ICCJ. Decizia nr. 767/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 767/2009
Dosar nr. 191/96/2006
Şedinţa publică din 5 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 164 din 19 mai 2008 a Tribunalului Harghita, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei F.J. pentru infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. c) C. pen.; s-a reţinut, de asemenea, că nu există constituire de parte civilă şi s-a dispus rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluţionarea pricinii.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, întocmit la data de 25 iulie 2006, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei F.J., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (l) şi art. 175 lit. c) C. pen.
În cuprinsul actului de sesizare s-a reţinut că, în seara zilei de 26 decembrie 2005, între inculpată şi victima F.A. (soţul acesteia, 69 de ani) s-ar fi produs o altercaţie violentă, care explică leziunile suferite de inculpată. în disperare, sub impulsul instinctului de conservare, inculpata a luat un instrument metalic folosit la zdrobirea cartofilor pentru furajarea porcilor, o bară prevăzută cu o rozetă cu colţurile ascuţite, cu care a aplicat victimei lovituri multiple, orientate în zona capului, lovituri în urma cărora aceasta a decedat.
Inculpata a prezentat leziuni corporale grave cranio-faciale, politraumatism prin agresiune cu echimoze ale extremităţii cefalice, hematom periorbitral bilateral, în observaţie pentru fractura craniană, fiind transportată la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc, timpul de îngrijiri medicale estimate pentru vindecarea leziunilor suferite fiind de 90-100 zile.
Ministerul Public a reţinut, în constatările cercetării la faţa locului, că s-a fixat poziţia cadavrului căzut la podea într-o baltă de sânge în bucătăria locuinţei, iar la intrare în holul locuinţei s-a găsit un instrument metalic confecţionat artizanal, folosit pentru mărunţirea cartofilor, posibil a fi arma crimei.
În cele două dormitoare s-a constatat o ordine desăvârşită, fără urme de deranj, împrejurare care, în opinia acuzării, exclude mobilul faptei în scop de furt. Din datele prezente la cercetarea la faţa locului, inculpata a fost inclusă în cercul de bănuiţi, ca principala suspectă a infracţiunii.
Ancheta a vizat şi alte persoane, care, în final, au fost excluse în urma probelor administrate.
În sprijinul acuzării au fost prezentate concluziile raportului de expertiză biocriminalistică, raportul medico legal întocmit de S.J.M.L., judeţul Harghita pentru victimă şi inculpată.
La întocmirea rechizitoriului, Ministerul Public a avut în vedere următoarele: proces verbal de cercetare la faţa locului, planşa foto-criminalistică, raportul medico legal de autopsie, raport de constatare medico-legal pentru inculpată, raport de constatare biocriminalistică, declaraţiile martorilor, declaraţiile inculpatei.
În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi inculpata F.J. şi martorii B.P., K.E., G.K., F.V., fiind avute în vedere: raportul de expertiză medico legală psihiatrică întocmit de către I.M.L. Tg. Mureş; raportul de noua expertiză medico legală psihiatrică întocmit de I.N.M.L. MINA MINOVICI Bucureşti – L.M.L.P. Bucureşti - Comisia de noua expertiză medico-legală psihiatrică.
Instanţa de fond a reţinut că martorii B.P., I.J., G.A., B.M., K.E., G.K., nu au relatat nimic concret în legătură cu săvârşirea faptei pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, în declaraţiile lor făcându-se referiri doar la viaţa conjugală a soţilor, la starea lor materială.
Instanţa de fond a mai constatat că nu există probe care să demonstreze săvârşirea de către inculpată a infracţiunii de omor asupra victimei F.A. Martorii propuşi de acuzare au cunoscut doar împrejurările referitoare la modul de viaţă a soţilor, şi nu cu privire la făptuitor ori la faptă.
De altfel, a mai menţionat prima instanţă, din chiar lucrările dosarului s-a putut constata că rezultatul cercetărilor efectuate de către organele de cercetare şi de urmărire penale sunt doar supoziţii şi presupuneri, neexistând nici o probă certă la dosar.
De asemenea, în opinia instanţei de fond, din concluziile raportului de noua expertiză medico-legală psihiatrică a rezultat că, în urma studierii întregului material şi a examinării inculpatei F.J., s-a constatat, cu certitudine, doar că, în prezent, inculpata prezintă tulburare organică de personalitate cu tulburări de amnezie de tip lacunar. Referitor la momentul comiterii faptei, nu s-a putut reconstitui statuerul biopsihopatologic deoarece, în situaţia dată, fiind în imposibilitate de a reconstitui modul de comitere a faptei, mobilul, motivul şi motivaţia din punct de vedere medico-legal ar apare hazardată presupunerea că o persoană cu un traumatism cranio-cerebral cu fracturi craniene, hematom subdural, hemoragie subarahnoidială, care, din punct de vedere clinic, nu se poate manifesta fără pierderea cunoştinţei, să fi fost în stare de a acţiona, de asemenea, intensitate încât să poată ucide o altă persoană.
Această contradicţie, între starea gravă posttraumatică şi posibilitatea oricărei acţiuni consecutive producerii leziunilor, a pus în imposibilitate prima instanţă să poată face aprecieri asupra stării psihice a făptuitorului în acel moment.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi numitele B.A. si B.E. În apelul declarat de Ministerul Public s-a susţinut că se impune admiterea apelului, desfiinţarea hotărârii judecătoreşti criticate pentru motive de nelegalitate, arătându-se următoarele:
Pentru a se ajunge la concluzia condamnării, legea pretinde ca probele administrate să fie în măsură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie a inculpatului şi să nu lase niciun dubiu cu privire la autorul faptei şi vinovăţia acestuia, în cauză exigenţe fiind realizate.
Astfel, conform declaraţiilor inculpatei, în imobilul unde s-a săvârşit fapta nu au fost prezente alte persoane în afara soţilor F.A. şi F.J. Poarta imobilului era încuiată, în curte nu s-au descoperit urme de paşi, iar vecinii nu au confirmat prezenţa unor persoane străine. Incidentul putea fi generat, cel mai plauzibil, de un conflict spontan între soţi, inculpata ripostând violent cu obiectul metalic menţionat. Existenta la fata locului numai a inculpatei şi a victimei F.A. a fost confirmată şi de raportul de expertiză biocriminalistică nr. 210619 din 13 martie 2006, emis de Institutul de Criminalistică din cadrul I.G.P.R., care a concluzionat că genotiparea AND-ului extras din probele de referinţă au pus în evidenţă profilele genetice ale numitei F.J. şi, respectiv, ale numitului F.A.
Atitudinea ulterioară săvârşirii faptei, respectiv neacceptarea propunerii de a fi anunţate organele în drept, şi prezentarea variantei autoaccidentării victimei, conduc la concluzia indubitabilă că numita F.J. este autoarea faptei de omor.
Concluziile ultimului raport de expertiză medico-legală psihiatrică s-a apreciat a fi subiective. Astfel, nu s-a ţinut cont de faptul că, deşi prezenta traumatismele descrise, inculpata a fost aptă să se deplaseze până la domiciliul martorei K.E. şi apoi să revină la locul faptei.
În final, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea integrală a hotărârii judecătoreşti criticate şi pronunţarea unei soluţii de condamnare a inculpatei pentru fapta pentru care a fost trimisă în judecată.
Celelalte două persoane, surori ale victimei, care au declarat apel împotriva sentinţei penale nr. 164/2008 a Tribunalului Harghita, au învederat faptul că această hotărâre judecătorească este netemeinică şi nelegală, deoarece manifestându-se o subiectivitate inexplicabilă, s-a pronunţat o soluţie ce nu se fundamentează pe probele administrate în cauză.
Prin Decizia penala nr. 72/ A din 14 noiembrie 2008, Curtea de Apel Târgu Mureş a dispus următoarele:
A admis apelurile declarate împotriva sentinţei penale nr. 164 din 19 mai 2008, pronunţată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 191/96/2006, de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita şi de B.A. şi B.E.
A desfiinţat integral sentinţa atacată şi a dispus rejudecarea cauzei privind pe inculpata F.J. de către prima instanţă, Tribunalul Harghita.
Pentru a dispune în acest sens, instanţa de prim control judiciar a reţinut următoarele:
Instanţa de fond s-a mărginit a reţine, în considerentele hotărârii atacate, că martorii audiaţi în cauză au demonstrat doar situaţia existentă în familia soţilor, anterior trimiterii inculpatei în judecată, trecând cu foarte mare uşurinţă peste aspectele ce rezultau din celelalte probe, administrate atât în faza urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti. Nu s-a explicat în sentinţa pronunţată de ce au fost înlăturate concluziile expertizelor criminalistice efectuate în cauză asupra obiectelor de îmbrăcăminte purtate atât de victimă, cât şi de inculpată în ziua respectivă, cele vizând analizarea probelor biologice (fire de păr) ridicate din diferite zone ale corpului victimei, cele reieşite din procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi din planşa foto efectuate cu această ocazie. Motivarea instanţei de fond, extrem de succintă în opinia instanţei de control judiciar, în sensul că se impune achitarea inculpatei, nu-şi găseşte suportul în probatoriul administrat în cauză, în condiţiile în care au fost elucidate nu doar aspectele anterior menţionate, dar şi cele legate de: absenţa amprentelor unei terţe persoane pe obiectul folosit la comiterea faptei; absenţa urmelor de paşi existente în curtea locuinţei părţilor; inexistenţa posibilităţii ca o terţă persoană să fi asigurat închiderea din interior a porţii de la locuinţa familiei F. prin care se realiza accesul în gospodăria acestora.
A mai constatat instanţa de apel că, axându-se doar pe concluziile expertizelor neuropsihiatrice la care inculpata a fost supusă, instanţa de fond nu şi-a pus o legitimă întrebare: dacă starea sănătăţii acesteia era atât de gravă, cum de în ziua imediat următoare comiterii faptei imputate aceasta s-a putut deplasa la locuinţa martorei K.E., căreia i-a relatat propria sa versiune asupra derulării evenimentelor şi căreia i-a spus că soţul său este mort? Starea inculpatei din acele momente îi permiteau, în condiţii de iarnă, deplasarea la domiciliul martorei anterior amintite şi derularea unei conversaţii cu aceasta, în mod coerent, logic?
De asemenea, s-a apreciat că instanţa de fond nu a explicat în ce ar consta neveridicitatea probelor administrate în cauză şi nici nu a argumentat temeinic de ce se impune înlăturarea probelor ştiinţifice administrate, altele decât cele cu caracter medico-legal psihiatric. Lacunele hotărârii instanţei de fond privesc şi latura civilă a cauzei, în condiţiile în care victima avea două surori, ce locuiau în aceeaşi localitate cu ea şi cu care întreţinea relaţii doar cu ocazia vizitării acestora (a surorilor) la domiciliul lor şi cu ocazia întâlnirilor ocazionale ce le aveau în comună. Tribunalul Harghita s-a limitat a reţine în hotărârea pronunţată că nu există constituire de parte civilă, având în vedere cele reieşite din declaraţia martorului F.V., aflată la dosar de urmărire penală, şi din actul de sesizare al instanţei, omiţându-se a se analiza şi eventualele prejudicii moral-afective ce au putut fi înregistrate de rudele de gradul II ale victimei. Lacunele actului de sesizare al instanţei, pe latură civilă, se impuneau a fi corect sesizate şi rezolvate de către prima instanţă, în condiţiile în care, aşa cum s-a mai arătat, victima avea rude colaterale, cu vocaţie succesorală, în localitatea sa de domiciliu. în opinia instanţei de apel cele două surori ale victimei, în mod legitim, au atacat cu apel hotărârea instanţei de fond, nu doar prin prisma celor reţinute, dar şi potrivit art. 21 alin. (1) din Constituţia României, drepturile lor legitime în prezenta cauză fiind evidente.
Împotriva deciziei, inculpata a declarat prezentul recurs.
Recursul este fondat, şi urmează a fi admis pentru motivele ce se vor arăta.
Apelul este o cale de atac integral devolutivă, în fapt şi în drept, în limitele prevăzute de art. 371 C. proc. pen.
În condiţiile în care Curtea de Apel Târgu Mureş a fost investită cu apelul Ministerului Public declarat împotriva sentinţei de achitare a inculpatei, efectul devolutiv era integral, în fapt şi în drept.
În urma adoptării Legii nr. 356/2006, potrivit noii concepţii a legiuitorului cu privire la modul de soluţionare a apelului, soluţiile dispuse în apel au fost limitate substanţial.
Astfel, în urma modificării art. 379 C. proc. pen., rezultă că, sub aspectul soluţiei de admitere a apelului, principala modalitate o reprezintă soluţionarea pe fond a cauzei (a apelurilor) prin desfiinţarea sentinţei şi pronunţarea unei noi hotărâri, procedându-se potrivit art. 345 C. proc. pen şi urm. privind judecata în fond [(art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.)].
În mod excepţional, pentru motivele ce se vor arăta, a fost menţinută şi soluţia desfiinţării sentinţei cu dispunerea rejudecării cauzei de prima instanţă [(art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.)].
Motivele care permit, legal, această ultimă soluţie sunt:
- judecarea cauzei a avut loc în lipsa unei părţi nelegal citată sau care, legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;
- există vreunul dintre cazurile de nulitate prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Or, pentru adoptarea deciziei, Curtea de Apel Târgu Mureş nu a constatat incidenţa niciunuia dintre aceste motive expres şi limitativ prevăzute de lege.
Criticile aduse hotărârii instanţei de fond de către Curtea de Apel Târgu Mureş (motivarea extrem de succintă a sentinţei, neanalizarea şi necoroborarea tuturor probelor administrate, nemotivarea înlăturării unor mijloace de probă, mai ales a celor ştiinţifice şi criminalistice, neexplicarea înlăturării unor constatări faptice, dar mai ales a împrejurării că, din probele administrate, ar fi rezultat că în afara celor 2 soţi nu s-ar mai aflat nimeni în locuinţă, amplificarea valorii probatorii acordată unor mijloace de probă în detrimentul altora, fără o argumentare corespunzătoare, etc.), în principiu corecte în raport cu dispoziţiile art. 356 C. proc. pen., privind conţinutul expunerii sentinţei, nu sunt însă încadrabile în motivele care, potrivit art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., permit soluţia desfiinţării cu trimitere spre rejudecarea cauzei în primă instanţă.
Nici aspectul referitor la soluţionarea eventualelor pretenţii civile nu se regăseşte printre motivele prevăzute de art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată următoarele:
Nici în cursul urmăririi penale, şi nici în cursul judecăţii în primă instanţă, nu a existat constituire de parte civilă a numitelor B.A. şi B.E., ambele surori ale victimei, acestea fiind ascultate în calitate de martor.
Numitele B.A. şi B.E. au declarat apel „având în vedere că la pronunţarea acestei hotărâri, cu toate că există dovezi îndestulătoare, s-a dat dovadă de o subiectivitate inexplicabilă, probabil datorită atitudinii false a inculpatei ..".
Aceste 2 persoane nu au avut, potrivit actelor şi lucrărilor dosarului, calitatea de parte civilă ori de parte vătămată.
Cauza s-a judecat în apel, la primul şi ultimul termen (din 07 noiembrie 2008), luându-se act că cele 2 apelante lipsesc şi că apelul acestora „..nu este motivat în conformitate cu dispoziţiile art. 374 C. proc. pen.".
În aceste condiţii procesuale concrete ale cauzei, precum şi a constatării că cele 2 apelante sunt persoane majore, instanţa de apel avea obligaţia să examineze, în raport cu dispoziţiile procesual penale existente în materia declarării apelului, precum şi în materia constituirii de parte civilă şi exercitării acţiunii civile în cazul persoanelor majore, susţinerile apărătorului inculpatei, astfel cum acestea sunt consemnate în încheierea de dezbateri.
Sub aspectul laturii penale, instanţa de apel avea posibilitatea, în condiţiile existenţei apelului Ministerului Public declarat împotriva sentinţei de achitare a inculpatei, să administreze orice probe apreciate ca utile şi pertinente aflării adevărului, fie administrând probe noi (la cererea procurorului, intimatei-inculpate, şi chiar dispuse din oficiu), fie readministrând probele efectuate în faţa primei instanţe [(iar în cazul în care obţinea acordul inculpatei, să procedeze la audierea acesteia potrivit art. 378 alin. (11) C. proc. pen.)], pronunţând pe fondul cauzei, în urma examinării tuturor probelor administrate, o soluţie legală şi temeinică asupra faptei reţinute în sarcina inculpatei prin actul de sesizare.
Decizia este nelegală şi pentru neindicarea, potrivit art. 383 alin. (3) C. proc. pen., a ultimului act procedural rămas valabil de la care procesul penal ar fi trebuit să îşi reia cursul în faţa primei instanţe.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul inculpatei, va casa Decizia atacată şi va dispune trimiterea cauzei la instanţa de apel pentru continuarea judecării apelurilor declarate de procuror şi de numitele B.A. şi B.E.
Întrucât în apel cauza a fost judecată la un prim şi ultim termen (încheierea de dezbateri fiind parte integrantă din Decizia casată, aşa cum se menţionează în pag. 1 a deciziei), nu se poate stabili, potrivit art. 38517 alin. (2) cu referire la art. 382 alin. (3) C. proc. pen., ultimul act procedural rămas valabil de la care procesul penal trebuie să îşi reia cursul, astfel că instanţa de apel va relua judecata în urma reînregistrării cauzei pe rol şi stabilirea primului termen de judecată.
Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului vor rămâne în sarcina statului.
Având în vedere soluţia admiterii recursului inculpatei, potrivit art. 193 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge cererea apărătorului intimatelor de obligare a acesteia la plata cheltuielilor judiciare.
Potrivit art. 192 alin. (6) C. proc. pen., cheltuielile pentru plata interpretului de limbă maghiară rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata F.J. împotriva deciziei penale nr. 72/ A din 14 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza la Curtea de Apel Târgu Mureş pentru continuarea judecării apelurilor declarate de procuror şi intimatele B.A. şi B.E.
Respinge cererea de obligare la plata cheltuielilor judiciare formulată de intimatele B.A. şi B.E.
Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Onorariul interpretului de limba maghiară se va plăti din fondul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 747/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 771/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
