ICCJ. Decizia nr. 894/2009. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 894/2009
Dosar nr. 2143/1/2009
Şedinţa publică din 12 martie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă de la 26 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr. 45552/3/2008 (221/2009) s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor C.G.D., şi M.D.
Au fost respinse cererile de liberare sub control judiciar, ca nefondate, şi cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive.
A fost admisă proba cu înscrisuri, respectiv actele în circumstanţiere solicitată de recurenţii inculpaţi.
S-a dispus efectuarea unei adrese către D.I.I.C.O.T. – B.T. Bucureşti pentru a comunica dacă în urma denunţului făcut de inculpatul M.D. s-a întocmit un dosar de urmărire penale pentru alt inculpat, răspunsul să se facă în condiţii de confidenţialitate şi să se depună la Camera de corpuri delicte.
A fost acordat termen la data de 19 martie 2008, pentru când se vor cita inculpaţii la locul de deţinere.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a constatat că prin rechizitorul parchetului s-a reţinut că în data de 5 septembrie 2008 inculpaţii C.G.D. şi M.D. au efectuat mai mult retrageri frauduloase de numerar de la bancomate din zona Mărăşeşti - Dumitru Cantemir, folosind în acest scop cârduri bancare falsificate, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 42.000 lei.
Cauza a fost soluţionată în primă instanţă prin sentinţa penală nr. 20/ F din 12 ianuarie 2009, iar inculpatul C.G.D. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de trei ani închisoare, iar inculpatul M.D. tot la o pedeapsă de trei ani închisoare. Deşi infracţiunile pentru care inculpaţii sunt cercetaţi sunt pedepsite cu închisoare de până la 18 ani, iar cererile de liberare sub control judiciare sunt admisibile în principiu, totuşi, pe fondul acestor cereri, instanţa de apel Ie-a respins, în baza art. 160 lit. a) C. proc. pen., ca neîntemeiate.
La respingerea cererilor de liberare sub control judiciar instanţa a avut în vedere faptul că inculpaţii au fost deja condamnaţi în prima instanţă, iar natura şi gravitatea faptelor comise au dus la concluzia că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică. Este de observat că inculpaţii au fost surprinşi cu 144 cârduri falsificate (cartele M.) şi au acţionat într-un mod calificat, folosindu-şi pregătirea pe care o aveau pentru a sustrage diferite sume de bani în mod ilegal. Este clar că cererile inculpaţilor au fost considerate ca neîntemeiate, deoarece s-ar crea o stare de insecuritate socială dacă aceştia ar fi puşi în libertate. Circumstanţele personale ale inculpaţilor au fost avute în vedere la individualizarea pedepselor ce au fost aplicate, iar aceste circumstanţe nu pot determina în mod automat lăsarea în libertate a inculpaţilor.
Analizând temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, art. 148 lit. f) C. proc. pen., curtea de apel a apreciat că acestea se menţin şi în prezent şi impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, au fost considerate întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile cercetate, este închisoarea mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică şi este de natură să aducă atingere bunei desfăşurări a procesului penal. Pericolul pentru ordinea publică a rezultat din natura şi gravitatea faptelor deduse judecăţii şi urmarea produsă.
Ca urmare, având în vedere toate aceste aspecte, instanţa de apel a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea iniţială a inculpaţilor impun în continuare privarea de libertate a acestora şi, în consecinţă, în baza dispoziţiilor art. 160b raportat la art. 3002 C. proc. pen. şi art. 5 din C.E.A.D.O.L.F. a menţinut starea de arest a inculpaţilor.
Motivele arătate anterior au determinat şi respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive, aceste cereri fiind neîntemeiate, aşa cum a rezultat din considerentele expuse la justificarea menţinerii arestării preventive.
Pe fondul recursului:
Având în vedere proba cu înscrisuri, respectiv actele în circumstanţiere solicitată de apelanţii inculpaţi a admis-o.
Faţă de susţinerile apărătorului apelantului inculpat M.D. a dispus efectuarea unei adrese către D.I.I.C.O.T. – B.T. Bucureşti, pentru a comunica dacă în urma denunţului făcut de inculpatul M.D. s-a întocmit un dosar de urmărire penală pentru alt inculpat. Această adresă a fost considerată necesară în vederea observării dacă sunt aplicabile pentru inculpat dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 678/2000, iar răspunsul D.I.I.C.O.T. să se facă în condiţii de confidenţialitate şi să se depună la Camera de corpuri delicte.
Împotriva acestei încheieri de şedinţă au declarat recursuri inculpaţii, respectiv inculpatul C.G.D., prin apărător, care în declaraţia de recurs a precizat că acesta a fost exercitat împotriva respingerii, ca nefondate, a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, iar inculpatul M.D., prin apărător, în declaraţia de recurs a precizat că acesta a fost exercitat împotriva menţinerii stării de arest preventiv şi respingerii cererii de liberare provizorie.
La termenul de astăzi, în recurs, la apelul nominal făcut în şedinţă publică s-a prezentat recurentul inculpat C.G.D., aflat în stare de arest şi asistat de apărător ales, avocat J.C., a lipsit recurentul inculpat M.D., aflat în stare de arest, pentru apărarea sa, prezentându-se apărător desemnat din oficiu, avocat B.A.
S-a prezentat mama inculpatului M.D., care a învederat că acesta se află în spital şi a solicitat acordarea unui termen pentru a se putea prezenta apărătorul ales.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea cererii de amânare, faţă de obiectul cauzei şi celeritatea cu care trebuie soluţionată, arătând că este asigurată apărarea inculpatului de avocatul din oficiu.
Înalta Curte, deliberând, a respins cererea de amânare formulată de mama recurentului inculpat M.D., ca nemotivată şi nesusţinută cu acte medicale, iar imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales, ca nedovedită şi constatând ca fiind incidente dispoziţiile art. 38511 alin. (3) C. proc. pen., în raport cu care prezenţa inculpatului nu este obligatorie la judecarea recursului, a apreciat cauza în stare de judecată, acordând, cuvântul părţilor, în dezbateri, potrivit art. 38513 C. proc. pen.
Apărătorul recurentului inculpat C.G.D. a dezvoltat oral motivele scrise de recurs, pe care le depune astăzi, în şedinţă publică, sub forma notelor scrise, cu ocazia susţinerii recursului, solicitând admiterea recursului declarat, casarea încheierii atacate şi în rejudecare admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. în acest sens a solicitat să se aibă în vedere circumstanţele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale, a regretat fapta şi a avut o conduită sinceră pe parcursul urmăririi penale.
Apărătorul recurentului inculpat M.D. a solicitat revocarea arestării preventive a inculpatului şi punerea sa în libertate, arătând că este bolnav şi necesită o intervenţie la coloana vertebrală, depunând acte medicale la dosar.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului inculpatului M.D., ca tardiv declarat, iar recursul inculpatului C.G.D., ca nefondat, arătând că încheierea instanţei de fond este legală şi temeinică, în raport cu gravitatea faptei săvârşită de inculpat.
Apărătorul recurentului inculpat M.D., având cuvântul cu privire la tardivitatea recursului invocată de procuror a lăsat la aprecierea instanţei.
În ultimul cuvânt, recurentul inculpat C.G.D. a solicitat punerea sa în libertate, arătând că a recunoscut şi regretat fapta.
În notele scrise depuse astăzi, în şedinţă şi aflate la dosarul Înaltei Curţi, recurentul inculpat C.G.D., prin apărătorul ales a solicitat admiterea recursului şi a cererii de liberare provizorie sub control judiciar în conformitate cu dispoziţiile art. 1602 şi urm. C. proc. pen., urmând a se ţine cont de circumstanţele atenuante personale, anterior nu a mai săvârşit nicio infracţiune, nu a mai fost urmărit penal sau condamnat pentru săvârşirea vreunei alte fapte penale, fapta pentru care a fost trimis în judecată nu-l caracterizează, fiind un eveniment regretabil în viaţa acestuia, are o conduită bună în relaţiile profesionale şi viaţa personală, a fost sincer, în cursul urmăririi penale, nu există pericol să săvârşească alte infracţiuni sau să zădărnicească soluţionarea cauzei.
Înalta Curte, analizând excepţia tardivităţii recursului declarat de inculpatul M.D., prin apărător constată că aceasta nu poate fi avută în vedere, atâta timp cât nu rezultă data comunicării încheierii de şedinţă de la 26 februarie 2009 pentru acest inculpat la locul de deţinere, aşa încât termenul de recurs de 24 ore prevăzut împotriva încheierii dată în apel prin care s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului, potrivit art. 141 alin. (1) C. proc. pen., cât şi cel de recurs tot de 24 de ore prevăzut de art. 1609 alin. (2) din acelaşi cod, împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de liberare provizorie, nu poate verificat.
Astfel, recursul declarat de inculpatul M.D., prin apărător împotriva încheierii de şedinţă de la 26 februarie 2009 prin care s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive şi respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi înregistrat chiar şi la data de 2 martie 2009 la curtea de apel, potrivit menţiunii în acest sens de pe declaraţia de recurs, aflată la dosar, se consideră a fi exercitat în termen.
Examinând recursurile declarate de recurentul inculpat C.G.D., prin prisma dispoziţiilor art. 1609 cu referire la art. 3856 alin. (3) C. proc. pen. şi de recurentul inculpat M.D., prin prisma prin prisma dispoziţiilor art. art. 141 şi 1609 cu referire la art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursurile inculpaţilor declarate împotriva încheierii din 26 februarie 2009, ca fiind nefondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.
În ceea ce priveşte recursurile declarate de recurenţii inculpaţi C.G.D. şi M.D. împotriva respingerii cererilor de liberare provizorie sub control judiciar dispusă prin încheierea de şedinţă de la 26 februarie 2009:
Din analiza cauzei rezultă că instanţa de apel, în contextul cauzei, a făcut un riguros examen asupra aplicabilităţii condiţiilor prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., nu numai în sens formal, respectiv faţă de conţinutul normei menţionate, în raport cu forma de vinovăţie a infracţiunilor şi limita legală impusă de legiuitor pentru admisibilitatea unei asemenea cereri, dar mai ales, în concret, făcând referiri la condamnarea inculpaţilor în primă instanţă, la natura şi gravitatea faptelor, pretins a fi comise, determinată de numărul cârdurilor falsificate (cartele M.) cu care aceştia au fost surprinşi şi modalitatea în care au acţionat, circumstanţele personale ale inculpaţilor, care, pe de-o parte au fost avute în vedere la pedepsele aplicate, iar pe de altă parte, nu pot conduce automat la lăsarea în libertate a inculpaţilor, precum şi la consecinţele punerii inculpaţilor în libertate, concretizate în pericolul pentru ordinea publică, respectiv starea de insecuritate socială, care s-ar crea în situaţia punerii acestora în libertate.
Înalta Curte, în baza propriei examinări asupra modului în care a fost dispusă soluţia de respingere a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar privind pe ambii inculpaţi, constată că instanţa de apel în mod legal şi temeinic a pronunţat soluţia menţionată, faţă de condiţiile concrete ale cauzei.
Din examinarea cauzei rezultă că prin rechizitoriul nr. 2200/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpaţii C.G.D. şi M.D. au fost trimişi în judecată, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Înalta Curte consideră că în mod just s-a apreciat că în cauză nu este suficientă îndeplinirea formală a condiţiilor prevăzute de art. 1602 C. proc. pen., respectiv că infracţiunile pretins a fi comise de ambii inculpaţi, respectiv de punere în circulaţie, în orice mod, a instrumentelor de plată electronică falsificate şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată sunt infracţiuni intenţionate şi a căror limite de pedeapsă prevăzute de lege se situează sub 18 ani [(art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 se pedepseşte cu pedeapsa închisorii de la 3 la 12 ani închisoare iar art. 27 alin. (1) din aceeaşi lege, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 12 ani)], ci este necesară o analiză cauzală concretă a acestora.
Astfel, instanţa de apel a făcut referiri punctuale la natura şi modalitatea efectivă de pretinsă săvârşire a acestora, la circumstanţele personale ale inculpaţilor, la consecinţele pe care le produc asemenea fapte, respectiv crearea unei stări de insecuritate pentru comunitate.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte nu poate avea în vedere solicitările apărătorilor celor doi inculpaţi cu privire la punerea în libertate a acestora, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor de liberare provizorie sub control judiciar, deoarece urmările faptelor pretins a fi comise de către inculpaţi sunt de natură a afecta încrederea în circuitul financiar, prin modalităţile în care se susţine că le-au comis şi anume folosirea cârdurilor falsificate la retragerea frauduloasă a unor sume de bani, chiar dacă sub aspectul circumstanţelor personale ambii inculpaţi nu au antecedente penale, au recunoscut săvârşirea faptelor, atitudine determinată de probele administrate în cauză, inculpatul M.D. a fost internat în Spitalul Penitenciar Rahova cu diagnosticul „fractură coloană lombară - operată şi consolidată. Material de osteosinteză degradat", refuzând intervenţia chirurgicală, fiind externat cu recomandarea de a reveni pentru extragerea materialului de osteosinteză degradat, la nevoie, şi numai cu acordul scris, starea generală fiind bună, în prezent nu necesită un regim alimentar special, aşa cum rezultă din actele medicale depuse în recurs şi aflate la dosarul Înaltei Curţi, aceste circumstanţe, fiind apreciate, în raport cu gravitatea şi consecinţele faptelor pretinse a fi comise de către inculpaţi.
Referitor la recursul declarat de inculpatul M.D. împotriva şi a dispoziţiei de menţinere a menţinerii măsurii arestării preventive a acestuia, dispusă prin aceeaşi încheiere de şedinţă de la 26 februarie 2009, Înalta Curte consideră că este nefondat, deoarece instanţa de apel a făcut o riguroasă examinare şi asupra subzistenţei temeiurilor care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a acestui inculpat şi la necesitatea în continuare a menţinerii acesteia.
Astfel, instanţa de apel a motivat că în continuare subzistă temeiul reţinut la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului M.D., respectiv cel prevăzut la art. 148 lit. f) C. proc. pen., fiind îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de acesta, impunându-se în continuare menţinerea acestei măsuri, în baza dispoziţiilor art. 160b raportat la art. 3002 C. proc. pen. şi art. 5 din C.E.A.D.O.L.F.
Înalta Curte, la rândul său, în baza propriei evaluări asupra modului în care s-a dispus menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului M.D., prin încheierea atacată, ce face obiectul prezentului recurs, constată că soluţia mai sus menţionată este legală şi temeinică.
Din analiza cauzei rezultă că prin sentinţa penală nr. 20/ F de la 12 ianuarie 2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 45552/3/2008 au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de schimbare a încadrării juridice a faptelor comise de inculpaţii C.G.D. şi M.D. în infracţiunea prevăzută de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002.
În baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul M.D., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de punere în circulaţie a unor instrumente de plată electronică falsificate şi conform art. 65 alin. (2) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de un an.
În baza art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., a fost aplicată inculpatului M.D. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă, durata reţinerii şi arestării preventive de la 5 septembrie 2008 la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului, conform art. 350 C. proc. pen.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat şi inculpatul C.G.D., prima instanţă dispunând faţă de inculpaţi şi alte măsuri.
În considerentele sentinţei mai sus arătate, prima instanţă a reţinut ca situaţie de fapt că în dimineaţa zilei de 5 septembrie 2008, inculpaţii C.D.D. şi M.D., având asupra lor un număr de 144 de cârduri falsificate (cartele M. prevăzute cu benzi magnetice ce conţineau informaţii bancare), au luat hotărârea să efectueze retrageri frauduloase de numerar, deplasându-se în acest scop, cu autoturismul aparţinând martorului C.M.C., la mai multe bancomate amplasate în zona Mărăşeşti - Dimitrie Cantemir, din Bucureşti.
Pe parcursul zilei respective, inculpaţii au reuşit să retragă suma de 42180 lei, în jurul orelor 15,45, aceştia deplasându-se la un ARM aparţinând R.B., sucursala Cantemir, pentru a continua activitatea infracţională. În momentul când s-au apropiat de bancomat, datorită comportamentului suspect, inculpaţii au fost legitimaţi şi percheziţionaţi de către un echipaj de poliţie, la C.G.D. găsindu-se 4 cartele, iar la M.D., 9 cartele şi suma de 3.000 lei.
În continuare, poliţiştii au percheziţionat autoturismul folosit de inculpaţi, descoperind în interiorul portbagajului, într-o pungă de plastic, suma de 39.180 lei, iar în buzunarul portierei stânga-faţă un număr de 131 cartele M.
În urma citirii informaţilor de pe benzile magnetice ale cartelelor de metrou găsite asupra celor doi inculpaţi şi în autoturismul marca R.L., cu ajutorul unui cititor electronic MSR 120 seria A 006214, au fost identificate 144 numere de cârduri aparţinând unor conturi emise de W.M.B. din SUA.
În drept, prima instanţă a reţinut că faptele inculpaţilor, care, la data de 5 septembrie 2008, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au efectuat mai multe retrageri frauduloase de numerar de la bancomate din zona Mărăşeşti - Dimitrie Cantemir, folosind în acest scop cârduri bancare falsificate, valoarea prejudiciului fiind de 42.180 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de punere în circulaţie, în orice mod, a instrumentelor de plată electronică falsificate, prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, ambele în formă continuată prevăzută de art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), aflate în concurs real, conform art. 33 lit. a) C. pen.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel şi inculpatul M.D. ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. de dosar 45552/3/2008 (21/2009) la 29 ianuarie 2009, cauză în care instanţa de apel a menţinut, în apel, măsura arestării preventive şi faţă de acest inculpat.
În conformitate cu art. 3002 C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin OUG nr. 109/2003, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.
Totodată, în conţinutul art. 160b alin. (1) – (3) C. proc. pen., modificat prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006, se stipulează că în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.
Dacă instanţa constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive şi punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.
Înalta Curte consideră că în mod corect instanţa de apel a apreciat că în cauză subzistă temeiurile arestării preventive luată faţă de inculpatul M.D.
Astfel, din analiza cauzei a rezultat că la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului M.D. a fost reţinut ca temei în drept, dispoziţiile art. 148 lit. f) C. proc. pen., în condiţiile art. 1491 din acelaşi cod, potrivit mandatului de arestare preventivă nr. 166/ UP emis la 6 septembrie 2008.
Înalta Curte apreciază că în contextul cauzei în mod just s-a constatat că sunt îndeplinite în continuare cumulativ condiţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv cuantumul pedepsei prevăzută de lege pentru infracţiunile cercetate, fiind închisoarea mai mare de 4 ani şi că există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, fiind de natură să aducă atingere bunei desfăşurări a procesului penal, pericolul mai sus arătat, fiind motivat de către instanţa de apel, în raport cu natura şi gravitatea faptelor deduse judecăţii şi urmarea produsă.
Mai mult, în cauză a fost pronunţată în primă instanţă o hotărâre de condamnare a inculpatului M.D., la o pedeapsă principală rezultantă de 3 ani închisoare, pentru fapte de o gravitate ridicată şi chiar dacă această sentinţă nu este definitivă, se impune în continuare menţinerea măsurii arestării preventive a inculpatului.
De asemenea, verificarea menţinerii măsurii arestării preventive a inculpatului M.D. a fost făcută în concordanţă şi cu prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) ale C.A.D.O.L.F., respectiv arestarea a fost menţinută pe baza condamnării pronunţată de un tribunal competent şi în cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpatul fiind arestat în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune.
Astfel, Înalta Curte consideră că încheierea din 26 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care s-a menţinut arestarea preventivă a apelantului inculpat M.D. este legală şi temeinică, iar criticile formulate, de apărătorul recurentului inculpat nu pot fi avute în vedere, deoarece circumstanţele personale ale inculpatului au fost avute în vedere, însă prin raportare şi la gravitatea faptelor pretins a fi comise.
În raport cu cele mai sus menţionate, Înalta Curte consideră că încheierea atacată este legală şi temeinică, atât în ceea ce priveşte respingerea, ca nefondate, a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpaţii C.G.D. şi M.D., cât şi de menţinere a măsurii arestării preventive a inculpatului M.D., verificarea în recurs, fiind făcută în limitele precizărilor recurenţilor inculpaţi, prin apărători, în declaraţiile de recurs.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi C.G.D. şi M.D. împotriva încheierii din 26 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosar nr. 45552/3/2008 (221/2009).
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat C.G.D. la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, stabilit potrivit art. 5 şi 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă juridică şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă juridică privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei şi U.N.B.R. şi pe recurentul inculpat M.D. la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi C.G.D. şi M.D. împotriva încheierii din 26 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosar nr. 45552/3/2008 (221/2009).
Obligă recurentul inculpat C.G.D. la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi pe recurentul inculpat M.D. la plata sumei de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 891/2009. Penal | ICCJ. Decizia nr. 927/2009. Penal → |
|---|
