ICCJ. Decizia nr. 808/2009. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 808/2009
Dosar nr. 162/121/2006
Şedinţa publică din 9 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 340 din 22 august 2008 a Tribunalului Galaţi, secţia penală, inculpata S.A. a fost condamnată, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 (fapta din 28 martie 2006).
Conform dispoziţiilor art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 6 luni, prevăzut de art. 82 C. pen.
În baza art. 71 C. pen., a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pedeapsă pe care a suspendat-o condiţionat, pe durata suspendării condiţionate a pedepsei principale, conform dispoziţiilor art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 255 alin. (4) C. pen., raportat la art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 100 euro, sumă depusă la D.G.F.P. - Sucursala Galaţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpata S.A., cetăţean moldovean, cu ocazia deplasării către Arad, la data de 28 martie 2006 s-a prezentat pe sensul de intrare în România în Punctul de trecere a frontierei Oancea, judeţul Galaţi şi, cu ocazia controlului de frontieră efectuat de către martorul agent T.P., s-a constatat că aceasta depăşise termenul legal de şedere în România, conform art. 11 alin. (2) din OUG nr. 194/2002, motiv pentru care martorul a propus luarea măsurii nepermiterii intrării în ţară.
Fiind invitată la sediul poliţiei de frontieră, unde agentul şef, martorul T.R. i-a adus la cunoştinţă că nu-i poate permite intrarea în România în conformitate cu actele normative aplicabile, inculpata S.A. s-a deplasat la autoturismul cu care intenţiona să intre pe teritoriul României şi a revenit la biroul şefului de tură, căruia i-a oferit o bancnotă de 100 euro specificând că doreşte să-i fie permisă intrarea în România.
Martorul T.R. a adus la cunoştinţă inculpatei, după care s-a procedat la întocmirea actelor premergătoare de către organele de cercetare penală.
Audiată în faza de urmărire penală, inculpata şi recunoscut săvârşirea faptei, iar în faza de cercetare judecătorească nu s-a prezentat la instanţă şi nu a putut fi audiată.
S-a reţinut că situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei sunt dovedite cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare a infracţiunii, declaraţiile martorilor M.V., T.M.P. şi T.G.R.
În drept, fapta inculpatei S.A., care, în data de 28 martie 2006, a oferit şi dat suma de 100 euro lucrătorului de la poliţia de frontieră pentru ca acesta să nu-şi îndeplinească corespunzător atribuţiile de serviciu, în sensul de a-i permite intrarea în România, deşi depăşise termenul legal de şedere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000.
La stabilirea pedepsei aplicate inculpatei, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), privitoare la împrejurările concrete în care se reţine comiterea faptei, modalitatea de comitere, gravitatea faptei, persoana inculpatei, care este la primul impact cu legea penală, poziţia procesuală a acesteia, de recunoaştere a comiterii faptei, precum şi limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal.
Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, prin Decizia penală nr. 140/ A din 12 noiembrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata S.A. împotriva sentinţei penale nr. 340 din 22 august 2008 a Tribunalului Galaţi.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a apreciat că susţinerile inculpatei în sensul că la prima instanţă, cauza s-a judecat cu lipsă de procedură, că nu este vinovată de săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa, că pedeapsa aplicată este prea mare şi că mari sunt şi cheltuielile judiciare la care a fost obligată, sunt nefondate.
Astfel, pentru termenul din 19 august 2008, când s-a judecat cauza în fond, inculpata a fost legal citată, aşa cum rezultă din recipisa de confirmare semnată chiar de inculpată.
Vinovăţia inculpatei a fost pe deplin dovedită având în vedere că la declaraţiile acesteia de la urmărirea penală în care şi-a recunoscut fapta săvârşită, coroborate cu procesul verbal de sesizare a infracţiunii şi cu declaraţiile martorilor, iar pedeapsa aplicată a fost just şi corect individualizată, atât ca şi cuantum, cât şi ca modalitate de executare.
Referitor la suma de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, la care inculpata a fost obligată, instanţa de control judiciar a reţinut că prima instanţă a acordat în desfăşurarea procesului penal un număr de 10 termene de judecată, care au necesitat citarea inculpatei şi a martorilor audiaţi în cauză.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata S.A., care nu a fost prezentă la judecarea cauzei, dar a solicitat prin motivele de recurs depuse şi susţinute de apărătorul desemnat din oficiu admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, invocând temeiul de casare prevăzut de art. 3859alin. (1) pct. 21 C. proc. pen. şi arătând că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită la judecarea cauzei în fond, citaţia ajungând la data de 1 septembrie 2008, după judecarea cauzei din data de 22 august 2008.
Recursul declarat de inculpată este nefondat pentru următoarele considerente:
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea constată că la prima instanţă, la termenul din 9 iunie 2008, cauza s-a amânat pentru lipsă de procedură cu inculpata pentru termenul din 19 august 2008, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă aflată la dosar.
Pentru noul termen de judecată, din 19 august 2008, când s-a şi judecat cauza pe fond, inculpata a fost legal citată, iar procedura de citare a fost legal îndeplinită aşa cum rezultă din avizul de confirmare a primirii citaţiei, aviz aflat la dosar şi pe care inculpata a semnat de primire la data de 16 iulie 2008.
Ca atare, hotărârea pronunţată în cauză nu este supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 21 C. proc. pen., inculpata nefiind judecată la prima instanţă cu încălcarea dispoziţiilor legale privind citarea.
Fată de considerentele arătate mai sus, constatând nefondat motivul de recurs invocat şi nerezultând existenţa vreunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge, ca nefondat, recursul inculpatei S.A.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata S.A. împotriva deciziei penale nr. 140/ A din 12 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 714/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 3244/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
