ICCJ. Decizia nr. 708/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 708/2009
Dosar nr. 4926/2/2008
Şedinţa publică din 27 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor cauzei, se reţin următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 252/ F din 13 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a respins, ca nefondată, plângerea petentei SC C.I. SRL împotriva ordonanţei nr. 1107/P/2007 din 18 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi rezoluţiei nr. 1275/II/2/2008 din 28 iulie 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind pe intimaţii cauzei.
S-au menţinut ordonanţa şi rezoluţia atacate.
În motivarea acestei sentinţe se reţin următoarele:
Prin ordonanţa nr. 1107/P/2007 din 18 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a dispus:
1. neînceperea urmăririi penale faţă de subcomisarul de poliţie E.G., sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 220 alin. (1) – (3), art. 217 alin. (1), art. 323 şi art. 324 alin. (2) C. pen. ;
2. neînceperea urmăririi penale fată de B.G., J.I., D.C., C.D.N., P.S.M., C.M., P.D. şi M.G., sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 220 alin. (1) – (3) C. pen.;
3. neînceperea urmăririi penale faţă de G.I., G.I.B. şi R.A., sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 180 alin. (1), art. 192 alin. (2), art. 217 alin. (1), art. 220 alin. (1) – (3) şi art. 320 alin. (1) C. pen.;
4. neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public M.P., sub aspectul comiterii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP);
5. disjungerea cauzei faţă de C.O. şi S.G., cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 180 alin. (1), art. 189 alin. (2), art. 192 alin. (2), art. 193, art. 217 alin. (1), art. 220 alin. (1) – (3) şi art. 320 alin. (1) C. pen. şi respectiv faţă de G.C. şi P.G.I., cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 217 alin. (1), art. 220 alin. (1) – (3), art. 246, art. 323 şi art. 324 alin. (2) C. pen. şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Cheltuielile judiciare, în cuantum de 25 RON, au rămas în sarcina statului, conform art. 192 alin. (3) şi final C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, procurorul care a instrumentat cauza a constatat următoarele:
Prin adresa nr. 1417/VIII-1/2007 din data de 18 iulie 2007, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, spre competentă soluţionare, plângerile formulate de G.C., în nume propriu şi ca reprezentant legal al SC J. SRL şi A.J.R.R., având în vedere calitatea unora dintre făptuitori.
Acesta a solicitat iniţial efectuarea de cercetări faţă de „un grup de aproximativ 12 persoane", sub aspectul comiterii infracţiunilor de violare de domiciliu, distrugere şi tulburarea folosinţei locuinţei, prevăzute de art. 192 alin. (2), art. 217 alin. (1) şi art. 320 alin. (1) C. pen.
În fapt, a arătat că, în dimineaţa zilei de 14 iulie 2007, mai multe persoane necunoscute au pătruns fără drept în imobilul situat în Bucureşti, Calea Dorobanţilor, au solicitat celor prezenţi să părăsească acel imobil, au blocat accesul prin sudarea unui grilaj metalic la intrare, au distrus mai multe bunuri (în special mobilier) şi au refuzat, la solicitarea sa expresă, să părăsească imobilul, pretinzând că deţin un drept de proprietate asupra acestuia.
Ulterior, şi-a detaliat plângerea, solicitând:
- tragerea la răspundere penală a numitului C.O., a reprezentantului SC A.N.S. SRL şi a celor 3 avocaţi care i-au asistat pe aceştia, la data de 14 iulie 2007, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 180, art. 192 alin. (2), art. 217 alin. (1) şi art. 320 alin. (1) C. pen.;
- tragerea la răspundere penală a lucrătorilor din cadrul Secţiei 1 Poliţie, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că, la aceeaşi dată, nu au luat măsuri pentru a-i împiedica pe cei anterior indicaţi să săvârşească faptele menţionate;
- tragerea la răspundere penală a notarului public şi a funcţionarilor publici care au permis şi au întocmit mai multe acte juridice având ca obiect imobilul în litigiu, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) Aceste plângeri au fost înregistrate la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti sub nr. 1107/P/2007, fiind trimise la S.C.P. al D.G.P.M.B., pentru efectuarea de acte premergătoare sub aspectul celor sesizate.
O altă plângere cu obiect similar, formulată de G.C., a fost înregistrată la Secţia 1 Poliţie la data de 14 iulie 2007. Ulterior, prin rezoluţia nr. 11184/P/2007 din data de 06 mai 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei respective în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, unde dosarul a fost înregistrat sub nr. 958/P/2008.
Având în vedere identitatea de obiect şi de părţi dintre cele două dosare, prin rezoluţia din data de 17 iunie 2008, s-a dispus conexarea dosarului nr. 958/P/2008 la dosarul nr. 1107/P/2007.
Fiind audiat, la data de 05 martie 2008, G.C. a precizat că solicită efectuarea de cercetări faţă de reprezentanţii SC A.N.S. SRL şi SC C.I. SRL şi sub aspectul comiterii infracţiunilor de ameninţare şi lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzute de art. 193 şi art. 189 alin. (2) C. pen.
A arătat că, la data de 14 iulie 2007, în aceleaşi circumstanţe de loc şi timp, personalul celor două societăţi au proferat ameninţări la adresa angajaţilor SC J. SRL şi A.J.R.R. şi i-au lipsit de libertate pe aceştia.
Prin adresa nr. P/67133 din data de 29 august 2007, S.I.I. din cadrul D.G.P.M.B. a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti plângerea formulată de SC C.I. SRL, reprezentată de administrator C.O., prin care aceasta a solicitat tragerea la răspundere penală a subcomisarului de poliţie E.G. şi a numiţilor P.G.I. şi G.C., pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 220, art. 246, art. 217 alin. (1), art. 324 alin. (2) şi art. 323 C. pen.
De asemenea, prin adresa nr. 1126053 din data de 05 octombrie 2007, Secţia 1 Politie a înaintat aceluiaşi parchet o plângere similară formulată de SC C.I. SRL împotriva aceloraşi persoane.
În fapt, s-a arătat că, la data de 14 iulie 2007, cele 3 persoane, însoţite de mai mulţi lucrători de poliţie şi jandarmi, au pătruns în interiorul imobilului situat în Bucureşti, Calea Dorobanţilor, l-au ocupat fără drept, în lipsa consimţământului titularilor drepturilor de proprietate şi respectiv de folosinţă şi au ordonat evacuarea şi distrugerea mai multor obiecte de mobilier şi birotică aparţinând SC A.N.S. SRL.
Potrivit plângerii formulate de reprezentantul legal al SC C.I. SRL, această societate este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv, în baza Contractului de vânzare-cumpărare de drepturi, inclusiv drepturi litigioase, autentificat prin încheierea nr. 268 din data de 30 ianuarie 2007 a B.N.P. M.P. şi A. Ulterior, în baza contractului încheiat la data de 22 mai 2007, societatea a închiriat imobilul SC A.N.S. SRL, pe o perioadă de un an, până la data de 21 mai 2008. Din declaraţiile administratorului celei din urmă societăţi, C.O., a rezultat că urma să înfiinţeze în acea locaţie un punct de lucru.
S-a mai arătat că, în dimineaţa zilei menţionate, mai mulţi angajaţi ai SC A.N.S. SRL s-au deplasat la imobilul în discuţie, împreună cu reprezentanţii proprietarei şi chiriaşei, C.O. şi respectiv S.G., pentru „a prelua în mod paşnic posesia imobilului, fără a întâmpina nicio oprelişte din partea ocupanţilor acestuia", respectiv angajaţi şi reprezentanţi ai SC J. SRL şi A.J.R.R. Cu această ocazie, s-a procedat la introducerea în imobil a mai multor obiecte de mobilier şi alte bunuri necesare activităţii punctului de lucru ce urma a fi constituit. După plecarea reprezentanţilor legali ai SC C.I. SRL şi SC A.N.S. SRL, în imobil au pătruns P.G.I. şi ofiţerul de poliţie E.G. care, împreună cu G.C., au solicitat în mod abuziv angajaţilor celei din urmă societăţi, rămaşi la faţa locului, să părăsească imobilul şi au dat ordin celor prezenţi să procedeze la evacuarea acestora, ocazie cu care au fost distruse mai multe bunuri.
Aceste plângeri au fost înregistrate sub nr. 1374/P/2007, iar prin rezoluţia din data de 30 ianuarie 2008 au fost conexate la dosarul nr. 1107/P/2007.
Prin plângerea formulată de G.C., acesta a solicitat, la rândul său, tragerea la răspundere penală a reprezentanţilor SC C.I. SRL (C.O.) şi SC A.N.S. SRL (S.G.), precum şi a avocaţilor acestora, pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 192 alin. (2), art. 217 alin. (1) şi art. 320 alin. (1) C. pen., arătând că aceştia, însoţiţi de alte persoane, au pătruns în dimineaţa zilei de 14 iulie 2007 în imobilul menţionat şi l-au luat în stăpânire, introducând în el mai multe obiecte de mobilier. A mai arătat că imobilul respectiv se află în folosinţa SC J. SRL şi A.J.R.R. din anul 1992 şi că, la solicitarea sa expresă, persoanele anterior indicate au refuzat să-l părăsească, pretinzând că sunt îndrituiţi să-l ocupe în virtutea calităţii de proprietar şi respectiv chiriaş, condiţii în care a fost necesară intervenţia organelor de poliţie pentru restabilirea situaţiei.
Pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul a stabilit următoarea situaţie de fapt:
Prin sentinţa civilă nr. 8895/1996 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasa definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 357/1998 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, G.A.L. (L.G.) şi W.H.A. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, în calitate de moştenitori ai fostului proprietar, W.A.
Punerea în posesie asupra imobilului s-a realizat în baza dispoziţiei nr. 2669/1998 a Primarului General al Municipiului Bucureşti, având loc efectiv la data de 31 martie 1999, conform procesului verbal de predare-primire nr. 23887/1999.
Ulterior, dreptul de proprietate asupra imobilului a fost transmis SC C.I. SRL, prin Contractul de vânzare-cumpărare de drepturi, inclusiv drepturi litigioase, încheiat la data de 30 ianuarie 2007 şi autentificat prin încheierea nr. 268/2007 a B.N.P. M.P. şi A.
La data de 22 mai 2007, SC C.I. SRL a încheiat cu SC A.N.S. SRL, reprezentată de preşedintele consiliului de administraţie (S.G.), un contract de închiriere. Potrivit clauzelor acestui contract, proprietarul transmitea chiriaşului dreptul de folosinţă asupra imobilului pe o perioadă de 12 luni, respectiv până la data de 21 mai 2008.
La momentul comiterii faptelor reclamate în plângeri, imobilul respectiv făcea obiectul mai multor litigii civile, aflate pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, Judecătoriei Braşov şi Curţii de Apel Bucureşti (anulare certificat de moştenitor, cerere în constatare şi recunoaştere a dreptului de retenţie, contestaţie în anulare).
Acelaşi imobil a fost atribuit drept sediu A.J.R.R., în baza ordinelor de repartizare nr. 175 din data de 03 septembrie 1992 şi respectiv nr. 176 din data de 04 septembrie 1992, emise de S.S.P.V.R.D. din cadrul Guvernului României. Conform ultimului ordin de repartizare, etajul 1 al imobilului a fost atribuit asociaţiei menţionate, cu condiţia refacerii.
Cu ocazia audierii, G.C. a declarat că imobilul avea iniţial 3 corpuri, dintre care 2 erau afectate de cutremurul din anul 1977, fiind propus pentru demolare. Imobilul a fost refăcut parţial de către A.J.R.R.
În acest context, în dimineaţa zilei de 14 iulie 2007, C.O. şi S.G., însoţiţi de mai mulţi angajaţi ai SC A.N.S. SRL, s-au deplasat la imobil, pătrunzând în interior şi procedând la introducerea unor obiecte de mobilier şi alte bunuri necesare funcţionării punctului de lucru al acestei societăţi. Aceştia au fost însoţiţi şi de către avocaţii G.I., G.I.B. şi R.A., care reprezentau SC C.I. SRL.
Angajaţii SC J. SRL şi reprezentanţii A.J.R.R., prezenţi în imobil (în incinta căruia funcţiona un restaurant), au solicitat explicaţii cu privire la intrarea în local a persoanelor anterior menţionate.
Totodată, ambele tabere au solicitat intervenţia organelor de poliţie.
Iniţial, la fata locului, s-a prezentat un echipaj alcătuit din agenţii P.S.M. şi C.M.
Fiind depăşiţi de situaţia creată, dar şi numeric, aceştia au solicitat deplasarea la faţa locului şi a altui echipaj.
Urmare a acestei solicitări, la imobil s-au prezentat şi agenţii M.G. şi P.D.
La sesizarea lui G.C. cu privire la faptul că persoane neidentificate au pătruns în imobil, distrugând o parte din bunuri, la faţa locului s-a deplasat şi grupa operativă a Secţiei 1 Poliţie, alcătuită din subinspectorul D.C. şi agentul şef C.D.N. Aceştia au procedat la efectuarea cercetării la faţa locului, întocmind un proces verbal în care au fost consemnate mai multe distrugeri şi deteriorări de bunuri (obiecte de mobilier, tablouri, sticle).
De asemenea, agenţii P.S.M. şi C.M. au întocmit un proces verbal în care au fost menţionate susţinerile reprezentanţilor părţilor implicate. Procesul verbal a fost semnat de G.I., C.O., S.G., G.C. şi S.R.Ş.. După cum se arată în cuprinsul acestui proces verbal, reprezentanţii legali ai SC C.I. SRL şi SC A.N.S. SRL au afirmat că au calitatea de proprietar şi respectiv chiriaş ai imobilului şi că, la data respectivă, au pătruns în interior fără a întâmpina opoziţie din partea ocupanţilor acestuia şi fără a urmări evacuarea de bunuri sau persoane, în timp ce reprezentantul A.J.R.R. a precizat că imobilul în cauză constituie sediul acesteia şi nu există nicio hotărâre judecătorească de evacuare. S-a mai consemnat că S.G. a fost însoţit de 6 agenţi de pază, angajaţi ai SC A.N.S. SRL, care au pătruns în imobil. De asemenea, la faţa locului, au fost identificaţi doi angajaţi ai SC G.M.C.G. SRL, respectiv T.V. şi Ţ.D., care urmau să monteze grilaje metalice la uşile de acces în imobil, la solicitarea lui S.G.
Pentru moment, litigiul dintre părţi s-a aplanat, ceea ce a determinat plecarea de la faţa locului a numiţilor C.O., S.G., G.I., G.l.B. şi R.A.
Ulterior, întrucât în imobil au rămas agenţii de pază ai SC A.N.S. SRL, litigiul a reizbucnit.
În aceste condiţii, G.C. a solicitat din nou intervenţia organelor de poliţie.
Drept urmare, la faţa locului s-au prezentat subcomisarul E.G., şef al Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Secţiei 1 Poliţie, subinspectorii B.G. şi J.I., din cadrul B.C.P. al aceleiaşi secţii, grupa operativă şi alţi agenţi de ordine. De asemenea, la imobil s-a deplasat şi un echipaj de jandarmerie, care a rămas în exterior, neparticipând la aplanarea conflictului.
La faţa locului a fost prezent şi P.G.I., funcţionar în cadrul C.S.C.
După ce s-a informat asupra situaţiei de fapt şi de drept, subcomisarul E.G. a solicitat angajaţilor SC A.N.S. SRL să părăsească imobilul, aducându-le la cunoştinţă că pot proceda la luarea în stăpânire a imobilului doar în baza unei hotărâri judecătoreşti, cu respectarea prevederilor legale.
Prin urmare, s-a procedat la scoaterea din imobil a bunurilor aparţinând acelei societăţi.
Fiind audiat, B.G. a precizat: „în timpul discuţiilor purtate cu angajaţii SC A.N.S. SRL, li s-a pus în vedere că, dacă nu deţin hotărâre de evacuare, să părăsească imobilul împreună cu bunurile aduse. Cei în cauză au înţeles şi au început să care afară o parte din bunurile din imobil. Menţionez faptul că, în niciun moment, niciun poliţist prezent la faţa locului nu a dispus angajaţilor SC J. SRL să evacueze mobilierul aflat în proprietatea SC A.N.S. SRL şi nici nu au fost aruncate sau sustrase părţi din mobilier sau alte bunuri".
De asemenea, D.C. şi C.D.N. au declarat că nu l-au auzit pe subcomisarul să ordone angajaţilor SG J. SRL să procedeze la evacuarea şi distrugerea bunurilor aparţinând SC A.N.S. SRL.
La rândul său, E.G. a declarat următoarele: „după ce ne-am documentat cu privire la situaţia de fapt, am pus în vedere firmei de pază să părăsească imobilul împreună cu toate bunurile depozitate şi să revină în momentul în care vor avea o hotărâre judecătorească definitivă, împreună cu un executor judecătoresc .. Toate discuţiile au avut loc în stradă şi ulterior în localul imobilului şi s-au desfăşurat pe ton civilizat şi amiabil, părţile implicate înţelegând să, procedeze conform legilor în vigoare, conformându-se celor solicitate de noi, să părăsească imobilul împreună cu bunurile depozitate abuziv, fapt ce s-a şi întâmplat fără incidente, altercaţii sau intervenţii în forţă ale poliţiei sau jandarmilor, aşa cum se susţine în plângere".
Fiind audiată, G.I. a arătat că a acordat asistenţă juridică, în calitate de avocat, SC C.I. SRL, proprietara imobilului în litigiu şi că, în dimineaţa zilei de 14 iulie 2007, l-a însoţit, împreună cu soţul şi respectiv colaboratorul său (avocaţii G.I.B. şi R.A.), pe reprezentantul societăţii, C.O., la faţa locului. A mai precizat că a pătruns în imobil, împreună cu toate aceste persoane, rămânând în curtea interioară şi asistând la discuţiile dintre părţi.
În raport cu aspectele constatate, procurorul a apreciat că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare fată de lucrătorii de politie E.G., B.G., J.I., D.C., C.D.N., P.S.M., C.M., P.D. şi M.G., sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), deoarece din actele premergătoare a rezultat că aspectele sesizate de SC C.I. SRL şi G.C. nu se confirmă, aceştia acţionând cu respectarea prevederilor legale şi a normelor deontologice.
Aceeaşi apreciere a fost exprimată de procuror, cu referire la aceleaşi persoane, şi în ceea ce priveşte infracţiunea de tulburare de posesie, prevăzută de art. 220 alin. (1) – (3) C. pen. (în plângerea formulată de SC C.I. SRL), cu motivarea că acestea nu au luat în stăpânire imobilul, în înţelesul elementului material al textului de incriminare, ci au pătruns în interior cu acordul deţinătorului, în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
Procurorul a apreciat că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare faţă de E.G. nici cât priveşte săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 323 şi art. 324 alin. (2) C. pen., întrucât faptele sesizate în plângerea formulată de SC C.I. SRL nu există.
În ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., procurorul a constatat că E.G. nu a participat la comiterea faptei respective.
Referitor la avocaţii G.I., G.I.B. şi R.A., procurorul a constatat că acţiunea penală nu poate fi exercitată faţă de aceştia, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu [(prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.)], tulburarea folosinţei locuinţei [(prevăzută de art. 320 alin. (1) C. pen.)] şi tulburare de posesie [(prevăzută de art. 220 alin. (1) – (3) C. pen.)], întrucât din materialul probator al cauzei a rezultat că faptele sesizate de G.C. nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor respective, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective. Astfel, în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de art. 192 alin. (2) şi art. 320 alin. (1) C. pen., a reţinut că faptele reclamate nu se îndeplinesc una dintre cerinţele laturii obiective, respectiv aceea că nu se raportează la locuinţă, în accepţiunea textelor de incriminare. Ceea ce protejează legea penală prin incriminarea celor două infracţiuni, este inviolabilitatea domiciliului şi respectiv dreptul la viaţă privată, inclusiv în propria locuinţă. Or, în speţă, imobilul în litigiu nu avea destinaţia de locuinţă, funcţionând ca restaurant. Prin urmare, pătrunderea fără drept în acel spaţiu, refuzul de a-l părăsi la cererea celui îndrituit, precum şi împiedicarea folosinţei normale, nu constituie infracţiuni. în ceea ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 220 alin. (1) – (3) C. pen., a reţinut că făptuitorii nu au acţionat cu intenţia de a ocupa imobilul.
Cu privire la infracţiunile de distrugere şi lovire sau alte violenţe, prevăzute de art. 217 alin. (1) şi respectiv de art. 180 alin. (1) C. pen., procurorul a constatat că avocaţii anterior menţionaţi nu au participat la comiterea faptelor.
Referitor la plângerea formulată de G.C. împotriva notarului public M.P., procurorul a constatat că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, sub aspectul comiterii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât fapta sesizată nu există.
Cu privire la plângerile formulate de SC C.I. SRL împotriva numiţilor P.G.I. şi G.C., sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 217 alin. (1), art. 220 alin. (1) – (3), art. 246, art. 323 şi art. 324 alin. (2) C. pen., precum şi a plângerii formulate de G.C. împotriva numiţilor C.O., S.G. ş.a., sub aspectul comiterii infracţiunilor prevăzute de art. 180 alin. (1), art. 189 alin. (2), art. 192 alin. (2), art. 193, art. 217 alin. (1), art. 220 alin. (1) – (3) şi art. 320 alin. (1) C. pen., procurorul, invocând dispoziţiile art. 25 şi art. 30 alin. (1) lit. a), c) şi d) C. proc. pen., a apreciat că se impune disjungerea cauzei în vederea continuării cercetărilor, cauza astfel disjunsă fiind declinată, spre competentă soluţionare, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Împotriva acestei ordonanţe, au formulat plângeri la Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, conform art. 278 C. proc. pen., SC C.I. SRL şi SC A.N.S. SRL.
În motivarea celei dintâi plângeri, distinct de reiterarea unor susţineri conţinute în plângerea penală, s-â arătat, în principal, că subcomisarul E.G. a refuzat să încheie vreun proces verbal prin care să se ateste constatările şi măsurile dispuse, precum şi însăşi participarea sa la acele activităţi. S-a mai arătat că este „cel puţin contradictorie" măsura de disjungere a cauzei şi de declinare a competenţei, referitor la ceilalţi făptuitori, în condiţiile în care, în prealabil, procurorul a admis ideea conexării cauzelor, infracţiunile fiind indivizibile.
În motivarea celei de-a doua plângeri, s-a arătat, în esenţă, că soluţia contestată este neîntemeiată, întrucât procurorul ar fi reţinut în mod greşit că reprezentanţii SC A.N.S. SRL ar fi părăsit imobilul de bună voie, iar nu „somaţi ultimativ" de poliţiştii şi jandarmii aflaţi sub comanda subcomisarului E.G.
Prin Rezoluţia nr. 1275/11/2/2008 din data de 28 iulie 2008, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiate, aceste plângeri, ce au fost conexate.
În motivarea acestei rezoluţii, s-au arătat următoarele:
1. În speţă, organele de poliţie nu au participat la efectuarea unor acte procedurale de executare, niciuna dintre părţi neformulând vreo solicitare în acest sens, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
Totodată, organele de poliţie nu au efectuat nici acte de cercetare penală, nici acte de constatare a vreunei contravenţii (abia ulterior evenimentelor din 14 iulie 2007, ca urmare a plângerilor penale formulate de toate părţile implicate, au fost constituite dosare penale).
În aceste condiţii, neîntocmirea unui proces verbal de către subcomisarul E.G. nu întruneşte, nici sub aspectul laturii obiective, nici sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Situaţia de fapt reţinută de procuror, care a stat la baza soluţiei acestuia, a constat, contrar susţinerilor petentelor, în retragerea de bună voie din imobil a persoanelor reprezentând SC A.N.S. SRL şi a bunurilor mobile ale acestora.
Disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, cu privire la ceilalţi făptuitori, ar fi fost nelegale şi neîntemeiate, având în vedere legătura de indivizibilitate dintre fapte, numai în situaţia în care nu s-ar fi dispus în prealabil o soluţie cu privire la subcomisarul E.G. ş.a., ceea ce nu s-a întâmplat în speţă.
Împotriva ordonanţei şi rezoluţiei anterior menţionate, ultima comunicată la data de 04 august 2007 a formulat plângere (iniţial nemotivată), conform art. 2781 C. proc. pen., petenta SC C.I. SRL, plângere care a fost înregistrată pe rolul acestei Curţi la data de 14 august 2008.
La data de 19 septembrie 2008, petenta a depus la dosar motivele scrise ale plângerii sale, formulată numai în ceea ce priveşte soluţiile de neîncepere a urmăririi penale menţionate la pct. 1 şi 2 din Ordonanţa nr. 1107/P/2007, poziţie exprimată de apărătorul ales al acesteia, la întrebarea expresă a Curţii, şi la termenul din data de 22 septembrie 2008, conform celor consemnate în încheierea de şedinţă de la termenul respectiv.
De asemenea, în motivele scrise, petenta a criticat parţial dispoziţia de la pct. 5 din ordonanţă, privind disjungerea cauzei faţă de G.C. şi P.G.I. şi declinarea acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, dispoziţie pe care a apreciat-o drept neîntemeiată.
În raport cu aceste precizări, Curtea a dispus citarea în cauză, în calitate de intimaţi, numai a persoanelor la care se referă soluţiile contestate de petentă.
În motivarea plângerii, petenta a susţinut, în esenţă, că situaţia de fapt reţinută de procurorul care a emis ordonanţa şi respectiv de Procurorul General care a soluţionat plângerea sa nu corespunde celei reale, întemeindu-se pe o apreciere eronată a probelor cauzei, din care, contrar celor reţinute în actul de netrimitere în judecată, ar rezulta intervenţia „brutală şi abuzivă", în afara obligaţiilor de serviciu şi a normelor de conduită profesională, a subcomisarului E.G. şi a lucrătorilor de poliţie care l-au însoţit într-o „afacere civilă privată", prin evacuarea forţată a personalului SC A.N.S. SRL din imobilul luat în stăpânire, anterior acestei intervenţii, în mod legal şi în condiţii paşnice şi respectiv prin distrugerea bunurilor aduse în acea locaţie, proprietatea SC C.I. SRL.
În raport cu motivele invocate, petenta a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea ordonanţei şi rezoluţiei atacate, reţinerea cauzei spre judecare şi pronunţarea pe fond a unei soluţii de condamnare a făptuitorilor.
Întrucât, în motivele scrise ale plângerii, petenta a făcut referire numai la subcomisarul de poliţie E.G., Curtea a solicitat apărătorului ales al acesteia să precizeze care sunt persoanele cu privire la care înţelege să conteste soluţia de netrimitere în judecată. În acest context, apărătorul ales al petentei a precizat, la termenul de astăzi, 13 octombrie 2008, că, deşi în motivarea scrisă a plângerii a făcut referire în special la făptuitorul E.G., plângerea sa se referă şi la ceilalţi făptuitori, care l-au însoţit pe acesta, chiar dacă nu i-a nominalizat.
Verificând ordonanţa şi rezoluţia atacate, conform art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul înaintat de Parchet, în cursul judecăţii nefiind prezentate de către petenta înscrisuri noi, Curtea constată că plângerea cu care a fost sesizată este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Sub aspectul cadrului procesual, Curtea constată, înainte de orice altă consideraţie, că plângerea petentei se referă la soluţia de neîncepere a urmăririi penale dispusă de procuror cu privire la subcomisarul de politie E.G. şi la alţi 8 lucrători de politie (B.G., J.I., D.C., C.D.N., P.S.M., C.M., P.D. şi M.G.) şi respectiv la soluţia de disjungere a cauzei şi declinare a competenţei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti cu privire la G.C. şi P.G.I.
Celelalte soluţii din ordonanţa contestată nu fac obiectul judecăţii, întrucât ele au fost dispuse de procuror în legătură cu plângerea penală conexă formulată de G.C., care nu a exercitat în prezenta cauză plângere, conform art. 2781 C. proc. pen.
Pe fondul cauzei, Curtea constată, contrar celor susţinute de petenta SC C.I. SRL, că situaţia de fapt a fost corect stabilită de către procuror, pe baza probatoriului administrat în faza actelor premergătoare.
În ceea ce priveşte prima intervenţie a organelor de poliţie, în concret a agenţilor P.S.M., C.M., M.G., P.D. şi a grupei operative alcătuită din subinspectorul D.C. şi specialistul criminalist C.D.N., Curtea constată că aceasta a fost solicitată de către ambele părţi în litigiu, în urma pătrunderii în imobilul din Calea Dorobanţilor, atribuit ca sediu şi folosit la acel moment de către A.J.R.R., a reprezentantului proprietarului SC C.I. SRL (C.O.), a celor trei avocaţi ai societăţii, a reprezentantului chiriaşului acesteia SC A.N.S. SRL (S.G.), a mai multor agenţi de pază şi angajaţi ai ultimei societăţi, care au introdus în acea locaţie mai multe obiecte de mobilier şi birotică, şi a 2 lucrători de la o altă firmă, angajaţi de aceeaşi societate pentru a monta grilaje metalice la uşa de acces în imobil.
Cu acea ocazie, agenţii P.S.M. şi C.M. au întocmit un proces verbal în care au consemnat susţinerile părţilor litigante şi aspectele constatate la faţa locului, acest act fiind semnat fără obiecţiuni inclusiv de reprezentantul petentei SC C.I. SRL (C.O.) şi de unul dintre avocaţii acesteia (G.I.).
La rândul lor, subinspectorul D.C. şi specialistul criminalist C.D.N., la sesizarea reprezentantului A.J.R.R. (G.C.), care a reclamat pătrunderea abuzivă în imobilul respectiv şi distrugerea unor bunuri, au întocmit, în prezenţa a doi martori asistenţi, un proces verbal de cercetare la faţa locului, la care a fost ataşată şi o planşă fotografică cuprinzând aspectele fixate cu ocazia acelei cercetări.
În raport cu această situaţie de fapt, în mod corect procurorul a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi respectiv de tulburare de posesie, prevăzute de art. 246 şi art. 220 alin. (1) – (3) C. pen., întrucât, pe de o parte, intervenţia lucrătorilor de poliţie, realizată la cererea expresă a părţilor în litigiu, s-a efectuat în limitele şi cu respectarea atribuţiilor de serviciu, fără a cauza vreo vătămare iar, pe de altă parte, aceasta nu a urmărit ocuparea imobilului, ci doar aplanarea conflictului care opunea cele două părţi.
După efectuarea actelor anterior menţionate, litigiul dintre părţi s-a aplanat aparent, fapt care a şi determinat plecarea de la faţa locului a reprezentanţilor societăţilor, proprietară şi respectiv chiriaşă, şi a celor trei avocaţi ai celei dintâi.
Ulterior, situaţia conflictuală a reizbucnit între angajaţii şi agenţii de pază ai SC A.N.S. SRL, pe de o parte, şi angajaţii şi reprezentantul A.J.R.R., pe de altă parte, context în care cel din urmă (G.C.) a solicitat din nou intervenţia organelor de poliţie şi a jandarmeriei.
De această dată, la faţa locului s-au prezentat subcomisarul E.G., subinspectorii B.G. şi J.I. şi aceeaşi grupă operativă care intervenise şi anterior, alcătuită din subinspectorul D.C. şi specialistul criminalist C.D.N. De asemenea, la faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de jandarmerie, care a rămas însă în afara imobilului.
Pe fondul stării conflictuale ce opunea reprezentanţii celor două părţi în litigiu, subcomisarul E.G. a solicitat angajaţilor SC A.N.S. SRL să părăsească imobilul, împreună cu bunurile aduse în interiorul acestuia, comunicându-le că pot intra în posesia lui numai în baza unei hotărâri judecătoreşti de evacuare.
Petenta a susţinut că această acţiune a subcomisarului E.G. şi a însoţitorilor săi realizează elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor (prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)), pretinzând că s-a realizat în mod brutal, cu nesocotirea dreptului său de proprietate, după ce ea şi societatea chiriaşă intraseră deja în mod paşnic în posesia imobilului.
Examinând temeinicia acestor susţineri, Curtea constată că ele nu au suport în probatoriul cauzei.
În acest sens, Curtea reţine că nu există şi, de altfel nici petenta nu a indicat în concret vreo probă directă, alta decât declaraţiile, în mod evident subiective, ale reprezentantului său şi respectiv ale reprezentantului societăţii chiriaşe (care nici măcar nu au fost prezenţi personal la desfăşurarea evenimentelor în discuţie), din care să rezulte că lucrătorii de poliţie s-ar fi manifestat în mod agresiv faţă de angajaţii SC A.N.S. SRL, aflaţi în imobil sau că i-ar fi constrâns în vreun fel să-l părăsească. Mai mult, această din urmă societate nici nu a mai atacat cu plângere la instanţă soluţia dispusă de procuror, deşi era singura îndreptăţită să o facă.
Este incontestabil că petenta SC C.I. SRL deţine | dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, dar este la fel de evident că aceasta nu a avut niciodată posesia în fapt asupra acelui imobil, care era folosit de mai mulţi ani de către A.J.R.R.
Cât despre faptul că petenta ar fi intrat în mod paşnic în posesia imobilului în dimineaţa zilei de 14 iulie 2007, prin urmare anterior celei de-a doua intervenţii a organelor de poliţie, este de asemenea evident că acesta nu corespunde realităţii, existând o opoziţie vădită din partea asociaţiei deţinătoare la predarea folosinţei imobilului, manifestată prin înseşi repetatele sesizări şi solicitări de intervenţie, adresate în cursul aceleiaşi zile organelor de poliţie de către reprezentantul acesteia (G.C.). În plus, nu se poate înţelege în mod raţional de ce, pentru a intra în posesia „paşnică" a imobilului, petenta a ales tocmai o zi nelucrătoare a săptămânii, 14 iulie 2007 fiind o zi de sâmbătă. în acelaşi context, trebuie subliniat că nu a existat niciun act prin care asociaţia respectivă să fi consimţit la predarea imobilului.
Astfel fiind, Curtea constată că, în mod legal, subcomisarul E.G. a pus în vedere persoanelor străine de asociaţia ce ocupa în fapt imobilul (care, în plus, nici măcar nu erau angajate ale societăţii petente, ci ale SC A.N.S. SRL) să-l părăsească, întrucât, în situaţia de fapt dată, când acea asociaţie se opunea în mod vădit predării voluntare a clădirii, îndepărtarea sa din imobilul respectiv şi preluarea lui de către proprietar sau chiriaşul acestuia se puteau realiza numai în baza unei hotărâri judecătoreşti de evacuare şi cu formele de executare prevăzute de lege.
De altfel, anterior, în cursul aceleiaşi zile, aceste aspecte au fost aduse la cunoştinţa reprezentanţilor SC C.I. SRL şi SC A.N.S. SRL şi de avocatul celei dintâi societăţi, G.I., astfel cum rezultă din declaraţiile acesteia şi ale soţului său, G.I.B., şi el avocat şi, de asemenea, prezent la faţa locului.
În aceste condiţii, nu se poate reţine în sarcina subcomisarului anterior menţionat şi a celorlalţi lucrători de poliţie, care l-au însoţit la faţa locului, săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), aceştia acţionând la momentul respectiv cu respectarea dispoziţiilor legale. De altfel, nici petenta nu a indicat vreodată în concret ce anume prevederi ale legii ar fi fost încălcate prin actele întreprinse de către aceste persoane.
În ceea ce priveşte infracţiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen., petenta a susţinut că, la îndemnul lucrătorilor de poliţie, angajaţii A.J.R.R. au distrus o parte din bunurile aduse în imobil (mobilier şi calculatoare), aruncându-le în stradă, precum şi grilajul de fier montat la uşa de acces.
Curtea observă, în primul rând, că nu există şi, de altfel nici petenta nu a indicat în concret vreo probă, independentă de declaraţiile vădit subiective ale reprezentanţilor societăţilor care au încheiat contractul de închiriere a imobilului (C.O. şi S.G.), persoane care oricum nici nu au fost prezente personal la derularea acestor pretinse evenimente, din care să rezulte că lucrătorii de poliţie ar fi săvârşit într-adevăr o astfel de faptă (instigare la distrugere).
În al doilea rând, Curtea constată, din coroborarea declaraţiilor reprezentantului petentei (C.O.), ale avocatului acesteia (G.I.) şi ale reprezentantului societăţii chiriaşe, SC A.N.S. SRL (S.G.), că bunurile aduse în imobil aparţineau în exclusivitate ultimei societăţi, care urma să le folosească în punctul pe lucru pe care intenţiona să-l deschidă în imobilul închiriat. De asemenea, şi grilajul metalic a fost montat la uşa de acces a imobilului respectiv la cererea reprezentantului SC A.N.S. SRL (S.G.). În aceste condiţii, numai societatea anterior menţionată putea formula plângere prealabilă cu privire la săvârşirea infracţiunii în discuţie, conform art. 217 alin. (6) C. pen., iar nicidecum petenta SC C.I. SRL, care nu a dovedit că ar fi deţinut în proprietate vreunul dintre bunurile pretins distruse (care, de altfel, nici măcar nu au fost identificate în mod concret şi, de asemenea, nici nu s-au prezentat dovezi ale distrugerii lor).
Prin urmare, şi cu privire la această infracţiune, soluţia de neîncepere a urmăririi penale este legală şi temeinică, punerea în mişcare a acţiunii penale fiind împiedicată de existenţa cauzelor anterior menţionate.
În privinţa celorlalte infracţiuni invocate de petenta în plângerea penală formulată, respectiv tulburare de posesie [(prevăzută de art. 220 alin. (1) – (3) C. pen.)], asociere pentru săvârşirea de infracţiuni (prevăzută de art. 323 C. pen.) şi respectiv instigare publică şi apologia infracţiunilor (prevăzută de art. 324 C. pen.), Curtea constată, de asemenea, ca fiind corectă aceeaşi soluţie a procurorului, întrucât, în primul caz, intervenţia la faţa locului a lucrătorilor de poliţie nu a urmărit ocuparea imobilului (ci aplanarea conflictului ivit), chiar la cererea posesorului de fapt al acestuia, iar, în ultimele două cazuri, faptele sesizate nu există. De altfel, petenta nici nu a mai contestat soluţia procurorului, cu privire la aceste infracţiuni, prin plângerea adresată instanţei de judecată.
Împotriva acestei sentinţe, petenta nemulţumită, în termenul legal, a declarat recursul de faţă, şi prin care se reiau motivele iniţiale ale plângerii sale şi se solicită reaprecierea probelor şi desfiinţarea actelor procurorului, ca nefondate şi, să se înceapă urmărirea penală împotriva intimaţilor, ce se fac vinovaţi de faptele pe care le-a reclamat.
Recursul este nefondat.
Curtea, examinând actele premergătoare, efectuate de procuror şi finalizate prin ordonanţa nr. 1107/P/2007 din 18 iunie 2008, ce cuprinde în primele 4 puncte, soluţia de neîncepere a urmăririi penale, faţă de intimaţi pentru infracţiunile reclamate cât şi în partea privitoare la disjungerea cauzei precum şi rezoluţia nr. 1275/II/2/2008 din 28 iulie 2008 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, ce menţine ordonanţa (prin respingerea plângerii petentei), apoi şi după verificarea sentinţei atacate, constată că obiecţiile ridicate de petentă, nu numai că nu au suport probator, dar sunt şi nelegale.
Astfel, soluţia de disjungerea cauzei, cuprinsă la pct. 5 din ordonanţa 1107/P/2007, potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., nu poate face obiectul plângerii adresată instanţei.
Cu privire la dispoziţia de neîncepere a urmăririi penale, Curtea, de asemenea constată că soluţia, este pe deplin justificată şi legală, pentru motivele în detaliu analizate, de instanţa fondului, prin sentinţa atacată.
Aşa fiind, recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi art. 2781 alin. (10) C. proc. pen.
Se vor aplica şi prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara SC C.I. SRL împotriva sentinţei penale nr. 252 din 13 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 692/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 71/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
