ICCJ. Decizia nr. 746/2009. Penal. Infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 746/2009
Dosar nr.1905/1/2009
Şedinţa publică din 3 martie 2009
Asupra recursului de faţă.
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin încheierea de şedinţă din 12 februarie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 3653/30/2006, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul D.M.A. pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiile art. 178 din Legea nr. 141/1997, art. 40 din Legea nr. 82/1991 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că: Inculpatul D.M.A., prin apărător ales a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 178 din Legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal al României, art. 40 din Legea nr. 82/1991 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în motivare arătând că dispoziţiile art. 178 din Legea nr. 141/1997 contravin principiului nediscriminării consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţia României, precum şi principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat prevăzută de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, întrucât art. 178 stabileşte un tratament inegal, mult agravat faţă de Codul penal; textul art. 40 din Legea nr. 82/1991, republicată, contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României, deoarece instituie o răspundere în condiţiile 289 C. pen., pentru fapte care în mod obişnuit atrag răspunderea în condiţiile art. 290 C. pen., inegalitatea de tratament juridic fiind evidentă; în ce priveşte art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), a susţinut că acesta contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, câtă vreme priveşte infracţiunea de fals intelectual ce se săvârşeşte asupra unui înscris oficial, ce nu poate emana sau aparţine decât unei unităţi publice, ori societate comercială la care inculpatul este asociat nu poate emite înscrisuri oficiale.
Instanţa investită cu soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a făcut o analiză a textelor de lege invocate de recurentul inculpat şi a căror neconstituţionalitate acesta a susţinut-o, în raport cu dispoziţiile legii fundamentale, concluzionând cu privire la constituţionalitatea acestora.
Ca urmare, instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate.
Împotriva încheierii pronunţate de Curtea de Apel Timişoara la 12 februarie 2009 a formulat recurs inculpatul D.M.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că în mod greşit instanţa a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, câtă vreme în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992.
Recursul declarat în cauză este întemeiat, însă prioritar pentru motivul ce urmează a fi arătat.
Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor privind neconstituţionalitatea unor legi sau ordonanţe sau a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
În alin. (2) al aceluiaşi articol, se prevede că excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu de către instanţa de judecată sau de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă, iar potrivit alin. (3) al art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Pe de altă parte alin. (6) al art. 29 stabileşte că dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) şi (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Rezultă aşadar, din interpretarea textelor de lege invocate, că instanţa de judecată învestită cu soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea judecării unei excepţii de neconstituţionalitate verifică admisibilitatea cererii de sesizare în raport de dispoziţiile alin. (1), (2) şi (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992, urmând a admite sau respinge cererea de sesizare.
În speţă, Curtea de Apel Timişoara, învestită de către recurentul inculpat cu soluţionarea unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale, a respins cererea, fără însă a o analiza în raport de dispoziţiile legale menţionate.
Instanţa, în mod greşit, considerând că se află în situaţia prevăzută de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 republicată şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocată de către recurentul inculpat pentru ca în final să respingă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Din considerentele încheierii recurate rezultă că instanţa a procedat la o analiză a excepţiilor invocate, astfel că pronunţându-se asupra constituţionalităţii unor texte de lege s-a comportat ca o instanţă constituţională, depăşindu-şi astfel atribuţiile legale.
Instanţa investită cu soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale avea competenţa de a se pronunţa asupra admisibilităţii unei astfel de cereri în raport de dispoziţiile art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, ceea ce însă în cauză nu s-a întâmplat.
Aşa fiind, hotărârea recurată apare ca fiind nelegală sub aspectul dispoziţiilor referitoare la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, astfel că urmează ca recursul declarat în cauză să fie admis şi să se dispună casarea în parte a încheierii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, care urmează a se conforma dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată, limitându-se la o analiză a condiţiilor de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul D.M.A. împotriva încheierii din 12 februarie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3653/30/2006.
Casează în parte încheierea atacată numai cu privire la soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Trimite cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 744/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 747/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
