ICCJ. Decizia nr. 779/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.779/2009
Dosar nr. 1981/1/2009
Şedinţa publică din 5 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1041 din 11 septembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul S.M., la o pedeapsă principală rezultantă de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea în condiţiile recidivei prevăzute de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a infracţiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2) şi art. 4 alin. (2), ambele din Legea nr. 143/2000 privind traficul de droguri.
Împotriva sentinţei inculpatul a declarat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.
Prin încheierea din 18 decembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a menţinut starea de arest constatând, în sinteză, că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării nu au dispărut.
Împotriva încheierii, inculpatul a declarat prezentul recurs, motivele fiind menţionate în partea introductivă a deciziei.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 3002 cu referire la art. 160b C. proc. pen., în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menţinerea arestării preventive.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de apel, motivat, a dispus legal şi temeinic menţinerea stării de arest deoarece, pe de o parte, niciunul dintre temeiurile iniţiale care au determinat arestarea nu a dispărut [(art. 143 şi art. 148 lit. f) C. proc. pen.)] şi acestea impun în continuare privarea de libertate, iar pe de altă parte, în cauză a intervenit o hotărâre condamnatorie la pedeapsa închisorii de 6 ani, hotărâre care, chiar nedefinitivă fiind ca urmare a apelării de către inculpat, este de natură să justifice continuarea privării de libertate în condiţiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O., astfel cum acesta a fost interpretat de C.E.D.O. în cauza W. contra Germaniei.
Nu în ultimul rând, potrivit sentinţei primei instanţe inculpatul a săvârşit noile infracţiuni în împrejurări de natură să atragă agravarea răspunderii penale, concursul de infracţiuni şi starea de recidivă, condamnarea anterioară, de 3 ani închisoare, fiind dispusă tot pentru o infracţiune de trafic de droguri.
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva încheierii din 18 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 35417/3/2007 (2269/2008).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 771/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 837/2009. Penal. Lovirile sau vătămările... → |
|---|
