ICCJ. Decizia nr. 709/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 709/2009
Dosar nr. 6505/2/2008
Şedinţa publică din 27 februarie 2009
Asupra recursului penal de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 295 din 14 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 6505/2/2008 în baza art. 2781 a respins, ca nefondată, plângerea petentului B.E. împotriva rezoluţiei nr. 526/P/2007 pronunţată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din data de 11 septembrie 2007 şi a rezoluţiei nr. 1769/11/2/2007 din data de 19 noiembrie 2007 a Procurorului General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
A menţinut soluţiile dispune prin rezoluţii.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin plângerea depusă la 12 decembrie 2007 la Curtea de Apel Bucureşti petentul B.E. a solicitat desfiinţarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dispusă în dosarul nr. 526/P/2007 şi a rezoluţiei prim procurorului dispuse urmare a plângerii sale formulate împotriva intimatei T.M., judecător la Judecătoria Giurgiu, care a investit cu formulă executorie o hotărâre judecătorească nelegal, hotărârea fiind modificată în apel, investirea fiind efectuată la solicitarea părţii care a pierdut procesul.
Dosarul a fost iniţial înregistrat sub nr. 8851/2/2007 şi prin sentinţa penală nr. 92 din 27 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis în baza art. 2781 pct. 8 lit. b) C. proc. pen., plângerea; s-a desfiinţat rezoluţia nr. 769/II-2/2007 din 19 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-a trimis cauza procurorului pentru efectuarea de acte premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, conform art. 224 C. proc. pen., împotriva intimatei T.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 248 şi 246 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi intimata, recursuri admise prin Decizia penală nr. 2891 din 19 septembrie 2008, cauza fiind trimisă spre rejudecare, reţinându-se, în esenţă, că fondul cauzei nu a fost soluţionat întrucât prin sentinţa penală nr. 92/2008 s-a desfiinţat doar rezoluţia prim procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti iar nu şi rezoluţia dispusă de procuror pe fondul plângerii petentului, respectiv rezoluţia nr. 526 din 11 septembrie 2007, care astfel, este încă valabilă, neputându-se efectua cercetări în sensul arătat în hotărâre fată de intimată.
Cauza a fost reînregistrată sub nr. 6505/2/2008.
A fost ataşat dosarul de urmărire penală nr. 526/P/2007 în care s-a pronunţat rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimata T.M., precum şi rezoluţia prim procurorului nr. 1769/11-2/2007.
Analizând actele dosarului şi rezoluţia dispusă, Curtea reţine următoarele:
Prin rezoluţia nr. 526/P/2007 din data de 11 septembrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a dispus în baza art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimata T.M., judecător la Judecătoria Giurgiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzută de art. 246, 248, 249 alin. (1) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), reţinând, în esenţă, că intimata T.M., în calitate de judecător la Judecătoria Giurgiu a investit cu formulă executorie sentinţa civilă nr. 929/2003 a Judecătoriei Giurgiu, deşi aceasta a fost modifică prin Decizia civilă nr. 302/2003 a Tribunalului Giurgiu, aceasta din urmă fiind cea care ar fi trebuit să fie investită.
A reţinut procurorul că menţiunea efectuată de intimată nu a fost însă de natură de prejudicieze petentul pentru că a fost concordantă cu realitatea, intimata menţionând că sentinţa a rămas definitivă prin Decizia nr. 302/2003 prin care fusese modificată, fiind expresia unei erori şi nu a intenţiei, reţinând totodată că titlul s-a eliberat după trecerea unui an şi opt luni de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a acestei sentinţe, iar eliberarea a fost justificată către ambele părţi în acel dosar civil care avea ca obiect partaj, pentru că au fost admise apelurile ambelor părţi, neputându-se aprecia că o parte a pierdut, iar una a câştigat procesul.
S-a reţinut, în final, că în cauză nici nu s-au produs urmările specifice infracţiunilor prevăzută de art. 246, 248, 249 alin. (1) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), întrucât interesele legale ale petentului nu au fost vătămate, hotărârea fiind de altfel pusă în executate conform modificării din apel, iar executarea în sine trebuia făcută oricum, hotărârea fiind definitivă şi irevocabilă şi nu ca urmare a somaţiei petentului de către executor.
A concluzionat procurorul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzută de art. 246, 248, 249 alin. (1) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Împotriva acestei rezoluţii petentul a formulat plângere la primul procuror, care prin rezoluţia nr. 1769/11-2/2007 din 21 noiembrie 2007 a respins plângerea, reţinând că aceasta nu este întemeiată.
Nemulţumit de modul de soluţionare al plângerii sale penale, petentul B.E. s-a adresat, în condiţiile prevăzută de art. 2781 C. proc. pen., instanţei de judecată, invocând nelegalitatea acesteia şi, susţinând că făptuitoarea se face vinovată de săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 246, 248, 249 alin. (1) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în mod greşit dispunându-se neînceperea urmăririi penale.
Instanţa de fond a constatat că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale nr. 526/P/2007 din 11 septembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este legală şi temeinică.
Din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat indicii de săvârşire a vreunei fapte penale de către magistratul judecător T.M. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 246, 248, 249 alin. (1) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs petiţionarul B.E., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale împotriva intimatei T.M., susţinând că aceasta nu avea dreptul să semneze o investire cu formulă executorie care nu era definitivă şi irevocabilă.
De asemenea, datorită somaţiei executoriei a trebuit să renunţe la vacanţă, pierzând contravaloarea biletelor creându-i-se un prejudiciu material.
Examinând hotărârea atacată, potrivit dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este legală şi temeinică.
Judecând plângerea, instanţa de fond a verificat rezoluţia dată de procuror pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, analizând amănunţit toate împrejurările şi aspectele sesizate de petiţionar, modul în care se regăsesc în dovezile efectuate şi în concluziile stabilite de organul de urmărire penală.
În mod întemeiat instanţa de fond a reţinut că recurentul petent B.E. a avut calitatea de reclamant într-un dosar civil aflat pe rolul Judecătoriei Giurgiu, pârât fiind B.M., fratele său, dosarul având obiect ieşire din indiviziune şi partaj cu privire la bunurile rămase de pe urma defunctului lor tată, prin sentinţa civilă nr. 929 din 17 aprilie 2003, dispunându-se atribuirea fiecăruia a câte unei suprafeţe de teren şi a unei pompe submersibile.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel ambele părţi, iar prin Decizia civilă nr. 302/2003 a Tribunalului Giurgiu s-au admis ambele apeluri şi a fost schimbată în parte sentinţa, fiind inclusă în masa partajabilă o suprafaţă de teren care nu a fost avută în vedere şi care a fost atribuită pârâtului şi s-a schimbat modul de partajare a terenului intravilan, care fusese atribuit ambilor, recursul pârâtului B.M., fiind respins prin Decizia civilă nr. 993 din 29 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti.
După rămânerea definitivă şi irevocabilă a sentinţei civile nr. 929 din 17 aprilie 2003, respectiv, după trecerea unei perioade de un an şi opt luni B.M. a solicitat investirea cu formulă executorie a sentinţei, intimata, judecător la Judecătoria Giurgiu, dispunând eliberarea titlului executoriu în care s-a consemnat că sentinţa civilă a rămas definitivă prin Decizia nr. 302/2003 a Tribunalului Giurgiu, Decizia fiind singura hotărâre care a fost pusă în executare, aspect necontestat de către petent.
Corect instanţa de fond a constatat că investirea eronată a sentinţei civile a fost expresia unei erori şi în nici un caz a intenţiei, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-au produs urmările specifice infracţiunilor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 248 C. pen., întrucât interesele legale ale reclamantului au fost realizate prin investirea ulterioară a deciziei Tribunalului Giurgiu.
De asemenea, nu se poate reţine intenţia frauduloasă a judecătorului T.M., atâta timp cât pe sentinţă s-a menţionat de către un grefier cu atribuţii în acest sens că, sentinţa civilă este definitivă şi irevocabilă prin Decizia civilă nr. 302/2003 a Tribunalului Giurgiu, astfel încât nu subzistă nici infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), care presupune existenţa intenţiei, ceea ce nu s-a dovedit a fi în speţă.
Mai mult, executarea hotărârii implică efectuarea unui dosar de executare, în care obligatoriu trebuiau ataşate toate actele şi hotărârile date în cauză, astfel încât executarea ar fi fost făcută conform deciziei date în apel, care modifică sentinţa, ceea ce s-a şi realizat, chiar dacă menţiunea în sine privind titlul executoriu s-a efectuat pe sentinţă şi nu pe decizie, astfel încât nu s-a realizat nici o vătămare a intereselor petentului.
Reţinerea faptului că în procesele de partaj, finalizate cu atribuirea către ambele părţi a unor suprafeţe de teren (în principiu egale) nu se poate considera că o parte a câştigat, iar alta a pierdut, este corectă, astfel încât şi fratele petentului avea dreptul de a solicita eliberarea unui titlu executoriu.
Susţinerea recurentului potrivit căreia, datorită somaţiei executorului a trebuit să renunţe la vacanţă, pierzând contravaloarea biletelor de excursie nu poate fi reţinută ca o pagubă în sensul art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), sau ca o vătămare a intereselor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât executarea în sine urma să fie făcută atâta timp cât exista o hotărâre definitivă şi irevocabilă, neexistând o legătură de cauzalitate între prejudiciul pretins şi aşa-zisa faptă penală, săvârşită de către intimată, aceasta nefăcând dovada existenţei vreunui prejudiciu material sau moral.
În consecinţă, întrucât nu există dovezi de săvârşire a faptei penale sesizate, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată recursul petiţionarei, ca nefondat, şi-l va respinge potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.E. împotriva sentinţei penale nr. 295 din 14 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 611/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 721/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
