ICCJ. Decizia nr. 887/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 887/2009
Dosar nr. 711/32/2008
Şedinţa publică din 12 martie 2009
Asupra recursului de faţă
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 5 din 12 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul M.l.M. împotriva rezoluţiei din 11 februarie 2008 dată în dosarul nr. 111/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi.
S-au reţinut, în esenţă, următoarele:
Prin plângerea formulată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel laşi, petiţionarul a solicitat efectuarea de cercetări faţă de executorul judecătoresc A.C. pentru pretinsa săvârşire a infracţiunilor prevăzute de art. 194 alin. (1), art. 205, 2481, 271, 281, 293 alin. (1), art. 323 alin. (1), art. 324 alin. (1) – (2), art. 265 alin. (1), art. 264, 247, 248, 214, 215 alin. (1), art. 2151 alin. (1), art. 246, 286, 288 alin. (1) şi art. 2, 289 alin. (1), art. 290 alin. (1) şi art. 291 C. pen., susţinând, în esenţă, că acesta a săvârşit mai multe infracţiuni cu ocazia procedurii de executare silită pornită împotriva sa şi care s-a finalizat cu vânzarea la licitaţie a apartamentului proprietatea sa şi a soţiei.
Prin rezoluţia din 11 februarie 2008, dată în dosarul nr. 111/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel laşi, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc, pentru infracţiunile reclamate, reţinându-se, în esenţă, că nu există indicii care să justifice începerea urmăririi penale pentru pretinsele infracţiuni.
Prin rezoluţia din 14 iulie 2008, dată în dosarul nr. 585/ll/2/2008 de către procurorul general, a fost menţinută rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, ca fiind legală şi temeinică.
Prin plângerea depusă la instanţă, petiţionarul a criticat ambele rezoluţii.
Instanţa de fond, prin sentinţa penală sus-menţionată, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarului, reţinând, în esenţă, următoarele:
Din actele premergătoare efectuate, a rezultat că petiţionarul nu este mulţumit de faptul că executorul judecătoresc nu a avut în vedere că N.G. şi N.M. nu aveau calitatea de reprezentanţi ai creditoarei A.P. D., că acesta a afişat la afişierul blocului în care locuieşte petiţionarul înscrisuri false şi că exercită fără drept profesia de executor judecătoresc.
S-a reţinut că mijlocul procedural prin care petiţionarul putea invoca aceste critici îl constituia contestaţia la executare, cale pe care a folosit-o o singură dată, dar nu în contradictoriu cu părţile din dosarul de executare silită.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionarul, pe care l-a motivat în scris la dosar.
Recursul declarat de petiţionar împotriva sentinţei este nefondat.
Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că, în mod corect, instanţa de fond a dispus respingerea plângerii formulată de petiţionar, ca nefondată.
Din analiza actelor premergătoare, rezultă că intimatul şi-a exercitat atribuţiile de serviciu, în conformitate cu dispoziţiile legii, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de fond în considerente.
Procedura executării silite s-a efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale, apreciindu-se, în mod corect, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reclamate în sarcina executorului judecătoresc.
Criticile recurentului petiţionar, referitoare la actele executorului judecătoresc puteau fi soluţionate fie prin recurgerea la contestarea acestora în condiţiile art. 57 din Legea nr. 188/2000, fie prin exercitarea, conform dispoziţiilor procesuale, a căilor de atac prevăzute de lege.
În raport de considerentele expuse, se constată că sentinţa instanţei de fond este temeinică şi legală, urmând a fi respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul M.l.M., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiţionar M.l.M. împotriva sentinţei penale nr. 5 din 12 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 886/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 891/2009. Penal → |
|---|
