ICCJ. Decizia nr. 971/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 971/2009

Dosar nr.900/42/2008

Şedinţa publică din 17 martie 2009

Asupra recursului penal de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 170 din 17 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie, în baza art. 278¹ alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.J.I.A. Prahova împotriva rezoluţiilor nr. 395/P/2008 din 10 iulie 2008 şi nr. 1301/11/2/2008 din 7 august 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti privind pe intimaţii A.V. şi M.N.

Au fost menţinute aceste rezoluţii ca fiind legale şi temeinice.

A fost obligată petenta la 100 lei cheltuieli judiciare către stat şi la 4000 lei cu acelaşi titlu către intimaţi, reprezentând onorariul apărătorului ales.

S-a reţinut că prin plângerea înregistrată la această instanţă, la data de 02 septembrie 2008, sub nr. 900/42/2008 şi formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 278¹ C. proc. pen., petentul M.J.I.A. Prahova a solicitat desfiinţarea Rezoluţiilor nr. 395/P/2008 din 10 iulie 2008 şi nr. 130 I/II/2/2008 din 07 august 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi începerea urmăririi penale împotriva intimaţilor A.V. şi M.N., notar public, domiciliaţi în comuna Pogoanele, judeţul Buzău, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen.

În acelaşi timp, petentul M.J.I.A. Prahova a criticat neefectuarea actelor de urmărire penală împotriva făptuitoarelor N.V., avocat în Baroul Buzău, şi M.E., notar public, sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

Din oficiu s-a dispus ataşarea dosarului de urmărire penală nr. 395/P/2008.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel a constatat următoarele:

Cu adresa nr. 9831/105/2006 din 17 iunie 2008, Curtea de Apel Ploieşti a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, copia încheierii de şedinţă din 28 mai 2008, copia cererii de înscriere în fals cu privire la testamentele autentificate sub nr. 925 din 04 aprilie 2007 şi sub nr. 2827 din 26 iulie 2007, ambele de B.N.P. (B.N.P. A.) „M.E. şi M.N." şi procesul verbal, din aceeaşi dată, din care reiese că înscrisurile defăimate, trimise în copie, nu prezintă ştersături, adăugiri sau îndreptări.

S-a solicitat să se efectueze cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), de către notarul de la cabinetul notarial sus menţionat, care a precizat, necorespunzător adevărului, în certificatul autentificat sub nr. 925 din 04 aprilie 2007, că M.S.M., care lăsa toate bunurile mobile şi imobile ce se vor găsi în patrimoniul ei, la data decesului, numitei N.V., „după citirea actului, a consimţit la autentificarea înscrisului, dar nu a putut semna, neştiind carte" dar că actul poartă semnătura olografă a testatoarei, precum şi faptul că s-a consemnat, în încheiere, că aceasta era necăsătorită.

În acelaşi timp, s-a susţinut că şi în încheierea de rectificare nr. 10960 din 05 octombrie 2007, emisă de acelaşi birou notarial, s-a menţionat necorespunzător adevărului că „părţile şi-au dat acordul" pentru îndreptarea erorii materiale, deşi M.S.M. decedase încă de la data de 31 iulie 2007.

În ceea ce priveşte al doilea testament autentificat sub nr. 2827 din 26 iulie 2007, s-a susţinut că menţiunea „nu a putut semna din cauza bolii" şi faptul că testatoarei i s-a aplicat arătătorul de pe mâna dreaptă pe acest act, se explică, în condiţiile în care testamentul a fost întocmit cu numai 4 zile înainte de data decesului, numai prin faptul că testatoarea era în stare de inconştienţă în momentul încheierii actului.

După administrarea probatoriilor, prin Rezoluţia nr. 395/P/2008 din 10 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de A.V. şi M.N., notar la B.N. „M.E. şi M.N." din comuna Pogoanele, judeţul Buzău, cercetat pentru săvârşirea a trei infracţiuni de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), fapte aflate în concurs real potrivit art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reţinut în rezoluţia mai sus menţionată că atât testamentul autentificat cu nr. 925 din 04 aprilie 2007 cât şi cel autentificat cu nr. 2827 din 26 iulie 2007, precum şi încheierea de rectificare nr. 10960 din 05 octombrie 2007 au fost tehnoredactate de către A.V., secretar la B.N.P. „M.E. şi M.N." şi semnate de către notarul public, M.N.

În declaraţia dată la urmărirea penală intimata A.V. a susţinut că ea este cea care, din eroare, a consemnat în încheierea de autentificare nr. 925 din 04 aprilie 2007 că M.S.M. nu a putut semna neştiind carte, deşi testamentul a fost semnat de către testatoare. Acest lucru se datorează faptului că „a intrat din eroare în conţinutul altei închei eh de autentificare", şi că greşeala nu a fost sesizată de către notarul M.N. şi nici de către celelalte părţi până în momentul întocmirii încheierii de rectificare.

Eroarea mai sus-menţionată a fost sesizată la data de 05 octombrie 2008 de către N.V., beneficiara testamentului, când a fost chemată în judecată de L.F. ocazie cu care a solicitat îndreptarea.

Mai mult decât atât, se constată că în încheierea nr. 10960 din 05 octombrie 2007 s-a consemnat că notarul public M.N. a observat, din oficiu că în încheierea de autentificare a testamentului nr. 925 din 04 aprilie 2007 s-a menţionat eronat că M.S.M. „nu a putut semna neştiind carte", în loc de „semnând toate exemplarele şi că având acordul expres al părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 36/1995 s-a rectificat înscrisul".

Este cunoscut faptul că potrivit dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 36/1995 republicată, actele notariale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădi te pot fi îndreptare sau completate prin încheiere de către notarul public, la cerere sau din oficiu cu acordul părţilor, dacă lucrările cuprind date care fac posibilă îndreptarea greşelilor sau completarea omisiunilor. în această situaţie, acordul părţilor se prezumă dacă, fiind legal citate nu îşi manifestă opunerea.

Din declaraţiile intimaţilor A.V. şi M.N., rezultă că în toate cazurile în care au observat erori materiale în sensul art. 53 din Legea nr. 36/1995, Ie-a îndreptat, din oficiu, fără să mai solicite acordul părţilor.

În speţă, secretara biroului notarial a mai declarat că a consemnat, în încheierea nr. 1960/2007, că există acordul expres al părţilor şi că rectificarea erorii s-a făcut din oficiu, deşi exista cererea formulată de N.V. pentru că „aşa este formularul pe care lucrează" şi pentru că „a intrat în calculator la o altă încheiere".

Totodată, în încheierile de autentificare ale testamentelor a consemnat că M.S.M. era necăsătorită, pentru că aşa a susţinut aceasta.

Notarul public M.N. a declarat în continuare că a procedat la întocmirea încheierii de rectificare nr. 10960 din 05 octombrie 2008 la solicitarea beneficiarei testamentului, N.V., că avea cunoştinţă despre decesul testatoarei şi că, în raport de această situaţie trebuia să consemneze în loc de acordul părţilor „cu acordul părţii" dar că nu a sesizat greşeala.

S-a mai reţinut că în raport de situaţia de fapt expusă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de fals intelectual, nici aspectul laturii subiective şi nici al celei obiective. Consemnarea la care s-a făcut referire în încheierea de autentificare nr. 925 din 04 aprilie 2007, constituie o eroare materială, care a fost îndreptată prin încheierea de rectificare nr. 10960/2008, la cererea singurei părţi care mai putea să solicite acest lucru, parte care avea însă nu numai calitatea de beneficiară a testamentului ci şi de moştenitoare a defunctei M.S.M.

Cât priveşte testamentul autentificat sub nr. 2827 din 26 iulie 2007, actele premergătoare au stabilit că la data de 18 iulie 2007 M.S.M. care se afla în imobilul proprietatea sa din comuna Puchenii Mari, a fost consultată de medicul de familie P.D.N., la rugămintea soţiei acestuia, medicul B.A.V. pe listele căruia era înscris.

Dat fiind faptul că M.S.M. era în stare gravă (avea cancer), conform actelor medicale şi biletului de ieşire din spital, a fost internată la Spitalul municipal Ploieşti până la data de 25 iulie 2007.

Ulterior, la data de 26 iulie 2007 N.V., beneficiara testamentului, a transportat-o pe M.S.M. cu autoturismul proprietate personală la biroul notarial din Pogoanele, unde s-a întocmit testamentul autentificat sub nr. 2827. N.V., notarul M.N. şi secretara A.V. au declarat că M.S.M. era conştientă, în momentul autentificării testamentului, deşi era grav bolnavă şi că nu a putut să-l semneze pentru că îi tremurau mâinile, situaţie în care i s-a aplicat arătătorul de la mâna dreaptă.

În acelaşi timp, N.V. a declarat că a cunoscut-o pe M.S.M. încă din anul 1990 (fiind născută în comuna Gherăseni, judeţul Buzău, locul în care a copilărit şi defuncta) şi că de la această dată a aflat, în timp, că a fost căsătorită cu M.V.A., că a divorţat în România şi că fostul soţ a plecat în Germania unde şi-a schimbat numele în S. A mai susţinut că printre înscrisurile defunctei a găsit o hotărâre judecătorească încă din anul 1962 din care reiese că s-a desfăcut căsătoria dintre cei doi soţi, în acel an, în România, dar şi că aceasta a fost desfăcută în Germania la solicitarea lui V.A.S., la data de 16 octombrie 1998.

În finalul rezoluţiei s-a concluzionat că se impune neînceperea urmăririi penale faţă de A.V. şi M.N. pentru infracţiunile de fals intelectual, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, conform art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere M.J.I.A. Prahova, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, pentru aceleaşi motive invocate în plângerea iniţială, solicitând în plus efectuarea actelor de urmărire şi faţă de avocat N.V. şi notar M.E.

Prin Rezoluţia nr. 1301/11/2/2008 din 07 august 2008 a Procurorului general adjunct la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, aflat în exercitarea prerogativelor Procurorului General conform Ordinului nr. 123/2008, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulată de M.J.I.A. Prahova împotriva soluţiei date de procuror prin rezoluţia din data de 10 iulie 2008 în dosarul nr. 395/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

În esenţă, s-a apreciat că soluţia procurorului este legală şi temeinică, iar situaţia de fapt este corectă şi se bazează pe interpretarea minuţioasă a probelor.

Împotriva celor două rezoluţii a formulat plângere petentul M.J.I.A. Prahova, în temeiul art. 278¹ C. proc. pen., şi a solicitat, în esenţă, admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiilor şi începerea urmăririi penale împotriva intimaţilor A.V. şi M.N., notar public, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen.

La primul termen de judecată, din 17 septembrie 2008, apărătorul ales al petentului, prezent în instanţă a solicitat amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, dar ulterior la termenul din 09 octombrie 2008 nu a înţeles să se mai prezinte, deşi avea cunoştinţă de termen şi nu a depus la dosar dovezi care să justifice lipsa acestuia.

În această situaţie, cauza a fost lăsată în continuare fiind acordat un nou termen de judecată pentru data de 17 octombrie 2008, când nici de această dată atât apărătorul ales cât şi reprezentantul legal al M.J.I.A. Prahova au lipsit nejustificat, manifestând dezinteres faţă de soluţionarea cauzei.

Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului în raport de situaţia de fapt reţinută în cele două rezoluţii, a constatat că plângerea formulată de petentul M.J.I.A. Prahova este nefondată, aşa cum se va arăta în continuare:

Potrivit art. 278¹ alin. (1) C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, dată de procuror, persoana vătămată precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate, pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia iar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă".

Conform art. 278¹ alin. (7) C. proc. pen., Judecătorul, soluţionând plângerea verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate".

Verificând actele şi lucrările dosarului în raport de rezoluţiile date de parchet, Curtea constată că în mod corect parchetul a reţinut situaţia de fapt, şi pe larg descrisă mai sus, în sensul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen., lipsind atât latura subiectivă cât şi latura obiectivă a infracţiunii.

Astfel, potrivit dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 236/1995 republicată, actele notariale care prezintă erori materiale sau omisiuni vădite pot fi îndreptate sau completate prin încheiere de către notarul public la cerere sau din oficiu cu acordul părţilor dacă lucrările cuprind date care fac posibilă îndreptarea greşelilor sau completarea omisiunilor.

Ori, în speţă, prin încheierea nr. 10960 din 05 octombrie 2007 au fost îndreptate erorile materiale strecurate, situaţie în care se apreciază că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de fals intelectual, aşa cum de altfel s-a arătat mai sus.

Curtea apreciază că menţiunea la care s-a făcut referire în încheierea de autentificare nr. 925 din 04 aprilie 2007, constituie o vădită eroare materială, care a fost îndreptată, prin încheierea de rectificare nr. 10960, la cererea singurei părţi care mai putea să solicite acest lucru, parte care avea însă nu numai calitatea de beneficiară a testamentului, ci şi de moştenitoare a defunctei M.S.M. Consemnările eronate au fost făcute din culpă de către secretara biroului notarial A.V., cu ocazia tehnoredactării şi nu au fost observate de către notarul public M.N.

Cât priveşte cel de-al doilea testament autentificat sub nr. 2827 din 26 iulie 2007, Curtea constată că în raport de cele arătate mai sus nu se poate reţine că lipsa semnăturii olografe a testatoarei, precum şi faptul că în testament s-a consemnat că era necăsătorită deşi pe buletinul de identitate eliberat în anul 1905 era menţiunea „căsătorită" ar putea să conducă la concluzia că actul în întregul său este fals.

În atare situaţie, în mod corect Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a stabilit că nu se poate reţine săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicabilă art. 33 lit. a) C. pen., în sarcina intimaţilor A.V. şi M.N., atâta vreme cât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor de fals intelectual sub aspectul laturii subiective şi a celei obiective.

În plângerea formulată împotriva celor două rezoluţii, petentul a mai solicitat efectuarea de cercetări şi faţă de N.V., avocat în Baroul Buzău şi M.E., notar public, sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

Analiza actelor şi lucrărilor dosarului sub acest aspect, conduc la concluzia că în mod corect parchetul nu a efectuat acte de urmărire penală împotriva notarului public, M.E., întrucât aceasta nu are nici o implicare în efectuarea celor două acte autentice, iar în ceea ce o priveşte pe avocat, N.V., Curtea de Apel apreciază că în mod corect a fost audiată ca martor în prezenta cauză.

În raport de cele arătate mai sus, instanţa de fond a apreciat că plângerea formulată de petentul M.J.I.A. Prahova este nefondată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul M.J.I.A. Prahova, susţinând, în esenţă, că nu au fost efectuate acte de urmărire penală complete şi împotriva tuturor persoanelor (cum este cazul făptuitoarei N.V.), sens în care a solicitat admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi sub toate aspectele conform art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul este fondat.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, la data de 28 mai 2008, în dosarul civil nr. 9831/105/2006 al Curţii de Apel Ploieşti având ca obiect apelurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 588/2007 a Tribunalului Prahova, M.I.A. Prahova, în calitate de intervenient în nume propriu şi accesoriu a depus la dosar conform art. 180 alin. (1) C. proc. civ., o cerere de înscriere în fals cu privire la patru înscrisuri, între care două testamente ale defunctei M.S.M., autentificate la B.N.P.A. M.E. şi M.N. indicând ca şi autori ai falsului pe numita N.V. şi B.N.P.A M.E. şi M.N.

Instanţa civilă a admis cererea de înscriere în fals numai cu privire la testamentele sus arătate şi a dispus suspendarea judecăţii cauzei, reţinând că „printre autorii falsului indicaţi de intimată se află chiar apelanta din cauza dedusă judecăţii", respectiv N.V., moştenitoare în calitate de legatar universal a contestatoarei M.S.M., care decedase pe parcursul procesului.

Curtea reţine că o cerere de înscriere în fals formulată în cadrul unui proces civil este o veritabilă plângere penală, căci pe această cale se reclamă săvârşirea unei (unor) infracţiuni de fals, în legătură cu înscrisuri folosite ca probe şi aflate la dosarul cauzei.

Pe de altă parte în măsura în care, cum este şi cazul în speţă, odată cu cererea de înscriere în fals, sunt indicaţi şi presupuşii autori ai acestuia, organul de urmărire penală are obligaţia de a face cercetări şi a da o soluţie nu numai cu privire la fapta reclamată, ci şi la persoanele indicate în cerere.

Or, în speţă, deşi din încheierea instanţei în faţa căreia s-a formulat cererea de înscriere în fals rezultă în mod explicit faptul că au fost indicaţi şi presupuşii autori ai infracţiunii, cercetările parchetului, ca şi soluţia dată şi atacată în prezenta cauză au privit doar pe notarul public M.N. (şi numita A.V., secretara B.N., neindicată în cerere), iar nu şi pe numita N.V., apelanta din cauza civilă, cea care s-a şi prevalat de respectivele înscrisuri în procesul civil.

În privinţa infracţiunilor de fals intelectual imputate notarului public M.N., cercetările efectuate de procuror nu au elucidat pe deplin condiţiile în care aceste acte au fost încheiate, ţinând seama nu numai de inadvertenţele sesizate de petentă, ci şi de starea fizică şi psihică a numitei M.S.M., aspecte ce pun sub semnul întrebării realitatea celor consemnate în cuprinsul actelor, dacă acestea s-au încheiat şi reflectă voinţa persoanei în cauză.

În ce priveşte primul testament, procurorul a analizat exclusiv menţiunea cuprinsă în încheierea de autentificare, fără a cerceta dacă semnătura aplicată pe testament aparţine sau nu testatoarei, deşi rezultă că petenta a depus scripte de comparaţie în acest scop.

Referitor la testamentul autentificat la data de 26 iulie 2007, Curtea reţine că din actele medicale aflate la dosar rezultă indubitabil că la momentul respectiv numita M.S.M., în vârstă de 81 de ani, suferea de o boală incurabilă aflată în stadiu terminal, ceea de prezumă în mod absolut că starea sa fizică era grav şi iremediabil alterată. Sus-numita a fost internată de urgentă în spital în perioada 18 - 25 iulie 2007 şi a decedat în ziua de 31 iulie 2007.

Acest tablou clinic justifică temerile petentei vis-a-vis de încheierea celui de-al doilea testament de către defunctă (a doua zi după externarea sa din spital, la o distanţă de circa 200 de kilometri şi cu doar câteva zile înainte de a muri), făcând necesară o cercetare mai amplă a circumstanţelor în care actul ar fi fost încheiat.

Or, organul de urmărire penală s-a limitat la ascultarea persoanelor direct implicate, a unui medic de familie şi a soţului acesteia (aceştia din urmă, doar cu privire la starea defunctei dinainte de internare).

Acuzaţia principală formulată de petentă, în sensul că în realitate actul în cauză a fost întocmit fără ca numita M.S.M. să fie transportată la Biroul notarial sus-amintit, aflat la circa 200 de kilometri de casa unde a locuit şi ulterior a decedat, presupunea o activitate mai laborioasă din partea organului de urmărire penală, constând în principal în identificarea şi audierea tuturor persoanelor (vecini, locuitori ai comunei Puchenii Moşneni sau alte persoane) care ar putea confirma sau infirma deplasarea respectivă, inclusiv a celor care i-au acordat îngrijiri medicale sau de altă natură în ultimele zile ale vieţii, respectiv în perioada 25 - 31 iulie 2007,reaudierea detaliată a celor doi medici cu referire specială la perioada indicată anterior, la posibilităţile fizice de deplasare şi la capacitatea psihică a sus-numitei.

Pentru aceste motive, Curtea va admite recursul declarat de petenta, va casa sentinţa instanţei de fond şi, în urma rejudecării, va admite plângerea, va desfiinţa rezoluţia atacată şi va trimite cauza la parchet, pe de o parte pentru începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii de către intimatul M.N. a infracţiunii pentru care parchetul a fost sesizat de către instanţa civilă, iar pe de altă parte pentru a se efectua cercetări faţă de numita N.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la fals intelectual prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., urmând ca organul de urmărire penală să analizeze acuzaţiile menţionate în plângerea penală prin prisma probatoriilor arătate în considerentele prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de petiţionarul M.J.I.A. Prahova împotriva sentinţei penale nr. 170 din 17 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând:

Desfiinţează în parte rezoluţia nr. 395/P/2008 din 10 iulie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi trimite cauza la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimatul M.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi pentru a se efectua cercetări faţă de numita N.V. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 291 C. pen.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 927/2009. Penal		ICCJ. Decizia nr. 1025/2009. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 971/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs