ICCJ. Decizia nr. 1080/2009. Penal

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 1080/2009

Dosar nr. 2381/1/200.

Şedinţa publică din 29 mai 2009

Asupra plângerilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin ordonanţa nr. 33/P/2005 din 21 decembrie 2007 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, s-au dispus următoarele:

1. Scoaterea de sub urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 257 C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a învinuitului G.C., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

2. Scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G.C. cu privire la săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 264 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

3. Scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G.C. cu privire la săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) rap. la art. 2481 C. pen. cu aplic. art. 13 alin. (12) din OUG nr. 43/2002, modificată şi completată prin OUG nr. 134 din 29 septembrie 2005 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

4. Scoaterea de sub urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a învinuitului T.G., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

5. Scoaterea de sub urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a învinuitului B.M.C., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

6. Scoaterea de sub urmărire penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a învinuitului N.D., în temeiul art. 10 lit. a). C. proc. pen.

7. Neînceperea urmăririi penale faţă de numitul T.G. sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) cu aplic. art. 2481 C. pen. în condiţiile art. 13 alin. (1)2 din OUG nr. 43/2002, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

8. Neînceperea urmăririi penale faţă de numitul B.M.C. cu privire la săvârşirea de către acesta a infracţiunii prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) rap. la art. 2481 C. pen. în condiţiile art. 13 alin. (1)2 din OUG nr. 43/2002, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

9. Neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul G.C. cu privire la săvârşirea de către acesta a faptelor prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

10. Neînceperea urmăririi penale faţă de G.C., B.I.N., T.G., B.M.C. şi G.S. cu privire la săvârşirea de către aceştia a faptelor prev. şi ped. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 195 C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi art. 25 C. pen. rap. la art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

11. Neînceperea urmăririi penale faţă de sinsp. de poliţie B.I.N. cu privire la săvârşirea de către acesta a faptei prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

12. Neînceperea urmăririi penale faţă de T.G. şi B.M.C. cu privire la săvârşirea de către aceştia a faptelor prev. şi ped. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 194 C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi art.193 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

13. Neînceperea urmăririi penale faţă de T.G., T.(A.).M., O.N., D.A., B.M.C., S.A. şi AN (10 persoane cu identitate necunoscută din cadrul SC P. SRL) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prev. şi ped. de art. 220 alin. (3) C. pen., art. 194 alin. (2) C. pen., art. 208, art. 209 lit. a) C. pen. şi art. 257 C. pen. rap la art. 6 din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 10 lit. a) şi j) C. proc. pen.

14. Neînceperea urmăririi penale faţă de T.G. cu privire la săvârşirea de către acesta a infracţiunilor prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000, art. 289, art. 291 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

15. Neînceperea urmăririi penale faţă de S.A. şi M.C. sub aspectul săvârşirii de către aceştia a faptelor prev. şi ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi art. 193 C. pen., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

16. Neînceperea urmăririi penale faţă de numitul G.C. sub aspectul săvârşirii de către acesta a faptelor prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) Legea nr. 78/2000 şi art. 256 C. pen. rap. la art. 7 pct. 2, 3 din Legea nr. 78/2000 cu privire la cele învederate la pct. IV.8 al ordonanţei, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

17. Neînceperea urmăririi penale faţă de T.G. şi S.A. sub aspectul săvârşirii de către aceştia a faptelor prev. şi ped. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

18. Neînceperea urmăririi penale faţă de numitul G.C. sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

19. Disjungerea cauzei faţă de numiţii I.V., B.M., T.D., C.M.O., R.A., G.M., E.A., sub aspectul săvârşirii de către aceştia a infracţiunii prev. şi ped. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP)

20. Declinarea competenţei de soluţionare a cauzei cu privire la dosarul format prin efectul disjungerii de la pct. 19 în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Împotriva soluţiei au formulat plângeri petenţii R.S. şi R.M., având calitatea de părţi vătămate în dosarul nr. 33/P/2005, la data de 4 februarie 2008 şi respectiv 6 februarie 2008. Aceste plângeri au fost formulate în termenul procedural prev. de art. 278 pct. 3 C. proc. pen.

Prin rezoluţia din 19 februarie 2008 dată în dosarul nr. 45/II-2/2008 - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie - procurorul şef al Secţiei de combatere a corupţiei din cadrul D.N.A. a respins ca neîntemeiată plângerea împotriva soluţiei formulate de R.S. şi R.M.

Împotriva acestei rezoluţii au formulat plângere R.S., R.M. şi C.C.

În şedinţa publică din 30 mai 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 34 C. proc. pen. constatând că plângerile petiţionarilor vizează ordonanţa nr. 33/P/2005 din 21 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -Direcţia Naţională Anticorupţie, Secţia de combatere a corupţiei, a conexat la dosarul nr. 2381/2008, dosarele nr. 2499/1/2008 şi 2958/1/2008.

La dosarul cauzei petenţii au ataşat un set de înscrisuri.

Prin plângerea formulată la instanţă petenţii au solicitat să se constate nulitatea absolută a ordonanţei din 21 decembrie 2007, deoarece ordonanţa a fost dispusă de un procuror necompetent „numit" în efectuarea anchetei ce formează obiectul cauzei nr. 33/P/2005 cu încălcarea dispoziţiilor imperative privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi cu încălcarea dispoziţiilor Codului de procedură penală şi ale Legea nr. 304/2004.

Un alt aspect de nelegalitate al rezoluţiei nr. 45/II-2/2008 prin care s-a respins plângerea formulată de petent împotriva ordonanţei nr. 33/P/2005 din 21 decembrie 2007 - susţine în plângere că derivă din faptul că prin această ordonanţă nu a fost soluţionată cauza sub toate aspectele, în sensul că nici în expozeul acesteia şi nici în dispozitiv nu se face referire la toate plângerile înregistrate în acest dosar sau conexate, şi cu atât mai puţin, în dispozitivul ordonanţei nu sunt dispuse soluţii de neîncepere a urmăririi penale, clasare sau disjungere, în conformitate cu dispoziţiile codului de procedură penală cu privire la toate aceste plângeri.

Au fost enumerate toate plângerile formulate, concluzionându-se că motivarea rezoluţiei nr. 45/II-2/2008 cu privire la această problemă este greşită.

Nelegalitatea celor două rezoluţii este invocată şi datorită faptului că acestea, ar fi date cu încălcarea dispoziţiilor art. 203 C. proc. pen. care prevăd în mod expres faptul că ordonanţele organelor de urmărire penală trebuie să fie motivate şi să cuprindă atât împrejurările de fapt, cât şi cele de drept, precum şi probatoriile administrate în cauză.

S-a apreciat că nu a fost avut în vedere întregul material probator administrat în cauză.

Se mai susţine că rezoluţia nr. 45/II-2/2008 şi ordonanţa nr. 33/P/2005 sunt nelegale datorită faptului că s-au înlăturat nejustificat, „global" de la soluţionarea cauzei, toate probatoriile administrate, reprezentând declaraţii de martori, înscrisuri, procese-verbale de confruntare şi procesele verbale de constatare şi soluţia este întemeiată numai pe cuprinsul înregistrării, din data de 22 noiembrie 2004 dintre partea vătămată R.M. şi învinuitul G.C. care se află la dosarul cauzei pe format CD-R marca Imation 700 MB.

În plângerea formulată de R.S., sunt enumerate toate declaraţiile martorilor, unele dintre ele comutate, considerându-se că acelea care exprimă adevărul nu au fost valorificate de organele de urmărire penală.

De asemenea, s-a făcut referire la înscrisurile aflate la dosar considerându-se că ele dovedesc afirmaţiile părţii vătămate R.M., făcându-se referire, pe larg, la dispoziţiile legale referitoare la probe.

Ordonanţa nr. 33/P/2005 este criticată şi pentru motivul că s-au dispus 12 soluţii de neîncepere a urmăririi penale faţă de T.G., B.M.C., G.C., B.I., G.S., T.M.(A.), O.N., S.A. şi „10 persoane cu identitate necunoscută din cadrul SC P. SRL", faţă de S.A. şi M.C. soluţiile fiind numerotate de la punctul 7 la 18 din ordonanţă, fără a se dispune efectuarea vreunei cercetări cu privire la faptele reclamate, fără a dispune audierea persoanelor vătămate sau a făptuitorilor şi fără ca la dosarul cauzei să fie administrat vreun probatoriu care să conducă la soluţiile de neîncepere a urmăririi penale.

Ordonanţa nr. 33/P/2005 şi menţinută de procurorul ierarhic superior este considerată nelegală şi datorită faptului că, în cuprinsul acesteia nu se face nici o referire la şantajul exercitat asupra lui R.S. în acea perioadă, dar mai ales la data de 29 noiembrie 2004, în cuprinsul ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală a învinuiţilor nefăcându-se referire decât la şantajul exercitat asupra părţii vătămate R.M.

Referitor la elementele materiale ale infracţiunii de şantaj –pretins a fi săvârşite de înv. G.C. şi făptuitorul B.I. la 24 noiembrie 2004, în plângere se face trimitere la modalitatea de acordare şi desfăşurare a vizitei în cadrul unităţii de deţinere, considerând că inspectorul B.I. în complicitate cu procurorul G.C. au organizat vorbitorul, primul asistând la vorbitor, contrar normelor din unităţile de detenţie, la solicitarea învinuitului G.C. Se face trimitere în acest sens, la materialul probator administrat în cauză.

În esenţă, se susţine că pentru răspunderea lui T.G. în „drepturi", G.C. a devenit, contrar dispoziţiilor legale „recuperatorul" personal al acestuia, punându-se în slujba lui T.G., apreciind că sunt probe la dosar în acest sens.

În ceea ce priveşte aspectele de netemeinicie ale ordonanţei, se consideră că soluţia dispusă cu privire la învinuirile reţinute în sarcina lui T.G., B.M.C. şi G.C. este netemeinică întrucât în cuprinsul acesteia nu există nicio motivare care să ducă la incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Procurorul de cauză nu a avut în vedere cronologia faptei, precum şi o analiză atentă a probelor aflate la dosarul cauzei. În plângere se face referire la conţinutul constitutiv al infracţiunii de şantaj şi se concluzionează că la dosarul cauzei se află numeroase înscrisuri care stabilesc, în mod definitiv şi irevocabil, cu autoritate de lucru judecat că T.G., precum şi firmele patronate de acesta, SC D. SA şi SC T.G. SA, nu au nici un drept legitim să solicite sau să pretindă acţiuni şi active ale societăţii R.I.H. SA, administrată de R.S.

Se consideră că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de şantaj şi trafic de influenţă, fapte prev. şi ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 257 C. pen. cu aplic. art. 17 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte soluţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuiţilor T.G. şi B.M.C., în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că „în perioada de timp 22 noiembrie 2004 - 29 noiembrie 2004, au pretins de la R.S., prin intermediul numitei R.M., activele firmelor acestuia, pentru a fi transferate în beneficiul învinuitului T.G., afirmând că, împreună cu acesta din urmă, deţin influenţa necesară asupra procurorului G.C. pentru a-l determina ori să-i agraveze situaţia, ori să-l favorizeze în cauza penală în care era anchetat de acest procuror, se solicită infirmarea ordonanţei, întrucât, în ceea ce priveşte aceste fapte, procurorul nu a făcut nici o menţiune referitoare la împrejurările de fapt şi de drept, precum şi probatoriile administrate în cauză, din cuprinsul cărora ar rezulta că fapta nu există, ordonanţa fiind nemotivată, ceea ce contravine dispoziţiilor codului de procedură penală.

Referitor la soluţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului N.D.R. pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi luare de mită, faptă prev. de art. 194 C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., şi art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, precum şi scoaterea de sub urmărire penală a înv. G.C. sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii prev. şi ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G.C. cu privire la săvârşirea de către acesta a infracţiunii de favorizare a infractorului, faptă prev. de art. 264 C. pen. rap. la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 s-a solicitat infirmarea măsurii dispuse şi trimiterea cauzei la D.N.A. în vederea reluării cercetărilor.

Un prim aspect de nelegalitate a ordonanţei invocat se referă la faptul că s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor N.D.R. şi G.C. pentru faptele reţinute în sarcina lor, nesoluţionând toate plângerile penale împotriva acestora şi nu a dispus o soluţie în ceea ce priveşte plângerile formulate de SC M. SA împotriva lui N.D.R. şi G.C.

În opinia petentului R.S., existau indiciile comiterii de către N.D.R. a infracţiunii prev. de art. 254 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 şi se impunea începerea urmăririi penale în cazul acestuia. Petentul se referă pe larg la conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni.

Cu privire la soluţia de scoatere de sub urmărire penală faţă de învinuiţii N.D.R. şi G.C. referitor la infracţiunea prev. de art. 194 C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 s-a solicitat infirmarea acesteia întrucât este nelegală şi netemeinică şi reluarea cercetărilor, referindu-se la conţinutul constitutiv al acestor infracţiuni şi situaţia de fapt reclamată.

Referitor la soluţia de scoatere de sub urmărire penală faţă de învinuitul G.C. pentru infracţiunea prev. de art. 194 C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi infracţiunea prev. de art. 264 C. pen. rap. la art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 s-a solicitat infirmarea acesteia întrucât este nelegală şi netemeinică şi reluarea cercetărilor.

Se apreciază că ordonanţa din punct de vedere al motivaţiei este profund nelegală şi netemeinică. Dispunându-se această soluţie nu s-a avut în vedere materialul probator aflat la dosar, neverificându-se dacă în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina învinuitului G.C.

De asemenea, se consideră că în mod nelegal s-a emis ordonanţa de conexare a cauzelor la data de 29 iulie 2004, fiind conexat dosarul nr. 2475/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti la dosarul nr. 430/P/2003 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

S-a concluzionat că învinuitul G.C. a consimţit ca prin activitatea sa, să pericliteze înfăptuirea corectă a actului de justiţie şi prin această activitate iniţial l-a favorizat pe N.D.R., iar ulterior prin preluarea dosarului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi în final prin începerea urmăririi penale împotriva lui R.S. la 16 septembrie 2004, învinuire întemeiată pe nerespectarea clauzelor din protocol, astfel prin activitatea sa procurorul a intenţionat evitarea tragerii la răspundere penală a celui care a săvârşit infracţiunea de luare de mită pentru ca în finalul rezoluţiei sale infracţionale să urmărească obţinerea pentru N.D.R. a produsului infracţiunii, terenul de 9000 mp cu titlu gratuit.

În plângerea sa, R.S. face referire la conţinutul constitutiv al infracţiunii de favorizare a infractorului, enumerând acţiunile care, în opinia sa constituie elemente materiale de favorizare, respectiv acte procedurale, sau măsuri luate de procuror în cadrul procesului penale (emiterea de adrese, modalitatea de audiere a părţii vătămate, declaraţii martor, aplicarea sechestrului, zădărnicirea urmăririi penale începută cu privire la înv. N.D.R.

Referitor la fapta de şantaj reţinută în sarcina înv. G.C.

Petentul R.S. susţine că înv. G.C. a început urmărirea penală împotriva sa pentru o faptă de înşelăciune reclamată de N.D.R. cu scopul vădit urmărit de acesta de a favoriza pe N.D.R. şi de a-l determina pe acesta să transfere cu titlu gratuit terenul către N. În septembrie 2004, procurorul în cauză a încercat să obţină arestarea preventivă a petentului R.S. în dosarul nr. 430/P/2003 petentul apreciind că probele dosarului nu îi permiteau să invoce nici una din prevederile art. 148 C. proc. pen., dar cu toate acestea procurorul Gherţa urmărea arestarea, în opinia petentului, pentru ca el să fie constrâns să cedeze firmele patronate sau administrate de el lui T.G., lui S.A. şi N.D.R.

În finalul plângerii, petentul R.S., invocă din nou, nelegalitatea ordonanţei atacate, invocând încălcarea art. 203 alin. (2) C. proc. pen., art. 168 C. proc. pen., art. 63 C. proc. pen.

Examinând actele şi lucrările dosarului Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele considerente.

Prin rezoluţia nr. 33/P/2005 din 15 noiembrie 2005 a D.N.A., Secţia de Combatere a Corupţiei, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de:

T.G. - sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii prev. şi ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) - constând în aceea că, începând cu luna noiembrie 2004, în mod repetat, acţionând direct ori prin intermediul numitului B.M.C., a constrâns-o pe numita R.M. să-şi determine soţul, pe numitul R.S., să-i transfere activele firmelor pe care le administrau şi a infracţiunii prev. şi ped. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, în aceeaşi perioadă a pretins de la R.S. prin intermediul numitei R.M., activele firmei acestuia, susţinând că are influenţă asupra procurorului G.C. pentru a-l determina să-i agraveze situaţia sau să-l favorizeze în cauza penală în care acest procuror îl ancheta.

B.M.C. - sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii prev. şi ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. disp. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, începând cu luna noiembrie 2004, în mod repetat, a constrâns-o pe numita R.M., prin ameninţări şi violenţă, să-şi determine soţul, pe numitul R.S., pentru a transfera activele formelor pe care le administra învinuitului T.G. şi a infracţiunii prev. şi ped. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în aceeaşi perioadă a pretins de la R.S., prin intermediul numitei R.M., activele firmelor acestuia, pentru a fi transferate în beneficiul învinuitului T.G., afirmând că, împreună cu acesta din urmă, deţine influenţa necesară asupra procurorului G.C. pentru a-l determina ori să-i agraveze situaţia, ori să-l favorizeze în cauza penală în care era anchetat de acest procuror.

G.C. - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că, în cursul lunii noiembrie 2004, a constrâns-o pe numita R.M., prin ameninţări, să-şi determine soţul, pe R.S., pentru a-şi transfera activele firmelor sale, în beneficiul învinuitului T.G. şi a infracţiunii prev. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 257 cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că, a îngăduit cu bună ştiinţă învinuiţilor T.G. şi B.M.C. să susţină în faţa numitei R.M. şi altor persoane că deţin influenţa necesară asupra sa pentru a-l determina, ori să agraveze, ori să favorizeze situaţia numitului R.S., în cauza penală pe care o instrumenta.

În această cauză plângerea penală a fost formulată de R.M. - în final primind numărul 33/P/2005.

Pe parcursul cercetărilor desfăşurate în acest dosar au mai fost depuse plângeri penale, de mai multe persoane.

În plângerea formulată, R.M. a arătat că între partea vătămată R.S. şi înv. T.G. s-au derulat mai multe litigii civile, comerciale şi penale legate de structura acţionariatului unor societăţi administrate de R.S. ori de asociaţi ai acestuia.

La data de 19 noiembrie 2004, partea vătămată R.S. a fost reţinut, iar apoi arestat, în cadrul unui dosar penal, instrumentat de procurorul G.C. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar din acest moment, T.G. şi B.C. a început să facă presiuni asupra părţii vătămate R.M. în scopul ca ea să îşi convingă soţul să cedeze acţiuni ale societăţii către înv. T.G.

Petenta R.M. a făcut referire la mai multe întâlniri fie cu B.M.C., fie cu T.G., în cadrul cărora pretinde că a fost supusă unei presiuni psihice de către aceştia, prin atitudinea lor, iar în discuţia cu procurorul G.C., acesta a îndemnat-o să cadă la înţelegere cu T.G.

Partea vătămată R.M. a formulat plângere şi împotriva procurorului G.C., pentru modul cum a instrumentat dosarul nr. 368/D/P/2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.I.I.C.O.T. (fost dosar nr. 430/P/2003) acuzându-l pentru infracţiunea de abuz în serviciu, favorizarea infractorului, cercetare abuzivă, încălcarea normelor profesionale prevăzute de Codul Deontologic al Magistratului.

Partea vătămată a depus la dosar CD-uri, conţinând înregistrări audio sau video.

Procurorul a reţinut ca fiind relevante pentru cauză două înregistrări.

Într-una din înregistrări sunt cuprinse dialogurile purtate de învinuitul B.M.C. şi partea vătămată R.M., la data de 21 noiembrie 2004.

Din audierea acestor înregistrări rezultă, în esenţă, că învinuitul B.M.C. îi spunea părţii vătămate R.M. că ar trebui să negocieze, pentru că, astfel, riscă să piardă totul.

B.M.C. a sfătuieşte pe R.M. să-i transmită soţului său că poate rămâne acţionar cu o cotă de 25% şi că a fost sunat de procuror, care i-a relatat că va continua audierile, va dispune o expertiză contabilă. Se vorbeşte de o înţelegere a părţilor care ar putea grăbi eliberarea lui R.S., însă numai nu poate garanta acest lucru.

Dintr-o altă convorbire rezultă faptul că partea vătămată R.M. afirmă că se găseşte „într-o tensiune extraordinară" , „într-o stare de stres" şi, în acest context, îi spune procurorului „poate îmi daţi şi un sfat". R.M. a făcut referire la „şantaj şi hărţuire" situaţie care o „îngrozeşte" atât pe aceasta cât şi pe fiica sa.

Din declaraţia părţii vătămate R.M. a rezultat că simţindu-se şantajată, s-a adresat procurorului G.C. şi fără ştirea acestuia cu ajutorul unui reportofon pregătit în acest scop, a înregistrat convorbirea.

În opinia părţii vătămate, discuţia purtată cu procurorul a avut semnificaţia unei continuări a şantajului practicat asupra sa, deoarece chiar procurorul a îndemnat-o să cedeze în faţa şantajului.

Învinuitul G.C. a dat mai multe declaraţii, arătând că aceste înregistrări nu sunt făcute în condiţii legale, că discuţia cu partea vătămată a avut loc în prezenţa a două colege de birou, explicând toată discuţia avută cu partea vătămată.

Înregistrările depuse la dosarul cauzei nu pot fi apreciate mijloace de probă obţinute în mod legal.

În plus, în mod corect procurorul a concluzionat că dialogul dintre partea vătămată şi procuror a avut loc în biroul procurorului, în prezenţa a două colege de birou, avocatul părăsind biroul din proprie iniţiativă.

În dialogul care a avut loc, procurorul i-a dat sfaturi părţii vătămate cu titlu informativ şi în principal acela de a negocia pe latura civilă a cauzei cu părţile vătămate şi civile în cauză.

Soluţionarea laturii civile este guvernată de principiul disponibilităţii şi în adevăr, procurorul nu încalcă nici o normă legală şi nu săvârşeşte o faptă penală în cazul în care învederează părţilor că poate interveni o înţelegere.

Procurorul nu a ameninţat partea vătămată, dimpotrivă a îndemnat-o să nu cedeze presiunilor de care se plângea.

De asemenea, împrejurarea că procurorul a încunoştinţat partea vătămată cu privire la faptul că cercetările în ceea ce o priveşte pe aceasta, ca administrator al SC W.M.L. SRL, vor continua, întrucât în activitatea respectivei societăţi au fost detectate grave nereguli iar la data dialogului, era dispus un control financiar, pe care urma să-l realizeze A.N.A.F., nu reprezintă o „ameninţare" sau „presiuni" din partea procurorului aşa cum, de altfel s-a şi reţinut prin ordonanţa atacată.

Procurorul a concluzionat în mod corect că nu există probe din care să rezulte vreo formă de şantaj practicată de învinuitul G.C. asupra părţii vătămate R.M. ori vreo împrejurare care să releve faptul că acesta ar fi tolerat ca numele său să fie folosit de ceilalţi doi învinuiţi în scopul de a o şantaja pe partea vătămată R.M.

În privinţa întâlnirilor dintre R.S. şi membrii familiei sale, în datele de 22 şi 29 noiembrie 2004 la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin ordonanţa atacată au fost analizate toate declaraţiile date în cauză şi în mod corect s-a reţinut că nu există elementele probatorii din care să rezulte vreo formă de şantaj practicată de învinuitul G.C., neexistând vreo constrângere practicată de învinuit prin ameninţare, asupra părţilor vătămate pentru ca R.S. să transfere acţiuni sau active ale societăţilor sale către T.G.

Soluţia de scoatere de sub urmărire penală a înv. G.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj, prev. şi ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) în temeiul art. 10 lit. a) este corectă.

Din actele de urmărire penală administrate în cauză nu a rezultat nici existenţa vreunei forme de ajutor sau înlesnirea, cu intenţie, dat învinuitului T.G. şi B.M.C., pentru ca aceştia, la rândul lor să susţină în prezenţa părţii vătămate R.M. şi a altor persoane, că deţin influenţa necesară asupra sa, pentru a-l determina, ori să agraveze ori să favorizeze situaţia numitului R.S., în cauza penală pe care o instrumenta, soluţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului G.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP) rap. la art. 257 cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000, în temeiul disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Prin ordonanţa atacată s-a reţinut că din ansamblul materialului probator administrat în cauză a rezultat că învinuitul T.G. prin implicarea sa financiară în afacerile derulate prin societăţile lui R.S., precum şi prin faptul că, în timp, unele din aceste societăţi au fost apropriate fraudulos de către R.S., în detrimentul său, avea un interes legitim de a acţiona pentru nedobândirea drepturilor sale. S-a susţinut că o parte din scopurile anchetelor penale la care a fost supus R.S. constau tocmai în cercetarea acestor fraude săvârşite de R.S. (prin majorări fictive de capital social şi multiplicarea artificială a acţiunilor deţinute în cadrul societăţilor, lezând astfel drepturile celorlalţi acţionari prin falsuri intelectuale şi materiale săvârşite în înscrisurile legate de transferurile acţiunilor).

Instanţa analizând înscrisurile depuse la dosar pe parcursul procesului penal constată că în adevăr, învinuitul T.G., în paralel cu procedurile judiciare ce îşi urmau cursul, îşi dorea şi încerca o soluţie negociată în privinţa intereselor sale financiare, nefiind interzis de lege acest demers, latura civilă a cauzei, aşa cum s-a subliniat deja, fiind guvernată de principiul disponibilităţii.

Împrejurarea că învinuitul T.G., în contextul arestării lui R.S., şi-a oferit sprijinul material pentru membrii familiei acestuia aflaţi în dificultate, încercând să negocieze cu privire la soluţionarea laturii civile a cauzei, învinuitul fiind de acord să menţină o cotă de 25% din acţiuni pentru R.S., nu poate atrage concluzia că acesta a săvârşit o faptă penală.

Din întregul material probator administrat în cauză a rezultat că învinuitul T.G. a încercat să redreseze situaţia economico-financiară a societăţilor asupra cărora deţine controlul decizional petentul.

În anii în care petentul a deţinut controlul decizional, societăţile respective au dobândit datorii importante.

Chiar dacă a existat o situaţie mai tensionată între părţi, având în vedere relaţiile dintre părţi, litigiile dintre aceştia „ameninţarea" cu privire la continuarea şi înteţirea demersurilor judiciare împotriva lui R.S. nu poate constitui elementul material al laturii obiective a infracţiunii de şantaj.

Nici susţinerile în sensul că procurorul poate fi influenţat după caz, să agraveze sau să uşureze situaţia procesuală a lui R.S. nu poate constitui elementul material al infracţiunii de şantaj care constă în acţiunea de constrângere, prin violenţă sau ameninţare asupra altei persoane.

Această susţinere nu este de natură a insufla unei persoane temerea pentru un pericol ce o aşteaptă, ştiut fiind faptul că magistraţii sunt imparţiali şi se supun numai legii, iar pentru partea care va avea îndoieli asupra acestui lucru, există mijloace procedurale de înlăturare din acea cauză a magistratului, de care poate uza.

În concluzie şi soluţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului T.G. corespunde dispoziţiilor legale.

Pentru aceleaşi considerente şi soluţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului B.M.C. sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii de şantaj şi trafic de influenţă, prev. şi ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în temeiul art. 10 lit. a) va fi menţinută.

Prin rezoluţia din 25 iulie 2006, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuiţii N.D.R. şi G.C. după cum urmează:

- faţă de înv. N.D.R. - pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj şi luare de mită prev. şi ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

- faţă de înv. G.C. - pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj, prev. şi ped. de art. 194 C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 şi favorizarea infractorului, prev. de art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 264 C. pen.

În fapt, s-a reţinut că la data de 22 aprilie 2002, între învinuitul N.D.R. în calitate de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC M. SA şi Preşedinte al Asociaţiei „PA.S.M." SA şi B.M.C. în calitate de reprezentant al SC W.M.L. SRL, s-a încheiat antecontractul de cesiune de acţiuni, atestat sub nr. 015 din 22 aprilie 2002 de Cabinetul Avocaţial R.V.

Învinuitul N.D.R. i-a impus părţii vătămate R.S., prin protocolul atestat sub nr. 016 din 25 aprilie 2002, de acelaşi avocat să îi transfere cu titlu gratuit în proprietatea sa, suprafaţa de 9000 mp din terenul aparţinând SC M. SA, plus suma de 30.000 dolari SUA, în schimbul încheierii contractului de cesiune şi al transferului efectiv al acţiunilor.

S-a reţinut că partea vătămată R.S. a refuzat să-şi achite obligaţiile i-au fost solicitate cu titlu de mită, împotriva acesteia s-a dispus începerea urmăririi penale de către procurorul G.C., prin rezoluţia din 16 septembrie 2004, dată în dosarul nr. 430/P/2003 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen.

Referitor la această situaţie de fapt, prin ordonanţa atacată s-au reţinut următoarele:

A). Antecontractul de cesiune de acţiuni nominative ale SC M. & C SA (f. 238-239 vol. XIII dosar ) - a fost încheiat la data de 22 aprilie 2002, între N.D.R., în calitate de reprezentant al Asociaţiei P.A.S. M. (promitent-cedent) şi B.M.C., reprezentant legal-administrator al SC W.M.L. SRL (promitent - cesionar).

Obiectul antecontractului îl constituia încheierea în viitor, în formă autentică, a contractului de cesiune pentru 269.724 acţiuni nominative ale SC M. & C SA, în valoare nominală de 25.000 lei fiecare, reprezentând 54,78% din capitalul social al antemenţionatei societăţi. Momentul încheierii contractului de cesiune în forma autentică a fost stabilit la un termen de 5 zile din 3mbmentul acnitării de către cesionar al avansului. Mai multe clauze, din cadrul cap. IV al antecontractului se referă la preţul cesiunii.

B). În paralel cu antecontractul susmenţionat, la momentul încheierii acestuia, îşi producea efectele, în continuare, contractul de închiriere, încheiat în formă autentică, la 13 martie 2000 între SC M. & C SA şi F.S.O.T.R. (f. 240 - 242 vol. XIII dosar) - acest contract a fost încheiat între I.D. şi C.V.D., ca reprezentanţi ai SC M. & C SA, pe de o parte şi N.D.R., ca reprezentant al fundaţiei amintite, pe de altă parte.

Contractul stabilea închirierea în favoarea F.S.O.T.R. pe un termen de 25 de ani (fiind valabil până la 14 mai 2025) a terenului în suprafaţă totală de 8598,93 mp, cu destinaţie de teren sportiv şi spaţiu verde, situat în Bucureşti, sector 6, proprietate a SC M. & C SA,

C). Protocolul încheiat la 25 aprilie 2002 între N.D.R. şi R.S. (f. 243-245 vol. XIII dosar) - acest protocol completează antecontractul de cesiune de acţiuni descris la lit. A)., îl detaliază, prin împărţirea procesului de take over în mai multe faze şi stabileşte noi obligaţii în sarcina părţilor.

Astfel, în materie de obiect al protocolului, se stabileşte de această dată că adevăratul beneficiar al procesului de take over este R.S., care preia pachetul majoritar de acţiuni de la SC M. & C SA, administrat de învinuitul N.D.R., prin intermediul SC W.M.L. SRL.

Examinând relaţia dintre protocol şi antecontractul de cesiune de acţiuni, apare ca evidentă unitatea teleologică a celor două acte juridice. împreună, acestea realizează, de fapt, o simulaţie prin interpunere de persoane (în speţă, persoana interpusă fiind SC W.M.L. SRL). în acest sens este de remarcat data protocolului (la dosar 3 zile distanţă de data antecontractului), precum şi caracterul celor două acte juridice: antecontractul - act public, ostensibil, iar protocolul - act secret, ce vine să modifice şi să precizeze anumiţi termeni şi condiţii ale actului ostensibil.

Din punct de vedere al condiţiilor protocolului, analizate în corelaţie cu prevederile antecontractului şi ţinând seama şi de prevederile contractului de închiriere descris la pct. B., remarcăm următoarele:

a). procesul de take over operat de R.S. asupra SC M. & C. SA a fost conceput în două etape; într-o primă etapă se încheia antecontractul de cesiune de acţiuni, urmat de plata unui avans în contul contravalorii acţiunilor, iar în termen de 5 zile de la plata avansului - încheierea contractului de cesiune de acţiuni în forma autentică; în cea de-a doua etapă SC W.M.L. SRL urma să majoreze capitalul social al SC M. & C. SA;

b). prin procesul take over descris mai sus, R.S. urma să deţină controlul absolut asupra SC M. & C. SA;

c). pentru a se preveni transformarea preluării pachetului majoritar de acţiuni într-un veritabil „hostile take over", au fost stabilite mai multe obligaţii în sarcina lui R.S.; aceste obligaţii au fost concepute, în mod cert, ca şi garanţii ale exercitării cu bună-credinţă ale drepturilor de acţionar majoritar ale lui R.S.:

- obligaţia de a schimba structura de conducere a SC M. & C. SA, din consiliu de administraţie în administrator unic (această modificare apare ca logică în contextul deţinerii unui control absolut asupra societăţii de către R.S.), obligaţia este dublată însă de garanţia constând în desemnarea ca director general, pe o perioadă de minimum 5 ani şi cu o clauza este firească din punct de vedere al păstrării unui echilibru organic şi-funcţional între puterea decizională (reprezentată de administratorul unic ce urma să fie desemnat de R.S.) şi puterea executivă (reprezentată de directorul general); de asemenea, garantarea unei retribuţii lunare minime a acestuia pentru o perioadă limitată de timp nu face decât să confere credibilitate bunelor intenţii ale cesionarului, avându-se în vedere că salariul directorului general urma să fie stabilit de către administratorul unic, controlat de R.S.; în lipsa unei astfel de garanţii apare ce evidenţă posibilitatea de a înlătura directorul general prin stabilirea de către administrator a unui salariu neconvenabil pentru acesta; mai mult, suma stabilită - 1.500 dolari SUA / lună - nu este exagerată raportat la importanţa funcţiei deţinute;

- obligaţia asumată de R.S. de a asigura folosinţa de către F.S.O.T.R. a bazei sportive, în suprafaţă de 9.000 mp , reprezentată de terenurile de tenis, situate pe terenul aparţinând SC M. & C. SA, conform contractului de închiriere existent în vigoare la data cesiunii şi, într-o perioadă de maximum 5 ani de la încheierea acestui protocol, să transfere cu titlu gratuit acest teren lui N.D.R.; se mai prevede, de asemenea că, în cazul în care, prin intermediul SC W.M.L. SRL se va proceda la înstrăinarea pachetului de acţiuni către alţi investitori, ori la înstrăinarea de active aparţinând SC M. & C. SA, aceste operaţiuni pot fi efectuate numai după ce antemenţionatul teren a fost transferat cu titlu gratuit lui N.D.R.

- obligaţia de a plăti învinuitului N.D.R. suma totală de 130.000 dolari SUA, în trei tranşe : 10.000 dolari SUA, 5.000 dolari SUA şi respectiv 115.000 dolari SUA.

În plângerile formulate în cauză şi în declaraţiile date în calitate de parte vătămată în cauză, R.S. învederează, în esenţă, că aceste trei obligaţii la care s-a făcut referire anterior, nu reprezentau altceva decât o mită pretinsă de învinuitul N.D.R., pentru perfectarea preluării pachetului de control al SC M. & C. SA, iar persistenţa lui în a obţine aceste drepturi, dublată de redactarea unor plângeri penale împotriva sa avea semnificaţia unui şantaj. Ideea a fost preluată în rezoluţia de începere a urmăririi penale din data de 25 iulie 2006.

- în apărare, în declaraţia dată în calitate de învinuit la data de 28 august 2006 (f. 13-17 vol. XIII dosar), N.D.R. arată, în sinteză, următoarele :

În anul 1994, atunci când SC M. & C. SA s-a născut, ca urmare a privatizării prin metoda MEBO un număr de 5 persoane fizice au creditat P.A.S. -ul cu diverse sume de bani, în vederea cumpărării pachetului majoritar de acţiuni, după cum urmează: martorul I.C. - 100.000 dolari SUA; martorul M.F. - 10.000 dolari SUA; martorul N.G. - 5.000 dolari SUA şi martorii B. şi F. - în total 15.000 dolari SUA - conform înţelegerii cu aceste persoane, în momentul în care P.A.S. îşi stingea datoriile către F.P.S., urma ca sumele de bani să le fie restituite ori să primească în compensaţie acţiuni ale societăţii.

- În cursul negocierilor situaţia sus-amintită a fost cunoscută de partea vătămată R.S., care a fost de acord să ramburseze respectivele sume de bani investitorilor amintiţi; acesta este motivul pentru care s-a înscris în protocol obligaţia de plată a sumelor respective. A fost înscris ca destinatar al acestor sume N.D.R., însă practic, sumele urmau să fie rambursate lui I.C. şi celorlalţi investitori.

- în privinţa terenului în suprafaţă de 9.000 mp, învinuitul N.D.R. arată că în perioada 1998 - 2000, a investit personal, prin F.S.O.T.R., fondurile necesare pentru amenajarea unei baze sportive destinate tenisului (sumele investite fiind de aprox. 400.000 Euro); în aceste condiţii, învinuitul a insistat în includerea în protocol a unei garanţii pentru investiţiile făcute, ajungându-se astfel la formularea celei de-a doua obligaţii cuprinse în protocol; oricum, destinaţia terenului respectiv nu putea fi schimbată în vreun fel prin voinţa învinuitului, pentru că terenul era supus, pe o perioadă de 25 de ani, contractului de închiriere descris la pct. B; destinaţia terenului putea fi însă schimbată prin voinţa lui R.S., în lipsa unei asemenea clauze de protecţie, pentru că, în conţinutul contractului de închiriere a fost înscrisă clauza : „Destinaţia spaţiului închiriat nu va putea fi schimbată fără consimţământul scris al proprietarului" (proprietar urmând să devină R.S.).

Alegaţiile învinuitului N.D.R. sunt susţinute prin declaraţiile martorilor şi înscrisurilor depuse de acesta în apărare. Astfel:

- martorul C.M., administrator al unei societăţi aflate în relaţii comerciale cu SC M. & C. SA (declaraţie din 26 septembrie 2006 - f. 56 - 57 vol., XIII dosar) arată că : „ (...) esenţa acestui conflict era mersul fabricii, care scădea lună de lună în segmentul de aprovizionare şi asta datorită faptului că R. nu investise banii promişi. In legătură cu protocolul, mai ştiu că, N. i-ar fi cerut lui R. să îl despăgubească în legătură cu banii pe care îi investise pentru amenajarea terenului de tenis. Eu nu ştiu concret ce conţinea acest protocol dar am ascultat de la cei doi cu ocazia unei discuţii în |cadrul căreia încercam să-i împac, că N.D.R. va renunţa la protocolul respectiv referitor la teren în momentul în care va fi despăgubit faţă de investiţiile făcute".

- martorul B.M. (declaraţie din 26 septembrie 2006 - f 58-59 vol. XIII. dosar) - confirmă faptul că a creditat P.A.S. M. cu suma de 15.000 dolari SUA, din care nu i-a fost restituit niciun ban; a participat la întâlnirea de la Hotel „Mariott" din februarie 2006, împreună cu N.D.R., R.S. şi C.O., ocazie cu care R.S. a recunoscut că nu i-au fost restituiţi banii şi a propus ca investiţia să-i fie rambursată; martorul mai arată că: „în cadrul discuţiei, care avea caracterul unei discuţii de împăcare, N. a pus problema ca domnul R. să dea banii la acţionari, adică să plătească acţiunile pe care le-a cumpărat de la P.A.S. M., deoarece nu a plătit nimic, să restituie banii care mi se cuveneau mie şi numitului F., să-l despăgubească pentru investiţiile făcute la terenul de tenis şi, în acelaşi timp, să-i plătească salariul de director retroactiv".

- martorul I.C. (f. 60-61 vol. XIII dosar - declaraţie din 26 septembrie 2006) - confirmă în totalitate susţinerile făcute în apărare de învinuitul N.D.R. Martorul susţine următoarele: „nu am fost de faţă la data când s-a semnat protocolul, ci la o dată ulterioară acestui moment, când R.S. a scris personal pe acest protocol care este distribuţia sumelor pe care a recunoscut că le datorează. Această consemnare a fost rezultatul faptului că R.S. nu-şi îndeplinise până la această data obligaţiile pe care şi le asumase prin acel protocol. R. îmi datora 100.000 dolari SUA, deoarece eu am dat celor de la P.A.S. M. bani împrumut pentru ca aceştia să cumpere acţiuni de la F.P.S. (...) Am cerut banii de la domnul R. şi nu de la P.A.S. M. pentru că, în momentul încheierii protocolului acesta cumpărase acţiunile P.A.S. M., preluând totodată şi datoriile fabricii, între care şi suma împrumutată. Protocolul a fost necesar să se încheie deoarece R. nu respecta convenţia în sensul că refuza să achite datoriile către muncitori, în calitatea acestora de acţionari (...) Protocolul a fost încheiat (...) între alte persoane decât acelea care au semnat convenţia deoarece R. urmărea de la început, cu rea credinţă, să găsească modalităţi de a se sustrage de la obligaţiile care îi reveneau. Aşa a procedat în toate afacerile care le-a făcut. (...)".

- martorul B.M.D.(declaraţie din 27 septembrie 2006 - f. 63 - 65 dosar) - avocat ce a acordat consultanţă juridică SC M. & C. SA, începând, din anul 1994 în repetate rânduri - acesta arată că protocolul, conţinând obligaţiile în dezbatere, a avut o formă iniţială anterioară redactării antecontractului de cesiune de acţiuni. Lucrul este important pentru ca să nu se creadă că protocolul s-a făcut după semnarea antecontractului, ca o condiţie impusă lui R.S. pentru semnarea contractului propriu-zis de cesiune. De altfel, acest protocol nu a fost niciodată gândit ca o condiţie pentru cesiunea propriu-zisă a acţiunilor, ci privea mai mult o regularizare a tranzacţiei, în sensul efectuării unor plăţi către persoanele care aveau pretenţii materiale către P.A.S. M. şi reglării problemei transferului terenurilor către F.S.O.T.R. În varianta iniţială de protocol se nominalizaseră persoanele către care urmau să se facă aceste transferuri băneşti, iar cu privire la teren se prevedea că acesta urma să fie transferat către fundaţia respectivă şi nu către vreo persoană fizică. Ulterior, s-a intrat în redactarea formei definitive a acestui protocol, care s-a petrecut la 3 zile după semnarea antecontractului. Faţă de viziunea iniţială a protocolului, de data aceasta, în conţinutul lui a intervenit o schimbare şi asta la cererea expresă a lui R.S., în sensul ca el să fie ţinut de promisiunea transferurilor băneşti către o singură persoană , şi anume N.D.R., cu care încheiase protocolul şi care, la rândul lui, avea să distribuie fondurile către celelalte persoane, iar cu privire la transferul terenului de tenis, acesta să se facă în beneficiul lui N.D.R. şi nu al fundaţiei respective, pentru aceleaşi considerente. Protocolul s-a semnat la A. şi au fost de faţă patru persoane; R. şi N., eu personal şi C.C.". Martorul insistă asupra faptului că R.S. a fost cel care a cerut redactarea protocolului în sensul că obligaţiile de rambursare a creditelor să fie stabilite direct către N.D.R., iar transferul proprietăţii asupra terenului de sport să fie făcut, de asemenea, personal către N.D.R., menţionând de o manieră tranşantă şi plastică faptul că: „dacă bate palma cu N., înţelege să-şi îndeplinească promisiunile către; N., atât cu privire la sume cât şi cu privire la teren, nedorind să discute nimic cu ceilalţi". În final, martorul mai atestă faptul că „la N. nu a ajuns nicio sumă de bani, suma fiind distribuită de chiar R. către persoanele vizate iniţial", iar în privinţa terenului: „N., dacă ar fi vrut să ceară o mită constând într-un teren, ar fi avut posibilitatea să ceară orice altă parcelă, liberă de construcţii, numai aceea putând fi valorificată din punct de vedere economic. Terenul menţionat în protocol era deja ocupat de fundaţia de tenis şi închiriat pe 30 de ani, astfel încât el nu putea să fie valorificat din punct de vedere economic de către N.D.R., în beneficiul lui personal".

- la f. 246 - 268 - vol. XIII dosar - sunt depuse facturi fiscale, contracte de achiziţii, chitanţe - care fac proba efectuării de investiţii de către F.S.O.T.R., prin intermediul învinuitului N.D.R. în baza sportivă edificată pe terenul aparţinând SC M. & C. SA;

- la f. 285 şi urm. vol. XIII - dosar - se găseşte înregistrarea, urmată de transcrierea discuţiei ambientale purtate în data de 10 februarie 2006, între N.D.R. şi R.S., în prezenţa martorilor C.M.O. şi B.M. - la Hotel Mariott din Bucureşti - conţine mai multe discuţii în jurul onorării obligaţiilor asumate prin protocol, neaducând elemente probatorii noi faţă de cele expuse deja anterior.

Faţă de materialul probator administrat şi analizat în cauză în mod corect s-a concluzionat că stabilirea acestor obligaţii în sarcina părţii vătămate R.S. şi asumarea voluntară de către acesta a unor asemenea obligaţii nu poate avea semnificaţia pretinderii ori acceptării unei mite de către înv. N.D.R.

În sprijinul acestei concluzii s-a reţinut şi faptul că pe măsura evoluţiei negocierilor dintre părţi, s-a ajuns la încheierea actului juridic intitulat „Convenţie" încheiat între R.S., N.D.R. şi I.C.

În acest înscris este consemnat următorul text: „Declarăm în mod irevocabil că înscrisul numit – protocol - încheiat la 25 aprilie 2002 între R.S. şi N.D.R. mai produce, în prezent, efecte juridice numai în privinţa creanţei stipulate în conţinutul acestuia şi anume în ceea ce priveşte adnotarea făcută de domnul R.S. în sensul că domnul I.C. este îndreptăţit să primească suma de 100 dolari SUA de la Asociaţia P.A.S. M., sumă remisă de acesta domnului N.D.R. pentru cumpărarea de acţiuni în numele Asociaţiei P.A.S. M., se obligă să restituie domnului I.C. suma investită în asociaţie".

Referitor la păstrarea funcţiei de director general de către N.D.R. s-a convenit să se pronunţe instanţele judecătoreşti, iar cu privire la terenul de sport prin convenţie s-a stabilit în următorul sens: „părţile convin modificarea protocolului în sensul că baza sportivă va fi folosită în continuare de F.S.O.T.R., în temeiul contractului de închiriere existent, iar prevederea cu privire la trecerea acesteia cu titlu gratuit în proprietatea domnului N.D.R. devine nulă şi lipsită de orice efect juridic".

În acest caz, soluţia de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului N.D.R. sub aspectul săvârşirii de către acest a infracţiunii prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., este temeinică şi legală.

Procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a înv. N.R. şi G.C. în mod corect şi sub aspectul săvârşirii de către aceştia a infracţiunii prev. de art. 194 C. pen. rap. la art. 131 din Legea nr. 78/2000 în temeiul art. 10 lit. a).

Astfel, din actele dosarului rezultă că urmare a nerespectării obligaţiilor asumate de R.S. prin actul de cesiune de acţiuni nominative şi prin protocolul din 25 aprilie 2002, înv. N.D.R. împreună cu mai mulţi acţionari fondatori, membri ai Asociaţiei P.A.S. M., au formulat o pluralitate de acţiuni civile, comerciale şi plângeri împotriva sa.

Prin plângerile formulate, R.S. susţine că toate aceste demersuri judiciare reprezintă un şantaj asupra sa pentru a plăti „mita" ce ar consta în onorarea obligaţiilor sale asumate prin protocolul din 25 aprilie 2002.

Partea vătămată consideră că o formă de şantaj reprezintă şi soluţia de începere a urmăririi penale împotriva sa prin rezoluţia din 16 septembrie 2005 în dosarul nr. 430/P/2003 ca o formă de represalii pentru faptul de a nu fi plătit „mita" solicitată de N.D.R.

Actul juridic se presupune că exprimă voinţa părţilor. Demersurile judiciare ale învinuitului N. în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce-i reveneau lui R.S. nu constituie o formă de şantaj.

Elementul material al infracţiunii de şantaj constă în acţiunea de constrângere, prin violenţă sau ameninţare, asupra altei persoane, pentru ca aceasta să dea, să facă sau să nu facă sau să nu sufere ceva. În ambele sale variante, fapta trebuie să fie aptă să constrângă voinţa subiectului pasiv.

În cauză, învinuitul G.C., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, a instrumentat dosarul nr. 430/2003 şi a dispus începerea urmăririi penale faţă de R.S., prin rezoluţia cu acelaşi număr sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. În fapt , s-a reţinut că în momentul negocierii şi încheierii protocolului din 25 aprilie 2002 şi a actului de cesiune prin care Asociaţia P.A.S. M. a cesionat un pachet de 54% din acţiunile SC M. & C SA către SC W.M.L. SRL, a indus şi a menţinut în eroare pe cocontractanţi, neintenţionând să îşi onoreze obligaţiile asumate prin aceste acte şi nedispunând de resursele financiare necesare redresării societăţii.

Împrejurarea că procurorul exercitându-şi atribuţiunile de serviciu a considerat că se impune începerea urmăririi penale într-o cauză, nu poate atrage concluzia că a săvârşit vreo infracţiune, magistraţii fiind suverani să interpreteze legea.

Soluţiile de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului G.C. sunt legale.

Printr-o altă rezoluţie, emisă la data de 11 septembrie 2006 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de învinuitul G.C. sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) rap. la art. 2481 C. pen. cu aplicarea art. 13 alin. (1)2 din OUG nr. 43/2005 şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În fapt, s-a reţinut că învinuitul, în calitate de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 6 ianuarie 2004 a instituit şi aplicat sechestrul asigurător asupra mijloacelor de producţie ale SC R. SA Drobeta Turnu Severin, fără a exista un prejudiciu şi nici plângere penală împotriva directorului G.M., formulată de societate, blocând astfel producţia de anvelope cu consecinţa falimentării fabricii.

De asemenea, la data de 24 septembrie 2004, a instituit sechestru asigurator pe bunurile mobile şi imobile aparţinând părţilor responsabile civilmente, până la concurenţa sumei de 460 miliarde lei, în condiţiile în care nu exista formulată o punere sub învinuire a numitului R.S., nu exista vreo pagubă, iar unele din părţile responsabile civilmente apăreau ca fiind, concomitent, părţi civile.

Ambele sechestre au fost instituite în dosarul nr. 430/PO/2003 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică.

În cauză a formulat plângere şi partea vătămată G.M.

Legalitatea şi temeinicia măsurilor luate de procuror pot fi verificare numai în căile de atac reglementate de legiuitor şi nu în cadrul unui proces penal, neexistând date şi indicii că procurorul cauzei şi-a exercitat atribuţiile de serviciu cu rea credinţă.

Prin rezoluţia atacată s-a făcut referire şi la plângerea penală depusă la data de 16 septembrie 2004 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Plângerea a fost formulată tot împotriva procurorului G.C., pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) rap. la art. 248 C. pen., art. 264 C. pen. şi art. 266 C. pen. cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.

Prin rezoluţia nr. 609/P/2004 din 18 noiembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul G.C. pentru săvârşirea sus-menţionatelor infracţiuni în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Rezoluţia a fost menţinută de procurorul ierarhic superior şi instanţă, respingându-se plângerile formulate în temeiul art. 278 şi art. 278 C. proc. pen.

În mod corect s-a reţinut că plângerea penală depusă de partea vătămată R.S. la data de 31 august 2006 la Direcţia Naţională Anticorupţie nu face decât să reia şi să dubleze plângerea anterior depusă, sub nr. 1042 din 17 ianuarie 2005 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dându-se o soluţie de neîncepere a urmăririi penale care a fost menţinută în căile de atac.

În concluzie, referitor la plângerea formulată împotriva învinuitului G.C. cu privire la începerea abuzivă a urmăririi penale şi instituirea abuzivă a sechestrului în dosarul nr. 430/P/2003 sunt incident atât dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există) cât şi disp. art. 10 lit. j) C. proc. pen. (autoritate de lucru judecat).

Din întreg materialul de urmărire penală administrat în cauză nerezultând nici un fel de indicii cu privire la existenţa vreunor manopere de instigare săvârşite de T.G. asupra procurorului G.C., soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de T.G. sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunii prev. şi ped. de art. 25 C. pen. rap. la art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) cu aplicarea art. 248 C. pen. în condiţiile art. 13 alin. (1)2 din OUG nr. 43/2002 este legală.

Petentul R.S. a făcut o plângere la data de 31 august 2006 şi împotriva numitului B.M.C. în sensul săvârşirii de către acesta a infracţiunii prev. şi ped. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) rap. la art. 2481 C. pen. în condiţiile art. 13 alin. (1)2 din OUG nr. 43/2002.

În plângerea sa petentul a arătat că la data de 13 decembrie 2004, la iniţiativa lui B.M.C., s-a organizat la Hotelul „Mariott" din Bucureşti, o şedinţă a Consiliului de Administraţie în cadrul căreia, prin presiuni şi şantaj a fost ales acesta în calitate de Preşedinte al Consiliului de Administraţie al SC R.P. SA (fostă SC R. SA).

În această calitate, B.M.C. a recunoscut, în mod netemeinic şi ilegal, în opinia petentului, o creanţă faţă de societate a SC S. SA Drobeta Turnu Severin, în condiţiile în care aceasta avea un caracter litigios. Consecinţa acestei recunoaşteri de datorie a fost executarea silită a societăţii debitoare pentru suma de 6.995.173.852 ROL.

Pentru a fi începută urmărirea penală sunt necesare două condiţiuni, una pozitivă şi alta negativă.

Condiţia pozitivă, neexprimată expres de art. 228 C. proc. pen. dar decurgând din reglementarea adiacentă, constă din existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune.

Condiţia negativă necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 alin. (1) şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prev. în art. 10 cu excepţia celei prev. la lit. b)1.

În mod corect s-a reţinut intervenţia cazului prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen., acesta rezultând din actele premergătoare în cauză iar soluţia care se impunea era aceea de neîncepere a urmăririi penale.

Revenind la învinuitul G.C. - procuror - în ancheta care l-a vizat pe R.S., prin rezoluţia atacată s-au analizat toate plângerile depuse în cadrul dosarului.

Cu privire la conduita procurorului G.C. pe parcursul anchetei vizându-l pe R.S. s-a pronunţat C.S.M. - Comisia de Disciplină pentru Procurori.

Concluziile acestei comisii au fost în sensul că nu s-au stabilit date care să ateste săvârşirea abaterilor disciplinare prev. de art. 99 lit. a) şi b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurilor.

Intimatul R.A. a susţinut faptul că procurorul G.C. a făcut presiuni şi l-a intimidat pe martorul C.C., pentru a-şi schimba declaraţiile date în cauză, procurorul ameninţându-l şi pe martorul I.A., pentru a obţine declaraţii în acuzare din partea acestuia, la fel şi în cazul martorilor T.D. şi C.D.

S-a mai considerat a fi abuzivă şi admiterea cererii de vizită a lui R.S. de către S.A. în arest, iar în final, procurorul G. a pus sechestru abuziv pe două camioane.

Art. 228 alin. (4) C. proc. pen. prevede că dacă din cuprinsul actului de sesizare, al actelor premergătoare efectuate după primirea plângerii, rezultă vreunul din cazurile prev. de art. 10 C. proc. pen., soluţia care se impune este aceea de neîncepere a urmăririi penale.

Cu privire la aceste fapte, s-a procedat conform acestor dispoziţii legale, dispunându-se cu privire la învinuitul G.C. neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. (fapta nu există) şi a infracţiunii prev. de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen. (lipsa laturii obiective şi subiective a infracţiunii).

O altă plângere analizată prin rezoluţia atacată a fost cea formulată de C.C. împotriva lui G.C., B.I.N., T.G., B.M.C. şi avocat G.S. cu privire la săvârşirea de către aceştia a infracţiunilor de trafic de influenţă, şantaj şi instigare la mărturie mincinoasă.

Plângerea a reiterat acuzaţiile de şantaj şi trafic de influenţă din cadrul plângerilor formulate de R.M. şi R.S., cu nuanţare în privinţa situaţiei speciale a lui C.C., ca şi jurist la SC T.A.A. SA.

Pentru aceleaşi considerente, instanţa reţine că soluţia dată în cauză, de neîncepere a urmăririi penale faţă de persoanele menţionate în plângere, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. (faptele nu există).

Petenţii R.S. şi R.M. au formulat plângere şi împotriva subinspectorului de poliţie B.I.N. sub aspectul infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) rap. la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000 şi cea prevăzută de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În cele două plângeri s-a susţinut, că subinspectorul B., efectuând ancheta împreună cu procurorul G.C. în baza ordonanţei de delegare a acestuia a săvârşit abuzuri, exercitând presiuni asupra lui R.S. şi a membrilor familiei sale, în scopul determinării acestuia să cedeze pretenţiilor lui T.G.

Concluzia reţinută prin ordonanţă este corectă.

Din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că organele de urmărire penală au exercitat presiuni asupra petentului R.S. în cadrul anchetei.

Soluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de B.I.N. a fost dată cu respectarea dispoziţiilor legale.

Plângerea penală formulată de C.D. şi C.N. împotriva numiţilor T.G. şi B.M.C. pentru trafic de influenţă, şantaj şi ameninţare a fost soluţionată prin ordonanţa atacată în sensul că s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de T.G. şi B.M.C. în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. deoarece fapta nu există, acuzaţiile formulate prin plângere nefiind dovedite.

Plângerea penală formulată de R.A. împotriva următoarelor persoane, T.G., A.(T.)M., O.N., D.A., B.C.M., S.A. şi 10 persoane cu identitate necunoscută din cadrul SC P. SRL pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 220 alin. (3) C. pen.; art. 194 alin. (2) C. pen., art. 208, art. 209 lit. a) C. pen. şi art. 257 C. pen. prin care s-a susţinut că toate aceste persoane au pătruns abuziv la data de 25 noiembrie 2004, în incinta SC T.A.A. SA, încercând să „ocupe" sediul firmei respective, a mai fost soluţionată prin rezoluţia din 12 septembrie 2005 în dosarul nr. 14729/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 6, dispunându-se neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii respectivi aşa încât soluţia care se impunea faţă de această situaţie era, cum corect s-a procedat, de neîncepere a urmăririi penale fundamentată pe dispoziţiile art. 10 lit. g) C. proc. pen.

De asemenea, soluţia de neîncepere a urmăririi penale se impune şi cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă neexistând date că s-a comis o faptă penală, temeiul legal al soluţiei fiind cel prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen.

O altă plângere penală este cea formulată de C.D., R.A. şi R.S. împotriva lui T.G. sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunilor ped. de art. 246, art. 289 şi art. 291 C. pen., constând în aceea că sus-numitul ar fi convocat şedinţe A.G.O.A. şi A.G.E.A. la SC R.I.H. SA fără a avea calitatea de acţionat al acestei societăţi.

Faptele nu sunt prevăzute de legea penală şi temeiul legal al soluţiei de neîncepere a urmăririi penale reţinut de procuror, art. 10 lit. b) este corect.

Dacă faptele reclamate ar fi reale pot fi soluţionate în cadrul unor acţiuni fundamentate pe Legea nr. 31/1991.

Prin ordonanţa atacată s-a rezolvat şi plângerea formulată de R.S. împotriva numiţilor S.A. şi M.C. sub aspectul săvârşirii de către aceştia a infracţiunilor de şantaj şi ameninţare.

În plângere s-a susţinut că soţia numitului S.A. a investit iniţial suma de 300.000 Euro în SC S. SA, societate ce aparţine lui R.S.

Ulterior, R.S. i-a restituit acesteia contravaloarea investiţiei făcute, însă sus-numiţii au început să facă presiuni asupra lui R.S. pentru restituirea unei sume totale, nejustificate de 500.00 Euro.

Susţinerile nu au fost dovedite, iar împrumuturile la care s-a făcut referire, pentru lămurirea restituirii acestora părţile se pot adresa instanţei civile, fapta nefiind prevăzută de legea penală, soluţia care se impune este cea dată de procuror, neînceperea urmăririi penale în temeiul art. 10 lit. a) şi b) C. proc. pen.

Petentul R.S. a mai formulat o plângere împotriva procurorului G.C. sub aspectul săvârşirii de către acesta a infracţiunilor prev. şi ped. de art. 254 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi art. 256 C. pen. rap. la art. 7 pct. 2 şi 3 din Legea nr. 78/2000, susţinând că în cursul instrumentării dosarului penal nr. 430/P/2003 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus administrarea unei expertize financiar-contabile, al cărei cost a fost evaluat la 60.000 Euro.

R.S. a considerat că această sumă reprezintă mită şi a refuzat să o plătească. Ca urmare a acestei situaţii, procurorul nu a mai dat curs expertizei, însă a dispus efectuarea la respectiva societate a mai multor controale din partea A.N.A.F.

Din chiat conţinutul plângerii rezultă incidenţa cazului prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi soluţia de neîncepere a urmăririi penale este corectă.

Prin aceeaşi ordonanţă, procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită prev. şi ped. de art. 254 alin. (2) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi faţă de T.G. şi S.A. sub aspectul săvârşirii de către aceştia a infracţiunii prev. şi ped. de art. 255 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 în temeiul art. 10 lit. a) în plângerea petentului R.S. (fila 4 - vol. V dosar) împotriva procurorului G. şi făptuitorilor T.G. şi S.A.

Prin această plângere s-a susţinut că, în cursul lunii februarie 2004, procurorul G. i-ar fi cerut mită petentului, suma de 20.000 Euro pentru a nu-l mai ancheta în cadrul dosarului nr. 430/P/2003 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Petentul a mai învederat că numirea definitivă a procurorului G. la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a făcut ca urmare a intervenţiilor lui T.G.. S-a susţinut că T.G. i-a dat mită procurorului suma de 25.000 Euro pentru ca R.S. să fie arestat în acel dosar, iar S.A. i-a dat mită procurorului 10.000 euro pentru a nu fi anchetat în cadrul plângerii penale formulate de R.S. împotriva sa şi a numitului F.J., S.A. cumpărându-i procurorului şi un autoturism VW Pasat şi a intervenit pentru soţia acestuia să fie angajată ca funcţionară la o bancă comercială.

Toate aceste acuzaţii nu sunt dovedite, iar soluţia dată de procuror este legală.

Cauza a fost disjunsă cu privire la 7 plângeri penale, referitor la făptuitorii I.V., B.M.I, T.D., C.M. şi E.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP) la plângerile penale formulate de procurorul G.C., soluţie care nu este supusă controlului judiciar la instanţă în temeiul art. 2781 C. proc. pen.

Petentul R.S. a învederat în plângerea adresată instanţei că dosarul nu a fost soluţionat sub toate aspectele, existând plângeri asupra cărora procurorul nu s-a pronunţat.

Este evidentă multitudinea plângerilor formulate în cauză, dar, în mod corect procurorul, observând că prin unele dintre ele se reclamă aceleaşi fapte, nu a pronunţat tot atâtea soluţii.

Din considerentele acestei hotărâri rezultă exact unde procurorul a apreciat, în mod corect, în acest fel.

Referitor la nemotivarea ordonanţei, susţinerea este greşită. Ordonanţa îndeplineşte condiţiile impuse de art. 203 alin. (2) C. proc. pen., procurorul a analizat materialul probator administrat în cauză pentru soluţiile de scoatere de sub urmărire penală, iar în cazul soluţiilor de neîncepere a urmăririi penale a procedat conform art. 228 C. proc. pen.

Referitor la pregătirea profesională a procurorului, în căile de atac, instanţa nu are competenţa de a evalua profesional organele de urmărire penală care întocmesc actele atacate, ci numai soluţiile date în cauză, legalitatea şi temeinicia acestora.

În temeiul art. 2781 pct. 8 lit. a) C. proc. pen. va fi respinsă plângerea ca nefondată.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarii vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge, ca nefondate, plângerile formulate de petiţionarii R.M., C.C. şi R.S. împotriva ordonanţei nr. 33/P/2005 din 21 decembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, pe care o menţine.

Obligă fiecare petiţionar la plata sumei de câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 mai 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 1058/2009. Penal. Plângere împotriva...  ICCJ. Decizia nr. 1085/2009. Penal. Plângere împotriva... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1080/2009. Penal