece în opinia sa faptele comise nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
În subsidiar recurentul inculpat a solicitat acordarea unei eficiente sporite circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa şi reducerea pedepsei aplicate.
Recursul declarat de inculpat este nefondat.
Apărarea sa în sensul că faptele comise nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni nu poate fi primită.
În conformitate cu dispoziţiile art. 181 C. pen. „Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă unei din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni".
În alin. (2) al aceluiaşi articol se precizează că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşite a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita inculpatului.
Examinând cauza Înalta Curte constată că faptele săvârşite de inculpatul recurent prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
Vânzarea unei cantităţi de heroină martorei denunţătoare contra sumei de 120 lei şi opunerea la imobilizare prin lovirea cu intenţie a poliţistului care şi-a declinat competenţa, somându-l pe inculpat să se oprească, constituie fapte ce pot avea urmări dintre cele mai grave pentru viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a altor persoane, ceea ce le conferă un caracter grav.
La aprecierea gradului de pericol social nu se poate face abstracţie de persoana şi conduita inculpatului, care iniţial nu a recunoscut faptele, iar în cursul cercetării judecătoreşti a manifestat un comportament relativ sincer.
Ca urmare, cererea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. b1) C. pen. coroborat cu art. 181 C. pen. formulată de recurentul inculpat nu poate fi primită, ca de altfel nici critica acestuia referitoare la greşita individualizare a pedepsei aplicate.
Reţinând în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante cărora Ie-a acordat eficienţă, instanţele au dat deja dovadă de clemenţă faţă de acesta, orientându-se spre pedepse situate sub minimul special prevăzut de textul incriminator.
O redozare a pedepselor aplicate nu se justifică, pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare cu executare în regim de detenţie fiind în măsură să satisfacă cerinţele art. 52 C. pen. referitor la scopurile sancţiunii penale.
Pentru aceste considerente recursul declarat de inculpat apare ca nefondat astfel că urmează a fi respins ca atare, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) se va deduce din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestării preventive la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.N. împotriva deciziei penale nr. 219/A din 6 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia II penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 6 februarie 2008 la 24 februarie 2009.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 635/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 654/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... → |
|---|
