ICCJ. Decizia nr. 886/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 886/2009

Dosar nr. 1406/44/2008

Şedinţa publică din 12 martie 2009

Asupra recursului de faţă.

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin sentinţa penală nr. 6/ F de la 19 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 1406/44/2008, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta P.R.Ţ. împotriva rezoluţiei nr. 256/P/2008 din 2 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, pe care a menţinut-o.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petenta la 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rezoluţia 256/P/2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută de art. 246 raportat la art. 248¹ C. pen., faţă de executorul judecătoresc Ţ.V.M. din cadrul B.E.J. Ţ.V.M. cu sediul în municipiul Tecuci, judeţ Galaţi.

În fapt, prin plângerea introdusă, petenta P.R.Ţ. a arătat că în dosarul de executare nr. 46/1064/2003, executorul judecătoresc, în mod nelegal, s-a îndreptat împotriva sa, deşi Judecătoria Tecuci anulase formele de executare. El însuşi a comunicat creditorului C.B., sucursala Braşov, prin adresa nr. 46/1064 din 11 iulie 2005, că nu se poate continua executarea silită, deoarece sentinţa civilă nr. 702/2005 a Judecătoriei Tecuci este definitivă.

Pagubele produse de executorul judecătoresc sunt imense, ajungând până la concurenţa sumei de 300.000 euro.

Cu privire la dosarul de executare nr. 46/1064/2003 este de menţionat faptul că în plângerea pe care a depus-o la parchet la data de 18 aprilie 2006, persoana vătămată a arătat că executorul judecătoresc în mod abuziv a dispus continuarea executării, deşi instanţele au dispus stoparea executării.

Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc Ţ.V.M. pentru infracţiunile prevăzute de art. 220, 246, 263, 265 şi 271 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a), b) şi d) C. proc. pen.

De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei faţă de făptuitorul D.A., director la C.B., sucursala Braşov, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., urmând ca cercetările să fie continuare de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci.

Prin rezoluţia nr. 825/II/2/2006 din 22 august 2006, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus respingerea plângerii formulată de petenta P.R.Ţ. împotriva rezoluţiei nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, ca nefondată.

S-a reţinut că atâta timp cât executarea silită a fost încuviinţată de instanţa de judecată prin încheierea nr. 4693/2005 din 11 noiembrie 2005, executorul judecătoresc era obligat să treacă la executarea silită şi să o continue până la recuperarea integrală a debitului către bancă.

Prin sentinţa penală nr. 89/ F din 9 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3507/44/2006, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta P.R.Ţ. împotriva rezoluţiei nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

S-a reţinut că executorul judecătoresc Ţ.V.M. nu se face vinovat de comiterea infracţiunilor prevăzute în art. 246, 249, 263, 265 şi 271 C. pen.

Prin Decizia nr. 1470 din 16 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3597/44/2006, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara P.R.Ţ. împotriva sentinţei penale nr. 89 din 9 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi.

S-a reţinut că procurorul care a soluţionat cauza cu nr. 111/P/2006 a făcut o legală şi temeinică aplicare a legii.

Faţă de probele existente la dosar pe care Ie-a analizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi s-a reţinut că executorul judecătoresc şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu cu ocazia instrumentării dosarelor de executare nr. 46/2003 şi nr. 211/2005 şi că instanţa de judecată sesizată a respins plângerea petentei ca nefondată.

Împotriva acestei rezoluţii în termenul prevăzut de lege petenta a formulat plângere la procurorul ierarhic superior.

Prin rezoluţia nr. 1039/11/2/2008 procurorul general în examinarea plângerii petentei, a respins-o, ca nefondată, lăsând cheltuielile judiciare în sarcina statului.

S-a reţinut în motivarea rezoluţiei, în urma verificărilor efectuate că făptuitorul având calitatea de executor judecătoresc a respectat dispoziţiile legale privind executarea silită a titlurilor executorii şi că s-a constatat folosirea de către făptuitor a unor mijloace nelegale.

Împotriva acestei rezoluţii în termenul prevăzut de lege s-a formulat plângere de către petenta la instanţa competentă.

Petenta prin concluziile scrise, expediate prin poştă la dosarul cauzei a solicitat, admiterea plângerii, desfiinţarea celor două rezoluţii şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de făptuitor, executorul judecătoresc Ţ.V.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 C. pen.

S-a susţinut de petenta că cele două rezoluţii sunt netemeinice şi nelegale şi a precizat că nu are calitatea de debitor, ci doar a fost reprezentată garantei SC R.P.I. SRL.

Făptuitorul la rândul său, în apărare, prin concluziile expediate la dosarul cauzei a solicitat respingerea plângerii formulată de petenta, considerând că nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu privind punerea în executare a unor titluri executorii.

S-a susţinut că în cadrul executării silite pornită la data de 11 decembrie 2003 a efectuat plata sumei de 478.373.451 lei credit bancar şi dobânzi aferente, dar că la data de 14 septembrie 2005 creditoarea a solicitat din nou punerea în executare silită a titlului executor s.c. nr. 151/1997 a Tribunalului Galaţi pentru a recupera suma de 118602 lei dobânzi aferente până la data de 30 decembrie 1996 - 11 decembrie 2003, executarea îndreptându-se asupra imobilului din comuna Nicoreşti, sat Fântâni, care a fost ipotecat şi care este în proprietatea petentei.

S-a mai precizat de făptuitori că, în ceea ce priveşte infracţiunile reclamate de petentă, acestea au făcut obiectul dosarelor de executare nr. 111/1395/2002, nr. 112/1394/2002 şi nr. 46/1064/2003 şi asupra cărora s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 1470 - dosar nr. 3507/44/2006.

Din verificarea rezoluţiilor ce formează obiectul prezentei cauze şi analiza ansamblului probator, instanţa a constatat că soluţiile date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi sunt temeinice şi legale.

Din probele dosarului în ce priveşte obiectul executării silite a rezultat că petenta a solicitat în mai multe rânduri cercetarea penală a făptuitorului Ţ.V.M. pentru fapte în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în care organele abilitate s-au pronunţat.

Prin rezoluţia nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitor pentru infracţiunile reclamate de petentă (art. 246, 263, 265 şi 271 C. pen.) şi în care au fost vizate dosarele de executare silită nr. 46/2003 şi 211/2005.

Prin rezoluţia sus-menţionată s-a stabilit că executorul judecătoresc nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, rezoluţie ce a fost atacată în instanţă.

Prin sentinţa penală nr. 89/ F din 9 noiembrie 2006, Curtea de Apel Galaţi, examinând plângerea petentei a respins, ca nefondată, plângerea împotriva rezoluţiei nr. 111/P/2006 reţinând în motivare că făptuitorul nu se face vinovat pentru infracţiunile reclamate.

Hotărârea instanţei de fond a fost atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin Decizia penală nr. 1470 din 16 martie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi justiţie, secţia penală, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petentă, hotărârea instanţei de fond rămânând definitivă, aşa încât neînceperea urmăririi penale pentru aceeaşi faptă în lipsa unor reglementări imperative şi legale este inoportună.

Prin plângerea introductivă în care s-a dat rezoluţia nr. 256/P/2008 din 5 septembrie 2008 petenta a solicitat organelor de cercetare penală efectuarea de verificări în ce priveşte comiterea de către făptuitor a infracţiunii prevăzută de art. 246 în referire la art. 248 C. pen. În legătură cu executarea silită şi în care s-a dat rezoluţia nr. 111/p/2006 rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1470 din 16 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Din contractul de ipotecă nr. 120/ A din 15 martie 1996 a rezultat că împrumutul de la C.B. a fost garantat cu un imobil situat în comuna Nicoreşti, judeţul Vrancea, consimţirea garantării împrumutului fiind făcută prin şi de SC R.P.I. SRL reprezentată de petenta R.P.Ţ. în calitate de debitor (pct. 1 din contract) care a consimţit să garanteze SC I.P. SRL (pct. 2 alin. (2) din acelaşi contract de ipotecă).

Petenta consimţind să garanteze împrumutul bancar a devenit în principal şi debitorul creanţei.

Faţă de aceste considerente, prima instanţă a constatat că executorul judecătoresc nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi nu a comis fapte prevăzute de legea penală pentru care ar fi pasibil de sancţiuni, funcţie de gravitatea şi pericolul social al acestora, aşa încât rezoluţia nr. 256/P/2008 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi este temeinică şi legală.

În baza art. 278¹ pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea şi s-a menţinut rezoluţia criticată.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petenta la cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termenul legal, recurs petiţionara P.R.Ţ., fără a arăta iniţial motivele de recurs.

La dosarul cauzei, în recurs au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanţei supreme sub nr. 10103 la 5 martie 2009, concluzii scrise formulate de intimatul Ţ.V.M., în care a arătat că iniţial în cursul anului 2002, creditoarea SC C.B. BUZĂU a solicitat biroului lor punerea în executare a două titluri executorii, respectiv contract de împrumut 16 AB din 16 februarie 1996, formându-se dosarul de executare nr. 112/1394/2002, încuviinţare ce a fost respinsă prin încheierea 1394/2002, motivat de faptul că, în cauză a intervenit prescripţia dreptului de a cere executarea silită, respectiv contractul de împrumut 120/ A din 16 februarie 1996, formându-se dosarul de executare nr. 111/1395/2002, dosar care la data de 5 august 2003 s-a primat.

Intimatul a mai menţionat faptul că cele două împrumuturi au fost garantate prin două contracte de ipotecă de rangul 1 şi 2 (numerele 16 B din 16 martie 1996 şi 120 A din 15 martie 1996) de către debitor (fidejusor) de la cea dată SC R.P.I. SRL, reprezentată de R.P.Ţ., constituindu-se ipoteca asupra imobilului situat în comuna Nicoreşti, sat Fântâni, judeţul Galaţi. La data de 3 martie 2003, creditoarea C.B. Buzău a solicitat punerea în executare a titlului executor sentinţa civilă 151/1997 a Tribunalului Galaţi, formându-se dosarul de executare nr. 46/2003, sentinţă prin care debitorii SC I.P. SRL MATCA, l.G., SC R.P.I. SRL MATCA şi R.P.Ţ. au fost obligaţi să achite reclamantei suma de 29.900 lei, credit restant 17.187,56 lei, dobânzi bancare până la 30 decembrie 1996, plus dobânda până la achitarea integrală a debitului, dosarul fiind preluat pe parcursul executării de către C.B. Braşov, reprezentantă prin lichidator SC B.C.A. SA BUCUREŞTI.

În vederea recuperării debitului datorat, în conformitate cu sentinţa civilă nr. 151/1997 s-a procedat la urmărirea imobilului situat în comuna Nicoreşti, sat Fântâni, ce aparţinea debitoarei din titlu, numita P.R.Ţ., imobil ce făcea de altfel, obiectul celor două contracte de ipotecă, însă în cadrul contestaţiei la executare, prin sentinţa civilă nr. 702/2005 a Judecătoriei Tecuci, instanţa a dispus anularea formelor de executare referitoare la contestatoarea P.R.Ţ., motivat de faptul că la momentul întocmirii cererii de executare silită nu s-a făcut referire şi la contestatoarea P.R.Ţ., considerându-se că executarea a fost îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Intimatul a făcut precizarea că în cadrul executării silite la data de 11 decembrie 2003, debitoarea P.R.Ţ. a efectuat plata sumei de 47.837,34 lei, reprezentând credit restant, dobânzi bancare calculate până la data de 30 decembrie 2006, onorariu de executare din dosarul 46/2003.

La data de 14 septembrie 2005, creditoarea a solicitat din nou punerea în executare silită a titlului executor, sentinţa civilă nr. 151/1997 a Tribunalului Galaţi, în sensul recuperării sumei totale de 118.602,06 RON cu titlu de dobânzi aferent perioadei 30 decembrie 1996 - 11 decembrie 2003, onorariu expert, onorariu executare silită, solicitându-se de această dată ca executarea să se îndrepte împotriva debitoarei P.R.Ţ., respectiv asupra imobilului din comuna Nicoreşti, sat Fântâni (imobil ipotecat, care în prezent este proprietatea debitoarei P.R.Ţ.), formându-se astfel dosarul de executare nr. 211/4693/2005, dosar în care ţinându-se cont de obiecţiunile ridicate de debitoarea P.R.Ţ. la data de 2 iunie 2006, în sensul că în vederea continuării executării silite, este necesar să se lămurească înţelesul, întinderea şi cuprinsul dispozitivului hotărârii, executarea nu a mia fost continuată, iar la data de 7 aprilie 2008, dosarul a fost perimat în conformitate cu dispoziţiile art. 389 C. proc. civ.

Intimatul a făcut precizarea că, deşi petenta P.R.Ţ., în calitatea sa de debitor ipotecat, nu s-a conformat dispoziţiilor din titlu executor, cât şi a celorlalte două titluri executorii, contract de împrumut nr. 16/ AB din 16 februarie 1996, din cursul anului 2006 şi până în prezent cu scop de a se sustrage obligaţiei, la mai bine de trei ani, de când au fost instrumentate dosarele de executare nr. 111/1395/2002; 112/1394/2002 şi 46/1064/2003 a promovat şi promovează în continuare diferite plângeri penale ce privesc aceleaşi infracţiuni, asupra cărora s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1470 pronunţată în dosar nr. 3.507/44/2006.

Pentru cele menţionate, intimatul a solicitat respingerea plângerii formulată de petenta P.R.Ţ., ca nefondată, considerând totodată că nu a încălcat atribuţiunile de serviciu odată cu punerea în executare a titlurilor executorii menţionate în prezentul înscris.

De asemenea, la dosarul cauzei, în recurs au fost depuse, după ce în prealabil au fost înregistrate prin Registratura Generală a instanţei supreme sub nr. 9533 la 3 martie 2009, motivele de recurs formulate în scris de către recurenta petiţionară P.R.Ţ., aflate la dosarul Înaltei Curţi.

În motivele de recurs, recurenta petiţionară a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 1 alin. (9), (10) şi (18) C. proc. pen.

Astfel, în ceea ce priveşte primul caz de casare a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia dispusă şi nu realizează o justă soluţionare a plângerii împotriva rezoluţiei procurorului în raport de toate motivele invocate, impunându-se casarea ei şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, în speţă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Statul de drept nu acceptă pronunţarea unor hotărâri discreţionare, care să nu fie întemeiate pe o motivare raţională, de natură să convingă despre legalitatea şi justeţea soluţiei adoptate. În acest sens sunt dispoziţiile legii procesuale, care prevăd pentru sentinţă, necesitatea arătării temeiurilor de fapt şi de drept ale soluţiei ce s-a pronunţat cu privire la latura penală şi latura civilă a cauzei. Lipsa de motivare a soluţiei face ca hotărârea pronunţată să nu fie convingătoare, lăsând o suspiciune asupra conformităţii eu cu legea şi adevărul.

Hotărârea pronunţată este complet nemotivată, împiedicând instanţa de recurs să verifice legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate.

Referitor la cel de-al doilea caz de casare invocat, recurenta petiţionară a menţionat că prima instanţă, Curtea de Apel Galaţi nu s-a pronunţat asupra unor probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia pronunţată. Este cazul de casare cunoscut sub denumirea de „omisiune esenţială". „Omisiunea esenţială" se referă la examinarea de către curtea de apel a unor probe privind fapte şi împrejurări noi, iar legea are în vedere dispoziţiile din art. 63 alin. (2) C. proc. pen., care prevede că aprecierea fiecărei probe se realizează în urma „tuturor probelor administrate". Dacă în aprecierea probelor s-a omis examinarea unora dintre ele, această omisiune este esenţială. în fapt, curtea de apel nu a analizat nicio probă depusă la dosar.

În ceea ce priveşte al treilea caz de casare invocat, recurenta petiţionară consideră că există o contrarietate necontrolabilă între actele dosarului şi faptele reţinute de Curtea de Apel Galaţi rezultată din denaturarea vădită a probelor, prima instanţă stabilind eronat faptele în existenţa sau inexistenţa lor, în natura lor, în împrejurările în care au fost comise, prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, denaturând conţinutul acestora, influenţând soluţia adoptată. Recurenta petiţionară a arătat că are calitatea de persoană fizică, figurând ca reprezentantă a unei societăţi comerciale, iar contractul de ipotecă „priveşte persoane juridice", apreciind că este inadmisibil ca acest adevăr evident şi esenţial să nu fie luat în considerare de organele de urmărire penală. La pagina 5 § 7-9 a sentinţei civile nr. 702 din 9 mai 2005 pronunţată în dosarul nr. 359/2005 de Judecătoria Tecuci (sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă, anexată la dosar), judecătorul a arătat că „indiferent de motivul care a determinat emiterea acestor noi acte de executare în ceea ce o priveşte pe contestatoare, modul în care s-a procedat este nelegal". Recurenta petiţionară a menţionat că acesta este o probă evidentă, concludentă şi utilă cauzei, în dovedirea infracţiunii de abuz contra intereselor persoanelor.

La termenul de astăzi, au lipsit recurenta petiţionară P.R.Ţ. şi intimatul Ţ.V.M., procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Înalta Curte, constatând că până la ora strigării cauzei, 15,26 nu a fost depusă la dosar nicio cerere de amânarea sau imposibilitate de prezentare, a apreciat cauza în stare de judecată, acordând cuvântul părţilor, în dezbateri, potrivit art. 385¹³ C. proc. pen.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de petiţionară, apreciind că hotărârea pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii privitoare la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Examinând recursul declarat de recurenta petiţionară P.R.Ţ. împotriva sentinţei pronunţată de prima instanţă, conform art. 278¹ alin. (10) cu referire la art. 385¹ alin. (1) lit. c) C. proc. pen., atât în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 9, 10 şi 18 C. proc. pen., cât şi din oficiu, potrivit art. 385⁶ alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiţionarei ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios şi motivat prima instanţă, în temeiul art. 278¹ alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta P.R.Ţ.

Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc Ţ.V.M., din cadrul B.E.J. Ţ.V.M., pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută în art. 246 raportat la art. 248¹ C. pen.

Aşa cum a rezultat din actele şi lucrările dosarului, criticile formulate de petiţionară au fost examinate, în raport cu persoana şi fapta pretinsă ca fiind comisă de către aceasta, procurorul constatând că prin adresa nr. 247/VI11/1/2008 din 6 iunie 2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci a înaintat la Parchetul de pe lângă Curte de Apel Galaţi plângerea formulată de persoana vătămată P.R.Ţ. împotriva executorului judecătoresc Ţ.V.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută în art. 246 raportat la art. 248¹ C. pen.

În plângere, persoana vătămată a arătat că, în dosarul de executare nr. 46/1064/2003, executorul judecătoresc, în mod nelegal, s-a îndreptat împotriva sa, deşi Judecătoria Tecuci anulase formele de executare. El însuşi a comunicat creditorului C.B. - Sucursala Braşov, prin adresa nr. 46/1064 din 11 iulie 2005, că nu se poate continua executarea silită, deoarece sentinţa civilă nr. 702/2005 a Judecătoriei Tecuci este definitivă.

Pagubele produse de executorul judecătoresc sunt imense, ajungând până la concurenţa sumei de 300.000 euro.

Cu privire la dosarul de executare nr. 46/1064/2003, s-a menţionat faptul că în plângerea pe care a depus-o la parchet la data de 18 aprilie 2006, persoana vătămată a arătat că executorul judecătoresc în mod abuziv a dispus continuarea executării, deşi instanţele au dispus stoparea executării.

Prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc Ţ.V.M. pentru infracţiunile prevăzute în art. 220, 246, 263, 265 şi 271 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a), b) şi d) C. proc. pen. De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei faţă de făptuitorul D.A., director la C.B., sucursala Braşov, cercetat pentru săvârşire infracţiunii prevăzută în art. 290 C. pen., urmând ca cercetările să fie continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci.

Prin rezoluţia nr. 825/II/2/2006 din 22 august 2006, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a dispus respingere plângerii formulată de petenta P.R.Ţ. împotriva rezoluţiei nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, ca nefondată.

S-a reţinut că atâta timp cât executarea silită a fost încuviinţată de instanţa de judecată prin încheierea nr. 4693/2005 din 11 noiembrie 2005, executorul judecătoresc era obligat să treacă la executarea silită şi să o comunice până la recuperarea integrală a debitului de către bancă.

Prin sentinţa penală nr. 89/ F din 9 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3507/44/2006, a fost respinsă, ca nefondată, plângere formulată de petenta P.R.Ţ. împotriva rezoluţiei nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

S-a reţinut că executorul judecătoresc Ţ.V.M. nu se face vinovat de comiterea infracţiunilor prevăzute în art. 246, 249, 263, 265 şi 271 C. pen.

S-a reţinut că procurorul care a soluţionat cauza nr. 111/P/2006 a făcut o legală şi temeinică aplicare a legii.

În mod legal s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc, deoarece acesta a acţionat în limitele competenţei sale. De altfel, chiar greşite dacă ar fi fost hotărârile care nemulţumesc petenta, aceasta ar fi avut căile legale pentru a le îndrepta.

Situaţia de fapt mai sus stabilită de către procuror a rezultat din actele premergătoare efectuate în cauză, respectiv fotocopiile adresei B.I.E.J. Ţ.V.M. către C.B., Sucursala BRAŞOV şi a unui extras din sentinţa civilă nr. 702 din 9 mai 2005 a Judecătoriei Tecuci; fotocopia actului de constatare a perimării executării silite emis la 7 aprilie 2008; fotocopiile rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror la 31 mai 2006 în dosarul nr. 111/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, prin care a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de judecător M.C. de la Judecătoria Tecuci şi faţă de executor judecătoresc Ţ.V.M. de la Biroul Executări judecătoreşti Tecuci pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP); neînceperea urmăririi penale faţă de judecător l.C. de la Judecătoria Tecuci, faţă de executor judecătoresc Ţ.V.M. de la Biroul Executări Judecătoreşti Tecuci şi faţă de făptuitoarea D.A., director la C.B., sucursala Braşov, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 323 C. pen.; neînceperea urmăririi penale faţă de judecători l.C. de la Judecătoria Tecuci şi faţă de executor judecătoresc Ţ.V.M. de la Biroul Executări Judecătoreşti Tecuci pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP); neînceperea urmăririi penale faţă de executor judecătoresc Ţ.V.M. de la Biroul Executări Judecătoreşti Tecuci pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 271 C. pen., 263 C. pen., 265 C. pen. şi 220 C. pen.; disjungerea cauzei faţă de făptuitoarea D.A., director la C.B., sucursala Braşov, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 290 C. pen., urmând ca cercetările să fie continuate faţă de aceasta de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci; fotocopia rezoluţiei dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi de la 22 august 2006 în lucrarea cu nr. 825/II/2/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi prin care a fost respinsă plângerea formulată de petenta P.R.Ţ. împotriva rezoluţiei nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, ca nefondată; fotocopiile adreselor parchetului către Curtea de Apel Galaţi, secţia penală şi a curţii către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi privind trimiterea dosarului şi lucrării menţionate între cele două instituţii; fotocopia sentinţei penale nr. 89/ F de la 9 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3507/44/2006 prin care a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta P.R.Ţ. împotriva rezoluţiei 111/P/2006 din 31 mai 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, menţinându-se rezoluţia atacată şi obligată petenta la plata sumei de 80 lei RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat; fotocopia deciziei nr. 1470 de la 16 martie 2007a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 3507/44/2006 prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara P.R.Ţ. împotriva sentinţei penale nr. 89 din 9 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi şi obligat recurentul petiţionar să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.

În considerentele rezoluţiei de la 5 septembrie 2008 dată în dosarul nr. 256/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, procurorul a motivat, în drept, că plângerea penală nu este o cale de atac în sensul legii. în ceea ce priveşte modul în care executorul judecătoresc şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu ocazia instrumentării dosarelor de executare nr. 46/2003 şi 211/2005 este de menţionat faptul că prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006, procurorul s-a pronunţat cu privire la acest aspect, constatând că executorul judecătoresc nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, iar instanţa de judecată a respins plângerea persoanei vătămate, ca nefondată.

Or, potrivit art. 278¹ alin. (11) C. proc. pen., persoana în privinţa căreia, judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă.

De asemenea, procurorul a mai precizat că în ceea ce priveşte susţinerea persoanei vătămate în sensul că din anul 2005 şi până în anul 2008 executorul judecătoresc a „hărţuit-o" continuu cu executarea silită, este de menţionat faptul că executorul judecătoresc este obligat, prin lege, să stăruie prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.

Nu trebuie uitat că şi C.E.D.O. a subliniat, de nenumărate ori, că autorităţile interne, în calitate de depozitare ale forţei publice în materie de executare, au obligaţia de a lua toate măsurile necesare în scopul executării titlurilor executorii (cauzele R. şi I.Z. împotriva României).

Având în vedere că executorul judecătoresc a respectat dispoziţiile legale privind executarea silită a titlurilor executorii, cercetările efectuate până în prezent neputând astfel dovedi existenţa faptelor sesizate, iar unele aspecte au mai făcut obiectul dosarului nr. 111/P/2006, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză.

Soluţia dată de procuror a fost menţinută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care prin rezoluţia din 24 octombrie 2008 în lucrarea cu nr. 1039/11/2/2008, a respins, ca fiind nefondată, plângerea formulată de petenta P.R.Ţ. împotriva rezoluţiei nr. 256/P/2008 din 5 septembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi.

Înalta Curte consideră că, prima instanţă a făcut o corectă evaluare asupra actelor premergătoare efectuate de către procuror, analizând, criticile formulate de petiţionară, motivând, în mod judicios că din actele dosarului în ce priveşte obiectul executării silite a rezultat că petenta a solicitat în mai multe rânduri cercetarea penală a făptuitorului Ţ.V.M. pentru fapte în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în care organele abilitate s-au pronunţat.

De asemenea, prima instanţă a stabilit situaţia faptică, în sensul că a făcut referiri la rezoluţia nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006 prin care s-a dispus soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de făptuitor pentru infracţiunile reclamate de petenta şi în care au fost vizate dosarele de executare silită nr. 46/2003 şi 211/2005, evidenţiind că prin rezoluţia menţionată s-a stabilit că executorul judecătoresc nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, rezoluţie ce a fost atacată în instanţă.

Prin sentinţa penală nr. 89/ F din 9 noiembrie 2006, Curtea de Apel Galaţi, examinând plângerea petentei, a respins, ca nefondată, plângerea împotriva rezoluţiei nr. 111/P/2006, reţinând în considerente că făptuitorul nu se face vinovat pentru infracţiunile reclamate.

Împotriva sentinţei mai sus arătate, petiţionara a declarat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care prin Decizia penală nr. 1470 de la 16 martie 2007, a respins, ca nefondat, recursul declarat de petenta, aşa încât hotărârea primei instanţa a rămas definitivă.

Astfel, în mod corect prima instanţă a reţinut că nu mai poate fi urmărită aceeaşi persoană pentru aceeaşi faptă.

Totodată, prima instanţă a reţinut că prin plângerea introductivă în care s-a dat rezoluţia nr. 256/P/2008 din 5 septembrie 2008 petenta a solicitat organelor de cercetare penală efectuarea de verificări în ce priveşte comiterea de către făptuitor a infracţiunii prevăzută de art. 246 în referire la art. 248¹ C. pen. În legătură cu executarea silită şi în care s-a dat rezoluţia nr. 111/P/2006 rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1470 din 16 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De asemenea, prima instanţă a arătat că din contractul de ipotecă nr. 120/ A din 15 martie 1996 a rezultat că împrumutul de la C.B. a fost garantat cu un imobil situat în comuna Nicoreşti, judeţul Vrancea, consimţirea garantării împrumutului fiind făcută prin şi de SC R.P.I. SRL reprezentantă de petenta R.P.Ţ. în calitate de debitor (pct. 1 din Contract) care a consimţit să garanteze SC I.P. SRL (pct. 2 alin. (2) din acelaşi contract de ipotecă), împrejurare faţă de care a argumentat că prin consimţirea garantării împrumutului bancar a devenit în principal şi debitorul creanţei.

Prima instanţă a constatat în mod expres că executorul judecătoresc nu şi-a încălcat atribuţiile de serviciu şi nu a comis fapte prevăzute de legea penală pentru care ar fi pasibil de sancţiuni, funcţie de gravitatea şi pericolul social al acestora.

Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în contextul cauzei, asupra actelor şi lucrărilor existente la dosarul parchetului, a constatat că nu rezultă existenţa faptei de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) În sarcina intimatului Ţ.V.M., executor judecătoresc din cadrul B.E.J. Ţ.V.M., deoarece asupra modului în care acesta şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu cu ocazia instrumentării dosarelor de executare 46/2003 şi 211/2005 s-a constatat de către procuror că acesta a respectat prevederile legale referitoare la executare, aşa încât acesta a dispus soluţia neînceperii urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), faţă de intimat, prin rezoluţia din 31 mai 2006 în dosarul nr. 111/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, soluţie ce a fost verificată, atât de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, cât şi de instanţă, în temeiul art. 278¹ C. proc. pen., care prin sentinţa penală nr. 89/ F de la 9 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală, a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarei P.R.Ţ. împotriva rezoluţiei menţionate, hotărâre care a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 1470 de la 16 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de petiţionară, situaţie care atrage incidenţa dispoziţiilor art. 278¹alin. (11) C. proc. pen. şi anume imposibilitatea urmăririi aceluiaşi intimat pentru aceeaşi faptă, nefiind descoperite fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10.

Din considerentele rezoluţiei dată de procuror la 31 mai 2006 în dosarul nr. 111/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, ca, de altfel şi a celor ale rezoluţiei procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi de la 22 august 2006 dată în lucrarea cu nr. 825/II/2/2006 s-a stabilit situaţia de fapt şi prin referire la sentinţa civilă nr. 702/9 mai 2005 a Judecătoriei Tecuci prin care a fost admisă contestaţia la executare şi au fost anulate formele de executare, întrucât executarea silită s-a cerut de către bancă faţă de SC P.R.I. SRL şi a fost încuviinţată de instanţă faţă de această societate, dar, în fapt, actele de executare erau îndreptate împotriva bunurilor aparţinând petentei P.R.Ţ., care devenise proprietara acestora după lichidarea societăţii, ca urmare a acestei hotărâri, actele de executare silită au fost sistate, iar prin ordinul de plată din 11 decembrie 2003, P.R.T. a achitat către C.B. sumele de 299.000.000 lei, credit restant, şi 171.878.698 lei dobânzi, conform sentinţei civile nr. 151/1997 a Tribunalului Galaţi.

Însă petiţionarea mai avea de plătit către bancă, tot în baza sentinţei civile nr. 151/1997 a Tribunalului Galaţi, dobânzile de la data pronunţării hotărârii până la momentul achitării debitului.

Prin urmare, executorul judecătoresc Ţ.V.M. a solicitat din nou instanţei încuviinţarea executării silite a debitoarei P.R.Ţ., la cererea băncii, în baza aceluiaşi titlu executoriu, respectiv sentinţa civilă nr. 151/1997 a Tribunalului Galaţi, pentru recuperarea sumei de 112.589.269 lei, reprezentând dobânzi aferente perioadei 30 decembrie 1996 - 11 decembrie 2003, onorariu de executare şi contravaloarea unei expertize. Prin încheierea din 11 noiembrie 2005 pronunţată de judecătorul l.C. în dosarul nr. 4693/2005 al Judecătoriei Tecuci s-a admis cererea şi s-a încuviinţat executarea silită a petentei P.R.T.

Contestaţia la executare formulată de petentă a fost respinsă prin sentinţa civilă nr. 33 din 12 ianuarie 2006 a Judecătoriei Tecuci.

În baza încheierii nr. 4693/2005 din 11 noiembrie 2005 a Judecătoriei Tecuci, executorul judecătoresc Ţ.V.M. a întocmit actele pentru executarea silită.

De asemenea, s-a mai arătat că încuviinţarea executării silite a fost cerută instanţei de judecată în baza unor titluri executorii diferite (art. 372 şi următoarele C. proc. civ.), respectiv contractul de împrumut şi contractul de ipotecă nr. 120/A/1996 şi sentinţei civile nr. 151/1997 a Tribunalului Galaţi.

Astfel, prin încheierea nr. 1394/2002 din 15 martie 2002 a Judecătoriei Tecuci s-a reţinut că s-a prescris dreptul creditoarei de a cere executarea silită în baza contractului de împrumut şi a contractului de ipotecă nr. 120/A/1996, iar în încheierile nr. 1064/2003 din 14 martie 2003 şi nr. 4693/2005 din 1 noiembrie 2005 ale Judecătoriei Tecuci, s-a încuviinţat executarea silită a SC P.R.I. SRL Matca, respectiv, P.R.Ţ., în baza sentinţei civile nr. 151 din 10 februarie 1997 a Tribunalului Galaţi.

Câtă vreme a fost admisă contestaţia la executare şi au fost anulate formele de executare emise în baza încheierii nr. 1064/2003 din 14 martie 2003 a Judecătoriei Tecuci, pentru motivele prezentate mai sus, executorul judecătoresc era îndreptăţit să ceară din nou instanţei de judecată încuviinţarea executării silite a persoanei care avea calitate procesuală pasivă, în baza aceluiaşi titlu executoriu, la solicitarea băncii.

Întrucât executarea silită a fost încuviinţată de instanţa de judecată, prin încheierea nr. 4693/2005 din 11 noiembrie 2005, executorul judecătoresc era obligat să treacă la executarea silită şi să o continue până la recuperarea integrală a debitului de către bancă.

Aspectele mai sus arătate au fost verificate şi de către instanţă pe calea dispoziţiilor art. 278¹ C. proc. pen., în condiţiile arătate, aşa încât reiterarea de către petiţionara P.R.Ţ. în plângerea formulată împotriva intimatului Ţ.V.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută în art. 246 raportat la art. 248¹ C. pen., a sentinţei civile nr. 702/2005 a Judecătoriei Tecuci, care făcea imposibilă continuarea executării silite, apreciind comportamentul acestuia, ca fiind abuziv, plângere ce a făcut obiectul dosarului nr. 256/P/2008 nu mai putea conduce la urmărirea acestuia pentru aceeaşi faptă de abuz în serviciu, nefiind descoperite fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală, aşa încât devin operante dispoziţiile art. 278¹ alin. (11) C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod judicios a fost evaluată activitatea executorului judecătoresc care a stăruit prin toate mijloacele legale în realizarea integrală a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu, aşa încât acesta şi-a exercitat activitatea cu respectarea legii, în virtutea atribuţiilor sale.

Astfel, Înalta Curte consideră că, pe de-o parte, în mod corect şi motivat, s-a dispus, de către procuror, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) şi f) C. proc. pen., soluţia neînceperii urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc Ţ.V.M. pentru infracţiunea de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută în art. 246 raportat la art. 248¹ C. pen., iar, pe de altă parte, în mod legal şi motivat prima instanţă a respins, ca nefondată, plângerea petiţionarei P.R.Ţ., împotriva rezoluţiei procurorului, prin care s-a dispus soluţia menţionată şi astfel a menţinut rezoluţia dată.

Aşadar, Înalta Curte nu poate avea în vedere critica recurentei petiţionare că sentinţa penală nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia de respingere a plângerii, deoarece prima instanţă a examinat critica petiţionarei, în raport cu dispoziţia legală incidenţă, respectiv art. 278¹ alin. (7) C. proc. pen., în sensul că a verificat rezoluţia, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, făcând referiri concrete la rezoluţia nr. 111/P/2006 din 31 mai 2006, la sentinţa penală nr. 89/ F din 9 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Galaţi, la Decizia penală nr. 1470 din 16 martie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la unele contracte, argumentând, aşa cum s-a arătat inexistenţa faptei de abuz în serviciu în formă calificată prevăzută în art. 246 raportat la art. 248¹ C. pen., pretinsă a fi comisă de către intimatul Ţ.V.M., aşa încât instanţa de recurs a putut verifica concordanţa între aceste precizări, actele premergătoare existente la dosarul parchetului şi soluţia pronunţată de instanţă, nefiind aplicabil cazul de casare invocat de recurenta petiţionară, respectiv art. 385⁹ pct. 9 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte nu poate avea în vedere critica formulată de recurenta petiţionară că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra unor probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia pronunţată, în sensul că nu a analizat probele, deoarece, pe de-o parte pentru că acest caz de casare se referă la probe care sunt specifice procesului penal, or în contextul cauzei au fost efectuate verificări ce sunt de esenţa actelor premergătoare, etapă, care nu este situată în cadrul procesului penal, iar, pe de altă parte, prima instanţă în considerentele ce au fost prezentate a făcut referiri concrete la actele premergătoare efectuate şi înscrisurile existente, aşa încât nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385⁹pct. 10 C. proc. pen.

Înalta Curte consideră că prima instanţă a verificat rezoluţia atacată pe baza actelor premergătoare efectuate de către procuror şi a înscrisurilor depuse la dosar, în raport cu dispoziţiile legale speciale prevăzute la art. 278¹ C. proc. pen., neexistând nicio vădită şi esenţială neconcordanţă între actele şi lucrările dosarului şi soluţia pronunţată, aşa încât nu este nici cazul de casare invocat de către recurenta petiţionară, respectiv art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte, verificând hotărârea atacată şi din oficiu, nu a constatat existenţa vreunui caz care să conducă la reformarea acesteia, aşa încât sentinţa pronunţată este legală şi temeinică sub toate aspectele, iar criticile formulate de recurenta petiţionară nu sunt fondate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385¹⁵ pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiţionară P.R.Ţ. împotriva sentinţei penale nr. 6F din 19 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurenta petiţionară la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta petiţionară P.R.Ţ. împotriva sentinţei penale nr. 6 F din 19 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 882/2009. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250...		ICCJ. Decizia nr. 887/2009. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 886/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs