ICCJ. Decizia nr. 778/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.778/2009
Dosar nr. 1980/1/200.
Şedinţa publică din 5 martie 200.
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 30 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, asupra cererii privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 143/200 a trimis cauza penală privind apelul inculpatului S.M. la Curtea Constituţională a României pentru a se pronunţa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor legale menţionate mai sus, a suspendat judecarea procesului penal până la soluţionarea excepţiei menţionate şi a menţinut starea de arest a inculpatului.
Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive se menţin şi impun în continuare privarea de libertate şi materialul probator administrat conduce la concluzia că sunt îndeplinite condiţiile art. 143 raportat la art. 68/1 C. proc. pen. şi că există la acest moment procesual date care să justifice temerea că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată din oficiu a prevederilor art. 4 din Legea nr. 143/2000 a constatat că imprecizia termenilor, lipsa unei definiţii legale sunt de natura a aduce atingere egalităţii în faţa legii, securităţii juridice şi caracterului non arbitrar al urmăririi penale. Omisiunea explicării termenului folosit de lege „deţinerea ilegala de droguri de risc pentru consum propriu" conduce la arbitrariu în aplicarea legii, încălcându-se astfel drepturile garantate de art. 15, art. 16, art. 20, art. 23 alin. (1) şi alin. (2), art. 73 lit. h) din Constituţia României. Caracterul imprecis al noţiunii de consum propriu ţine de caracteristicile subiective ale fiecărei persoane, lipsa unei definiţii legale de natură să scoată în evidentă limita dintre deţinerea fără drept de droguri pentru consum propriu şi orice altă operaţiune privind circulaţia drogurilor de risc conduc la concluzia că se încalcă principiul egalităţii şi al nondiscriminării, respectiv dreptul la respectarea vieţii private.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul şi a solicitat admiterea recursului şi judecarea în stare de liberate, iar cu privire la suspendarea judecării cauzei a arătat că este de acord ca dosarul să fie trimis la Curtea Constituţională însă nu este de acord cu suspendarea judecării cauzei.
Recursul este nefondat cu privire la menţinerea măsurii arestării preventive şi inadmisibil, recursul declarat cu privire la suspendarea judecării cauzei, ca urmare a trimiterii dosarului la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.4 din Legea nr. 143/2000.
Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată, Biroul Teritorial Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a reţinut că în data de 20 septembrie 2007, inculpatul a vândut martorului denunţător B.I. două doze de herionă contra sumei de 300 lei şi a deţinut fără drept 58 de comprimate de methadone.
Cu privire la menţinerea stării de arest verificând recursul în raport de actele dosarului şi de dispoziţiile prevăzute de art. 148, art. 160b şi art. 3002 din codul de procedură penală se constată că măsura arestării preventive şi menţinerea acesteia a fost luată în conformitate cu dispoziţiile legale.
Astfel, faţă de materialul probator administrat rezultă că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) şi art. 160b C. proc. pen., respectiv temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, inculpata a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsa de 4 ani şi există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
De asemenea dispoziţiile art. 20 din Constituţia României prevăd că "dispoziţiile constituţionale vor fi interpretate şi aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte", iar dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.
Rezultă aşadar că, reglementările cuprinse în art. 5 paragraful 3 din convenţie sunt obligatorii, şi au fost respectate.
În consecinţă, recursul declarat de inculpatul S.M. este nefondat cu privire la măsura arestării preventive şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins ca atare.
Cu privire la suspendarea judecării cauzei, ca urmare a trimiterii dosarului la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării excepţiei de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000, prin Decizia nr. 9 din 9 februarie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie, Secţiile Unite, s-a dispus că dispoziţiile art. 303 alin. (6) C. proc. pen. se vor interpreta în sensul că „încheierea prin care instanţa a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale şi a dispus suspendarea judecăţii, până la soluţionarea excepţiei neconstitutionalitate, nu este supusă căii de atac a recursului."
În consecinţă, recursul declarat de inculpatul S.M. este inadmisibil cu privire la măsura suspendării judecării cauzei, ca urmare a trimiterii dosarului la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării excepţiei de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000 şi în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va fi respins ca atare.
Totodată, în baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva dispoziţiei încheierii din 30 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 35417/3/2007 (2269/2008) cu privire la menţinerea măsurii arestării preventive.
Respinge ca inadmisibil, recursul declarat împotriva dispoziţiei aceleiaşi încheieri prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei, ca urmare a trimiterii dosarului la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării excepţiei de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 143/2000.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 772/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 787/2009. Penal → |
|---|
