ICCJ. Decizia nr. 635/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 635/2009
Dosar nr. 1165/64/2007
Şedinţa publică din 23 februarie 2009
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea formulată de petiţionarul M.U. s-a solicitat tragerea la răspundere penală a avocatului P.I.C. din cadrul Baroului Braşov pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi abuz de încredere.
În motivarea plângerii petiţionarul a susţinut că intimatul nu şi-a exercitat corespunzător atribuţiile ce îi reveneau în calitate de apărător, că nu a depus diligenţele necesare în scopul instituirii sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile ale debitorului urmărit şi că nu s-a prezentat în instanţă la toate termenele pentru a-i reprezenta interesele.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, prin rezoluţia nr. 228/P/2007 din 2 iulie 2007, a dispus în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de avocatul P.I.C. din Baroul Braşov pentru infracţiunile prevăzute de art. 213 şi 215 alin. (1) şi (3) C. pen.
Pentru a dispune astfel, parchetul a reţinut că activitatea depusă de avocaţi este una de diligenţă nu de rezultat, iar împrejurarea că petiţionarul nu a avut pe deplin câştig în acţiunile sale nu constituie o faptă penală ce se poate imputa avocatului cu atât mai mult cu cât contractul de asistenţă juridică a fost reziliat din iniţiativa clientului, anterior soluţionării definitive a cauzelor.
Împotriva acestei soluţii petiţionarul a formulat plângere, care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 447/II/2/2007 din 23 iulie 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, care a constatat că soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică.
În contra soluţiei procurorului de netrimitere în judecată, în baza art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., a formulat plângere petiţionarul M.U. care a fost respinsă prin sentinţa penală nr. 46/ F din 8 octombrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că avocatul reclamat de petiţionar, s-a adresat instanţei de executare în vederea realizării unor drepturi recunoscute prin sentinţa nr. 770 din 17 septembrie 2005 a Tribunalului din Terni – Italia şi, ca urmare, s-a dispus înfiinţarea unui sechestru asigurator asupra bunurilor mobile existente în patrimoniul debitorului pârât, aflate pe teritoriul României.
S-a mai reţinut că avocatul nu a dovedit pasivitate ori rea credinţă în exercitarea mandatului şi că soluţionarea cauzei nu a fost tergiversată din cauza absenţei avocatului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiţionarul M.U. care a susţinut că în cauză nu s-au efectuat decât acte premergătoare, care nu au stabilit cu certitudine situaţia de fapt, activitatea concretă şi gradul de vinovăţie al intimatului avocat în activitatea de înşelare prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase în scopul de a obţine pentru sine un folos material şi injust, activitate care l-a prejudiciat material şi moral pe petiţionar.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale.
Examinând hotărârea atacată în baza criticilor invocate, ca şi sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul declarat nu este întemeiat.
Din analiza actelor premergătoare efectuate rezultă că în cauză nu există indicii de săvârşire a infracţiunilor reclamate de petiţionar, în sensul art. 681 C. proc. pen.
Astfel, se constată că, la data de 6 ianuarie 2006, a fost încheiat prin fax contractul de asistenţă juridică nr. 1/2006 între cabinetul de avocatură P.I.C. şi clientul M.U., având ca obiect asistenţa juridică şi reprezentarea în faţa autorităţilor şi instanţelor judecătoreşti în vederea recuperării creditului pe care acest client îl avea asupra numitului T.L. în baza sentinţei civile nr. 770 din 17 septembrie 2005 a Tribunalului din Terni – Italia.
În baza contractului de asistenţă juridică, avocatul a înregistrat două acţiuni, una având ca obiect recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a hotărârii instanţei italiene şi alta, prin care solicita încuviinţarea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului T.L.
Prin sentinţa civilă nr. 167/ S din 13 iulie 2006 a Tribunalului Braşov a fost respinsă prima acţiune cu motivarea că un proces având acelaşi obiect ca şi cel soluţionat de instanţa italiană, fusese soluţionat între aceleaşi părţi, printr-o hotărâre a instanţelor române.
În acest dosar, avocatul petiţionarului a fost prezent la termenele din 27 februarie 2006, 6 martie 2006, 3 aprilie 2006, 17 aprilie 2006, 22 mai 2006, 19 iunie 2006, când petiţionarul a reziliat unilateral contractul de asistenţă juridică.
A doua acţiune introdusă de avocat în numele petiţionarului M.U. a fost admisă prin încheierea din 13 martie 2006 a Tribunalului Braşov pronunţată în dosarul nr. 418/2006, dispunându-se instituirea sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile proprietatea debitorului aflate în România.
În motivarea acestei încheieri s-a reţinut că imobilul indicat în acţiune ca aparţinând debitorului este proprietatea SC U. SRL SĂCELE şi deşi debitorul are calitatea de asociat unic, patrimoniul societăţii nu se confundă cu patrimoniul asociatului unic, iar sechestrul asigurator nu se poate aplica asupra bunurilor unei terţe persoane.
Deoarece a fost nemulţumit de prestaţia avocatului şi de faptul că acesta i-a pus la dispoziţie o traducere a acelei încheieri în limba italiană în care se menţiona că sechestrul asigurator s-ar fi aplicat asupra bunurilor mobile şi imobile ale debitorului, recurentul petiţionar a cerut rezilierea contractului de asistenţă juridică, restituirea onorariului achitat în avans şi actele puse la dispoziţie.
De asemenea, petiţionarul s-a adresat şi Baroului Braşov care, prin Decizia Consiliului nr. 18 din 26 octombrie 2006 a admis în parte cererea de restituire a onorariului şi a dispus restituirea sumelor de 1000 euro reprezentând 1/2 din onorariu şi 810 euro, reprezentând 1/2 din cheltuielile ocazionate cu deplasările în România.
Privitor la eroarea materială comisă în traducerea încheierii Tribunalului Braşov din dosarul nr. 418/2006 din limba română în limba italiană, greşeala aparţine traducătorului P.C. care a şi recunoscut-o, nicidecum avocatului.
În legătură cu documentele pretins sustrase, a rezultat din aceleaşi acte premergătoare că acestea au fost puse la dispoziţia avocatului de către petiţionar.
Referitor la tergiversarea soluţionării cauzelor civile menţionate, nu s-a dovedit că judecata ar fi fost amânată datorită absenţei nejustificate a apărătorului.
Faţă de cele ce preced se constată că avocatul nu a dovedit pasivitate ori rea credinţă în exercitarea mandatului, şi că el a participat la soluţionarea celor două cauze civile în baza contractului de asistenţă judiciară, reziliat unilateral de petiţionar la termenul de 19 iunie 2006 în faţa Tribunalului Braşov şi că în cauză lipsesc latura obiectivă şi cea subiectivă a infracţiunilor de înşelăciune şi abuz de încredere reclamate.
În consecinţă, constatând legală şi temeinică hotărârea primei instanţe de confirmare a soluţiei procurorului de netrimitere în judecată a intimatului avocat P.I.C., Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 C. proc. pen., urmează a respinge recursul declarat de petiţionarul M.U. cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.U. împotriva sentinţei penale nr. 46/ F din 8 octombrie 2007 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2955/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 646/2009. Penal → |
|---|
