ICCJ. Decizia nr. 714/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 714/2009
Dosar nr.1835/1/2009
Şedinţa publică din 27 februarie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 19 februarie 2009, cu termen în continuare la 20 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 614/43/2008, s-a dispus, conform prevederilor art. 160b, 140, 141 C. proc. pen., respingerea, ca nefondată, a cererii de constatare a încetării de drept a măsurii arestării preventive formulată de către inculpaţii V.V., V.G.C. şi N.L.
Prin aceeaşi încheiere s-a mai dispus respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.I.
Amendarea avocatului G.V. cu suma de 300 lei, potrivit art. 198 – art. 199 C. proc. pen., cu drept de reducere sau scutire a amenzii în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii.
Amendarea avocatului C.C. cu suma de 300 lei, potrivit art. 198 – art. 199 C. proc. pen., cu drept de reducere sau scutire a amenzii în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii.
În baza art. 302 C. proc. pen., raportat la dispoziţiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi luând în considerare dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 29/1947 s-a dispus şi „respingerea, ca tardivă, a excepţiei de neconstituţionalitate invocată" de cei trei inculpaţi.
Prin aceeaşi încheiere s-a mai dispus amânarea cauzei la 12 martie 2009 orele 9,00.
Pentru a pronunţa această încheiere prima instanţă a reţinut următoarele.
În urma verificărilor efectuate, prima instanţă a apreciat că, faţă de dispoziţiile încheierii pronunţată la data de 10 iulie 2008 în dosarul nr. 4092/2/2008 a Curţii de Apel Bucureşti şi cele menţionate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin încheierea nr. 2451 din 17 iulie 2008, că nu se poate constata încetarea de drept a măsurii arestării preventive, deoarece aceasta a fost prelungită, aşa cum s-a reţinut în încheierile de şedinţă pronunţate până la acest moment procesual, cu respectarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte prelungirea măsurii arestului preventiv măsură ce a fost supusă şi controlului ierarhic superior respectiv instanţei supreme.
Prima instanţă a mai avut în vedere deciziile pronunţate în recursurile în interesul legii soluţionate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce produc efecte de la publicarea lor în M. Of. al României şi a reţinut că cererea inculpaţilor V.V., V.G.C. şi N.L. de a se constata încetată de drept măsura arestului preventiv iniţial dispusă împotriva lor, este contrară dispoziţiilor art. 160b, 140 şi 141 C. proc. pen., texte de lege care fundamentează soluţia de respingere, ca nefondată, a acestor cereri.
Prima instanţă, în baza art. 302 C. proc. pen., raportat la dispoziţiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen. şi luând în considerare dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 a apreciat că, excepţia de neconstituţionalitate invocată de inculpaţii V.V., V.G.C. şi N.L. are un caracter tardiv, în condiţiile în care pe tot parcursul urmăririi penale inclusiv în momentul procedural al prezentării materialului de urmărire penală care s-a desfăşurat pe parcursul mai multor zile în cazul fiecărui inculpat au beneficiat de asistenţă juridică gratuită, interesul lor legitim născându-se în momentul în care li s-a adus la cunoştinţă atât în scris cât şi în format audio-video aceste înregistrări la care se face trimitere.
De asemenea, prima instanţă a mai arătat că, în susţinerea caracterului tardiv al excepţiei de neconstituţionalitate invocate rezidă şi din faptul că, în Codul de procedură penală sunt cuprinse dispoziţii clare ce reglementează înregistrările şi redările convorbirilor, iar acestea urmează a fi supuse cenzurii părţilor şi instanţei cu ocazia dezbaterilor, în condiţiile art. 289 C. proc. pen.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, în termen legal, inculpaţii V.V., V.G.C. şi N.L. solicitând admiterea acestora, casarea încheierii atacate şi trimiterea pentru rejudecare a cauzei la aceeaşi instanţă pentru a se pronunţa asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate de inculpaţii V.V., V.G.C. şi N.L., în raport de motivul invocat, dar şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., constată că este fondat şi urmează să fie admis, pentru următoarele considerente:
Din verificarea actelor şi lucrările dosarului se constată că, la termenul de judecată din 20 februarie inculpaţii V.G.C. şi N.L., au formulat cerere de sesizare a Curţii Constituiţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 151 din OUG nr. 43/2002, introdus prin art. 4 pct. 11 din OUG nr. 24/2004 în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (3), art. 28 şi 115 alin. (6) din care vin în contradicţie cu prevederile art. 29 şi 115 alin. (6) din Constituţia României, precum şi art. 6 alin. (1) şi art. 8 din C.E.D.O., potrivit cărora secretul convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil, iar ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Constituţia României.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, numai Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procurer, în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
Totodată, acelaşi text de lege stipulează că, nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi.
Dacă excepţia a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând şi susţinerile părţilor, precum şi dovezile necesare.
Pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă.
De asemenea, alin. (6) al aceluiaşi articol, prevede că, în situaţia în care „excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1) şi (2) instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale".
Acestea fiind, dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 modificată şi republicată, instanţă a procedat nelegal atunci când, s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstitutionalitate invocată de inculpaţii V.V., V.G.C. şi N.L., deoarece potrivit dispoziţiilor textului enunţat nu avea această competenţă.
Deci, soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate asupra unei legi sau ordonanţe ori a unor texte dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, de care depinde soluţionarea unei cauze, este de atributul exclusiv al Curţii Constituţionale.
Având în vedere cele analizate, prima instanţă trebuia să admită sau să respingă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei invocate şi nu să soluţioneze excepţia invocată., pe fondul acesteia, fără a avea competenţa materială.
Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 3859 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., urmează ca recursurile declarate de inculpaţii V.V., V.G.C. şi N.L. să fie admise.
Se va casa încheierea atacată, numai cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate şi se va trimite cauza la Curtea de Apel Târgu Mureş pentru a se pronunţa asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstitutionalitate invocate.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asigurarea asistenţei juridice a inculpaţilor V.G.C. şi N.L., în sumă de câte 100 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpaţii V.G.C., N.L. şi V.V. împotriva încheierii din 19 februarie 2009, cu termen în continuare la 20 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. 614/43/2008.
Casează încheierea atacată, numai cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate şi trimite cauza la Curtea de Apel Târgu Mureş pentru a se pronunţa asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstitutionalitate. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru asigurarea asistenţei juridice a inculpaţilor V.G.C. şi N.L., în sumă de câte 100 lei se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 710/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 808/2009. Penal. Dare de mită (art. 255... → |
|---|
