ICCJ. Decizia nr. 580/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 580/2009
Dosar nr. 440/46/2008
Şedinţa publică din 18 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 98 din 21 octombrie 2008, Curtea de Apel Piteşti a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul V.C. împotriva ordonanţelor nr. 460/P/2007 din 18 martie 2008 şi nr. 387/II/2/2008 din 7 mai 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.
Instanţa a reţinut că petiţionarul V.C. a formulat plângeri la organul de urmărire penală împotriva numiţilor I.C., B.I.C., N.E. şi F.R. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 288 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen. şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
În cauză s-a reţinut că, la data de 23 iulie 2007, o persoană care s-a prezentat N.E., având asupra sa o carte de identitate cu fotografia personală şi celelalte date de stare civilă a mers la biroul notarului public B.I.C. din municipiul Piteşti şi a solicitat întocmirea unei procuri speciale în scopul înstrăinării unui teren.
Notarul public, după ce a verificat actul de proprietate, respectiv sentinţa civilă nr. 6161 din 2 septembrie 1997, a redactat şi autentificat procura specială nr. 1380 din 23 iulie 2007, prin care N.E. a împuternicit pe I.C. din Bucureşti să-l reprezinte la organele competente şi să vândă oricui va crede de cuviinţă, terenul intravilan situat în Băile Govora, punctul „D.", în suprafaţă de 1012 mp.
În ziua următoare, la 24 iulie 2007, notarul public F.R. a întocmit precontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3339 din 24 iulie 2007, prin care I.C. promite să vândă lui V.C.L., terenul de 1026 mp (din act 1012 mp) suprafaţă măsurată, din Băile Govora.
În act s-a făcut menţiunea că V.C.L. cunoaşte că mandatarul promitent, vânzător nu a prezentat dovada inexistenţei sarcinilor ce ar greva terenul (extras de carte funciară, certificat de sarcini), înţelegând să scutească biroul notarial de cercetarea sarcinilor cu privire la acest imobil şi să încheie înscrisul pe riscul său.
La data de 27 iulie 2007 părţile s-au prezentat din nou la biroul notarului public F.R. din oraşul Râmnicu Vâlcea, unde s-a întocmit contractul de vânzare-cumpărare a terenului sus-menţionat, cu preţul de 18.500 euro, autentificat sub nr. 3470.
În aceeaşi zi, V.C. a fost încunoştiinţat de o persoană necunoscută, telefonic, că a fost înşelat întrucât persoana care l-a împuternicit pe I.C. să vândă terenul, nu este în realitate N.E.
Petentul V.C. a luat legătura cu adevăratul proprietar al terenului, N.E. din Târnăveni, care i-a confirmat că nu a împuternicit pe I.C. să vândă terenul, ci numai pentru intabularea acestuia, dar nu a fost prezent niciodată la biroul notarului public B.I.C.
Prin ordonanţa nr. 460/P/2007 din 18 martie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de notarii publici B.I.C. şi F.R. sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 289 C. pen., constatând lipsa vinovăţiei acestora, dispunând totodată disjungerea cauzei şi declinarea acesteia la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea faţă de I.C. şi N.E. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 288, 291, 292 şi 215 C. pen.
Procurorul a reţinut că notarul public B.I.C. a întocmit procura în baza unui act de identitate în privinţa căruia nu avea nicio posibilitate să-şi dea seama că este fals iar, la rândul ei, notarul public F.R. a întocmit precontractul şi contractul de vânzare cumpărare în baza procurii autentificate de primul notar şi a documentelor prezentate, fără a avea reprezentarea că acestea au la bază un act de identitate fals.
În consecinţă, s-a constatat de către procuror că cei doi notari nu se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi 289 C. pen., aceştia neprevăzând, neurmărind şi neacceptând rezultatul sau urmarea imediată a acestor infracţiuni.
În privinţa unor erori materiale existente în actele întocmite, ambii notari au precizat că acestea nu sunt de natură să producă consecinţe juridice.
Prin ordonanţa nr. 387/II/2/2008 din 7 mai 2008 procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti a respins plângerea petiţionarului V.C. împotriva ordonanţei nr. 460/P/2007 din 18 martie 2008.
Soluţia de netrimitere în judecată a fost atacată de petiţionar prin plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., la judecătorul Curţii de Apel Piteşti care, aşa cum s-a arătat, a fost respinsă prin sentinţa penală nr. 98 din 21 octombrie 2008.
Instanţa a constatat că din actele premergătoare nu rezultă că cei doi notari au acţionat cu vinovăţia cerută de lege, respectiv cu intenţie, neurmărind sau acceptând rezultatul sau urmarea imediată a faptelor ce le-au fost imputate.
Hotărârea sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către petiţionar, care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, constând în aceea că nu a sancţionat omisiunea procurorului de a se fi pronunţat prin soluţia de neurmărire şi cu privire la infracţiunea de complicitate la înşelăciune săvârşită de cei doi notari precum şi pentru neconstatarea existenţei unor diferenţe între înscrisuri, care, dacă ar fi fost observate de notarii publici, ar fi putut conduce la descoperirea falsului şi prevenirea escrocheriei.
Sunt, astfel, redate în motivele scrise astfel de diferenţe, cum sunt menţiunea din procura nr. 1380 din 23 iulie 2007, referitoare la sentinţa civilă nr. 6121 din 2 septembrie 1997 deşi în realitate este sentinţa civilă nr. 6161 din 2 septembrie 1997, apoi pretinse deosebiri între certificatul de moştenitor prezentat la notar şi originalul acestuia, după cum sunt semnalate şi diferenţe în copia cărţii de identitate şi altele.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, sub toate aspectele, în conformitate cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.
În privinţa criticii privind omisiunea procurorului de a se fi pronunţat şi sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), faţă de notarii publici B.I.C. şi F.R., urmează a se constata că potrivit art. 222 C. proc. pen., încadrarea juridică a faptelor nu este de esenţa plângerii persoanei vătămate, acesta fiind atributul organului de urmărire penală.
În cauza de faţă procurorul a avut în vedere faptele notarilor decurgând din îndatoririle profesiei de interes public, ale căror încălcări, raportat la datele cauzei puteau realiza conţinutul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi, respectiv, ale art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Pentru a putea analiza şi existenţa complicităţii la înşelăciune a notarilor, era necesar în prealabil să se constate că aceştia au săvârşit infracţiunile sus-menţionate în toate elementele lor constitutive, inclusiv, deci, a laturii subiective.
Câtă vreme s-a constatat lipsa vinovăţiei notarilor în săvârşirea faptelor examinate sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), respectiv a intenţiei, nu se mai impunea examinarea aceloraşi fapte şi sub aspectul eventualei complicităţi la înşelăciune întrucât şi aceasta indică în plan subiectiv vinovăţia sub forma intenţiei, care, aşa cum s-a reţinut, nu există.
În ce priveşte fondul soluţiei de netrimitere în judecată a notarilor publici, Curtea constată că atât ordonanţa procurorului de neîncepere a urmăririi penale, cât şi hotărârea instanţei prin care aceasta a fost menţinută, sunt legale şi temeinice.
Identificarea părţii la autentificarea procurorii nr. 1380 din 23 iulie 2007, de către notarul public B.I.C. s-a făcut în conformitate cu art. 50 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi a activităţii notariale, respectiv pe baza cărţii de identitate, care, prin conţinutul ei, nu a prezentat suspiciuni în privinţa realităţii.
Sub acest aspect, criticile petiţionarului sunt aprecieri proprii, care nu au suport în actul de identitate, aflat în copie la dosarul notarial şi preluat în dosarul de urmărire penală.
Este, de asemenea, evidentă eroarea materială în consemnarea, prin procura sus-menţionată, a sentinţei civile nr. 6121 din 2 septembrie 1997, în loc de sentinţa civilă nr. 6161 din 2 septembrie 1997, hotărâre consemnată corect prin precontract şi contractul de vânzare-cumpărare.
Sentinţa civilă nr. 6161 din 2 septembrie 1997 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, ca act justificativ al titlului de proprietate, a fost depusă în copie la dosarul notarial, grefa instanţei atestând conformitatea acesteia cu originalul.
Este indiscutabil că în prezenta cauză organul de urmărire penală nu a stabilit în complexitatea şi chiar modalitatea lor faptele care au condus la prejudicierea petiţionarului şi persoanele care le-au săvârşit, aspect admis şi de organul de urmărire, care, prin ordonanţa atacată, a dispus disjungerea şi declinarea competenţei pentru continuarea cercetărilor faţă de I.C. şi N.E. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Dispoziţia de disjungere şi declinare, însă, nu este supusă controlului instanţelor în condiţiile art. 2781 C. proc. pen.
În schimb, dacă în cursul acestor cercetări vor fi descoperite fapte sau împrejurări noi în legătură cu activitatea notarilor publici, ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală în prezenta cauză, nimic nu împiedică infirmarea dispoziţiei de neîncepere a urmăririi penale faţă de aceştia, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (11) C. proc. pen. şi ale art. 228 alin. (7) din acelaşi cod, cu toate consecinţele prevăzute de lege.
Faţă de cele ce preced, recursul petiţionarului V.C.L. urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul V.C. împotriva sentinţei penale nr. 98/ F din 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la 200 lei cheltuieli judiciare către stat şi la 1000 lei cheltuieli judiciare către intimatul B.I.C., reprezentând onorariul apărătorului ales.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 577/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 608/2009. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
