ICCJ. Decizia nr. 770/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 770/2009
Dosar nr. 1160/42/200.
Şedinţa publică din 5 martie 200.
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr.78 din 16 martie 2007, Tribunalul Dâmboviţa secţia penală, În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b/1) C. proc. pen., combinat cu art. 18/1 C. pen. a achitat pe inculpata C.F., pentru infracţiunile prevăzute de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 şi art. 5 lit. b) din Legea nr. 11/1991, modificate şi completate, faptele neprezentând gradul de pericol social al unei infracţiuni.
În baza art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat aceleiaşi inculpate amenda administrativă de 1000 lei.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. a dispus restituirea şi obligarea la aceasta Inspectoratul Judeţean de Poliţie Dâmboviţa către partea civilă P.A.R.D.S. a celor 25 de bunuri contrafăcute, dar puse în circulaţie comercială de inculpată, şi anume 18 tricouri, 3 bluze, 1 trening, 3 perechi de pantofi sport, aşa cum au fost descrise şi individualizate prin procesul verbal încheiat la data de 10 septembrie 2005, de IPJ Dâmboviţa.
A obligat pe inculpată în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D.C.C. SRL Târgovişte către aceiaşi parte civilă la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de daune morale şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa nr. 291/P/2006 din 25 aprilie 2006 a fost trimisă în judecată inculpata C.F. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 83 lit. b) din Legea nr. 84/1998 şi art. 5 lit. b) din Legea nr. 11/1991.
S-a reţinut că inculpata în calitate de administrator la SC D.C. SRL Târgovişte, a pus în circulaţie produse contrafăcute, (18 tricouri, 3 bluze, 1 trening, 3 perechi de pantofi sport), inducând în eroare cumpărătorii cu privire la calitatea produselor. Produsele au fost depistate ca fiind expuse spre comercializare la punctul de lucru în complexul „M." din Târgovişte, în urma unui control al IPJ Dâmboviţa din data de 10 septembrie 2005, fiind înregistrate în evidentele contabile ale societăţii comerciale, facturile de aprovizionare indicând ca furnizori, centre comerciale Europa, N. din Bucureşti.
Instanţa a reţinut, faţă de probatoriul administrat în cauză, că faptele nu realizează gradul de pericol social al infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, sancţionate cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amenda de la 1.500 lei, respectiv de la 6 luni la 2 ani sau amendă de la 2500 la 5000 lei, astfel în conformitate cu art. 18/1 C. proc. pen., caracterul penal al faptei este înlăturat, dacă acesta, în concret, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, nerelevând un pericol care să pericliteze valorile sociale ocrotite de lege. Neaplicarea represiunii penale este impusă de împrejurările în care s-au comis faptele, urmările produse sau care se puteau produce şi persoana inculpatei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi a solicitat condamnarea inculpatei şi confiscarea produselor contrafăcute prin aplicarea art. 118 lit. f) C. pen. şi partea civilă SC P.A.R.D.S. care a solicitat condamnarea inculpatei şi distrugerea produselor contrafăcute pe cheltuiala persoanei care a încălcat drepturile exclusive de proprietate intelectuală asupra mărcii P.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori, prin Decizia penală 127 din 6 octombrie 2008 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi de partea civilă SC P.A.R.D.S., a desfiinţat, în parte, sentinţa, în latură civilă, în sensul că a înlăturat măsura restituirii bunurilor ridicate şi indisponibilizate de către IPJ Dâmboviţa, conform procesului verbal încheiat la data de 10 septembrie 2005 către partea civilă, conform art. 84 alin. (1) din Legea nr. 84/1998 a dispus confiscarea şi distrugerea bunurilor şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate, cu motivarea că sub aspectul laturii civile, instanţa de fond în mod greşit a dispus restituirea bunurilor ce constituie obiectul cauzei către partea civilă, deoarece aceasta nu a formulat o astfel de solicitare. Astfel, a constatat că se încalcă principiul disponibilităţii aplicabil în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile a cauzei, câtă vreme partea civilă nu a solicitat, iar în cadrul infracţiunilor prevăzute de legile speciale ce fac obiectul cauzei, repararea în natură nici nu este cu putinţă.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, invocând cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen. a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri şi condamnarea inculpatei la o pedeapsa corespunzătoare.
Examinând recursul sub aspectul criticilor formulate Înalta Curte, constată că recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti este nefondat pentru următoarele considerente:
Faţă de cazul de casare invocat prevăzut de art. 385/9 pct. 18 C. proc. pen., respectiv faptul că instanţa a comis o gravă eroare de fapt prin pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare, Înalta Curte constată că situaţia de fapt reţinută este corectă faţă de mijloacele de probă legal administrate, respectiv declaraţiile inculpatei, declaraţiile martorilor G.L., S.P., procesul verbal încheiat la data de 10 septembrie 2005.
în mod corect instanţele au stabilit. c)ă activitatea infracţională a inculpatei a adus o atingere minimă valorilor sociale şi s-a dispus achitarea inculpatei în temeiul art. 10 lit. b/1) C. proc. pen., raportat la art. 18/1 C. pen., faţă de numărul mic de produse contrafăcute expuse, activitatea legală din punct de vedere contabil, dificultatea reală de a percepe la cumpărare produsele originale şi/sau contrafăcute, caracterul eventual al urmării imediate al faptelor respective, cât şi persoana inculpatei care nu are antecedente penale, este căsătorită are doi copii majori, având o conduită corespunzătoare în societate.
De asemenea, inculpata a acţionat cu intenţie indirectă, având o falsă reprezentare a realităţii şi aceasta a achiziţionat bunurile din cadrul unor complexe comerciale en-gross, în care astfel de produse se vând în mod constant, achiziţionând bunurile pe bază de facturi fiscale şi chitanţe, care au fost înregistrate în contabilitate.
Articolul 18/1 C. pen. prevede că nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă valorii apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită vădit de importanţă, nu prezintă pericol social al unei infracţiuni. Mai mult decât atât, în alin. (2) al aceluiaşi articol, se precizează că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului. Aceste elemente împreună cu persoana inculpatei, care este infractor primar, este căsătorită, are doi copii majori, a avut o conduită corectă în societate, precum şi conduita acesteia adoptată în timpul procesului penal, formează convingerea că fapta stabilită în sarcina acesteia, nu realizează gradul de pericol social al unei infracţiuni, astfel că, în mod corect a aplicat instanţa de fond dispoziţiile art. 10 lit. b)/l C. proc. pen. şi art. 18/1 C. pen., dispoziţie menţinută şi de instanţa de prim control judiciar. De altfel, Înalta Curte reţine şi susţinerile inculpatei în sensul că a fost trimisă în judecată în trei dosare, dar care privesc acelaşi proces verbal şi că, aceasta şi-a închis activitatea privind societatea sa.
Astfel, Înalta Curte constată că elementele expuse de instanţa de fond şi de instanţa de apel, în ceea ce priveşte lipsa pericolului social al infracţiunii, sunt argumentate pe deplin.
În temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti
În temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare de stat rămân în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 127 din 6 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpata C.F.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 754/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 772/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
