ICCJ. Decizia nr. 689/2009. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 689/2009
Dosar nr. 1653/116/2008
Şedinţa publică din 27 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor dosarului, se reţin următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 116 din 9 octombrie 2008 a Tribunalului Călăraşi a fost respinsă cererea privind schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., în art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., formulată de inculpatul B.C., prin apărător ales.
S-a respins cererea, privind aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen.
În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C., la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus perioada prevenţiei din pedeapsa pronunţată, de la 05 iulie 2008 la zi.
S-a luat act că partea vătămată B.S. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost admisă cererea formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti şi luând act de acordul inculpatului, s-a dispus obligarea acestuia la plata sumei de 5484,49 lei plus dobânda legală până la achitarea integrală a debitului către partea civilă, reprezentând cheltuieli de spitalizare.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială în folosul statului a unui cuţit ce aparţine inculpatului şi care se află depus la Tribunalul Călăraşi, înregistrat în registrul de corpuri delicte la poziţia nr. 9/2008.
A fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa fondului a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul B.C., în vârstă de 51 de ani, locuia împreună cu mama lui, B.A. şi cumnata lui, B.S. în casa situată în comuna Lehliu, judeţul Călăraşi, fiind fără ocupaţie şi asigurându-şi traiul zilnic muncind ocazional la diverşi cetăţeni.
În general, inculpatul avea un comportament normal în familie şi societate însă, în momentul în care consumă băuturi alcoolice devine agitat, nervos, se supără pe toată lumea, se ceartă cu toţi şi în special cu membrii familiei.
În luna februarie 2008, fratele inculpatului, B.R., a plecat la muncă în străinătate, lăsându-şi soţia, respectiv partea vătămată B.S. şi pe fiica lor, B.F. să locuiască în casa părintească.
Între inculpat şi partea vătămată au existat certuri frecvente, pe motiv că aceasta se ocupa de treburile gospodăreşti şi folosea pensia numitei B.A. (cu acordul acesteia) în acest scop.
După plecarea fratelui său, inculpatul şi-a intensificat reproşurile contra cumnatei sale şi, pe fondul consumului frecvent de băuturi alcoolice, i-a cerut să plece „din casa sa", însă partea vătămată nu a dat curs acestei solicitări.
În dimineaţa zilei de 4 iulie 2008, inculpatul B.C. a plecat la Bucureşti, unde a efectuat o lucrare de sudură a unor cunoştinţe şi a fost recompensat cu suma de 100 lei. În cursul zilei, inculpatul a consumat băuturi alcoolice, ajungând în stare de ebrietate, spre seară, în jurul orei 23,00, la domiciliul său, unde se aflau pe lângă membrii familiei, în vizită, numiţii M.V. şi M.Z., buni prieteni cu partea vătămată.
Aceasta din urmă hotărâse să-şi serbeze ziua de naştere anticipat, dat fiind sfârşitul de săptămână şi a organizat o mică petrecere în curtea locuinţei.
Inculpatul a fost invitat de către partea vătămată, membrii familiei şi prieteni „să ciocnească" un pahar de bere în cinstea evenimentului, însă a refuzat, s-a dus la un magazin din apropiere şi a cumpărat o sticlă de coniac, din care a început să consume singur.
Pe fondul băuturilor alcoolice, inculpatul a început să se certe atât cu mama lui, cât şi cu partea vătămată pe care a vrut să o lovească cu sticla în cap, fiind împiedicat de către martorul M.V.
Văzând că inculpatul devine violent, cei de faţă au chemat-o din comună pe sora inculpatului, J.S., pentru a-l linişti. Pe moment inculpat s-a calmat, a jucat table cu M.V., după care a început să-i adreseze din nou reproşuri părţii vătămate. Atunci membrii familiei şi invitaţii au hotărât să meargă la culcare, în jurul orei 24,30, şi s-au îndreptat către încăperile rezervate din locuinţă.
În timp ce partea vătămată se îndrepta pe lângă casă împreună cu fiica ei, B.F., către dormitor, inculpatul a luat din camera sa un cuţit înfăşurat în hârtie (folosit de obicei la înjunghiatul porcilor), a ajuns-o pe partea vătămată, a prins-o de păr, iar cu cealaltă i-a aplicat mai multe lovituri cu cuţitul în zona hemitoracelui stâng.
Partea vătămată a încercat să se apere, dar fără prea mare succes, a început să strige după ajutor şi i-a solicitat fiicei sale care se afla în preajmă, să fugă pentru a nu fi ea victima agresorului.
Acest gest i-a distras atenţia inculpatului, iar partea vătămată a reuşit să fugă în stradă unde se aflau mai mulţi vecini care auziseră scandalul.
Împotriva acestei soluţii au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi inculpatul B.C., apreciind primul apelant că soluţia este netemeinică, iar al doilea apelant (inculpatul) că este şi nelegală.
Prin apelul formulat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi a criticat soluţia pentru netemeinicie, solicitând în final necesitatea aplicării unei pedepse mai ferme, prin înlăturarea circumstanţelor atenuante aplicate „arbitrar" de către aceasta, în raport de modalitatea concretă de comitere a infracţiunii, de periculozitatea manifestată de inculpat, de consecinţele grave ale faptei sale, precum şi de faptul că nu s-a evaluat în concret şi la dimensiunile reale pericolul dovedit de inculpat prin folosirea în agresarea părţii vătămate (cumnata sa) a unui corp ascuţit – tăietor, în speţă, un cuţit de înjunghiat porci, cu vârf ascuţit pe ambele laturi.
Inculpatul B.C., prin apelul formulat în scris şi susţinut oral de avocat ales, a solicitat sub aspectul nelegalităţii soluţiei pronunţate de instanţa fondului, schimbarea încadrării juridice a faptei, în temeiul prevăzut de art. 334 C. proc. pen., din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., motivat de faptul că, pe de o parte, nu a avut intenţia de a suprima viaţa cumnatei sale, luând la întâmplare un cuţit şi lovind-o în diferite zone ale corpului.
A mai arătat faptul că activitatea sa infracţională s-a datorat şi atitudinii culpabile a părţii vătămate, care l-a jignit, în prima fază conflictuală legată de casa bătrânească, conflict aplanat de cei prezenţi, apoi faza a doua a conflictului, când partea vătămată a mers la culcare, însoţită de fiica sa, când a început din nou să-i aducă injurii.
Sub aspectul netemeiniciei hotărârii fondului, s-a invocat faptul că, deşi s-au reţinut circumstanţe atenuante, acestora nu li s-a dat o eficienţă mai mare şi, de asemenea, nu s-a făcut aplicarea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., circumstanţa legală a scuzei provocării, în sensul că inculpatului i s-a adus o atingere gravă a demnităţii persoanei şi acesta a acţionat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinate de o provocare din partea părţii vătămate, sigur, consecinţa reţinerii acestei circumstanţe are relevanţă în cuantumul pedepsei aplicate.
În subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei pentru infracţiunea ce i-a fost reţinută şi coborârea cuantumului acesteia sub minimul special şi schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, prin aplicarea prevederilor art. 861 C. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 298 din 4 decembrie 2008, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet şi de inculpatul B.C. împotriva sentinţei penale nr. 116 din 9 octombrie 2008 a Tribunalului Călăraşi, secţia penală, în dosarul nr. 1653/116/2008.
S-a menţinut arestarea preventivă a apelantului inculpat.
S-a dedus arestarea preventivă, de la 5 iulie 2008 la zi.
Inculpatul, nemulţumit şi de această decizie, în termenul legal, a declarat recursul de faţă şi prin care a reluat toate motivele invocate prin apel, inclusiv pe cele în subsidiar.
Recursul este nefondat.
Curtea, examinând probatoriul cauzei, hotărârile atacate în raport de criticile aduse precum şi din oficiu, reţine că situaţia de fapt, corespunde activităţii infracţionale efectiv întreprinse de inculpat, iar încadrarea juridică este legală, neimpunându-se nici o modificare.
Se mai constată că probele administrate au fost corect şi complet apreciate, că într-adevăr nu se dovedeşte că inculpatul ar fi acţionat sub imperiul vreunei provocări din partea victimei, aşa încât nici sub acest aspect, critica adusă, nu poate a fi primită.
Pretinsa provocare pe care o invocă inculpatul deci, justificat a fost înlăturată, victima prin conduita avută pe timpul conflictului, neprovocându-l în niciun mod pe inculpat.
Împrejurările concrete în care a avut loc infracţiunea, temeinic şi legal au determinat, instanţa fondului, să acorde doar circumstanţe atenuante personale inculpatului, faţă de lipsa de antecedente penale, starea de beţie şi jignirile reciproce.
Astfel, se explică aplicarea unei pedepse sub limita minimă a textului de încriminare a faptei.
Aşa fiind, pedeapsa în cuantumul de 4 ani închisoare, aplicată pentru tentativa de omor comisă asupra cumnatei sale, nu poate a fi apreciată ca excesivă şi deci sub acest aspect, critica adusă nu este fondată.
Pentru cele analizate, hotărârile atacate vor fi menţinute, ca temeinice şi legale sub toate aspectele, iar recursul inculpatului se va respinge, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. pen.
Se vor aplica şi dispoziţiile art. 381 şi 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 298 din 4 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi al arestării preventive de la5 iulie 2008 la 27 februarie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 684/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 692/2009. Penal → |
---|