ICCJ. Decizia nr. 981/2009. Penal

Comentarii

0

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 981/2009

Dosar nr. 5144/1/2008

Şedinţa publică din 18 martie 2009

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Primul ciclu procesual:

Prin sentinţa penală nr. 30/ F din 11 aprilie 2006, Curtea de Apel Piteşti a hotărât următoarele:

- A condamnat pe inculpatul C.N., la pedepsele de:

- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen.;

- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen.;

- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen., a contopit pedepsele şi a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

- A condamnat pe inculpata B.M., la pedepsele de:

- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen.;

- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen. şi;

- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen., a contopit pedepsele şi a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

- A condamnat pe inculpatul F.I., la pedepsele de:

- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (2) C. pen. şi, un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen., a contopit pedepsele şi a dispus executarea pedepsei cea mai grea de 3 ani închisoare.

- A condamnat pe inculpata M.M., la pedepsele de:

- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (2) C. pen. şi, la un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 C. pen., a contopit pedepsele şi a dispus să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

- A condamnat pe inculpata G.D., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

În baza dispoziţiilor art. 86¹ C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pentru fiecare inculpat.

În baza dispoziţiilor art. 86² C. pen., a fixat termen de încercare pentru inculpaţii C.N., B.M., F.I., M.M. de câte 6 ani şi pentru inculpata G.D. de 5 ani.

A instituit în sarcina fiecărui inculpat obligaţiile prevăzute la art. 86³ alin. (1) lit. a) şi d) C. pen., în ceea ce priveşte obligaţia prevăzută de lit. a) se va executa prin prezentarea în ultima zi de vineri a fiecărei luni la serviciul de protecţie a victimei şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Constanţa.

A atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

A dispus anularea actelor false existente în dosarul de urmărire penală.

A dispus repunerea părţii civile F. Constanţa, în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunilor.

A obligat pe fiecare inculpat la câte 700 lei RON cheltuieli judiciare către stat şi la câte 483 lei RON cheltuieli judiciare către partea civilă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că la data de 20 iunie 2003, după ce inculpaţii C.N. şi B.M. (preşedinte şi, respectiv, contabil şef al C. Constanţa) au modificat Decizia nr. 209 din 4 iunie 1973 şi autorizaţia pentru executare de lucrări nr. 3250 din 6 octombrie 1974, în sensul că, radiind, prin aplicarea pastei corectoare, înscrierea P.M., au înscris în mod nereal H.A., în înţelegere cu inculpaţii F.I. şi M.M. (administratori ai SC M.J. SRL Constanţa care închiriase imobilul respectiv), au perfectat actele de transfer a proprietăţii către societatea comercială, încheind factura nr. 7820513 şi actul sub semnătură privată. Xerocopiile actelor falsificate au fost folosite la Biroul Notarial G.D., pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare, cei patru inculpaţi declarând în faţa notarului, în mod nereal, efectuarea plăţii integrale a preţului.

Prejudiciul cauzat părţii civile F. Constanţa a fost stabilit la 1.251.934.000 lei ROL.

Urmare recursurilor formulate de inculpaţi şi admise de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia penală nr. 5392 din 20 septembrie 2006, sentinţa nr. 30/ F din 11 aprilie 2006, a Curţii de Apel Piteşti a fost casată, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinându-se că „nu a fost lămurită problema titlului de proprietate asupraimobilului ce a făcut obiectul actului de înstrăinare". . . „la termenul din 21 februarie 2006, s-a solicitat de apărare, între altele, ca expertul să lămurească aspectul privind actele de proprietate, dar cererea nu a fost încuviinţată. Instanţa de fond, deliberând asupra cauzei, a admis punctul de vedere al F. Constanţa, fără a examina apărările inculpaţilor cu privire la dreptul de proprietate asupra imobilului şi nici concluziile raportului de expertiză, sub acest aspect ignorându-le pur şi simplu".

Dispoziţiile deciziei de casare au fost aduse la îndeplinire de către instanţa de trimitere, prin efectuarea unei expertize, iniţial de către expertul Constantin Ionica şi completată (datorită pierderii calităţii de expert a acestuia) de către expertul Din Daniela.

Tot astfel, s-a procedat la reascultarea inculpaţilor ale căror declaraţii au fost consemnate în scris şi depuse la dosarul cauzei.

Al doilea ciclu procesual:

În rejudecare, prin sentinţa penală nr. 51/ F din 20 mai 2008, Curtea de Apel Piteşti a dispus următoarele:

A condamnat pe inculpatul C.N., la:

- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen.;

- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen.;

- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

În baza art. 33 şi 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

A condamnat pe inculpata B.M., la:

- 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen.;

- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen.;

- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

În baza art. 33 şi 34 C. pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. A condamnat pe inculpatul F.I., la:

- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen.;

- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP);

În baza art. 33 şi 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

- A condamnat pe inculpata M.M., la:

- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 291 C. pen.;

- 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen.;

- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

În baza art. 33 şi 34 C. pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

- A achitat pe inculpata G.D. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În baza art. 86¹ C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate inculpaţilor C.N., B.M., M.M. şi F.I. şi a stabilit un termen de încercare de câte 6 ani.

A instituit în sarcina inculpaţilor condamnaţi obligaţiile prevăzute de art. 86³ alin. (1) lit. a) – d) C. pen., cea prevăzută la lit. a) fiind adusă la îndeplinire prin prezentarea la Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Constanţa, la datele fixate de acesta.

- A atras atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

S-a dispus anularea actelor false.

A dispus repunerea părţii civile F. Constanţa în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunilor.

Inculpaţii condamnaţi au fost obligaţi la câte 1500 lei cheltuieli judiciare către stat şi la câte 1.728 lei cheltuieli judiciare către partea civilă F. Constanţa.

Instanţa de rejudecare a stabilit următoarea situaţie de fapt:

Inculpatul C.N. a fost preşedinte al C. Constanţa, iar B.M., contabil şef la aceeaşi unitate.

Inculpaţii F.I. şi M.M. erau administratori ai SC M.J. SRL Constanţa; inculpata M.M. făcea parte şi din consiliul de administraţie al C. Constanţa, iar F.I. era salariat la unitatea cooperatistă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Decretul-Lege nr. 67/1990, privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei de consum şi de credit, la data de 18 mai 1992, prin protocol, F. Constanţa, succesoare de drept a U.J.C.O.O.P. Constanţa a transmis din patrimoniul său în administrare către C. Constanţa, mai multe imobile, printre care şi Complexul comercial A.

Potrivit protocolului întocmit pe baza reglementărilor de la acea dată, C. Constanţa avea obligaţia achitării impozitelor şi a taxelor aferente clădirilor preluate în administrare, inclusiv a taxei de folosinţă a terenului, teren care era şi a rămas în continuare proprietatea Primăriei municipiului Constanţa.

De asemenea, în baza protocolului, pe durata administrării imobilului, C. Constanţa dobândea dreptul de a închiria unele din spaţii pentru a-şi acoperi cheltuielile rezultate din impozite şi taxe aferente precum şi participarea cu anumite fonduri cu susţinerea unor acţiuni comune organizate de F. Constanţa, în domeniile social, de formare şi perfecţionare a pregătirii profesionale, de întrajutorare cooperatistă, de investiţii şi de asistenţă de specialitate.

Contractele de închiriere ce urmau a fi încheiate de C. Constanţa se întocmeau pe formulare tipizate, în care această unitate figura „locator" deşi era, în fapt, detentor precar, având numai posesia bunului.

La data de 16 martie 2000, C. Constanţa, prin reprezentanţii săi (C.N. şi B.M.) a închiriat imobilul H.A. către SC M.J. SRL Constanţa, reprezentată de asociaţii F.I. şi M.M., iniţial, pe o perioadă de un an, cu posibilitatea de prelungire; în firmă era asociată şi inculpata B.M. care, aşa cum s-a precizat, era şi contabil şef al C. Constanţa, iar inculpatul F.I. era salariat al C. Constanţa şi-şi desfăşura activitatea ca barman la acea unitate.

În anul 2003, hanul A. funcţiona ca o unitate de alimentaţie publică prosperă şi, cu toate acestea, la data de 18 iunie 2003, Consiliul de Administraţie al C. Constanţa condus de inculpatul C.N., preşedinte, a luat în discuţie cererea formulată de SC M.J. SRL Constanţa de cumpărare a hanului A.

Astfel, ca urmare a intervenţiilor făcute de C.N. şi B.M. (asociată la SC M.J. SRL Constanţa) s-a aprobat, de principiu, vânzarea imobilului, deşi toţi cei patru inculpaţi aveau cunoştinţă ca nu există acte de proprietate nici pentru imobil şi nici pentru teren şi cu încălcarea dispoziţiilor date de C. Bucureşti – D.C.F., în care se precizează: art. 8 - „pentru fiecare activ care se propune pentru vânzare se va elabora o documentaţie tehnico-economică: art. 12 - „organizaţiile şi unităţile cooperatiste deţinătoare de active, au obligaţia publicării anunţului de vânzare în revista cooperaţiei de consum, într-un ziar de mare tiraj, într-un ziar local, cu cel puţin 15 zile înainte de data stabilită pentru licitaţie"; art. 16 - „organizaţia sau unitatea cooperatistă are obligaţia de a afişa la sediul său precum şi la locul activului scos la vânzare publicaţia de vânzare, precizând data, ora şi locul desfăşurării vânzării".

Toate aceste dispoziţii au fost încălcate de către cei patru inculpaţi, astfel că în nici un moment nu s-a dorit a se organiza, în mod transparent, licitaţie pentru vânzarea activului respectiv, iar totul s-a făcut în mod ocult.

Prin urmare, inculpaţii C.N., în calitatea sa de preşedinte, şi B.M., în calitate de contabil şef la C. Constanţa au emis, la data de 20 iunie 2003, factura fiscală nr. 7820513, prin care înstrăinau imobilul H.A. inculpaţilor F.I. şi M.M., asociaţi ai SC M.J. SRL Constanţa, pentru suma de 150.000 lei ROL, sumă modică în raport de valoarea imobilului.

Tot la data de 20 iunie 2003, inculpaţii C.N., B.M., F.I. şi M.M., primii doi în calitate de vânzători, iar ceilalţi în calitate de cumpărători, încheie un alt act de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, având ca obiect imobilul H.A. (suprafaţă construită, anexă, grup sanitar, magazie), precum şi suprafaţa de 970,09 m.p. teren aflat nu în proprietatea lor ci în proprietatea Primăriei municipiului Constanţa. În actul respectiv se face precizarea că preţul vânzării rămâne la suma de 150.000.000 lei ROL, conform facturii nr. 7820513 din 20 iunie 2003, dar plata sumei se va efectua în rate până la data de 31 decembrie 2003, cu posibilitate de prelungire. Acest act a fost înregistrat atât în contabilitatea C. Constanţa, cât şi în cea a SC M.J. SRL Constanţa.

Inculpaţii, dându-şi seama că pentru întocmirea documentaţiei la cartea funciară nu este suficient actul sub semnătură privată întocmit, au hotărât să-l întocmească în formă autentică, apelând la serviciile unui notar public.

Deoarece cunoşteau că la notarul public trebuie să prezinte acte de proprietate a bunului ce urma a fi vândut, la data de 20 iunie 2003, inculpaţii C.N. şi B.M., având cunoştinţă de faptul că în arhiva C. Constanţa se află documente privind proprietatea asupra imobilului din P.M., s-au hotărât să le falsifice şi să menţioneze în loc de Complexul comercial P.M., H.A.

Astfel, identificând în arhiva cooperativei Decizia nr. 209 din 4 iunie 1973, prin care se transmitea din administrarea municipiului Constanţa în folosinţa U.J.C.C. Constanţa, terenul proprietate de stat în suprafaţă de 2614 m.p., situat în perimetrul construibil al municipiului Constanţa - P.M., cei doi inculpaţi, prin aplicarea pastei corectoare, au înscris pe acest document în locul „P.M.", „Cartierul P.A.". Tot astfel, inculpaţii au identificat în arhiva cooperativei şi autorizaţia pentru executări de lucrări nr. 32520 din 6 octombrie 1974, eliberată pentru Complexul comercial „P.M.", falsificând-o, tot prin aplicarea pastei corectoare, în sensul că în loc de „P.M." au înscris A. La fila X din volumul III se află copia autorizaţiei pentru executare de lucrări nr. 32520/1974, care fusese întocmită corect pentru complexul comercial „P.M.", falsul neputând fi contestat.

Inculpaţii C.I. şi B.M., după falsificarea celor două documente, împrejurare cunoscută şi de inculpaţii F.I. şi M.M., s-au deplasat, toţi patru, la Biroul notarului public D.G., din oraşul Ovidiu, unde au prezentat documentele falsificate şi au solicitat autentificarea tranzacţiei Complexului H.A., declarând, astfel, necorespunzător situaţia juridică a imobilului, inclusiv darea şi primirea integrală a preţului.

În aceste condiţii, notarul public D.G. a autentificat actul prin care se menţiona că se transmite în proprietate de la vânzătorul C. Constanţa la cumpărătorul SC M.J. Constanţa, atât imobilul, Complexul A. cât şi terenul care, de fapt, era proprietatea Primăriei municipiului Constanţa.

Complexul comercial, aşa cum s-a precizat, este folosit din anul 2000 de către SC M.J. SRL Constanţa, ca unitate de alimentaţie publică, ale cărei beneficii sunt însuşite de asociaţii F.I. şi M.M.

Instanţa a apreciat că faptele inculpaţilor C.N. şi B.M. realizează conţinutul infracţiunilor prevăzute de art. 288 alin. (2) C. pen., în sensul că au falsificat Decizia nr. 209/1973 şi autorizaţia pentru executare de lucrări nr. 32520/1974, privind imobilul din P.M.; art. 291 C. pen., constând în folosirea celor două acte falsificate la notarul public; art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), constând în declaraţii nereale făcute notarului public, privind plata integrală a preţului; art. 215 alin. (2) C. pen., constând în inducerea în eroare a părţii civile F. Constanţa, prin vânzarea bunului proprietatea acesteia.

Faptele inculpaţilor F.I. şi M.M. realizează, în drept, conţinutul infracţiunilor prevăzute de art. 291 C. pen., în sensul că, deşi aveau cunoştinţă de faptul că inculpaţii C.N. şi B.M. falsificaseră cele două documente privind Complexul comercial P.M., le-au folosit la notarul public; art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), constând în declaraţii necorespunzătoare adevărului privind plata integrală a preţului; art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., constând în actele de complicitate la infracţiunea de înşelăciune săvârşite de inculpaţii C.N. şi B.M.

În ceea ce o priveşte pe inculpata G.D., trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), instanţa a apreciat că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv vinovăţia sub forma intenţiei directe, motiv pentru care a dispus achitarea acesteia.

Cu privire la situaţia juridică a H.A., instanţa de fond a reţinut că imobilul figurează, aşa cum se menţionează în rapoartele de expertiză, în evidenţele contabile ale C. Constanţa, fapt care nu-i conferă însă acestuia dreptul de proprietate, din moment ce deţinea imobilul în baza protocolului încheiat cu F. la 18 mai 1992. Tot astfel, împrejurarea că parte din imobil a fost închiriată de C. Constanţa, SC M.J. SRL Constanţa şi că, aceasta din urmă a efectuat anumite lucrări de reparaţii, nu conduce la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului care a fost şi rămâne pe mai departe al F. Constanţa. Însuşi expertul D.D. precizează că în evidenţa C. Constanţa nu se găsesc acte de proprietate, gen autorizaţii de construire, procese-verbale de recepţie finală, facturi, contracte de vânzare-cumpărare etc. Arată, însă, expertul, că imobilul figurează în patrimoniul C. Constanţa şi este înregistrat la toate organele competente, situaţie dovedită cu bilanţul contabil la 31 decembrie 1995, evidenţa în listele de inventariere de la acea dată şi declaraţii de impunere, taxe şi impozite, astfel că, se susţine în raportul de expertiză, bunul ar fi proprietatea C. Constanţa. Această concluzie este în contradicţie cu actele depuse la dosar, nerezultând din nici un document că unitatea cooperatistă, C. Constanţa este proprietara imobilului înstrăinat.

În concluzie, inculpaţii C.N. şi B.M. au vândut un bun care nu aparţinea în proprietate C. Constanţa, evident, în înţelegere frauduloasă cu inculpaţii F.I. şi M.M. care aveau interese în dobândirea acestui bun. Nu este lipsită de semnificaţie împrejurarea că aşa-numita vânzare s-a făcut la un preţ foarte mic, rezultând, şi sub acest aspect, dorinţa inculpaţilor de a obţine avantaje pe căi necinstite.

Prin înţelegerea frauduloasă a celor patru inculpaţi, partea civilă F. Constanţa a fost prejudiciată cu imobilul ce a făcut obiectul vânzării frauduloase.

Ca atare, sub aspectul laturii civile a cauzei, Curtea a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 348 C. proc. pen., restabilirea situaţiei anterioare, prin repunerea părţii civile F. Constanţa în situaţia anterioară săvârşirii infracţiunilor, respectiv în cea de proprietară a Complexului H.A. Constanţa, şi anularea actelor falsificate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi inculpaţii C.N., B.M., M.M. şi F.I.

Cu privire la recursul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti:

Procurorul critică sentinţa penală nr. 51/ F din 20 mai 2008 a Curţii de Apel Piteşti cu privire la greşita achitare a inculpatei G.D., solicitând condamnarea acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

În subsidiar, prin motivele de recurs scrise, s-a solicitat condamnarea inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen.

Temeiul juridic al recursului îl constituie art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Examinând recursul, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 36/1995, „notarul public are obligaţia să desluşească raporturile reale dintre părţi cu privire la actul pe care vor să-l încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea şi să le dea îndrumările necesare asupra efectelor lui juridice.

De asemenea, el trebuie să ceară părţilor, ori de câte ori este cazul, documentele justificative şi autorizaţiile necesare pentru încheierea actului sau, la cererea acestora, va putea obţine el însuşi documentaţia necesară."

Dacă înscrisul prezentat are un conţinut îndoielnic, iar notarul nu poate refuza instrumentarea actului, el trebuie să atragă atenţia părţilor asupra consecinţelor juridice la care se expun şi să facă menţiune expresă în act. Dacă partea se opune la inserarea menţiunii, notarul public va refuza întocmirea actului [(art. 6 alin. (3) şi (4) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995)].

Regulamentul de aplicare a acestei legi stabileşte în conţinutul art. 70 obligaţia notarului ca, şi în cazul actelor de transmisiuni sau constituiri de drepturi reale imobiliare, să verifice situaţia proprietăţii şi sarcinile bunului. În acest scop, notarul ca pretinde prezentarea titlurilor de proprietate ale înstrăinătorului şi după caz, extrasul de carte funciară sau certificatul de sarcini, precum şi certificatul de atestare fiscală.

Stabilind situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei G.D. în prezenta cauză, prin prisma atribuţiilor de serviciu şi a obligaţiilor legale ce îi reveneau în exercitarea profesiei de notar, Înalta Curte reţine următoarele:

Inculpatei i s-a solicitat autentificarea contractului de vânzare-cumpărare a Complexului comercial A. încheiat între vânzătorul C. Constanţa şi cumpărătorul SC M.J. SRL Constanţa, prezentându-i-se de către părţi, în acest sens, copii neautentificate ale unor acte false, şi anume autorizaţia de executare de lucrări nr. 32520 din 6 octombrie 1974 şi Decizia de atribuire a terenului nr. 209 din 4 iunie 1973.

Ambele înscrisuri fuseseră falsificate prin aplicarea pastei corectoare pe actele menţionate şi dactilografierea denumirii „cartier P.A." respectiv „strada A." în loc de denumirea „P.M." şi, respectiv „cartierul P.M.".

Inculpata a autentificat contractul de vânzare-cumpărare prin încheierea nr. 1965 din 20 iunie 2003 având la dispoziţie numai copiile nelegalizate ale înscrisurilor arătate mai sus.

Aceste copii de pe acte, chiar dacă ar fi fost autentice, nu au absolut nicio valoare juridică deoarece ele nu fac dovada asupra proprietăţii ca fiind a vânzătorului ce o înstrăinează. Ele nu pot constitui sub nicio formă şi pentru niciun motiv temei al autentificării de către notarul public al unui contract de vânzare-cumpărare.

Încălcând flagrant normele legale care reglementează activitatea notarială, inculpata G.D. a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)

Notarul public G.D. şi-a încălcat cu ştiinţă atribuţiile de serviciu, nefiind niciun moment în eroare asupra caracterului ilegal al conduitei sale profesionale şi nici asupra consecinţelor acesteia; notarul public şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile sale de serviciu cu intenţie, prevăzând rezultatul faptei sale şi, chiar dacă nu a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui în sensul vătămării intereselor legale ale unei persoane.

Pe lângă existenţa dispoziţiilor legale enunţate anterior şi care interzic notarului public să încheie transmisiuni sau constituiri de drepturi reale imobiliare altfel decât pe baza titlului de proprietate în original sau a copiei autentificate a acestuia, inculpata a avut şi alte semnale care trebuiau să o alarmeze şi să o oblige, odată în plus, la a solicita înscrisurile autentificate şi la a verifica riguros demersul părţilor, şi anume, în copiile actelor ce i-au fost prezentate apărea U.J.C.O.O.P. Constanţa şi nicidecum C. Constanţa. Inculpata s-a mulţumit însă cu explicaţia oferită de vânzător că şi-ar fi schimbat denumirea, fără să existe vreo dovadă în acest sens şi nici că este succesorul de drept al U.J.C.O.O.P.

Pe de altă parte, în copia deciziei 209 din 4 iunie 1973 a Comitetului executiv al Consiliului popular al judeţului Constanţa (unul din cele două acte pe care notarul public şi-a motivat Decizia de a autentifica contractul de vânzare-cumpărare) menţiunea „cartierul P.A." este dactilografiată mai sus decât linia rândului celorlalte cuvinte, sub această menţiune sunt vizibile caracterele altor litere, prima cratimă este dublată, iar cea de-a doua parţial acoperită de ultima literă a cuvântului A.

Fără a intenţiona transformarea notarului public în organ de urmărire penală, este evident însă că, prin pregătirea şi specificul activităţii sale, acesta este obligat să depună toate diligenţele la verificarea actelor ce i se prezintă şi pe care se întemeiază deciziile sale ulterioare.

Inculpata G.D. a susţinut că putea autentifica contractul şi în prezenţa doar a listelor de inventar ale vânzătorului din care să rezulte că la active este înscris imobilul în litigiu (pe care oricum nu le-a avut nici pe acestea la momentul autentificării actului, dosarul Curţii de Apel Piteşti nr. 4444/46/2005) şi că nu a luat în calcul ca fiind necesare şi alte acte, afirmaţie lipsită de fundament juridic aşa cum s-a demonstrat mai sus.

Justificând încălcarea atribuţiilor sale de serviciu, inculpata G.D. a declarat în faţa procurorului că nu şi-a pus problema unei ilegalităţi, considerând că atât vânzătorii cât şi cumpărătorii (care au şi contactat-o în vederea încheierii actului) sunt oameni serioşi.

Motivarea este în contradicţie vădită cu caracterul minuţios şi profesionist pe care îl necesită activitatea de întocmire a actelor notariale, denotă o abordare lejeră formată pe aparenţe şi/sau cunoştinţe personale, dar asumată integral şi care a avut drept consecinţă deposedarea ilegală a deţinătorului de drept al imobilului care a făcut obiectul tranzacţiei.

Fapta inculpatei G.D. nu poate constitui infracţiunea de neglijenţă în serviciu, întrucât culpa, ca formă de vinovăţie, nu poate fi reţinută în speţă; inculpata era pregătită pentru a îndeplini funcţia de notar public, nu era în imposibilitate de a prevedea consecinţele faptei sale şi nici nu se afla în situaţia de a nu-şi îndeplini îndatoririle de serviciu din cauze independente de voinţa sa.

Aşa fiind, constatând că în cauză sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi, în baza textului de lege enunţat, va dispune condamnarea inculpatei G.D.

Având în vedere gravitatea faptei comise constând în consecinţele acesteia şi impactul social al implicării unui notar public într-un lanţ infracţional, dar constatând şi existenţa circumstanţelor atenuante referitoare la buna conduită a inculpatei anterior săvârşirii faptei, pregătirea profesională, posibilitatea reală de recuperare socială fără săvârşirea de alte infracţiuni, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen. şi va dispune condamnarea inculpatei G.D. la pedeapsa de 3000 lei amendă.

Cu privire la recursurile inculpaţilor C.N., B.M., M.M. şi F.I.

Inculpatul C.N. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 9, 10 şi 18 C. proc. pen.

În esenţă, s-a susţinut că instanţa de fond nu a examinat cererile formulate de inculpat în apărarea sa, astfel încât i-au fost încălcate drepturile procesuale cu consecinţa influenţării soluţiei procesului.

Aceste cereri se refereau la obligarea părţii civile de a depune originalele documentelor pretins falsificate şi de a se dispune expertiza scrisului asupra menţiunilor despre care se susţine că s-au făcut în înscrisurile prezentate notarului.

S-a susţinut că soluţia primei instanţe nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi nu cuprinde referiri explicite la apărările formulate de inculpat cu privire la fiecare dintre infracţiunile reţinute în sarcina sa.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei penale nr. 51/2008 a Curţii de Apel Piteşti şi trimiterea cauzei la prima instanţă spre rejudecare.

Printr-un alt motiv de recurs, s-a solicitat să se constate că instanţa de fond a comis o gravă eroare de fapt având drept consecinţă greşita condamnare a inculpatului.

Instanţa a înlăturat nejustificat expertizele care stabileau proprietatea C. asupra imobilului H.A. şi a ignorat împrejurarea că acesta plăteşte impozitele şi taxele datorate statului, obligaţie ce revine exclusiv proprietarului, iar nu detentorului precar.

Nu s-a motivat activitatea de inducere în eroare a F. de către inculpat şi nu s-a stabilit cine a modificat înscrisurile oficiale.

Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Inculpata B.M. şi-a întemeiat recursul pe cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 18, 9 şi 10 C. proc. pen.

În principal, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi achitarea inculpatei în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât fapta nu există, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

În motivele de recurs s-a susţinut însă că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 288 alin. (2), art. 291, 215 alin. (1) şi (2) şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), ceea ce ar atrage incidenţa dispoziţiilor art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a arătat că proprietatea bunului vândut a aparţinut C. Constanţa, astfel cum s-a dovedit prin actele aflate la dosarul cauzei.

Cererea inculpatei de a se efectua o expertiză a scrisului de pe înscrisurile pretins falsificate a fost respinsă în mod repetat şi nejustificat.

Hotărârea de vânzare a H.A. a aparţinut organelor de decizie ale C., iar nu inculpatei care nu a fost nici membră a Consiliului de Administraţie al C., nici asociată la societatea cumpărătoare.

Inculpaţii F.I. şi M.M. au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, achitarea lor, sau trimiterea cauzei spre rejudecare.

S-a arătat că hotărârea dată în rejudecare a ignorat indicaţiile instanţei de recurs în ceea ce priveşte stabilirea dreptului de proprietate asupra bunului litigios, precum şi concluziile raportului de expertiză, şi nu a examinat apărările inculpaţilor.

S-a arătat că F. Constanţa nu a fost în măsură să depună originalele sau cel puţin copii legalizate de pe înscrisurile doveditoare ale dreptului de proprietate, inclusiv de pe autorizaţia de executare de lucrări nr. 33619/1969 şi de pe procesul-verbal de recepţie finală din 12 septembrie 1970, iar instanţa a judecat cauza pe baza unor fotocopii.

C. Constanţa a avut bunul înregistrat în contabilitate şi a achitat taxele şi impozitele către bugetul local, iar Legile nr. 109/1996 şi 1/2005 au stabilit ca fiind proprietatea unităţilor deţinătoare, bunurile existente în contabilitatea şi patrimoniul acestora.

Infracţiunea de înşelăciune nu poate subzista în condiţiile în care asupra părţii civile nu au fost efectuate manopere dolozive de natură să îi surprindă buna-credinţă.

Recurenţii inculpaţi nu au cunoscut împrejurarea că înscrisurile prezentate notarului public ar fi fost falsificate, iar falsul nu a fost dovedit.

Cu privire la infracţiunea de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), s-a susţinut că pretinsele consecinţe juridice nu există.

Examinând recursurile, prin prisma motivelor invocate, cât şi din oficiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Cu privire la cazurile de casare prevăzute de art. 385⁹ pct. 9 şi 10 C. proc. pen.

Aceste cazuri se referă atât la nemotivarea hotărârii, cât şi la nepronunţarea asupra faptelor reţinute, precum şi la situaţia când motivarea contrazice dispozitivul, creând echivoc cu privire la corecta şi exacta rezolvare a cauzei.

Sub aceste aspecte, Înalta Curte constată că instanţa s-a pronunţat asupra tuturor faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea acesteia necontrazicând dispozitivul hotărârii care se înţelege, fiind precis, clar, explicit.

Cu privire la criticile aduse sentinţei sub aspectul motivării ei, Înalta Curte observă că nemotivarea conduce la casarea hotărârii numai în cazul în care misiunea instanţei de recurs de a controla prima instanţă devine imposibil de realizat din cauza lipsei, insuficienţei sau obscurităţii motivelor hotărârii.

În cauza de faţă, Înalta Curte nu constată această situaţie, fiind în măsură să procedeze la verificarea hotărârii primei instanţe care nu a lăsat în suspensie nimic din ceea ce ţinea de rezolvarea pricinii. Împrejurarea că instanţa a respins motivat unele din probele solicitate (expertiza grafologică, la termenul din 6 februarie 2007) sau a înlăturat, argumentând, altele (concluziile raportului de expertiză) nu echivalează nici cu nemotivarea hotărârii şi nici cu nerezolvarea cererilor inculpaţilor.

În legătură cu susţinerea nerezolvării unor cereri esenţiale ale părţilor care s-ar fi repercutat asupra drepturilor acestora, şi, pe cale de consecinţă, asupra soluţiei în cauză, Înalta Curte constată că şi această critică este nefondată.

Inculpaţii au solicitat ca partea civilă să depună acte prin care să dovedească dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu, la termenele de judecată din datele de 15 noiembrie 2005, 24 ianuarie 2006, 21 februarie 2006 şi 6 februarie 2007.

În toate cazurile, instanţa a admis proba cu acte solicitată în dovedirea dreptului de proprietate.

La dosarul cauzei se află originalul deciziei nr. 209 din 4 iunie 1973, copia autorizaţiei pentru executare de lucrări nr. 32520/1974 cu timbru fiscal, procesul-verbal de recepţie finală în original, ceea ce confirmă susţinerile părţii civile cu privire la actele pe care le deţine şi faptul că acestea au fost depuse încă din timpul urmăririi penale.

Partea civilă F. a precizat că deţine autorizaţie de construcţie şi proces-verbal de recepţie finală (încheierea din 19 februarie 2008, Curtea de Apel Piteşti, dosar nr. 4444/46/2005).

Şi proba cerută de inculpaţi în sensul de a se solicita relaţii de la O.R.C. Constanţa pentru a se preciza dacă H.A. este trecut şi de când în capitalul social al F. Constanţa sau C. Constanţa a fost admisă la termenul de judecată din 15 noiembrie 2005.

Constatând neîntemeiate criticile formulate, Înalta Curte le va respinge ca atare.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Examinând materialul probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit în mod corect situaţia de fapt, probele administrate fiind suficiente şi concludente pentru stabilirea adevărului în cauză.

Atât apărarea, cât şi instanţa şi-au concentrat eforturile în a stabili titularul dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Înalta Curte observă că, pe de-o parte, rezolvarea acestei chestiuni nu este de competenţa expertului, ci exclusiv a instanţei, iar pe de altă parte că nu instanţa penală învestită cu această cauză era chemată să dea răspunsul, neavând nici competenţa şi nici interesul juridic al rezolvării acestei probleme asupra căreia poartă încă numeroase litigii civile, comerciale, etc.

Instanţei i-a fost indusă o falsă problemă, aceea a titularului dreptului de proprietate, pentru a se distrage atenţia de la realitatea activităţii infracţionale, punctuale, a inculpaţilor.

Un material juridic extrapenal extrem de vast a inundat dosarul cauzei, solicitări de comparării de titluri, rapoarte de expertiză contestate şi completate în mai multe rânduri, toate menite să rezolve o dispută ce nu interesa fondul cauzei, dar în capcana căreia se putea pierde esenţa stabilirii adevărului.

Înalta Curte, analizând acest probatoriu, reţine ca fapte certe şi dovedite următoarele:

La 18 mai 1992, între F. Constanţa, ca succesoare de drept a U.J.C.C. – U.J.E.C.O.O.P. – U.R.C.C. Constanţa – U.R.C.C. Dobrogea, pe de-o parte, şi C. Constanţa, ca succesoare de drept a C.P.A.D.M. Constanţa, pe de altă parte, s-a încheiat un protocol în baza prevederilor art. 16 din Legea nr. 67/1990 şi a Statutului F. privind transmiterea în administrare din patrimoniul F. a unor imobile, printre care Complex P.M., Complex Comercial A., Restaurant A.

Înalta Curte reţine ca cert şi necontestat titlul de administrator dobândit de C. Constanţa şi dreptul de a administra aceste imobile, cu toate obligaţiile ce îi incumbau din acesta. În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie arată că la data de 1 februarie 1993, C. Constanţa, în calitate de locator, dădea în folosinţă SC Mărţişor SRL H.A. pe o perioadă de 5 ani.

Actul a fost vizat de F.

La data de 31 august 2000, între F., ca proprietar, şi C. Constanţa, ca administrator, s-a încheiat un nou protocol privind predarea aceloraşi spaţii în administrare.

În act de stabilesc obligaţiile administratorului, inclusiv plata impozitelor.

Conform anexei la Protocolul din 18 mai 1992, numai pentru Complexul P.M. a existat autorizaţia de construcţie sub nr. 32520 din 6 septembrie 1974, în timp ce pentru complexul şi restaurantul A., nu.

La data de 16 martie 2000, C. Constanţa a închiriat imobilul în litigiu Societăţii Comerciale M.J. Constanţa, reprezentată de F.I. şi M.M.

În cererea de închiriere a restaurantului H.A., administratorul SC M.J. SRL, F.I., precizează în alin. (2), în mod desluşit că C. Constanţa nu deţine documente de autorizare a construcţiei şi nici decizie de atribuire pentru terenul aferent.

La data de 27 decembrie 2000, SC M.J. Constanţa a solicitat la C. Constanţa, cu cererea nr. 66, aprobarea executării unei lucrări de investiţii privind H.A. Deşi nu a primit nici un răspuns favorabil, societatea comercială menţionată a realizat totuşi investiţii în sumă de 951.508.061 lei.

La solicitarea conducerii C. Constanţa, în iulie 2003, s-a prezentat o comisie în vederea evaluării H.A., la acea dată fiind închiriat la SC M.J. SRL

În urma expertizării s-a stabilit că valoarea imobilului este de 155.500.000 lei. S-a recomandat ca această sumă să fie punct de plecare al licitaţiei, în caz de vânzări.

La data de 18 iunie 2003, Consiliul de Administraţie al C. Constanţa, condus de inculpatul C.N. a luat în discuţie cererea formulată de SC M.J. SRL de cumpărare a spaţiului Complexului Comercial A. Din compunerea Consiliului de Administraţie al C. Constanţa, făcea parte şi inculpata M.M., care avea şi calitatea de asociată la societatea comercială mai sus menţionată.

Inculpatul C.N. a informat Consiliul că pentru acest spaţiu C. Constanţa nu deţine autorizaţie de construcţie şi nici decizie de atribuire a terenului în folosinţă.

Supusă la vot, propunerea de vânzare a spaţiului a fost aprobată în unanimitate.

Consiliul de Administraţie i-a împuternicit pe C.N. şi B.M. să negocieze vânzarea şi să încheie actele.

În declaraţia dată în faţa procurorului la data de 26 ianuarie 2004, inculpatul C.N. recunoaşte că nu existau acte de proprietate ale C. asupra H.A., dar a considerat autorizaţia de construcţie ca titlu de proprietate.

La rândul ei, inculpata B.M., contabilul şef al instituţiei, declară la 27 ianuarie 2004 că pentru niciunul din spaţiile comerciale unitatea nu deţinea originalele, ci numai xerocopii.

Inculpaţii F.I. şi M.M. au negat că aveau cunoştinţă de această situaţie, contrazicând dovezile certe prezentate mai sus (cerere de închiriere şi procesul-verbal al şedinţei din 18 iunie 2003). Demonstrând nesinceritate, M.M. susţine chiar că s-a abţinut de la vot şi că nu mai reţine ce s-a discutat, întrucât a avut emoţii în adunare, contrazicându-şi propria declaraţia din 29 august 2003.

Decizia consiliului de administraţie a fost dusă la îndeplinire de către inculpatul C.N., în calitate de preşedinte şi de B.M. în calitate de contabil şef. Totodată, cei doi au emis factura fiscală nr. 7820513/2003, prin care înstrăinează imobilul pentru 150.000.000 lei inculpaţilor F.I. şi M.M., în calitate de reprezentanţi ai firmei SC M.J. SRL Constanţa.

La aceeaşi dată, cei patru inculpaţi încheie şi un act de „vânzare-cumpărare" sub semnătură privată, prin care se înstrăinează atât imobilul mai sus menţionat, cât şi suprafaţa de 970,09 mp, teren aflat în proprietatea Primăriei Municipiului Constanţa. În acest act se precizează că suma de bani care reprezintă preţul tranzacţiei urma să fie achitată până la data de 31 decembrie 2003. Acest document a fost înregistrat în contabilitatea ambelor unităţi.

Deoarece inculpaţii mai sus menţionaţi doreau să dea o formă juridică autentică actelor de transfer al proprietăţii, în baza rezoluţiei infracţionale pe care au luat-o, au procedat la falsificarea unor documente aflate în arhiva C. Constanţa. Astfel, cei doi au modificat, prin aplicarea pastei corectoare, Decizia nr. 209 din 4 iunie 1973 privind imobilul din P.M., precum şi autorizaţia pentru executare de lucrări nr. 32520 din 6 octombrie 1974, cu scopul de a se folosi de acesta acte în faţa unui notar public.

Inculpaţii mai sus menţionaţi s-au deplasat la Biroul Notarului D.G. din oraşul Ovidiu, judeţul Constanţa.

La Biroul Notarului Public D.G. cei patru inculpaţi au prezentat documentele falsificate în xerocopie şi pe bază de cerere au solicitat autentificarea tranzacţiei imobilului Complexului Comercial H.A., declarând necorespunzător situaţia juridică a imobilului, inclusiv darea şi primirea preţului.

În şedinţa din 18 iunie 2003, Consiliul de administraţie al C. Constanţa, sub preşedinţia inculpatului C.N., membru fiind M.M., a luat în discuţie această cerere.

Din materialitatea faptelor prezentate rezultă că singurele persoane nemijlocit interesate, dar şi în măsură, totodată, să modifice menţiunile din cuprinsul deciziei nr. 209/1973 şi a autorizaţiei pentru executarea de lucrări nr. 32520/1974, acte pe care le deţineau în xerocopii, în arhiva instituţiei, erau inculpaţii C.N. şi B.M., în calitatea lor de preşedinte, respectiv contabil şef al C. Constanţa.

Chiar dacă în cauză nu există o probă directă în acest sens, întregul context probator converge logic şi riguros spre această concluzie, iar o evaluare temeinică şi obiectivă a acestuia nu poate conduce la o altă concluzie.

Orice expertiză a scrisului, dat fiind vorba că menţiunile modificate sunt dactilografiate la maşina de scris, nu ar fi putut identifica, la această dată instrumentul scriptural folosit, nicicum persoana care le-a realizat sau din dispoziţia căreia au fost executate. Pe de altă parte, existenţa la dosarul cauzei a actului original, convinge, fără echivoc, asupra falsului executat pe copia xerox, ceea ce şi exclude necesitatea comparării de titluri, susţinută de apărare, instituţie care nu operează în materia dreptului penal şi care se face numai între titluri valabile.

Inculpaţii C.N., B.M., F.I. şi M.M., cunoscând că înscrisurile oficiale de care se folosesc conţin date necorespunzătoare adevărului, ca urmare a alterării menţiunilor referitoare la denumirea şi adresa imobilului, le-au folosit la notarul public pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare.

Aşa fiind, Înalta Curte constată legală şi temeinică condamnarea inculpaţilor C.N. şi B.M. pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., precum şi a acestor doi inculpaţi şi a lui F.I. şi M.M. pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. şi va respinge, ca nefondate, criticile formulate cu privire la soluţia arătată.

Criticile formulate în recursurile inculpaţilor sub aspectul cazului de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen., se dovedesc a fi întemeiate în ce priveşte greşita condamnare a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

În faţa notarului public, inculpaţii C.N. şi B.M., în calitate de reprezentanţi ai vânzătorului C. Constanţa, M.M. şi F.I., în calitate de reprezentanţi ai cumpărătorului SC M.J. SRL Constanţa au declarat că preţul vânzării, în sumă de 150.000.000 lei a fost plătit integral, mai înainte de autentificarea actului; în realitate, preţul s-a plătit în rate, ulterior datei de 20 iunie 2003.

Declararea în faţa unei instituţii publice a unei anume modalităţi de plată nu are consecinţe juridice nici pentru încheierea, nici pentru derularea convenţiei intervenită între părţi; atâta timp cât ele au cunoscut realitatea şi au acceptat modificarea modalităţii de plată, fără a fi afectată esenţa contractului, în cauză se constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii.

În consecinţă, admiţând recursul inculpaţilor C.N., B.M., M.M. şi F.I., Înalta Curte va dispune achitarea acestora pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), în temeiul art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

Cu privire la actele materiale descrise şi analizate în considerentele ce preced, cu privire la înstrăinarea către C. Constanţa a imobilului H.A. încredinţat spre administrare de F. Constanţa şi împroprietărirea cu acest bun imobil a SC M.J. SRL Constanţa, Înalta Curte reţine că acestea sunt pe deplin dovedite, dar au primit o încadrare juridică greşită la instanţa de fond.

Fapta comisă de inculpaţii C.N. şi B.M. nu constituie infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., întrucât aceştia nu au efectuat nicio manoperă de inducere în eroare a părţii civile F. Constanţa, neprezentându-i acesteia ca adevărată o faptă mincinoasă sau ca mincinoasă o faptă adevărată.

În întreaga desfăşurare a activităţii lor infracţionale, inculpaţii au evitat partea civilă, tocmai pentru ca aceasta să nu aibă cunoştinţă de operaţiunea pusă la cale de înstrăinare a bunului mobil litigios.

În sarcina inculpaţilor nu se poate reţine nici săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), astfel cum s-a solicitat de către procuror, aceasta fiind o infracţiune cu caracter subsidiar, ceea ce înseamnă că abuzul săvârşit de un funcţionar public se încadrează în dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), numai dacă acest abuz nu are o incriminare distinctă în Codul penal.

Pe cale de consecinţă, nici în sarcina inculpaţilor M.M. şi F.I. nu se poate reţine săvârşirea complicităţii la vreuna din infracţiunile examinate mai sus.

Înalta Curte stabileşte că faptele comise de inculpaţii C.N. şi B.M. întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 214 alin. (2) C. pen.

Potrivit textului de lege enunţat, gestiunea frauduloasă constă în pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea-credinţă, cu ocazia administrării ori conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri.

Alin. (2) incriminează gestiunea frauduloasă săvârşită în scopul de a dobândi un folos material.

Gestiunea frauduloasă se caracterizează prin comportarea necorespunzătoare şi păgubitoare a persoanei căreia i s-a încredinţat sarcina de a gestiona avutul sau o parte din avutul altuia.

În speţă, inculpaţii C.N. şi B.M., sprijiniţi moral şi material de inculpaţii M.M. şi F.I., au efectuat acte frauduloase, profitând de calitatea de gestionari ai avutului încredinţat spre administrare de F. şi au adus, cu ştiinţă, prejudicii acestui avut pe care trebuiau să-l apere şi să-l îngrijească.

Prin Protocolul încheiat la 18 mai 1992, ca şi prin cel din 31 august 2000, C. Constanţa a primit de la F. Constanţa însărcinarea de a administra o parte din patrimoniul său.

Înstrăinând imobilul H.A. fără ştiinţa F. Constanţa şi însuşindu-şi plata astfel încasată, inculpaţii C.N. şi B.M., în calitate de reprezentanţi legali ai C. Constanţa, au săvârşit o acţiune păgubitoare, diminuând patrimoniul pe care îl aveau în grijă, ajutaţi fiind de inculpaţii M.M. şi F.I.

Inculpaţii au acţionat cu rea-credinţă, cunoscând că bunul este înstrăinat abuziv, sens în care şi-au luat şi măsuri de a încerca să-şi acopere acţiunea prin alterarea unor înscrisuri oficiale pe care le-au folosit în faţa notarului public.

Admiţând recursurile inculpaţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen. şi casând hotărârea instanţei de fond cu privire la acest aspect, Înalta Curte, în baza art. 334 C. proc. pen., va dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., reţinută în sarcina inculpatului C.N. şi B.M. în infracţiunea prevăzută de art. 214 alin. (2) C. pen., precum şi a infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., reţinută în sarcina inculpaţilor M.M. şi F.I., în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 214 alin. (2) C. pen.

Complexitatea concluziilor apărării şi ale procurorului au vizat şi încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, susţinerile acestora fiind consemnate în practicaua hotărârii şi examinate în considerentele acesteia.

În baza textelor de lege arătate, inculpaţii vor fi condamnaţi la pedepse de câte 3 ani închisoare, Înalta Curte apreciind că atât cuantumul stabilit, cât şi modalitatea de executare dispusă corespund criteriilor generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi scopului pedepsei, astfel cum este el stabilit de art. 52 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele stabilite pentru inculpaţii C.N., B.M., M.M. şi F.I. pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina lor, vor fi contopite, astfel că fiecare va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Dispoziţiile referitoare la suspendarea sub supravegherea a executării pedepselor aplicate inculpaţilor C.N., B.M., M.M. şi F.I., precum şi durata termenului de încercare şi a obligaţiilor stabilite în sarcina fiecăruia dintre ei prin sentinţa recurată, vor fi menţinute.

Celelalte dispoziţii ale hotărârilor vor fi menţinute.

Onorariile apărătorului desemnat din oficiu se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Văzând dispoziţiile art. 385¹⁵ pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi de inculpaţii C.N., B.M., M.M. şi F.I. împotriva sentinţei penale nr. 51/ F din 20 mai 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală.

Casează sentinţa atacată cu privire la greşita achitare a inculpatei G.D., greşita condamnare a inculpaţilor C.N., B.M., M.M. şi F.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi greşita încadrare juridică a unei fapte în prevederile art. 215 alin. (2) C. pen.

În baza art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) C. pen., art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., condamnă pe inculpata G.D. la pedeapsa de 3000 lei amendă.

Înlătură dispoziţiile art. 33 şi 34 C. pen. şi repune pedepsele în individualitatea lor pentru inculpaţii C.N., B.M., M.M. şi F.I.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achită pe inculpaţii C.N., B.M., M.M. şi F.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a infracţiunii prevăzută de art. 215 alin. (2) C. pen., reţinută în sarcina inculpaţilor C.N. şi B.M. în infracţiunea prevăzută de art. 214 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia îi condamnă pe inculpaţi la câte 3 ani închisoare.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 215 alin. (2) C. pen., reţinută în sarcina inculpaţilor M.M. şi F.I. în infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la 214 alin. (2) C. pen., text de lege în baza căruia îi condamnă pe inculpaţi la câte 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele stabilite pentru inculpaţii C.N. şi B.M., respectiv de câte 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 288 alin. (2) C. pen., câte un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen. şi de câte 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 214 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpaţii să execute, fiecare, pedeapsa cea mai grea de câte 3 ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele stabilite pentru inculpaţii M.M. şi F.I., respectiv de câte un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen. şi de câte 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 214 alin. (2) C. pen., urmând ca inculpaţii să execute, fiecare, pedeapsa cea mai grea de câte 3 ani închisoare.

Menţine dispoziţiile privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpaţilor C.N., B.M., M.M. şi F.I., precum şi durata termenului de încercare şi a obligaţiilor stabilite în sarcina inculpaţilor prin sentinţa recurată.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.

Onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpaţii F.I., M.M. şi G.D. (până la încetarea delegaţiei prin prezentarea apărătorilor aleşi), în sumă de câte 100 lei, se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 976/2009. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 983/2009. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

ICCJ. Decizia nr. 944/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 946/2009. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 958/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 976/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 983/2009. Penal ICCJ. Decizia nr. 986/2009. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 992/2009. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs ICCJ. Decizia nr. 993/2009. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Contestaţie în anulare - Recurs