ICCJ. Decizia nr. 684/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.684/2009
Dosar nr. 941/35/2008
Şedinţa publică din 26 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 96 de la 26 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 941/35/P/2008, în baza dispoziţiilor art. 2781 alin. (8) lit. a) teza finală C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de către petenta SC R.C. SRL, reprezentantă prin administrator M.G., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale din 10 iulie 2008, dată în dosar nr. 134/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, menţinută prin rezoluţia din 29 august 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, emisă în dosar nr. 427A/II 1.1/2008.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petenta la plata sumei e 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în primă instanţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin plângerea adresată instanţei la data de 26 septembrie 2008, petenta SC R.C. SRL prin administrator M.G. a solicitat admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei din 10 iulie 2008 dată în dosar nr. 134/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de magistratul judecător V.A. de la Tribunalul Satu Mare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În şedinţa publică din 26 noiembrie 2008, administratorul M.G. în calitate de reprezentant al SC R.C. SRL a solicitat acordarea unui termen cu motivarea că şi-a angajat avocat ales pentru ai reprezenta interesele, însă nu poate face dovada cu delegaţie avocaţială, avocatul ales neprezentându-se la două termene de judecată, cauza aflându-se la al treilea termen de soluţionare în primă instanţă.
Instanţa a respins cererea de amânare ca fiind nejustificată, deoarece la termenele anterioare s-a amânat cauza pentru a se da posibilitatea părţii de a-şi formula o apărare pertinentă. Având în vedere dispoziţiile art. 2781 alin. (12) C. proc. pen., precum şi prevederile art. 6 şi 1 din Convenţia de la Strasbourg referitoare la durata procedurilor judiciare, curtea de apel a apreciat că petentei i s-a respectat dreptul la apărare, iar durata rezonabilă a procedurii judiciare trebuie raportată la obiectul cauzei, art. 2781 C. proc. pen. şi comportamentul petentei.
Prin rezoluţia procurorului din 10 iulie 2008 dată în dosar nr. 134/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul judecător V.A., pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu motivarea că lipseşte elementul material al laturii obiective a acestei infracţiuni.
Împotriva soluţiei, petentul a formulat plângere, iar prin rezoluţia din 29 august 2008 emisă în dosar nr. 427A/II 1.1/2008 de către procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a fost respinsă, ca neîntemeiată, întrucât s-a apreciat că infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), nu poate fi reţinută în sarcina făptuitoarei V.A.
Curtea de apel a constatat criticile formulate de petentă ca fiind nefondate.
În speţă, petenta a formulat, la data de 16 mai 2008, plângere împotriva magistratului judecător V.A., pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Petenta SC R.C. SRL prin administrator M.G. a pretins că făptuitoarea a comis infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că prin sentinţa civilă nr. 1074/ LC din 24 aprilie 2003 a Tribunalului Satu Mare a admis acţiunea SC O. SA Satu Mare şi a constatat că aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra autogării din municipiul Satu Mare, precum şi a terenului aferent acestei clădiri, în suprafaţă de 3096 mp, dispunând intabularea dreptului de proprietate astfel dobândit.
Această hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat, potrivit susţinerilor administratorului societăţii, prin neuzarea de calea de atac ordinară a recursului de către niciuna din părţile din cauză.
Prin rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, procurorul a arătat că făptuitoarea nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, iar modul în care judecătorul a înţeles să conducă şedinţa de judecată şi soluţia pronunţată de către acesta nu pot fi cenzurate printr-o plângere, ca cea din prezenta cauză.
Soluţia pronunţată de către procuror este legală şi temeinică.
Pentru ca fapta să fie încadrată juridic în dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), la dosarul cauzei deduse judecăţii ar trebui să existe probe certe că funcţionarii publici, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu ştiinţă, fie au omis să facă un act, fie l-au efectuat greşit, necorespunzător conţinutului îndatoririlor lor şi prin aceasta au cauzat o vătămare a intereselor legale ale petentei.
Actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către judecătorul V.A., hotărârea pronunţată de către aceasta putând face obiectul cenzurii doar pe căile ordinare şi extraordinare de atac.
Art. 2 din P.F.I.J. adoptate de A.G.N.U. în noiembrie 1985 stipulează că puterea judecătorească decide în cauzele în care este investită de o manieră imparţială pe baza faptelor şi în conformitate cu legea.
C.E.D.O. a statuat în jurisprudenţa sa, în deplin acord cu dispoziţiile art. 4 din R.C.M.C.E. nr. (94)12, că standardele universal recunoscute ale independenţei puterii judecătoreşti interzic orice intervenţie negarantată sau care nu oferă garanţia unui proces judiciar şi impun ca hotărârile judecătoreşti să nu poată fi modificate decât prin procedurile de control judiciar prevăzute de lege.
Simpla exercitare a atribuţiilor judiciare de către un magistrat nu poate fi calificată ca abuz, chiar dacă una dintre părţi este nemulţumită de soluţia pronunţată în cauză. Nici erorile judiciare, care se referă fie la competenţă, file la procedură, sau se manifestă în confirmarea sau aplicarea legii sau în evaluarea probatorilor nu constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) Dacă există astfel de erori, ele trebuie remediate prin căile de atac.
Împrejurarea că magistratul judecător V.A. a pronunţat o soluţie care în opinia administratorului M.G. în calitate de reprezentant al SC R.C. SRL este nelegală, nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii penale faţă de aceasta.
În consecinţă, în speţă, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), soluţia pronunţată în cauză este legală şi temeinică, astfel că plângerea formulată de petentă a fost respinsă, ca nefondată.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat să plătească statului suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în primă instanţă (3 termene de judecată x 50 lei/termen).
Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termenul legal, recurs petiţionarul M.G., însă fără a arăta în scris motivele de recurs.
La termenul de astăzi, în recurs au lipsit recurentul petiţionar M.G. şi intimata V.A., procedura de citare fiind legal îndeplinită.
Înalta Curte, constatând că până la ora strigării cauzei, 12,20, nu a fost depusă la dosar nicio cerere de amânare sau imposibilitate de prezentare, a apreciat cauza în stare de judecată şi a acordat părţilor cuvântul, în dezbateri, potrivit art. 38513 C. proc. pen.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de petiţionar, hotărârea fiind legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii privitoare la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Examinând recursul declarat de recurentul petiţionar M.G. împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, conform art. 2781 alin. (10) cu referire la art. 3851 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., din oficiu, potrivit art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiţionarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.
Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi motivat prima instanţă, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC R.C. SRL reprezentantă prin administrator M.G.
Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de numita V.A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, elementul material al laturii obiective.
Aşa cum a rezultat din actele şi lucrările dosarului, plângerea formulată de petiţionar a fost examinată, în raport cu persoana şi fapta pretinsă ca fiind comisă de către aceasta, procurorul constatând că, la data de 28 mai 2008 sub nr. 64072/822/2008, s-a înregistrat la Ministerul Justiţiei, Corpul de Control al Ministrului, plângerea penală depusă de SC R.C. SRL, prin reprezentant M.G.
Plângerea a fost trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea şi înregistrată în dosarul cu nr. 134/P/2008 la data de 16 iunie 2008.
În esenţă, s-a arătat în plângere că prin sentinţa civilă nr. 1074/ LC din 24 aprilie 2003, doamna judecător A.V. din cadrul Tribunalului Satu Mare a admis acţiunea SC O. SA şi a constatat că aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra clădirii autogării din municipiul Satu Mare, precum şi a terenului aferent acestei clădiri în suprafaţă totală de 3096 mp, dispunând intabularea dreptului de proprietate astfel dobândit.
S-a considerat această soluţie „o inginerie juridică" prin care SC O. SA a fost împroprietărită cu un imobil în valoare de milioane de euro, deşi proprietatea publică este inalienabilă şi negrevabilă. S-a mai arătat în plângere că SC R.C. SRL are mai multe litigii pe rolul instanţelor din Satu Mare cu SC O. SA, pentru terenuri aflate în vecinătatea terenului asupra căruia s-a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune.
În dosarul nr. 135/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea au fost efectuate de către procuror acte premergătoare, respectiv adresa prin care s-a solicitat Tribunalului Satu Mare trimiterea dosarului nr. 903/2002; fotocopiile certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor al SC O. S.A. emis de Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, a deciziei nr. 326/1978 a Consiliului Popular al Judeţului Satu Mare, Comitetul Executiv, a sentinţei civile nr. 1074/ LC de la 24 aprilie 2003 a Tribunalului Satu Mare, pronunţată în dosarul nr. 903/2002, a schiţei de parcelare al imobilului, S.N.C.F.R., Stradă din Satu Mare, a extrasului de carte funciară, a unui articol dintr-un ziar, a întâmpinării efectuate de C.N.C.F. SA Bucureşti, Sucursala Regionala CF Cluj, a unei extras de carte funciară, a ordinului Ministrului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor nr. 759 din 15 mai 1979, a unor schiţe, a unor articole din ziar.
Procurorul în considerentele rezoluţiei date la 10 iulie 2008, în dosarul nr. 134/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a motivat, în drept, că de la început trebuie arătat că pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni de abuz în serviciu sau a uneia de neglijenţă în serviciu trebuie să existe o atribuţie de serviciu care să fie încălcată. Această atribuţie de serviciu nu poate fi însă confundată cu rezultatul desfăşurării atribuţiei de serviciu, care depinde de diligenta funcţionarului în exercitarea atribuţiei de serviciu şi care are la bază o serie de factori care nu ţin exclusiv de pregătirea profesională a unei persoane şi care oricum nu au legătură cu caracterul penal al faptei.
Or, în cauza de faţă tocmai rezultatul desfăşurării atribuţiilor de serviciu este considerat vătămător de către petentă, împrejurare care nu intră sub incidenţa legii penale.
În consecinţă, modul în care a înţeles judecătorul să conducă judecata şi aprecierea stării de fapt dată la final nu poate fi cenzurată într-o plângere ca cea din prezenta cauză. O asemenea verificare este prevăzută ca făcând parte din căile ordinare şi extraordinare de atac. Dacă s-ar admite o asemenea posibilitate s-ar ajunge în situaţia inacceptabilă de a adăuga nelegal o nouă cale de atac de competenţa unui organ de urmărire penală care să se erijeze într-o instanţă supremă de atac.
De aceea, ab initio, nu se impune a se face o detaliere a stării de fapt şi o verificare punctuală a motivelor invocate de petentă ca fiind de natură a considera sentinţa în discuţie nelegală şi netemeinică.
în consecinţă, nu se poate reţine vreo încălcare a prevederilor legale care să constituie element material al infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numita V.A., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, elementul material al laturii obiective.
Soluţia dată de procuror a fost menţinută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care prin rezoluţia din 29 august 2008 în lucrarea cu nr. 427A/II 1.12008, a respins plângerea formulată de petentă SC R.C. SRL.
Înalta Curte consideră că, prima instanţă a făcut o corectă evaluare asupra actelor premergătoare efectuate de către procuror, analizând, criticile formulate de petiţionară, în raport cu dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), motivând, în mod judicios că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu de către judecătorul V.A., hotărârea pronunţată de către aceasta putând face obiectul cenzurii doar pe căile ordinare şi extraordinare de atac, fiind făcute referire concrete la art. 2 din P.F.I.J. adoptate de A.G.N.U., la dispoziţiile art. 4 din recomandarea C.M.C.E. nr. (94)12, instrumente internaţionale care vizează puterea judecătorească şi standardele universal recunoscute ale independenţei puterii judecătoreşti, la jurisprudenţa C.E.D.O.
De asemenea, prima instanţă a argumentat neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faţă de activitatea efectivă a intimatei, în sensul că simpla exercitare a atribuţiilor judiciare de către un magistrat nu poate fi calificată ca abuz, chiar dacă una dintre părţi este nemulţumită de soluţia pronunţată în cauză. Nici erorile judiciare, care se referă, fie la competenţă, fie la procedură, sau se manifestă în confirmarea sau aplicarea legii sau în evaluarea probatoriilor nu constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), iar dată există, astfel de erori, ele se remediază prin căile de atac, aşa încât împrejurarea că magistratul judecător V.A. a pronunţat o soluţie care în opinia administratorului M.G. în calitate de reprezentant al SC R.C. SRL este nelegală, nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii penale faţă de aceasta.
Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în contextul cauzei, asupra actelor şi lucrărilor existente la dosarul parchetului, a constatat că nu sunt întrunitele elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faţă de intimata V.A., deoarece aceasta în virtutea atribuţiilor legale, prin modul în care a condus judecat şi a soluţionat cauza prin sentinţa civilă nr. 1074/ LC de la 24 aprilie 2003 a Tribunalului Satu Mare, în dosarul nr. 903/2002, a respectat prevederile legale incidente, soluţia pronunţată fiind rezultatul aprecierii probatoriului administrat, hotărârea arătată, evidenţiind, în considerentele sale, nu numai stabilirea situaţiei faptice, dar şi argumentele în drept care au stat la baza pronunţării soluţiei, cu referiri concrete la mijloacele de probă administrate, iar eventualele critici ale petiţionarei împotriva judecării şi soluţionării cauzei puteau face obiectul numai exercitării de către aceasta a căilor ordinare şi extraordinare de atac, aşadar, controlul judiciar fiind singura modalitate de a le analiza şi nicidecum formularea unei plângeri penale.
Astfel, Înalta Curte, consideră că, pe de-o parte, în mod corect şi motivat, s-a dispus, de către procuror, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., soluţia neînceperii urmăririi penale faţă de numita V.A. pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), iar, pe de altă parte, în mod legal şi motivat prima instanţă a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petenta SC R.C. SRL reprezentată prin administrator M.G., împotriva rezoluţiei procurorului, prin care s-a dispus soluţia menţionată şi astfel a menţinut rezoluţia dată.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că sentinţa pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică sub toate aspectele.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar M.G. împotriva sentinţei penale nr. 96 din 26 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar M.G. împotriva sentinţei penale nr. 96 din 26 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi .26 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 681/2009. Penal. Infractiuni la legea privind... | ICCJ. Decizia nr. 689/2009. Penal → |
|---|
