ICCJ. Decizia nr. 882/2009. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 882/2009

Dosar nr. 4468/95/2006

Şedinţa publică din 12 martie 2009

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 179 din 23 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia penală, în dosarul penal nr. 4468/95/2006, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii G.M.O. şi C.I.C. din dispoziţiile art. 250 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în dispoziţiile art. 250 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 şi 33 lit. a) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul G.M.O., pentru infracţiunea prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (2 fapte ).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul C.I.C., pentru infracţiunea prevăzută de art. 250 alin. (3), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) (2 fapte).

În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., au fost respinse acţiunile civile formulate de părţile civile A.T.A. şi Spitalul Judeţean Tg-Jiu.

S-a luat act că partea vătămată P.G. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansare de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1442/P/2003 din 8 noiembrie 2004 s-a reţinut că partea vătămată A.T.A. s-a adresat cu plângere Judecătoriei Tg.-Jiu, solicitând condamnarea subofiţerilor de poliţie G.M.O. şi C.I.C. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 180 alin. (2) C. pen., art. 250 şi 267 C. pen., constând în aceea că la data de 13 septembrie 2003, în calitate de agenţi de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Tg.-Jiu, B.P.R., în exercitarea atribuţiunilor de serviciu au exercitat acte de violenţă asupra părţilor vătămate A.T.A. şi P.G., cauzându-le leziuni ce au necesitate pentru vindecare 16 - 18 şi respectiv 4 - 5 zile îngrijiri medicale.

Prin sentinţa penală nr. 5664 din 26 noiembrie 2003 Judecătoria Tg.-Jiu a scos cauza de pe rol şi a trimis dosarul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj pentru efectuarea de cercetări faţă de subofiţerii de poliţie G.M.O. şi C.I.C., în ce priveşte săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 250 alin. (2) C. pen.

Ca stare de fapt s-a reţinut că partea vătămată A.T.A. lucrează la serviciul de pază al Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare Horticolă Tg.-Jiu – F.V.P. Drăgoeni. La data de 13 septembrie 2003, în jurul orelor 19,00, a plecat din fermă spre Municipiul Tg.-Jiu împreună cu colegul său P.G., cu motoreta proprietatea sa marca P. tip C.

Trecând prin localitatea Drăgoeni, în punctul L.B. au fost observaţi de un echipaj al poliţiei rutiere care se afla în misiune de supraveghere a traficului rutier cu autoturismul marca VW pe autoturism, fiind amplasat aparat radar.

Întrucât subofiţerii, care mai efectuaseră controlul circulaţiei în acel punct, cunoşteau partea vătămată cu care subofiţerul G.M.O. avusese un conflict personal, au constatat că avea viteză, au urmărit-o cu autoturismul.

Observând că sunt urmăriţi de poliţie, cei doi au intrat cu motoreta în F. Drăgoeni, pe un drum lateral numit „Drumul Militarilor", însă în plantaţia de pruni au fost ajunşi din urmă de inculpaţii G.M.O. şi C.I.C.

Întrucât au constatat că este un moment bun pentru a le aplica o corecţie, inculpaţii, care erau însoţiţi de un militar în termen de la trupele de jandarmi, i-au ameninţat cu armele, i-au agresat aplicându-le numeroase lovituri cu pumnii şi picioarele, ba mai mult, părţii vătămate A.T.A. i-au introdus două ţigări în pantaloni, după care i-au înţepat o roată de la motoretă şi i-au dat drumul la aer din alta, pentru a nu se mai putea deplasa.

Urmare ţipetelor părţii vătămate la faţa locului a venit martorul S.A., cu o bicicletă. Acesta a observat când poliţiştii încercau să introducă cu forţa în autoturism pe A.T.A.

Realizând că pot avea probleme, inculpaţii au chemat prin telefon pe martorul B.l., care a sosit la faţa locului cu autoturismul personal. De la acesta, inculpatul G.M.O. a luat o şurubelniţă şi a înţepat roţile motoretei.

După agresiune cei doi inculpaţi au plecat, lăsând părţile vătămate la faţa locului şi amintindu-le că „acesta a fost numai un avertisment".

Ulterior, părţile vătămate au plecat spre Tg.-Jiu, însă mai întâi au solicitat martorului S.I.M. o pompă pentru a umfla roata motoretei şi au relatat acestuia ce li s-a întâmplat. S-au deplasat apoi spre Tg.-Jiu, ajungând şi la un service auto, unde au fost observaţi şi de alţi martori, cărora le-au relatat cele întâmplate.

Ajunşi la Tg.-Jiu, cei doi au mers la domiciliul martorei D.A., prietena părţii vătămate A.T.A. căreia i-au relatat cele întâmplate, după care, având în vedere că partea vătămată A.T.A. acuza dureri puternice în zona coloanei vertebrale s-au deplasat la Spitalul Tg.-Jiu, secţia urgenţe. În ziua următoare, partea vătămată A.T.A. a fost internată la secţia ortopedie pentru perioada 14 - 23 septembrie 2003, cu diagnosticul „traumatism vertebro medular, dorso lombar pe veche fractură corp vertebral L.4, prezentând leziuni traumatice care s-au putut produce cu un corp dur, necesitând conform certificatului medico-legal nr. 1489 din 24 septembrie 2003, 16 - 18 zile îngrijiri medicale.

Ulterior, partea vătămată a fost imobilizată în aparat gipsat, întrucât prezenta o leziune a coloanei cervicale.

După externare A.T.A. a beneficiat de 57 zile concediu medical.

În ce priveşte pe P.G. şi el a fost victima agresiunii celor doi poliţişti, din certificatul medico-legal nr. 1470 din 24 septembrie 2003, rezultând că prezintă contuzie hemitorace drept prin agresiune individuală, leziunile datând din 13 septembrie 2003 şi necesitând pentru vindecare 4 - 5 zile de îngrijiri medicale.

Starea de fapt a fost reţinută de procuror pe baza plângerilor şi declaraţiilor părţilor vătămate, certificatelor medico-legale, foilor de observaţie clinică, biletului de internare, raportului de nouă constatare medico-legală, adresei R.A.R. Gorj, declaraţiilor martorilor P.G., S.A.E., S.l.M., S.V., C.C., G.P., O.A.A., S.T., C.C., P.F.C., T.E., M.C., B.C.F., M.V., B.l., D.A.R., P.P., Ş.C., E.Ş.M., D.A.A., A.G., V.I., S.G., H.V., G.P. şi R.A.l., proceselor-verbale de confruntare, adreselor privind efectuarea serviciului, rapoartelor întocmite de cei doi inculpaţi şi fotografiilor judiciare.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost ascultaţi inculpaţii, părţile vătămate, martorii audiaţi în cursul urmăririi penale şi martorii propuşi de părţi.

Nu au putut fi audiaţi martorii P.P., B.l., D.A.R., O.A.A. şi S.I., deoarece erau plecaţi din ţară.

În apărare au fost audiaţi martorii G.E., G.V., C.G.I. şi G.E. A fost ascultat şi martorul D.M.C., identificat de instanţă pe baza depoziţiei martorului R.A.l.

Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:

Prin plângerea prealabilă înregistrată la Judecătoria Tg-Jiu sub nr. 14444/2003 partea vătămată A.T.A. a sesizat că în seara zilei de 13 septembrie 2003, în jurul orelor 19,30, în timp ce efectua serviciul de pază la F.P. Drăgoteni împreună cu P.G., pe poarta unităţii a intrat autoturismul din care au coborât doi agenţi de poliţie şi un militar în termen, care i-au ameninţat cu arma, i-au lovit şi i-au aruncat în pantaloni două ţigări aprinse. Apoi a fost ameninţat de ambii poliţişti cu pistoalele din dotare şi, după ce a căzut la pământ a fost lovit cu picioarele.

Cauza a fost înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj pentru cercetări în cadrul infracţiunii prevăzută de art. 250 C. pen.

Şi în declaraţiile date la procuror de către A.T.A. şi P.G. au fost menţionate aceleaşi aspecte, cu precizarea că primul ar fi fost lovit de circa 150 ori şi că inculpatul G.M.O. l-a sunat de pe telefonul mobil pe martorul B.l. cerându-i să vină împreună cu 2 - 3 persoane şi de la care a solicitat o şurubelniţă cu care a înţepat roata motoscuterului său. În timpul conflictului a intrat în unitate şi martorul S.A. urmat la oarecare distanţă de S.l., la vederea căruia agresorii au plecat. Partea vătămată A.T.A. a fost ajutată să se ridice de către P.G. şi cei doi martori, după care a fost dus la spital.

Inculpaţii G.M.O. şi C.I.C. sunt încadraţi în cadrul Poliţiei Municipiului Tg.-Jiu, Biroul Poliţiei şi în anul 2003 aveau ca principale atribuţii de serviciu asigurarea şi controlul circulaţiei pe diferite trasee, potrivit repartizării efectuate de conducere.

La data de 13 septembrie 2003 au fost programaţi în schimbul II, între orele 14,00 - 22,00, pe traseele B-dul Ecaterina Teodoroiu-Cartier lezureni, str. Narciselor-Calea Bucureşti şi Cartierul Drăgoieni, fiindu-le repartizat autoturismul înmatriculat sub nr. X dotat cu radar pentru stabilirea vitezei de deplasare a autovehiculelor aflate în trafic.

În jurul orelor 19,30, inculpaţii se aflau în autovehicul împreună cu un militar în termen de la trupele de jandarmi, martorul P.P., în zona magazinului F. SRL Tg.-Jiu în punctul L.B. şi au constatat că din direcţia Râmnicu-Vâlcea se deplasa cu o viteză mai mare decât cea permisă pe sectorul de drum respectiv un motoscuter pe care se aflau două persoane. Deşi inculpatul C.I.C. a făcut semn conducătorului motoscuterului să oprească, acesta şi-a continuat drumul.

La scurt interval de timp inculpaţii au fost înştiinţaţi de martorul B.C.F. care venea din direcţia Tg.-Jiu, că în apropiere, la circa 7-800 metri, pe un drum aflat în partea stângă a direcţiei de mers a avut loc un eveniment rutier constând în aceea că o motoretă ce se deplasa din direcţia opusă a derapat în momentul în care a virat pe drumul lateral şi cei doi ocupanţi au căzut. Acest aspect este confirmat şi de martorul M.V.

Echipajul de poliţie s-a deplasat spre locul indicat, dar acolo nu se mai afla nimeni, fiind constatate urme de frânare pe DN 67 şi dâre pe pietrişul ce acoperea drumul respectiv.

Maşina inculpaţilor a fost însoţită şi de martorii M.C.I. şi B.l. (D.) ce se aflau la o terasa situată în imediata apropiere a locului unde era amplasat aparatul radar şi urmăreau activitatea desfăşurată. Martorul M.C.I. a observat şi faptul că motoreta condusă de partea vătămată nu a oprit la semnul făcut de poliţişti şi a auzit discuţia purtată de aceştia în sensul că neavând benzină şi nu pot pleca în urmărirea motoretei.

Cei doi poliţişti împreună cu militarul în termen ce îi însoţea au revenit în punctul de unde plecaseră şi şi-au continuat activitatea.

Faptul că între cei doi inculpaţi şi părţile vătămate nu a avut loc niciun conflict este confirmat şi de martorul P.P., militar în termen la data de 13 septembrie 2003. Acesta se afla în autoturismul poliţiei şi a observat pe aparatul radar că un motoscuter pe care se deplasau două persoane avea o viteză de circa 70 km/h şi că nu a oprit semnul făcut de inculpatul C.I.C.

A mai susţinut martorul că nu s-a plecat în urmărirea acestui vehicul aşa cum susţin părţile vătămate şi că nu s-a deplasat împreună cu cei doi inculpaţi în Ferma Pomicolă nr. 3, acolo unde partea vătămată A.T.A. a susţinut că ar fi avut loc conflictul în timpul căruia ar fi fost lovit de către inculpaţi.

Din declaraţiile martorilor C.N. şi G.V. a rezultat că în intervalul de timp în care părţile vătămate susţin că ar fi fost agresate de cei doi inculpaţi, aceştia îşi exercitau atribuţiunile de serviciu şi verificau modul în care se desfăşoară circulaţia în cartierul Drăgoieni din Tg. Jiu.

Aşadar, s-a apreciat că starea de fapt reţinută prin actul de inculpare nu este susţinută de probatoriul administrat.

Mai mult, unii martori au revenit asupra declaraţiile date în cursul urmăririi penale, susţinând că nu au fost prezenţi la locul conflictului şi nu au perceput în mod direct că părţile vătămate au fost lovite de inculpaţi, aşa cum au declarat iniţial la solicitarea părţii vătămate A.T.A., în schimbul promisiunii unor foloase materiale.

Astfel, martorul S.M.M. a negat că s-ar fi aflat în F.P. Drăgoieni, în seara zilei de 13 decembrie 2003, astfel încât nu ştie dacă părţile vătămate au fost bătute de către inculpaţi. Acest lucru l-a aflat de la A.T.A., care i-a oferit bani pentru a menţine prima declaraţie. A mai susţinut martorul că, la momentul în care părţile vătămate i-au solicitat o pompă, cauciucul roţii motoscuterului nu era înţepat, ci dor dezumflat.

În declaraţia dată în şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2006 martorul S.A.E. a susţinut că, în seara de 13 septembrie 2003, s-a întâlnit cu părţile vătămate pe drum şi nu în S.P. Drăgoieni, că A.T.A. nu prezenta urme de lovituri şi nici nu a vorbit despre aceasta şi că ulterior, după cea. o oră şi jumătate acesta s-a întors la locuinţa martorului S.l. şi Ie-a cerut celor doi minori să depună mărturie în favoarea sa pentru suma de 5 milioane de lei vechi şi reparaţia unor biciclete, ceea ce au şi făcut.

La rândul lor, martorii R.A.l. şi D.M.C. au relatat că au fost rugaţi de A.T.A. să declare că au cunoştinţă despre faptul că a fost ars cu ţigara şi lovit de 150 de ori de cei doi inculpaţi, deşi acest lucru nu era adevărat, acest urmărind obţinerea unor despăgubiri băneşti.

Martorul T.E., care lucra la un atelier de vulcanizare aflat pe Calea Bucureşti şi la care au apelat părţile vătămate în vederea vulcanizării roţii motoscuterului în seara de 13 septembrie 2003 nu a observat că A.T.A. să fi prezentat urme de lovituri.

Niciunul din martorii audiaţi în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti nu a perceput în mod direct că părţile vătămate au fost lovite de către inculpaţi.

Declaraţiile părţilor vătămate din cursul cercetărilor sunt oscilante şi contravin stării de fapt prezentată în plângere prealabilă şi depoziţiile din prima fază a urmăririi penale.

Singura declaraţie care susţine plângerea părţii vătămate A.T.A. este cea a martorului P.G., care la rândul său ar fi fost lovit de către inculpaţi dar nu a formulat plângere penală şi nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, astfel încât a fost audiat în calitate de martor.

Având în vedere inadvertenţele constatate şi faptul că susţinerile sale nu se coroborează cu restul probelor s-a apreciat că declaraţiile acestui martor au un grad ridicat de subiectivism şi au fost înlăturate.

Ceilalţi martori care au confirmat existenţa conflictului, respectiv D.A.A., A.G., V.I., S.T. şi H.V. au aflat cele relatate în mod indirect.

Martora D.A.A., deşi se afla în relaţii de concubinaj cu partea vătămată A.T.A. a susţinut în faţa instanţei că este doar colegă cu acesta şi că a fost remunerată pentru a avea grijă de el timp de 4 luni, ceea ce a ridicat semne de întrebare şi cu privire la celelalte aspecte relatate de ea.

Pe de altă parte din certificatul medico-legal nr. 1469 din 24 septembrie 2003 eliberat de S.M.L. Gorj, aşa cum a fost completat, la data de 20 aprilie 2004, a rezultat că leziunile suferite de A.T.A., la data de 13 septembrie 2003, puteau fi produse, atât prin lovire cu corp dur, cât şi prin cădere pe plan dur de pe motocicletă.

Aceleaşi aspecte au fost susţinute şi de martorul Ş.C., medicul care a avut în îngrijire partea vătămată în perioada internării sale la Spitalul Judeţean Tg.-Jiu. Acesta a declarat că A.T.A. nu prezenta la data internării niciun fel de leziuni de agresiune, de urme de arsuri de ţigară ori excoriaţii, a căror existenţă ar fi fost în mod obligatoriu consemnată în fişa medicală a bolnavului. Singurele dureri acuzate erau la nivelul coloanei, ceea ce a determinat imobilizarea în aparat gipsat.

Este adevărat că raportul de nouă expertiză medico-legală nr. 4742/ A5 din 5 martie 2004 întocmit de I.M.L. Craiova a concluzionat că partea vătămată A.T.A., în urma agresiunii din 13 septembrie 2003 a suferit un traumatism vertebromedular dorso-lombar, amielic, pe veche fractură corp vertebral L4, contuzie de bazin şi hemitorace stâng, dar din probatoriul administrat nu a rezultat că aceste leziuni au fost provocate prin acţiuni ale inculpaţilor.

Pe de altă parte, din analiza menţiunilor făcute de inculpaţi în registrul aparatului radar la data de 13 septembrie 2003 a rezultat că în intervalul de timp cuprins între orele 19 şi 20 aceştia şi-au exercitat atribuţiile de serviciu, aspect confirmat şi de martorul M.C.I. care a arătat că maşina poliţiei pe care era instalat radarul a staţionat mai mult de o oră în punctul L.B.

Susţinerea părţilor vătămate potrivit căreia martorul B.l. ar fi fost apelat de inculpatul G.M.O. de pe telefonul mobil pentru a se deplasa la F. Drăgoieni este infirmată de listingul numerelor formate de acesta la data respectivă.

Deoarece nu s-a putut stabili existenţa unei legături de cauzalitate între leziunile suferite de părţile vătămate la data de 13 septembrie 2003 şi activităţile desfăşurate de inculpaţi, iar prin probele administrate nu a fost înlăturată prezumţia de nevinovăţia a acestora, tribunalul a apreciat că nu s-a făcut dovada existenţei infracţiunii de purtare abuzivă şi, făcând aplicarea principiului „in dubio pro reo" a dispus achitarea inculpaţilor în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

S-a constatat că până la data judecării cauzei articolul 250 C. pen. a fost modificat prin Legea nr. 278/2006, ale cărei dispoziţii sunt favorabile, astfel încât fapta pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii se încadrează în dispoziţiile art. 250 alin. (3) C. pen.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi partea civilă A.T.A.

Parchetul şi partea civilă au invocat greşita achitare a inculpaţilor, cu motivarea că probele administrate duc la concluzia vinovăţiei inculpaţilor.

Prin Decizia penală nr. 40/ A de la 30 aprilie 2008 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 4468/95/2006, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi partea civilă A.T.A. împotriva sentinţei penale nr. 179 de la 23 mai 2007 pronunţată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 4468/95/2006.

A fost obligată partea civilă apelantă A.T.A. să plătească statului suma de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel în mod legal a reţinut că instanţa de apel a constatat că există dubii cu privire la comiterea de către inculpaţi a infracţiunii reţinute în sarcina lor, dubii care le profită acestora şi care au determinat soluţia de achitare.

În faza de urmărire penală, mijloacele de probă pe care s-a întemeiat acuzarea le-au constituit: plângerea penală formulată de partea vătămată şi declaraţiile acesteia; declaraţia martorului P.G., care a renunţat la calitatea de parte vătămată în cauză; certificatul medico-legal eliberat cu ocazia examinării victimei; raportul de expertiză medico-legal întocmit în baza examinării actelor medico-legale, privind pe victimă; declaraţiile martorilor S.l.M., D.A.R., C.C., G.P., S.A.E., O.A.A., T.E., S.T., C.C., P.F.C.

Cu excepţia martorului P.G. nu au fost martori oculari direcţi la agresiunea reclamată.

În faza de judecată la instanţa de fond şi la instanţa de apel, probaţiunea s-a completat, la solicitarea părţilor, cu specificarea că parte din martorii audiaţi au revenit la declaraţiile iniţiale.

Astfel, audiat fiind la fond, martorul S.A. a revenit asupra primei declaraţii date în faza de urmărire penală, arătând că i s-a oferit o sumă de bani pentru a declara astfel; a menţinut declaraţiile date în prezenţa părinţilor, afirmând că a auzit de la inculpat despre incident şi nu a fost martor ocular al incidentului.

În cursul judecării apelurilor, s-a dispus efectuarea unei completări la raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză. Prin această completare s-a statuat că leziunile de violenţă prezentate de partea vătămată şi consemnate în certificatul medico-legal şi raportul de nouă expertiză medico-legală s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, cu cea mai mare probabilitate cădere şi lovire de o suprafaţă dură, neregulată, posibil urmare a unui eveniment rutier, prin cădere de pe motoscuter.

Ca atare, singura probă în acuzarea inculpaţilor o constituie mărturia numitului P.G., care a renunţat la calitatea de parte vătămată şi a fost audiat ca martor. Acest martor nu a avut însă o poziţie constantă pe parcursul audierilor sale repetate, cu privire la anumite detalii ale incidentului relatat.

Totodată, această probă în acuzare nu este susţinută sau confirmată de nicio altă probă. Expertiza medico-legală completată a evidenţiat marea probabilitate ca leziunile victimei să se datoreze unui accident rutier, a cărui existenţă a fost dovedită cu declaraţiile altor martori, propuşi de inculpaţi.

Ceilalţi martori audiaţi au dovedit doar existenţa unei neînţelegeri mai vechi dintre partea civilă A.T.A. şi inculpatul G.M., precum şi faptul că în ziua incidentului, partea vătămată s-ar fi plâns că a fost agresată de inculpaţi. Totodată, s-a mai dovedit împrejurarea că partea vătămată a solicitat martorului S.I.M. o pompă pentru a umfla cauciucurile motoscuterului său.

Ca atare s-a reţinut că mijloacele probatorii coroborate nu au dus la concluzia în afara oricărui dubiu a existentei incidentului violent reclamat şi implicit a conduitei agresive a inculpaţilor faţă de partea vătămată.

Mai mult, s-a dovedit că în intervalul de timp în discuţie, inculpaţii se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, supraveghind traficul cu aparatul radar. Nu au existat probe certe care să dovedească faptul că aceştia au pornit în urmărirea motoscuterului condus de victimă, în incinta fermei pomicole.

În concluzie, curtea de apel a apreciat că soluţia instanţei de fond care a reţinut ca temei al achitării dubiul cu privire la existenţa faptei reclamate este legală şi temeinică.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea de apel a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi partea civilă A.T.A.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată partea civilă apelantă să plătească statului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termenul legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia şi partea civilă A.T.A.

În dezvoltarea motivelor de recurs formulate în scris, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia a criticat hotărârile pronunţate de instanţa de fond şi de instanţa de apel, care au făcut o greşită apreciere a probelor ceea ce a dus la pronunţarea unei soluţii greşite de achitare a inculpaţilor pentru infracţiunile prevăzute de art. 250 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 33 lit. a) C. pen., precum şi pentru că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, s-a arătat că instanţele au înlăturat susţinerile părţii vătămate şi ale martorului P.G., pe care le-au menţionat expres, apreciind ca fiind certe şi dovedite apărările inculpaţilor, în sensul că nu au avut niciun conflict cu partea vătămată şi cu martorul P.G., la data de 13 septembrie 2003, şi că eventualele leziuni s-ar datora unui accident rutier în care au fost implicate aceste două persoane la data susmenţionată, în jurul orei 19,00.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond şi de cea de apel susţinerile părţii vătămate au fost dovedite cu următoarele mijloace de probă: declaraţiile martorului ocular P.G., respectiv cea din data de 10 iunie 2004; din data de 16 ianuarie 2004; din 5 mai 2004; declaraţia din 2 septembrie 2004; declaraţia din 10 iunie 2004; declaraţia din data de 20 octombrie 2003, cea din data de 19 decembrie 2006 dosar nr. 1966/2006 al Tribunalului Gorj şi cea din data de 1 aprilie 2008 dosar nr. 4468/95/2006 al Curţii de Apel Alba lulia, declaraţii în care, la intervale de timp diferite, în mod constant a precizat împrejurările în care partea vătămată a fost agresată de cei doi inculpaţi, eventualele inadvertenţe din declaraţiile acestuia, la care a făcut referire instanţa de apel, fără, însă a le indica, fiind fără relevanţă sub aspectul elementelor esenţiale ce au conturat infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor ele datorându-se trecerii unei perioade relativ îndelungate de timp de la producerea incidentului.

În mod greşit au fost înlăturate aceste declaraţii doar pentru că ar exista anumite contradicţii (neindicate de altfel), atâta timp cât nu există dovada vreunui interes subiectiv din partea acestei persoane. Aceasta pentru leziunile ce i-au fost provocate de inculpaţi nu a formulat plângere penală şi nu a solicitat despăgubiri de la aceştia; a renunţat la calitatea de parte vătămată din prima fază a procesului şi nu a avut niciun incident anterior cu inculpaţii.

S-a menţionat, totodată că martorul P.G. şi-a menţinut declaraţiile şi cu ocazia confruntării sale cu unul dintre inculpaţi şi cu martorul B.l.

Declaraţiile părţii vătămate şi ale martorului P.G. se coroborează şi cu declaraţia din data de 28 noiembrie 2003 a martorului S.A., declaraţie luată cu respectarea dispoziţiilor art. 81 şi următoarele C. proc. pen. Ulterior, tot în cursul urmăririi penale cu ocazia audierii din data de 16 ianuarie 2004 martorul S.A., în prezenţa părinţilor, a revenit asupra declaraţiei iniţiale şi a negat împrejurarea că ar fi la faţa locului, respectiv că ar fi văzut pe cei doi inculpaţi lovind în prezenţa vreunui jandarm pe partea vătămată.

Parchetul a făcut referire la motivul revenirii asupra declaraţiei iniţiale, martorul S.A. declarând că partea vătămată A.T.A. i-a promis în schimb suma de 5.000.000 lei, a menţionat aspecte din declaraţiile martorilor S.l.M. din 27 noiembrie 2003 şi 26 ianuarie 2004, C.C., din data de 18 mai 2004 şi din data de 21 noiembrie 2006, D.A.A. de la urmărirea penală şi instanţa de fond.

Cu toate acestea, cu totul nejustificat, instanţele de fond şi de apel au înlăturat aceste declaraţii pe motiv că martora a fost remunerată de partea civilă în perioada în care l-a îngrijit, după externarea din spital. Această împrejurare nu este de natură să ateste existenţa unui interes din partea acestei persoane de a face afirmaţii neadevărate în faţa organelor judiciare, cu atât mai mult cu cât acest aspect nu a fot ascuns nici de martoră şi nici de partea civilă.

S-au mai invocat declaraţiile martorilor G.P., H.V., V.I., S.T., A.G., O.A.A., T.R., L.A.C., P.F.C., Ş.C., E.Ş.M.

Parchetul a relevat, de asemenea că declaraţiile părţilor vătămate şi ale martorilor susmenţionaţi se coroborează cu actele medicale aflate la dosarul cauzei, respectiv certificatul medico-legal din data de 24 septembrie 2003 emis de S.M.L. Tg. Jiu din care a rezultat că partea vătămată A.T.A. prezenta la data examinării sale (24 septembrie 2003) mai multe leziuni pe cotul şi antebraţul drept cu cruste, imobilizat în aparat gipsat. Totodată, s-a precizat că, în perioada 14 - 23 septembrie 2003, a fost internat în spital cu diagnosticul: traumatism vertebro-medular dorso-lombar pe veche fractură cap. vert. 14, contuzie hemitorace stâng, contuzie bazin, concluzionându-se că leziunile traumatice constatate s-au putut produce prin lovire cu un corp dur că leziunile pot data din 13 septembrie 2003 şi necesită spre vindecare un număr de 16 - 18 zile îngrijiri medicale.

În F.O. nr. 37737 fila nr. 22 dosar urmărire penală este indicat şi diagnosticul la internare: „policontuzionat prin agresiune individuală. Traumatism de bazin, Traumatism abdominal. Traumatism Vertebromedular dorsolombar".

În completarea efectuată la data de 20 aprilie 2004 a C.M.L. indicat anterior se precizează că leziunile respective puteau fi produse atât prin lovire cu corp dur, cât şi prin cădere pe un plan dur de pe o motocicletă.

Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. 4742/ A5 din 5 martie 200 întocmit de I.M.L. Craiova a reluat concluziile din C.M.L. cu menţiunea că la data efectuării radiografiei s-a evidenţiat şi o fractură mai veche a vertebrelor nr. I-4.

Totodată, este de observat că la doar câteva minute de la incident, întâlnindu-se cu unii din martorii susmenţionaţi partea vătămată A.T.A. Ie-a relatat aceleaşi împrejurări ale producerii incidentului, precum şi faptul că de faţă la acesta a fost şi un jandarm, care, ulterior a fost identificat în persoana numitului P.P. Sub acest aspect s-a menţionat adresa nr. 1377001/2008 emisă de I.J.J. T.V. Gorj din care a rezultat că, la data de 13 septembrie 2003, soldatul P.P. a fost planificat, între orele 14,00 - 22,00, pentru a executa o misiune în cooperare cu poliţia în localitatea Tg. Jiu.

În ceea ce priveşte versiunea inculpaţilor, aceasta este susţinută în parte de declaraţiile martorilor P.P., B.C. şi M.V., B.l. Declaraţiile inculpaţilor se coroborează în parte şi cu completarea la raportul de nouă expertiză medico-legală în care se arată că leziunile de violenţă prezentate de partea vătămată A.T.A. şi indicate în C.M.L. s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, cu cea mai mare probabilitate cădere şi lovire de o suprafaţă dură, neregulată, posibil urmare a unui eveniment rutier, prin cădere de pe motoscuter.

Parchetul a menţionat că varianta inculpaţilor nu poate fi luată în considerate pentru următoarele: În mod nejustificat şi nemotivat au fost înlăturate declaraţiile martorilor care au confirmat susţinerile părţii civile; pretinsul accident de circulaţie în care să fi fost implicată partea vătămată nu a fost dovedit. Astfel, contrar susţinerilor „ferme" ale martorilor P.P. şi B.l., pe registrul Radar din data de 13 septembrie 2003, pentru intervalul de timp dintre 19,00 - 21,00 nu apare nicio constatare cu privire la partea civilă şi la viteza din deplasare a motoscuterului condus de aceasta; nu există niciun raport de activitate întocmit la data respectivă de către inculpaţi cu privire la cele pretins constatate în legătură cu partea vătămată, conducerea cu viteză a unui motoscuter şi un eventual accident de circulaţie, aceasta, deşi, inculpaţii au pretins că au fost sesizaţi în legătură cu un accident de circulaţie.

Or, fiind sesizaţi de producerea unui accident rutier indiferent cu ce urmări chiar dacă se aflau în exercitarea atribuţiilor aveau obligaţia şi posibilitatea să anunţe colegii cu atribuţii în constatarea acestor evenimente.

Chiar dacă s-ar admite că ar fi avut loc o răsturnare a unor persoane de pe motoscuter nu există nicio probă certă că acele persoane erau persoana vătămată şi martorul P.G.

Concluzia din completarea raportului de expertiză medico-legală cu referire la mecanismul de producere a leziunilor: cel mai probabil prin cădere de pe motoscuter, în condiţiile unui eveniment rutier nu a putut fi luată în considerate nici prin prisma faptului că aceasta contravine cu mecanismul de producere a leziunilor suferite de martorul P.G., leziuni suferite în aceleaşi împrejurări şi cu privire la care este stabilit că puteau fi produse prin lovire cu un corp dur.

Declaraţiile martorilor propuşi de inculpaţi trebuie apreciate ca subiective date fiind diferitele împrejurări particulare în care se află fiecare dintre aceştia. Astfel, B.l. a recunoscut că practică taximetria ilegală, martorul M.V. este taximetrist fiind astfel interesaţi la rândul lor să nu aibă o relaţie conflictuală cu inculpaţii.

Faţă de considerentele arătate, parchetul a apreciat că vinovăţia inculpaţilor a fost dovedită şi că în cauză se impune pronunţarea unei soluţii de condamnare a acestora pentru infracţiunile prevăzute de art. 250 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 şi 33 lit. a) C. pen. (2 fapte).

În cel de-al doilea motiv de recurs, parchetul a arătat că pronunţând o soluţie de achitare a inculpaţilor în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi apreciind ca certă versiunea inculpaţilor, ar fi trebuit să se facă aplicarea art. 192 pct. 1 lit. a) şi b) C. proc. pen. şi să se oblige partea civilă A.T.A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Faţă de considerentele menţionate, parchetul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice în sensul condamnării inculpaţilor pentru infracţiunile prevăzute de ar. 250 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 şi 33 lit. a) C. pen.

În motivele de recurs formulate în scris partea civilă A.T.A. a solicitat pedepsirea inculpaţilor poliţişti cu închisoare maximă fără suspendare, datorită faptului că au avut o atitudine nesinceră faţă de justiţie, aplicarea pedepsei şi pentru tentativă de omor şi tortură, deoarece dacă nu venea martorul S.A. în fermă la ţipetele disperate de durere, poliţiştii nu s-ar fi oprit din lovituri, solicitând efectuarea unei contraexpertize la M.M. Bucureşti nu Craiova, pentru a fi supus examinării de comisia de specialitate maximă, deoarece mai există urme, a fi supus expertizei martorul P.G. dacă loviturile survin în urma agresiunilor poliţiştilor din data de 13 septembrie 2003, expertiză pe care a solicitat-o oral la Curtea de Apel Alba lulia şi i-a fost respinsă nejustificat, nefiindu-i administrate probele în nicio şedinţă de judecată.

La termenul de judecată de la 2 octombrie 2008, Înalta Curte, apreciind, ca întemeiată, cererea de amânare formulată de intimaţii inculpaţi, în vederea prezentării apărătorului ales al acestora, a amânat cauza la 13 noiembrie 2008, potrivit consemnărilor din încheierea de şedinţă de la acel termen, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de judecată de la 13 noiembrie 2008, recurenta parte vătămată a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător, susţinând că a cunoscut de termen întâmplător, întrucât a fost citat în mod greşit şi nu a avut timp să-şi pregătească apărarea, reprezentantul ministerului Public, neopunându-se amânării judecării cauzei, iar apărătorul intimaţilor inculpaţi a depus înscrisuri la dosar în contracararea motivelor de recurs ale parchetului şi părţii vătămate, după care Înalta Curte, apreciind, ca întemeiată, cererea de amânare formulată de recurenta parte vătămată în vederea angajării unui apărător, a amânat cauza la 15 ianuarie 2009, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acel termen, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de judecată de la 15 ianuarie 2009, Înalta Curte, apreciind, ca întemeiată, cererea apărătorului ales al recurentului parte vătămată, avocat S.A., pentru a i se da posibilitatea să-şi pregătească apărarea, a acordat un ultim termen de judecată la 12 februarie 2009, potrivit menţiunilor din încheierea de şedinţă de la acel termen, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de judecată de la 12 februarie 2009, recurentul parte vătămată a depus noi acte la dosar şi o cerere de recuzare a magistratului asistent.

Fiind întrebat de către instanţă asupra motivului recuzării, recurentul parte vătămată a arătat că i s-a refuzat predarea dosarului pentru studiu de către grefiera P.A. După această precizare a revenit şi a arătat că nu este convins că refuzul a aparţinut acestei persoane în sala de judecată. Totodată, recurentul parte vătămată a învederat că înţelege să rezilieze contractul de asistenţi juridică încheiat la termenul anterior cu avocat S.A. şi că solicită acordarea unui termen pentru angajarea unui alt apărător şi studierea dosarului, motivând că a considerat că apărătorul ales, S.A. va depune concluzii la acest termen, cea ce nu s-a întâmplat.

Reprezentantul Ministerului Public a arătat că este inadmisibilă cererea de recuzare şi a solicitat să nu i se acorde efectul prevăzut de lege. În ce priveşte cererea de amânare formulată de recurentul parte vătămată a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată, întrucât a avut 3 termene pentru acest motiv.

Apărătorul ales al intimaţilor inculpaţi, faţă de cererea formulată s-a opus amânării judecării cauzei, considerând cererea neîntemeiată, în scop de tergiversare.

Înalta Curte, apreciind, ca întemeiată, cererea recurentului parte vătămată pentru a i se da posibilitatea să-şi angajeze un apărător şi să-şi pregătească apărarea, a amânat cauza la 12 martie 2009, ultim termen de judecată, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la termenul arătat, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a adus la cunoştinţa intimaţilor inculpaţi obligaţia ascultării acestora, în conformitate cu dispoziţiile art. 6 § 1 din C.E.D.O. şi jurisprudenţa Curţii Europene, faţă de motivele de recurs ale parchetului, aducând, totodată, la cunoştinţa acestora prevederile art. 70 alin. (2) C. proc. pen., respectiv că au dreptul de a nu face nicio declaraţie, atrăgându-li-se atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva lor.

Intimaţii inculpaţi, conştientizând drepturile şi garanţiile procesuale pe care le au, au arătat că doresc să dea declaraţie în această fază procesuală, acestea fiind consemnate şi ataşate la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public, în dezbateri, având cuvântul cu privire la recursul declarat de parchet, în susţinerea orală a motivelor de recurs scrise de la dosar a solicitat casarea deciziei în temeiul art. 3859 pct. 18 şi 10 C. proc. pen.

În susţinerea temeiurilor de casare a arătat că prioritar este cel de-al doilea, pentru care se impune casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel pentru efectuarea expertizei. în acest sens a învederat inconsecvenţa rapoartelor medico-legale, care au concluzionat că leziunile au fost produse prin lovire cu corpuri dure, după care a fost confirmat printr-un raport de nouă expertiză în cursul urmăririi penale, fără, însă să se stabilească modalitatea de producere a leziunilor. În faza de judecată a apelului s-a efectuat o nouă constatare medico-legală, care a stabilit că leziunile au putut fi produse de corpuri dure şi care a fost aprobată de Comisia Superioară. Or, după un nou raport medico-legal, nu se poate efectua o nouă constatare medico-legală, decât în situaţia apariţiei unor probleme deosebite. Pe de altă parte, în comisie a participat acelaşi medic, care, însă şi-a schimbat opinia ulterior.

Cu privire la primul temei de casare a solicitat condamnarea celor doi inculpaţi, întrucât din probe rezultă vinovăţia acestora, în raport cu situaţia de fapt, rezultând din actele medico-legale că inculpaţii s-au manifestat violent.

Procurorul a susţinut şi motivul de recurs scris, referitor la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen.

Recurenta parte civilă A.T.A. a arătat că achiesează la concluziile procurorului, apreciind că se impune o nouă expertiză medico-legală la I.M.L. Mina Minovici, iar în subsidiar, a solicitat condamnarea inculpaţilor, conform concluziilor scrise depuse la dosar la dosarul Înaltei Curţi.

Apărătorul ales al intimaţilor inculpaţi, având cuvântul cu privire la recursul parchetului şi al părţii civile a solicitat respingerea acestora, ca nefondate, cu consecinţa menţinerii hotărârilor pronunţate de instanţe, apreciindu-le ca fiind legale şi temeinice, susţinând apărarea intimaţilor inculpaţi, atât în raport cu motivul de recurs invocat oral de către reprezentantul Ministerului Public, cât şi pe aceea din concluziile scrise şi depuse la dosarul Înaltei Curţi.

În acest sens, a arătat, cu privire la temeiul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., că nu se impune casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, întrucât instanţa s-a pronunţat pe cererea procurorului din apel, referitoare la efectuarea unui supliment la raportul de expertiză medico-legală.

Cu privire la al doilea temei de casare a susţinut că din probele administrate a rezultat temeinicia soluţiilor instanţei de fond şi a celei de apel, dat fiind că actul medico-legal creează un puternic dubiu, dacă nu o certitudine în favoarea inculpaţilor. Pe de altă parte, s-a dovedit indubitabil că între orele 19,00 - 20,00, în care se pretinde săvârşirea agresiunii, cei doi inculpaţi se aflau în altă parte şi efectuau acte de control rutier, aşa cum rezultă din registre, procesele-verbale de contravenţie şi din declaraţiile persoanelor amendate, iar referitor la celelalte probe şi la declaraţia părţii civile a susţinut că sunt contradictorii.

În ceea ce priveşte, ultima critică formulată de procuror, referitoare la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., a susţinut că aceasta este inadmisibilă, întrucât a fost invocată direct în recurs.

Intimaţii inculpaţi, având fiecare, ultimul cuvânt au solicitat respingerea ambelor recursuri declarate în cauză.

În concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, recurenta parte civilă A.T.A., aflate la dosarul Înaltei Curţi, aceasta a solicitat condamnarea inculpaţilor G.M.O. şi C.I.C., făptuitori ai săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 250 alin. (3) C. pen., menţionând că achiesează la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia. De asemenea, recurenta parte civilă a făcut referire la declaraţia martorului V.D., apreciind ca fiind relevantă şi declaraţia martorului T.E. coroborată cu celelalte probe şi declaraţia martorului A.G. În subsidiar, recurenta parte civilă a solicitat, în situaţia aprecierii incomplete a cercetărilor, efectuarea unei noi expertize la Mina Minovici, cu examinarea actelor dar şi a sa, precum şi a se vedea dacă şi-a pierdut capacitatea de muncă, în raport cu actele pe care le are. În final, recurenta parte civilă a solicitat admiterea recursurilor declarate de aceasta şi de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia, casarea sentinţei şi a fi condamnaţi inculpaţii sau în subsidiar restituirea la procuror sau la Tribunalul Gorj în vederea rejudecării cauzei.

În concluziile scrise depuse la dosarul Înaltei Curţi, intimaţii inculpaţi G.O. şi C.C.I., prin apărător au solicitat respingerea recursurilor declarate în cauză şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii instanţei de fond, apreciind ca fiind nefondate recursurile declarate de parchet şi e partea vătămată.

S-a arătat că singurele probe care susţin acuzarea, respectiv declaraţiile părţii vătămate A.T.A. şi cele ale martorului P.G., sunt oscilante şi contravin stării de fapt, fiind făcute referiri concrete la conţinutul declaraţiilor părţii vătămate, care nu sunt susţinute de niciun martor, cu excepţia martorului-parte vătămată P.G. De asemenea, au fost făcute precizări cu privire la declaraţiile martorilor D.M.C., R.A., V.I., S.l., S.V., P.F.C. şi S.A.

De asemenea, intimaţii inculpaţi, prin apărător au mai arătat că în perioada de timp indicată de partea vătămată ca fiind cea în care a avut loc pretinsul conflict, inculpaţii se aflau în cu totul alt loc, fiind făcute referire la declaraţiile martorilor M.C., B.C., M.V., B.I., precum şi la actele depuse care atestă faptul că între orele 19,00 şi 20,00 inculpaţii se aflau cu aparatul radar, amendând diverse persoane pentru depăşirea vitezei regulamentare, aspect confirmat de martorii C.N. şi G.V. care au relatat că în intervalul de timp în care părţile vătămate susţin că au fost agresate de inculpaţi, aceştia verificau traficul rutier, aplicând sancţiuni contravenţionale.

Totodată, s-a mai menţionat că din probele testimoniale administrate în cauză nu rezultă existenţa pretinsului conflict şi nici vinovăţia inculpaţilor, indicându-se afirmaţiile martorilor S.A. şi S.I., H.V., D.A., P.P., care confirmă declaraţiile date de martorii M.V., B.l., B.C., M.C.

S-a mai arătat că expertiza medico-legală completată evidenţiază marea probabilitate ca leziunile părţii vătămate să se datoreze unui accident rutier, a cărui existenţă a fost dovedită cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.

Leziunile invocate de partea vătămată sunt urmarea acestei căzături de pe motoscuter. În certificatul medico-legal din data de 24 septembrie 2003 se menţionează că leziunile pot proveni prin lovire cu un corp dur (posibil cădere).

În adresa nr. 755/2004 a S.M.L. Gorj se menţionează că leziunile puteau fi provocate prin cădere pe un plan dur de pe o motocicletă.

De asemenea, completările efectuate în faza apelului la raportul de expertiză medico-legală au concluzionat faptul că leziunile de violenţă prezentate de partea vătămată consemnate în certificatul medico-legal s-au putut produce cu şi de corpuri dure, cea mai mare probabilitate cădere şi lovire de o suprafaţă dură, neregulată, posibil urmare a unui eveniment rutier, prin cădere de pe motoscuter.

Faptul că în foaia de observaţie clinică este consemnat că leziunile se pot datora unei agresiuni individuale, se datorează faptului că la istoric boală s-a consemnat exact ceea ce a spus pacientul (partea vătămată) conform declaraţiei exact ceea ce a spus pacientul (partea vătămată) conform declaraţiei dată de medicul ce a întocmit această fişă de observaţie clinică, respectiv doctorul E.Ş.M.

De asemenea şi martorul Ş.C., medic de profesie a arătat faptul că leziunile părţii vătămate se pot datora prin cădere la nivel sau înălţime.

Medicul Ş.C. a confirmat faptul că s-a menţionat că partea vătămată este victima unei agresiuni, deoarece aşa a declarat aceasta, neputând confirma acest aspect.

La momentul internării partea vătămată nu prezenta leziuni de agresiune şi nici arsuri, deoarece dacă ar fi existat ar fi fost consemnate conform declaraţiei martorului E.C., medicul care s-a ocupat de internarea şi consultarea părţii vătămate. Partea vătămată acuza dureri la coloană. Din actele medicale se observă că problemele părţii vătămate la coloană au la bază probleme mai vechi ale acesteia, respectiv o fractură. Din actele medicale nu rezultă că partea vătămată a avut leziuni în zona abdominală sau toracică, deşi aceasta a menţionat că a fost lovită de 150 de ori cu picioarele de cei 2 inculpaţi după ce a fost doborâtă la pământ, fiecare dintre inculpaţi lovindu-l pe câte o parte.

Faţă de ansamblul probator este evident că partea vătămată nu a fost lovită de inculpaţi, aceasta urmărind prin modul în care a acţionat doar constrângerea acestora să-i plătească sume de bani importante.

Din probatoriul administrat a rezultat fără dubiu că inculpaţii nu au avut niciun conflict cu partea vătămată în data de 13 septembrie 2003, aspect confirmat de martorii audiaţi şi actele depuse în cauză.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia şi de recurenta parte civilă A.T.A. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate, de recurenţi, în ceea ce priveşte recursul parchetului, aşa cum au fost precizate oral de către reprezentantul Ministerului Public, ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 şi 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată recursurile parchetului şi părţii civile ca fiind fondate pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă în cursul urmăririi penale a fost depus la dosarul parchetului, în fotocopie certificatul medico-legal nr. 1469 de la 24 septembrie 2003 întocmit de către S.M.I. Tg.-Jiu, privind pe A.T.A., atestând leziunile acestuia, respectiv pe cotul şi antebraţ stg. 2 excoriaţii de 170,3 şi 4/0,3 cm cu crustă în curs de detaşare şi imobilizare în corset gipsat toraco-lombar, precum şi faptul că din B.l. spital Tg.-Jiu Ortopedie rezultă că a fost internat în FO nr. 1893 în perioada 14 - 23 septembrie 2003 cu dgs:" Traumatism vertebro-medular dorso-lombar amielic pe veche fractură cap vertebral l_a, în corset gipsat. Contuzie hemitorace str. contuzie de bazin. Ex. clinic radiologie, chirurgical şi neurologic precizează dgs. Se imobilizează la pat şi apoi în corset gipsat. Se administrează piracete antiinflamatori sedative. Se externează cu rec. de a păstra imobilizare în corset gipsat 20 zile. Concluzii: Numitul A.T.A. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur. Leziunile pot data din 13 septembrie 2003. Necesită de la producere 16 - 18 zile îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie viaţa sus-numitului.

De asemenea, au fost depuse la dosarul parchetului, fotocopiile actelor medicale privind pe A.T.A. (foaia de observaţie clinică generală, scrisoarea medicală, rezultatul trimiterii, certificate de concediu medical, adeverinţă).

În cauză a fost efectuat raportul de nouă expertiză medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova nr. 4742/ A5 din 5 martie 2004 privind pe A.T.A., comisia de examinare, având în componenţa sa, medic primar legist, Dr. M.G., medic specialist legist, Dr. D.S., medic primar expert, Dr. M.M.T., medic primar neorolog, Dr. C.E., care l-a examinat pe 4 februarie 2004 pe A.T.A. şi actele trimise, în istoric arătându-se pe 13 septembrie 2003 a fost victima unei agresiuni.

Obiectivele noii expertize au constat în: 1. Leziunile produse victimei la 13 septembrie 2003 şi mecanismul lor de producere. 2. Care este numărul de zile în îngrijiri medicale. 3. Dacă prezintă infirmitate ca o consecinţă leziunilor suferite.

În raportul mai sus menţionat s-au arătat la date preliminarii, constatările din certificatul medico-legal nr. 1489, FOC nr. 37737 a Spitalului Judeţean Tg. Jiu, Examen Rx. 12825-12827 din 14 septembrie 2003, constatările urmare examinării şi examenului neurologic nr. 1630 din 3 februarie 2004, examenului ortopedic nr. 833 din 4 februarie 2004, examen CECM mr. 394 din 4 februarie 2004 şi concluzionează că „1.Numitul A.T.A. în urma agresiunii din 13 septembrie 2003 a suferit traumatism vertebromedular dorso-lombar, amielic, pe veche fractură corp vertebral L4. Contuzie de bazin şi hemitorace strâng. 2. A necesitat 16 - 18 zile îngrijiri medicale de la data producerii. 3. Nu prezintă infirmitate şi nici invaliditate. 4. Indiferent de data efectuării examenului radiologie, acesta evidenţia o fractură veche a vertebrei L4 (vechimea acesteia nu se poate preciza; cert este că, această fractură nu era recentă şi nu putea data din 13 septembrie 2003)."

Prin avizul nr. 59/ A9 din 4 martie 2004 al C.C.A. de pe lângă I.M.L. Craiova ce s-a întrunit în şedinţa din 27 februarie 2004 au fost aprobate concluziile raportului de nouă expertiză medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova privind pe numitul A.T.A.

La termenul de judecată de la 8 ianuarie 2008 la Curtea de Apel Alba lulia, secţia penală, ca instanţă de apel, reprezentantul parchetului a mai solicitat în probaţiune încuviinţarea efectuării unei expertize medico-legale la I.N.M.L. Mina Minovici, care să concluzioneze: natura leziunilor părţii vătămate; în cazul unei agresiuni, care a fost poziţia subiecţilor; obiectul contondent cu care s-ar fi putut produce leziunile; referitor la mecanismul de producere, respectiv dacă leziunile se puteau produce printr-un accident.

Concluziile părţilor cu privire la solicitările reprezentantului parchetului au fost consemnate, iar instanţa de apel şi-a rezervat dreptul de a se pronunţa asupra probei cu expertiza medico-legală solicitată de reprezentantul parchetului, la următorul termen de judecată, cauza fiind amânată la 29 ianuarie 2008, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la acea dată, aflată la dosarul curţii de apel.

La termenele de judecată de la 29 ianuarie 2008 şi respectiv 19 februarie 2008, instanţa de apel a menţionat în încheierile de şedinţă, în mod succesiv că îşi rezervă dreptul de a se pronunţa asupra probei privind expertiza medico-legală solicitată de reprezentantul parchetului, la următorul termen de judecată.

Prin adresa cu nr. 1802/111/2 din 7 martie 2008, aflată la dosarul curţii de apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia a arătat în scris obiectivele la suplimentul de expertiză medico-legală solicitat în completarea raportului de nouă expertiză întocmit la data de 5 martie 2004 de experţi din cadrul I.M.L. Craiova, cererea de probaţiune fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 124 C. proc. pen.

Obiectivele suplimentului de expertiză au fost precizate expres, astfel: care este mecanismul de producere a tuturor leziunilor descrise în actele medicale puse la dispoziţia experţilor; în caz de lovire activă să se precizeze obiectul vulnerant şi poziţia victimă-agresor pentru fiecare leziune constatată; să precizeze experţii dacă leziunile descrise în actele medicale ar fi putut fi produse ca urmare a unui eveniment rutier (ex. cădere de pe motoscuter), care este numărul total de îngrijiri medicale necesar pentru vindecarea leziunilor constatate.

La termenul de judecată de la 11 martie 2008, curtea de apel, în deliberare a admis cererea în probaţiune formulată de reprezentantul parchetului privind completarea raportului de expertiză medico-legală conform obiectivelor formulate în scris de către I.M.L. Craiova, potrivit consemnării din încheierea de şedinţă de la acea dată.

Prin adresa nr. 999/ A5 din 15 aprilie 2008 emisă de I.M.L. Craiova, în care s-a arătat că la solicitarea unui supliment la raportul de nouă expertiză medico-legală nr. 4724/ A5 din 5 martie 2004 întocmit numitului A.T.A., adresă aflată la dosarul curţii de apel, se comunică următoarele:" Leziunile de violenţă prezentate de sus-numit şi consemnate în certificatul medico-legal nr. 1469 din 24 septembrie 2003 eliberat de S.M.L. Tg. Jiu şi apoi în raportul de nouă expertiză medico-legală nr. 4742/ A5 din 5 martie 2004 eliberat de I.M.L. Craiova s-au putut produce prin lovire cu sau de corpuri dure, cu cea mai mare probabilitate cădere şi lovire de o suprafaţă dură, neregulată, posibil urmare a unui eveniment rutier, prin cădere de pe motoscuter. Pentru leziunile de violenţă prezentate sus-numitul a necesitat 16 - 18 zile îngrijiri medicale de la data producerii lor.", acesta fiind semnat de medic primar legist dr. D.S.

Prin avizul nr. 60/ A9 din 14 aprilie 2008 emis de C.C.A. de pe lângă I.M.L. Craiova ce s-a întrunit în şedinţa din 10 aprilie 2008 a fost aprobată adresa supliment la raportul de expertiză medico-legală întocmit de I.M.L. Craiova privind pe numitul A.T.A., aviz aflat la dosarul curţii de apel.

La termenul de judecată de la 2 aprilie 2008, la instanţa de apel, reprezentanta parchetului a apreciat că prin suplimentul depus la dosar nu s-a răspuns la toate obiectivele, nefiind precizat obiectul vulnerat pentru fiecare leziune constatată şi pentru obiectivitate a solicitat efectuarea unui alt raport de expertiză medico-legală care să răspundă aceloraşi obiective şi care să fie efectuată de către I.M.L. Mina Minovici Bucureşti, fiind consemnate concluziile părţilor asupra celor arătate.

Instanţa după deliberare a apreciat că prin suplimentul la raportul de nouă expertiză efectuat în cauză s-a răspuns tuturor obiectivelor comunicate, motive pentru care a respins cererea formulată în probaţiune privind efectuarea unui nou raport de expertiză medico-legală şi nefiind alte cereri de formulat, a acordat cuvântul în dezbateri, ce au fost menţionate în încheierea de dezbateri de la termenul mai sus arătat, fiind amânată pronunţarea, având în vedere complexitatea cauzei şi având nevoie de timp pentru a delibera, la 30 aprilie 2008.

În raport cu cele mai sus-menţionate, faţă de critica formulată, atât de către procuror, cât şi de către recurenta parte civilă cu privire la expertiza medico-legală efectuată cum a fost completată, Înalta Curte consideră, pe de-o parte că instanţa de apel nu a lămurit la momentul solicitării de către reprezentantul Ministerului Public, cererea de probaţiune cu privire la efectuarea unei expertize medico-legale la I.M.L. Mina Minovici, faţă de împrejurarea că în cauză era administrată o expertiză în cursul urmăririi penale şi anume, în sensul cunoaşterii motivului acestei solicitări la un alt institut de medicină legală decât cel care iniţial a întocmit raportul, faţă de împrejurarea că ulterior s-a solicitat în scris doar efectuarea unui supliment de expertiză, pentru ca după administrarea suplimentului să se solicite efectuarea unui alt raport de expertiză medico-legală care să răspundă aceloraşi obiective dar urmând a fi efectuat de către I.M.L. Mina Minovici din Bucureşti, întrucât nu s-a răspuns la toate obiectivele, ceea ce a determinat ca instanţa să se pronunţe insuficient de motivat asupra modului în care proba a fost administrată şi a cărei valoare probatorie a influenţat procesul de coroborare şi apreciere, cu celelalte mijloace de probă, afectând dreptul la apărare al părţii civile şi fiind de natură să influenţeze soluţia pronunţată.

Altfel spus, instanţa de apel nu a făcut o examinare completă şi comparativă asupra raportului de nouă expertiză medico-legală administrată în cursul urmăririi penale, faţă de solicitarea efectuării unei expertize medico-legale cu obiectivele concrete mai detaliate, precum şi de un alt institut de medicină legală decât cel iniţial, asupra modului în care ulterior s-a răspuns la fiecare din obiectivele indicate şi pe care Ie-a încuviinţat, rezumându-se la a aprecia în mod generic asupra îndeplinirii tuturor obiectivelor, în condiţiile în care a fost invocată lipsa de obiectivitate, pe de-o parte, iar pe de altă parte s-a arătat că nu s-a răspuns la obiectivul referitor la obiectul vulnerant folosit pentru fiecare leziune constatată.

Modul în care instanţa de apel s-a pronunţat asupra probei solicitate prin respingerea efectuării unei alte expertize medico-legale, în condiţiile în care suplimentul de expertiză medico-legală administrat era apreciat ca incomplet, mai mult, a fost întocmit numai de către un singur medic legist din cadrul comisiei iniţiale, chiar dacă a fost avizat, a fost de natură să afecteze ulterior, valoarea probantă a mijlocului de probă administrat, în cadrul procesului de analiză şi sinteză cu celelalte probe administrate, respectiv cu aceea testimonială, întrucât a fost valorificat numai din perspectiva unilaterală a concluziei cauzale a leziunilor şi anume că acestea s-au produs în cadrul unui accident rutier, evidenţiind marea probabilitate, ceea ce a influenţat soluţia pronunţată.

Aşadar, Înalta Curte consideră, în contextul cauzei faţă de incompleta administrare, precum şi existenţa unor dubii cu privire la obiectivitatea întocmirii suplimentului de expertiză cu privire la existenţa doar a unui singur medic legist care şi-a exprimat opinia, chiar dacă suplimentul a fost avizat, se impune efectuarea în cauză a unei alte expertize medico-legale privind pe partea civilă A.T.A., de către I.M.L. Mina Minovici din Bucureşti, care să aibă în vedere raportul de nouă expertiză medico-legală întocmit de I.M.L. Craiova nr. 4742/ A5 din 5 martie 2004, aşa cum a fost avizat, prin avizul nr. 59/ A9 din 4 martie 2004 al C.C.A. de pe lângă I.M.L. Craiova, actele medicale care au stat la baza acestuia, obiectivele menţionate, în mod concret şi punctual, respectiv care este mecanismul de producere a tuturor leziunilor descrise în actele medicale puse la dispoziţia experţilor; în caz de lovire activă să se precizeze obiectul vulnerant şi poziţia victimă-agresor pentru fiecare leziune constatată; să precizeze experţii dacă leziunile descrise în actele medicale ar fi putut fi produse ca urmare a unui eveniment rutier (ex. cădere de pe motoscuter), care este numărul total de îngrijiri medicale necesar pentru vindecarea leziunilor constatate, urmând a fi examinată şi partea civilă, expertiza urmând a fi efectuată, în condiţiile art. 15 lit. b) din OG nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală (M. Of. nr. 996/10.11.2005), precum şi cu respectarea tuturor prevederilor legale privind administrarea acestui mijloc de probă.

În raport cu cele mai sus arătate, criticile formulate de procuror şi de recurenta parte civilă sunt fondate, aşa încât este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen.

Înalta Curte, faţă de preeminenţa motivului de recurs deja analizat, nu poate examina celelalte critici invocate, atât de către procuror, cât şi de recurenta parte civilă, urmând ca acestea să fie avute în vedere odată cu rejudecarea apelurilor de către instanţa de apel.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia şi de recurenta parte civilă A.T.A. împotriva deciziei penale nr. 40/ A din 30 aprilie 2008 a Curţii de Apel Alba-lulia, secţia penală, privind pe intimaţii inculpaţi G.M.O. şi C.l.C.

Se va casa Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 179 din 23 mai 2007 a Tribunalului Gorj.

Se va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi partea civilă A.T.A. la instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Alba-lulia care va administra proba cu expertiză medico-legală în condiţiile concrete deja arătate, urmând a aprecia ulterior dacă se impune şi administrarea altor probe, în limitele efectului devolutiv prevăzut de art. 371 C. proc. pen. şi a administrării probelor, în condiţiile art. 378 din acelaşi cod, pentru ca în urma procesului de apreciere a mijloacelor de probă ce s-au administrat în cauză să pronunţe o decizie legală şi temeinică.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru apărarea intimaţilor inculpaţi, în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei, ca urmare a desemnării în vederea asigurării asistenţei obligatorii, a doamnei avocat C.D. cu împuternicirea avocaţială, aflată la dosarul nr. 4468/95/2006 al Înaltei Curţi pentru studiu dosar şi participare la termenul de judecată de la 2 octombrie 2008, potrivit art. 6 cu referire la art. 5 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală, pentru prestarea, în cadrul sistemului de ajutor public judiciar, a serviciilor de asistenţă juridică şi/sau reprezentare ori de asistenţă extrajudiciară, precum şi pentru asigurarea serviciilor de asistenţă juridică privind accesul internaţional la justiţie în materie civilă şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală încheiat între Ministerul Justiţiei şi U.N.B.R.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-lulia şi de recurenta parte civilă A.T.A. împotriva deciziei penale nr. 40/ A din 30 aprilie 2008 a Curţii de Apel Alba-lulia, secţia penală, privind pe intimaţii inculpaţi G.M.O. şi C.I.C.

Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 179 din 23 mai 2007 a Tribunalului Gorj.

Trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj şi partea civilă A.T.A. la instanţa de apel, respectiv Curtea de Apel Alba-lulia.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru apărarea intimaţilor inculpaţi, în sumă de 300 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 88/2009. Penal. Plângere împotriva...  ICCJ. Decizia nr. 886/2009. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 882/2009. Penal. Purtarea abuzivă (art. 250 C.p.). Recurs