ICCJ. Decizia nr. 949/2009. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 949/2009
Dosar nr. 574/121/2007
Şedinţa publică din 17 martie 2009
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 629 din 04 decembrie 2007 a Tribunalului Galaţi s-a dispus condamnarea inculpatului T.L. la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen. în referire la art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. (faptă din 15 iulie 2006).
În baza art. 71 C. pen. s-a aplicat inculpatului T.L. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a),b) C. pen.
Conform art. 861 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului T.L. sub supraveghere, pe perioada termenului de încercare de 5 (cinci) ani, stabilit conform art. 862 alin. (1) C. pen. şi calculat cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Potrivit dispoziţiilor art. 863 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de încercare inculpatul T.L. trebuie să se supunăurmătoarelormăsuride supraveghere.
- să se prezinte la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Galaţi;
- să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile precum şi întoarcerea.
- să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă.
S-a atras atenţia inculpatului T.L. asupra dispoziţiilor art. 86 C. pen.
Potrivit art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii aplicate inculpatului T.L.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP) s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului T.L., durata reţinerii şi arestării preventive, de la 07 septembrie 2004 şi până la 14 septembrie 2006.
În baza dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul T.L. la plata sumei de 1464, 81 lei (RON) cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă S.A.A. Galaţi.
Potrivit art. 14 C. proc. pen. combinat cu art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul T.L. la plata sumei de 967,84 lei (RON) cu titlul de daune materiale şi a sumei de 7.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă A.V.
A mai fost obligat inculpatul T.L. la plata unei contribuţii lunare de întreţinere în cuantum de 250 lei (RON) către minorul A.D.D., cu începere de la 22 iulie 2006 şi până la majoratul minorului, respectiv până la 24 ianuarie 2019.
S-au respins restul pretenţiilor civile solicitate de partea civilă A.V.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul T.L. la plata sumei de 400 lei (RON) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut următoarele:
În vara anului 2006 inculpatul T.L., în vârstă de 18 ani, a lucrat ca zilier la martora L.D. din comuna Umbrăreşti, judeţul Galaţi.
În ziua de 15 iulie 2006, la scurt timp după ce a ajuns la locul de muncă, întrucât a început să plouă, inculpatul T.L. i-a dat telefonul mobil martorei L.D., rugându-o să aibă grijă de aparat. Aceasta a fost de acord şi a aşezat bunul pe frigider. În după-amiaza acelei zile martora a fost vizitată de nepotul ei, victima A.I.
Acesta a consumat un pahar cu vin şi a stat de vorbă cu muncitorii din comuna Griviţa care lucrau şi ei ca zilieri la martora L.D.
Victima A.I. locuia în comuna Lieşti judeţul Galaţi, dar în ziua respectivă venise în vizită la mama sa, a cărei locuinţă se află în vecinătatea locuinţei inculpatului.
Spre sfârşitul zilei, inculpatul şi martorii au plecat acasă.
Când a ajuns la domiciliu, inculpatul a constatat că şi-a uitat telefonul la martora L.D., motiv pentru care s-a întors imediat la locuinţa acesteia.
Aici, împreună cu martora şi fiica ei, inculpatul a căutat telefonul dar nu l-a găsit şi s-a reîntors la locuinţa sa.
În drum către casă inculpatul s-a întâlnit cu martorii I.S., A.D., P.Ş. şi P.V. care se jucau în faţa locuinţei martorului G.I.
Inculpatul T.L. le-a spus acestora că i-a fost furat telefonul şi l-a rugat pe martorul I.S. să-i apeleze numărul pentru a vedea la cine se află aparatul.
Martorul i-a răspuns că nu poate da curs solicitării sale şi că în ziua respectivă a văzut pe cineva cu telefonul inculpatului, însă nu-şi aminteşte pe cine.
Ştiind că după plecarea sa, victima A.I. a mai rămas la martora L.D. şi că pentru a ajunge la locuinţa mamei sale aceasta trebuia să treacă pe strada unde se jucau martorii, inculpatul a presupus că bunul i-a fost furat de victimă.
În aceste împrejurări inculpatul T.L., urmat la mică distanţă de martori, s-a îndreptat către locuinţa martorei A.S., mama victimei. Ajuns aici, inculpatul a chemat-o pe victimă la poartă şi a întrebat-o dacă ştie ceva de telefonul lui. Victima A.I. i-a dat un răspuns negativ şi i-a cerut să plece. Atitudinea victimei 1-a enervat pe inculpat, după care cei doi au început să se certe şi să se injurieze reciproc.
A intervenit mama victimei care a luat-o pe aceasta în curte, punând capăt, pentru moment, incidentului.
În această situaţie, fiind convins că victima i-a luat telefonul, inculpatul a ameninţat-o pe aceasta că „îi suceşte gâtul" dacă nu-i aduce bunul. Considerându-se nevinovată, victima A.I. a sărit gardul, s-a dus la inculpat şi a încercat să-l lovească cu pumnul în zona feţei dar acesta s-a ferit şi doar 1-a atins puţin la ochi.
Imediat, inculpatul a prins-o pe victimă cu braţele şi, fiind mai robust decât aceasta, a trântit-o puternic de pământ.
Urmare actului violent al inculpatului victima A.I. a căzut cu faţa în jos, pe strada pietruită, lovindu-se în zona stângă a capului de o piatră. Deşi victima era căzută la pământ şi în stare de inconştienţă, inculpatul i-a mai aplicat o lovitură cu piciorul şi, dacă nu ar fi intervenit martorele T.I. şi A.S., ar fi lovit-o în continuare.
Victima A.I. şi-a revenit abia după câteva minute şi, cu greu a fost ridicată şi dusă în casă de către martorul Iancu Gabriel. Între timp, inculpatul T.L., însoţit de mama sa, au plecat la domiciliu.
Deoarece starea victimei s-a agravat, aceasta a fost transportată la Spitalul Municipal Tecuci, iar de aici transferată la Spitalul de Urgenţă S.A.A Galaţi, unde, la data de 22 iulie 2006 a decedat. În cursul zilei de 15 iulie 2006, la puţin timp după conflict, inculpatul şi-a recuperat telefonul de la martora L.D., susţinerile inculpatului în sensul că victima i-ar fi sustras bunul dovedindu-se astfel nereale.
Din raportul de constatare medico-legală şi adresa Serviciului de Medicină Legală Galaţi rezultă următoarele :
- moartea victimei A.I. este violentă;
- ea s-a datorat contuziei şi hemoragiei meningo-cerebrale cu fractura oaselor craniului în evoluţia cărora a survenit o bronhopneumonie;
- leziunile traumatice descrise au putut fi produse prin lovire cu sau de un corp/plan dur, posibil în condiţiile stabilite de anchetă;
- leziunile pot data din 15 iulie 2006;
- moartea victimei poate data din 22.072006; între leziunile traumatice cranio - cerebrale şi deces se stabileşte o legătură indirectă de cauzalitate.
- sângele recoltat de la victimă în momentul internării conţinea etanol în concentraţie de 0.85%.
Partea civilă A.V. a solicitat obligarea inculpatului T.L. la plata sumei 4000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare pentru victima A.I, 2000 lei cheltuieli cu pomeniri ulterioare, 30.000 lei cu titlu de daune morale pentru partea civilă A.V. şi 40.000 lei pentru fiul minor al victimei A.D.
De asemenea, a solicitat obligarea inculpatului la plata unei pensii lunare de întreţinere pentru minorul A.D. începând cu data decesului tatălui său 22 iulie 2006 şi până la majoratul acestuia în cuantum de 500 lei.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului T.L. s-a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana inculpatului precum şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Inculpatul a solicitat reţinerea în cauză a circumstanţei atenuante legale prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., cerere ce nu a putut fi primită, întrucât încercarea victimei A.I. de a-l lovi pe inculpat a fost precedată de o conduita provocatoare din partea inculpatului şi deci săvârşirea infracţiunii este o continuare a actelor iniţiale de ameninţare ale inculpatului şi nicidecum provocată de comportarea victimei.
În termen legal împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpatul T.L.
Procurorul a solicitat aplicarea unor pedepse mai aspre inculpatului, înlăturarea circumstanţelor atenuante şi stabilirea unei modalităţi privative de libertate pentru pedeapsa aplicată. De asemenea a criticat sentinţa apelată sub aspectul legalităţii reclamând faptul că instanţa de fond a stabilit un cuantum prea mic pentru cheltuielile judiciare la care a fost obligat inculpatul.
La rândul său inculpatul a solicitat să se constate că a acţionat în stare de legitimă apărare sau, în subsidiar, să se reţină circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Examinând sentinţa supusă controlului judiciar prin prisma motivelor invocate dar şi din oficiu sub toate aspectele, în baza art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că soluţia pronunţată de instanţa de fond este rezultatul unei corecte aprecieri a materialului probator administrat în cauză, în mod justificat reţinându-se situaţia de fapt, încadrarea juridică şi vinovăţia inculpatului.
În acest sens, Curtea a constatat că inculpatul nu s-a aflat în stare de legitimă apărare, câtă vreme probele administrate în cauză dovedesc că atacul victimei, care a încercat să îl lovească pe inculpat cu pumnul atingându-l la ochi, nu a pus în pericol grav persoana inculpatului astfel cum prevede art. 44 alin. (2) C. pen.
Imediat după această agresiune minoră şi mai degrabă stângace a victimei, explicabilă datorită stării avansate de ebrietate în care aceasta se afla, inculpatul a reacţionat extrem de violent ridicând victima şi trântind-o de pământ ocazie cu care aceasta s-a lovit la cap de pietrele de pe drum suferind leziuni care i-au provocat apoi decesul.
Ori faţă de această desfăşurare a evenimentelor Curtea a apreciat că reacţia inculpatului la agresiunea părţii vătămate a fost disproporţionată şi nejustificată faţă de atingerea minimă adusă integrităţii sale fizice astfel încât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se reţine că a acţionat în stare de legitimă apărare.
Nici solicitarea inculpatului de a se reţine în favoarea sa circumstanţa atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. nu a fost reţinută.
Curtea a constatat că motivele de apel invocate de inculpat sunt neîntemeiate astfel încât calea de atac promovată de acesta va fi respinsă ca nefondată.
Cât priveşte apelul declarat de procuror Curtea a constatat că acesta este fondat însă numai pentru o parte din motivele invocate.
Astfel, în ceea ce priveşte reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, Curtea apreciază că vârsta tânără a inculpatului, lipsa antecedentelor penale şi atitudinea sinceră a acestuia, inclusiv cu ocazia audierii de către instanţa de apel, sunt elemente ce justifică pe deplin reţinerea în favoarea acestuia a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) şi c) C. pen. chiar dacă fapta comisă este în mod evident de o gravitate ridicată.
Tot astfel Curtea apreciază că în mod justificat s-a dispus de instanţa de fond suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale aplicate câtă vreme sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 861 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi se poate considera că, faţă de persoana condamnatului şi de comportamentul său după comiterea faptei, pronunţarea unei condamnări constituie un avertisment pentru acesta şi, chiar fără executarea pedepsei, inculpatul nu va mai săvârşi infracţiuni.
Pe de altă parte însă Curtea apreciază că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului este prea redusă, raportat la circumstanţele concrete ale cauzei şi la criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), aspect sub care va admite apelul procurorului.
Pentru motivele expuse, Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, prin Decizia penală nr. 143/A din 18 noiembrie 2008 a dispus următoarele:
A admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi împotriva sentinţei penale nr. 629 din 04 decembrie 2007 a Tribunalului Galaţi, pronunţată în Dosarul nr. 574/121/2007.
A desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 629 din 04 decembrie 2007 a Tribunalului Galaţi şi în rejudecare:
A majorat pedeapsa aplicată inculpatului T.L., fiul lui G. şi I., născut la 16 aprilie 1988 în Tecuci, judeţul Galaţi, domiciliat în comuna Umbrăreşti, judeţul Galaţi, pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), c şi art. 76 alin. (2) C. pen. de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare.
A modificat termenul de încercare pentru care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de la 5 ani la 6 ani.
A dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 7 septembrie 2006 până la 14 septembrie 2006.
A majorat cuantumul cheltuielilor judiciare la care a fost obligat inculpatul T.L. la judecata în fond de la 400 lei la 1000 lei.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
A respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul T.L. împotriva sentinţei penale mai sus menţionate.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpatul apelant la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare în apel.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs inculpatul T.L.
Prin motivele de recurs inculpatul a criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru netemeinicie, susţinând că în mod greşit instanţele nu au reţinut în favoarea sa circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Inculpatul solicită reţinerea scuzei provocării, cu consecinţa reducerii pedepsei aplicării şi schimbarea modalităţii de executare, respectiv aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., referitoare la suspendarea executării pedepsei închisorii.
În drept, recursul formulat de inculpat a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. referitor la greşita individualizare a pedepsei aplicate.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub motivele invocate de inculpatul T.L. cât şi prin prisma cazului de casare menţionat, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat.
Înalta Curte apreciază că, pe baza probelor administrate, analizate şi interpretate de către prima instanţă, în cauză a fost corect reţinută situaţia de fapt (anterior redată) şi care a fost încadrată corespunzător şi în drept.
Astfel, fapta inculpatului care în ziua de 15 iulie 2006, pe fondul unui conflict spontan, a prins-o în braţe pe victima A.I., a trântit-o la pământ, iar aceasta în cădere, s-a lovit cu capul de o piatră, cauzându-i leziuni care au condus la decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
Infracţiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este o infracţiune praeterintenţionată, în sensul că lovirea sau vătămarea corporală se săvârşeşte cu intenţie, iar urmarea mai gravă produsă (moartea victimei) revine făptuitorului pe baza culpei.
În cauză, inculpatul, pe baza unei învinuiri nefondate de sustragere a telefonului său de către victimă, a urmărit să aplice „o corecţie" corporală acesteia, însă ca urmare a faptului că a trântit-o la pământ, victima s-a lovit la cap, iar ca urmare a leziunilor produse a intervenit decesul, rezultat pe care nu l-a prevăzut, deşi nu numai că puteam dar trebuia să-l şi prevadă, având în vedere atât diferenţa de forţă între părţi (victima era mai scundă şi mai în vârstă decât inculpatul, şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice), cât şi „topografia" locului faptei, strada fiind pietruită cu piatră de balastieră.
De asemenea, în cauză s-a stabilit că între leziunile traumatice suferite de victimă, respectiv contuzie şi hemoragie meningo - cerebrală cu fractura oaselor craniului, în evoluţia cărora a survenit şi o bronhopneumonie, şi decesul victimei există o legătură indirectă de cauzalitate, în sensul că în lipsa contuziilor cranio - cerebrale moartea victimei nu s-ar fi produs.
De altfel, inculpatul nu a contestat situaţia de fapt expusă şi nici săvârşirea infracţiunii.
Corect s-a reţinut în cauză că nu sunt incidente dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la scuza provocării.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., pentru a se reţine scuza provocării sunt necesare îndeplinirea mai multor condiţii, respectiv : existenţa unei anumite activităţi de provocare din partea victimei, actul provocator al victimei să determine inculpatului o puternică tulburare sau emoţie, sub stăpânirea acestei tulburări sau emoţii inculpatul să săvârşească infracţiunea, care trebuie să se îndrepte împotriva provocatorului.
În concluzie, pentru a se putea reţine scuza provocării este necesar ca starea de tulburare sau emoţie să fi avut drept cauză o provocare din partea victimei, respectiv fapta provocatoare a victimei să fie cauza infracţiunii.
Ori, în cauză se constată că infracţiunea a fost săvârşită ca o consecinţă a manifestării provocatoare a recurentului inculpat.
După cum a reţinut şi prima instanţă, încercarea victimei A.I. de a-l lovi pe inculpat a fost precedată de conduita violentă a recurentului, care nu numai că a acuzat-o, nejustificat, de sustragerea telefonului, dar a şi ameninţat-o cu moartea.
Înalta Curte constată că, în raport de circumstanţele reale, ale săvârşirii faptei, şi circumstanţele personale pozitive ale inculpatului, care de altfel au fost reţinute drept circumstanţe atenuante, pedeapsa aplicată acestuia a fost corect individualizată în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Înalta Curte constată că urmarea socialmente periculoasă a faptei a constituit-o decesul victimei, un rezultat ireversibil, împrejurare în raport cu care nu se impune schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, respectiv a suspendării executării acesteia.
Inculpatul a beneficiat de clemenţa instanţelor care ţinând cont de persoana inculpatului şi de comportamentul său după săvârşirea faptei, au apreciat că simpla aplicare a pedepsei constituie atât un avertisment pentru inculpat, cât şi o garanţie că nu va mai săvârşi alte fapte penale.
Însă în raport de gravitatea faptei, Înalta Curte apreciază că exercitarea unui control prin intermediul măsurilor de supraveghere dispuse faţă de inculpat, va avea un rol esenţial în reeducarea inculpatului şi numai în acest mod scopul educativ şi executiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. va putea fi atins.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul T.L.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.L. împotriva Deciziei penale nr. 143/A din 18 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Galaţi.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 937/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 950/2009. Penal → |
|---|
