ICCJ. Decizia nr. 976/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.976/2009
Dosar nr. 3/32/2009
Şedinţa publică din 17 martie 2009
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 10 din 15 ianuarie 2009, Curtea de Apel de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul W.A. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi din data de 1 august 2008 dispusă de procurorul de a Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 591/P/2007, menţinută prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău nr. 675/11/2/2008 din 8 septembrie 2008.
A menţinut rezoluţia atacată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul la cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea hotărârii mai sus-menţionate s-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin rezoluţia din 1 august 2008 dispusă de procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în dosarul nr. 591/P/2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători V.A., D.O.A. şi avocatul C.D. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pentru a pronunţa această soluţie, procurorul a reţinut:
Prin plângerea formulată, petentul W.A. din Bacău a solicitat cercetarea penală a magistraţilor V.A., judecător la Tribunalul Bacău şi D.O.A., judecător la Judecătoria Bacău şi a avocatei C.D. din cadrul Baroului Bacău, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Nemulţumirea petentului a constat în aceea că soluţiile pronunţate de magistraţii judecători în dosarele Judecătoriei Bacău şi Tribunalului Bacău îi sunt defavorabile, întrucât nu au aplicat dispoziţiile legale în speţă şi, respectiv nu i s-a permis depunerea de obiecţiuni la raportul de expertiză efectuată în cauză.
De asemenea, avocat C.D. a formulat cereri şi a pus concluzii în defavoarea ei.
Din verificările efectuate au rezultat următoarele:
Asociaţia de proprietari nr. 15 Bacău a chemat în judecată pe pârâtul W.A. pentru a fi obligat la plata unei sume de bani, reprezentând cheltuieli de întreţinere şi cele comune restante, precum şi penalităţi de întârziere.
Prin sentinţa civilă nr. 12419 din 20 decembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 1995/2006 al Judecătoriei Bacău, s-a admis în parte acţiunea civilă în pretenţii aşa cum a fost formulată de Asociaţia de Proprietari nr. 15 şi a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de întreţinere restante pentru perioada mai 2002 - august 2006.
Nemulţumit de hotărârea pronunţată de Judecătoria Bacău petentul a declarat recurs.
Prin Decizia civilă nr. 1160 din 9 noiembrie 2007 a Tribunalului Bacău s-a respins, ca nefondat, recursul declarat.
S-a reţinut că hotărârea a fost luată de către toţi judecătorii completului de judecată, iar faptul că a fost motivată de magistratul V.A., nu prezintă nicio relevanţă.
Referitor la avocatul C.D. s-a precizat că acesta a asigurat asistenţa juridică pentru Asociaţia de Proprietari nr. 15 Bacău şi a formulat cereri, a depus acte şi a pus concluzii, conform contractului de asistenţă juridică încheiat între aceasta şi reprezentantul Asociaţia de Proprietari nr. 15 Bacău.
Fată de cele arătate s-a reţinut că nu au rezultat încălcări ale dispoziţiilor legale privind soluţionarea cauzei.
În motivarea rezoluţiei s-a arătat că nu se poate constitui faptă penală şi implicit nu poate fi angajată răspunderea penală a unui magistrat, activitatea desfăşurată în pronunţarea unei hotărâri.
Soluţia atacată a fost menţinută prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău nr. 675/ll/2/2008 din 8 septembrie 2008, care a respins plângerea formulată de petentul W.A.
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bacău petiţionarul a declarat prezentul recurs.
Recursul declarat de petiţionar este nefondat.
Potrivit art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constituie infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane.
Răspunderea penală a magistraţilor poate fi pusă în discuţie numai în situaţiile în care aceştia şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă, adică au cunoscut caracterul vădit nelegal al acţiunilor lor, urmărind sau acceptând vătămarea intereselor legale ale unei persoane.
În cauza de fată se constată că nu există elemente care să genereze cel puţin suspiciuni în sensul de rea-credinţă a intimaţilor magistraţi şi având în vedere că reaua credinţă nu se prezumă, în mod corect s-a apreciat că în speţă, nu se justifică începerea urmăririi penale pentru săvârşirii infracţiunii imputate.
Cu privire la acuzaţiile aduse de petiţionar avocatului C.D., se constată din conţinutul actelor premergătoare că nu există indicii, respectiv elemente care să genereze cel puţin suspiciuni în sensul săvârşirii unor fapte prevăzute de legea penală. în mod corect procurorul a constatat că intimata a susţinut interesele clientului său Asociaţia de Proprietari nr. 15 Bacău, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, astfel că soluţia de netrimitere în judecată dispusă de procuror este legală şi temeinică.
Aşa fiind, hotărârea primei instanţe de respingere a plângerii formulate de petiţionar în temeiul art. 2781 C. proc. pen., este corectă ca şi menţinerea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale atacate, astfel că recursul declarat în cauză apare nefondat şi va fi respins ca atare, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul W.A. împotriva sentinţei penale nr. 10 din 15 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, cauze cu minori şi familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 martie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 958/2009. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 981/2009. Penal → |
---|