ICCJ. Decizia nr. 732/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.732/2009
Dosar nr. 1290/116/200.
Şedinţa publică din 3 martie 200.
Prin sentinţa penală nr. 91 din 11 septembrie 2008 a Tribunalului Călăraşi s-au dispus următoarele:
A fost respinsă cererea formulată de inculpat, În baza art. 334 C. proc. pen.
În baza art. 174 C. pen. a fost condamnat inculpatul M.T. la 16 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen. s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b), de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.
S-a făcut în cauză aplicarea art. 67 C. pen.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a computat prevenţia acestuia, de la 1 ianuarie 2008, la zi.
Luând act de acordul părţilor, în baza art. 14 C. proc. pen. cu referire la art. 998-999 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile P.A., suma de 100.000 lei, din care 50.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile si 50.000 lei, cu titlu de daune morale.
A fost obligat pe inculpat la plata sumei de 550 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 320 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că inculpatul şi victima P.N. lucrau ca ciobani la numitul N.P. din oraşul Feteşti, la stâna amplasată între braţul Borcea şi Autostrada A2 si erau cunoscute ca fiind persoane liniştite.
În seara de 31 decembrie 2007, în timp ce martorii Z.L. şi I.M. (ciobani la aceeaşi stână) se aflau cu oile pe câmp, inculpatul şi victima au rămas la stână să consume alcool, respectiv câte 2 litri de vin şi 2 litri de bere.
După miezul nopţii, cei doi s-au luat la ceartă, evocând un conflict anterior, şi pe fondul consumului de alcool au început să se înjure, inculpatul aplicându-i victimei mai multe lovituri cu pumnii în zona feţei şi a continuat să lovească, izbindu-l cu capul de unul din stâlpii metal ici ai patului, după care l-a dărâmat pe podea şi l-a lovit cu picioarele, urcându-se pe el.
De remarcat este faptul că inculpatul purta în acel moment cizme de cauciuc, iar riposta iniţială a victimei a fost de mică amploare, ulterior acesta fiind copleşit sub multitudinea şi intensitatea loviturilor.
Inculpatul l-a sugrumat pe victima P.N., cu mâinile de gât şi când a constatat că nu mai mişcă şi că este posibil să fi murit, l-a târât de braţe la saivanul oilor, aproximativ 50 de metri, pentru a nu fi găsit în cameră de proprietarul animalelor sau de ceilalţi ciobani.
La un moment dat, văzând că încă mai mişcă, inculpatul a mai lovit de câteva ori cu picioarele pe victimă si l-a împins cu faţa în noroi, apoi a continuat să-l târască în saivan, abandonându-l acolo cu faţa în sus, după care a mers si a scos din încăperea unde se produsese altercaţia, plapuma şi sacul de rafie folosit ca pernă de către victimă, întrucât purtau urme de sânge.
În jurul orelor 6,00 martorii Z.L. şi I.M. au găsit victima în saivan, cu hainele trase peste cap si faţa purtând urme de violenţă, ulterior inculpatul recunoscându-şi fapta, după ce, iniţial, a negat comiterea ei.
În faza procesuală a judecării cauzei la instanţă, inculpatul M.T., audiat fiind, a recunoscut faptul că l-a lovit pe victima P.N. cu pumnii şi picioarele în modalitatea descrisă în rechizitor, şi că, urmare loviturilor şi sugrumării ulterioare, acesta din urmă a decedat. Inculpatul nu a putut să mai relateze motivul pentru care a izbucnit cearta din seara de 31 decembrie 2007, dar victima a avut o ripostă timidă şi lipsită de eficienţă în faţa loviturilor repetate pe care i Ie-a aplicat inculpatul, ambii fiind în stare avansată de ebrietate, urmare ingerării unei mari cantităţi de alcool pe toată durata zilei.
Această situaţie de fapt a fost confirmată şi de către martorii N.P. şi L.L. iar expertiza ADN efectuată în cauză a concluzionat în sensul că între caracterele genetice din profilul de referinţă a victimei P.N. si cele evidenţiate de urmele de sânge recoltate, există o corespondenţă perfectă la nivelul tuturor markerilor investigaţi.
Este adevărat că apărătorul inculpatului a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei comise din art. 174 C. pen. în art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul nu a dorit nici un moment suprimarea vieţii victimei, probele atestând împrejurarea că este o persoană liniştită şi cooperantă, efectul letal al acţiunii violente a acestuia fiind rezultatul provocării din partea victimei, care, după primele lovituri în zona feţei primite, a ripostat, lovindu-l pe inculpat cu pumnul.
Acest punct de vedere nu poate fi primit de către instanţă, deoarece chiar inculpatul a recunoscut faptul că după prima lovitură aplicată victimei, acesta a căzut cu capul de colţul mesei şi, urmare acestui fapt, nu a mai fost în măsură nici măcar să se apere, nicidecum să aibă o atitudine ofensivă la adresa inculpatului. Acesta a mai recunoscut şi faptul că a aplicat multe lovituri cu pumnii şi picioarele atât în zona feţei cât si pe restul corpului, suindu-se cu picioarele peste el, după care l-a sugrumat cu mâinile, si după ce l-a mai târât aproximativ 50 de metri, a continuat să-l lovească tot cu pumnii şi picioarele în saivan, până când a constatat că nu mai mişcă.
Prin urmare, este vădit faptul că inculpatul, prin multele lovituri aplicate, prin sugrumare şi prin faptul că a continuat să-l mai lovească pe P.N. chiar cu puţin timp înainte să se producă efectul letal, este vădit că acesta a urmărit suprimarea vieţii victimei, probele atestând fără nici un dubiu că ultimele lovituri aplicate victimei sau produs ca urmare a faptului că aceasta încă mai mişca.
Consumul de alcool al celor doi nu poate să constituie un fapt de natură a minimaliza efectele agresiunii inculpatului, pericolul social fiind deosebit cu atât mai mult cu cât M.T. nici nu a mai fost în măsură să relateze motivele incidentului pe care l-a avut cu victima.
La individualizarea pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere periculozitatea socială deosebită a inculpatului, care rezultă din faptul că nu a încetat loviturile aplicate victimei decât în momentul în care aceasta a decedat, prin activitatea sa infracţională urmărind în mod vădit suprimarea vieţii victimei. în raport de modalitatea de comitere a infracţiunii, instanţa a apreciat fără relevanţă împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale şi a avut o atitudine cooperantă pe parcursul procesului penal, atitudinea sa nejustificând aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel, în termen legal, inculpatul M.T., care a criticat soluţia instanţei pentru motive de netemeinicie, solicitând reducerea cuantumului pedepsei aplicate, având în vedere circumstanţele sale personale, respectiv lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră pe parcursul procesului penal şi faptul că are doi copii minori în întreţinere.
Prin Decizia penală nr. 275/A din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins ca nefondat apelul inculpatului.
S-a dedus prevenţia la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
A fost obligat apelantul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Examinând actele dosarului şi sentinţa penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu dispoziţiile art. 371 C. proc. pen., Curtea de apel a reţinut că instanţa de fond a analizat judicios ansamblul probatoriu administrat în cauză şi a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi încadrarea juridică a infracţiunii.
Astfel, din coroborarea împrejurărilor de fapt relevate de procesul verbal de cercetare la faţa locului, de procesul verbal de percheziţie corporală, de raportul de expertiză medico-legală, examen ADN, de declaraţiile martorilor Z.L., B.M., N.P., de raportul medico-legal de necropsie, precum şi de declaraţiile inculpatului M.T. rezultă că, la data de 31 decembrie 2007, în timp ce se aflau la stâna de oi a martorului N.P., pe fondul unui conflict anterior şi al consumului de alcool, inculpatul M.T. a aplicat victimei lovituri repetate cu pumnii şi picioarele în zona feţei şi a corpului, l-a sugrumat, după care l-a târât în saivanul de oi aflat la o distantă de aproximativ 50 metri şi i-a aplicat din nou lovituri cu picioarele. în urma leziunilor suferite, victima P.N. a decedat.
Raportul medico-legal de necropsie a relevat existenţa unor fracturi costale, rupturi pleuro-pulmonare, hemotorax, rupturi renale şi a altor leziuni, stabilind, totodată, o legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată între traumatismele cauzate victimei şi deces. De asemenea, raportul de expertiză medico-legală - examen ADN a evidenţiat corespondenţa perfectă între caracterele genetice din profilul de referinţă al victimei şi cele evidenţiate în urmele de sânge prelevate de pe cizmele ridicate de la inculpat.
În acest context, instanţa de fond a apreciat în mod întemeiat că fapta inculpatului M.T. întruneşte atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen., inculpatul prevăzând că aplicarea unor lovituri repetate victimei, în zone vitale şi cu o intensitate deosebit de mare va cauza decesul victimei şi urmărind producerea acestui rezultat.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, Curtea apreciază că instanţa de fond a făcut o justă aplicare a tuturor criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), iar criticile formulate în acest sens de către apelantul inculpat sunt neîntemeiate.
Astfel, natura şi împrejurările concrete de comitere a faptei (pe fondul unei discuţii în contradictoriu anterioare şi al consumului de alcool), modalitatea efectivă în care inculpatul a ucis victima (prin lovituri repetate şi de o violenţă ieşită din comun, urmărind suprimarea vieţii victimei, traumatismele grave şi multiple cauzate), gradul deosebit de ridicat de pericol social ce caracterizează faptele de acest gen reclamă în mod necesar aplicarea unei pedepse cu închisoarea, într-un cuantum de natură a satisface atât exigenţele de constrângere, cât şi cele de reeducare specifice acestei sancţiuni.
În procesul de individualizare a pedepsei, atitudinea sinceră a inculpatului nu poate determina în mod automat reţinerea unor circumstanţe atenuante şi coborârea pedepsei sub minimul special legal, sub acest aspect instanţa fiind ţinută a analiza şi măsura în care această atitudine a servit efectiv la lămurirea cauzei, precum şi circumstanţele reale ale săvârşirii faptei. Or, poziţia inculpatului de recunoaştere apare ca firească în contextul concret al săvârşirii faptei, iar modalitatea în care a fost ucisă victima, numărul şi intensitatea loviturilor aplicate relevă o gravitate a infracţiunii în raport de care pedeapsa de 16 ani închisoare apare ca necesară pentru realizarea scopului său preventiv-educativ.
Nici lipsa antecedentelor penale ale inculpatului nu justifică reducerea pedepsei, cât timp periculozitatea socială deosebit de ridicată a inculpatului trebuie apreciată şi prin prisma agresivităţii extreme de care acesta a dat dovadă şi a modalităţii în care a suprimat viaţa victimei.
În raport de aceste elemente, instanţa de apel a apreciat că numai o pedeapsă orientată într-un cuantum mediu poate asigura atingerea scopului său preventiv-educativ şi este de natură a permite conştientizarea de către inculpat a consecinţelor faptei sale, precum şi formarea unei noi atitudini faţă de valoarea socială ocrotită de dispoziţiile art. 174 C. pen.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul M.T., invocând cazul de casare prevăzut de art. 385/9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. şi solicitând reducerea pedepsei , pe care o apreciază ca fiind prea aspră în raport cu circumstanţele sale personale, lipsa antecedentelor penale, conduita bună înainte şi după săvârşirea faptei, recunoaşterea faptei.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticii formulate şi a cazului de casare în care aceasta se încadrează, Curtea constată că recursul este nefondat.
Inculpatul M.T. a recunoscut în mod constant săvârşirea infracţiunii de omor pentru care a fost trimis în judecată, constând în aceea că, în noaptea de 1 ianuarie 2008,pe fondul unui conflict spontan, i-a aplicat victimei P.N. multiple şi intense lovituri cu pumnii şi picioarele şi apoi l-a sugrumat, cauzându-i leziuni care au determinat decesul acesteia.
Declaraţiile inculpatului se coroborează cu alte mijloace de probă, între care procesul verbal de cercetare la faţa locului, raportul de expertiză medico-legală(examen ADN) şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, toate acestea dovedind săvârşirea cu vinovăţie de către inculpat a infracţiunii pentru care este cercetat.
În ce priveşte individualizarea pedepsei, Curtea apreciază că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv atât gradul de pericol social ridicat al faptei comise(dedus nu doar din urmarea produsă, ci şi din modul în care inculpatul a acţionat-decesul victimei fiind rezultatul loviturilor repetate pe care i Ie-a aplicat inculpatul, urmate de sugrumarea acesteia), cât şi circumstanţele personale ale inculpatului şi conduita sa procesuală (lipsit de antecedente penale, cu o atitudine constant sinceră).
Circumstanţele personale favorabile inculpatului, ca şi conduita procesuală corectă nu justifică însă un tratament sancţionator mai blând, având în vedere gravitatea infracţiunii de care se face vinovat şi, mai ales, modalitatea în care inculpatul a suprimat viaţa victimei.
În consecinţă, pedeapsa aplicată inculpatului, orientată într-un cuantum moderat, este de natură să asigure realizarea scopului general înscris în art. 52 C. pen., neexistând motive pentru coborârea ei sub limita stabilită de instanţa de fond şi confirmată implicit de instanţa de apel.
Pentru aceste considerente în baza art. 385/15 pct. 1lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, cu deducerea prevenţiei la zi şi obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M.T. împotriva deciziei penale nr. 275/A din 24 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 1 ianuarie 2008 la 3 martie 2009.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 699/2009. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 754/2009. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
