ICCJ. Decizia nr. 1392/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1392/2010
Dosar nr. 1364/59/2009
Şedinţa publică din 13 aprilie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia nr. 467/P/2009 din 6 octombrie 2009, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus - în temeiul art. 10 lit. a) din C. proc. pen. - neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc C.G. pentru fapta prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În sinteză - potrivit plângerii penale formulată de numitul S.I. - s-a reclamat că executorul judecătoresc şi-ar fi exercitat abuziv atribuţiile de serviciu cu ocazia evacuării silite dintr-un imobil (garaj).
Plângerea petentului S.I. a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia nr. 1177/II/2/2009 din 9 noiembrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În condiţiile art. 2781 C. proc. pen., petentul S.I. a formulat plângere la instanţa competentă.
Prin sentinţa penală nr. 25/PI din 4 februarie 2010, Curtea de Apel Timişoare, secţia penală, a respins ca nefondată plângerea petentului.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 25 iunie 2009 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, petentul S.l. a sesizat faptul că executorul judecătoresc C.G. i-a cauzat cu rea-credinţă o vătămare a intereselor legale prin modul în care şi-a exercitat atribuţiile de serviciu, în sensul că l-a evacuat din imobilul situat în Arad, imobil cu destinaţia de garaj. S-a mai precizat în plângere faptul că, pentru imobilul menţionat, petentul avea contractul de închiriere din 13 septembrie 2006 la Administraţia Financiară Arad, contractul fiind încheiat cu proprietarii imobilului, soţii B.K.M. şi H.
Prin rezoluţia nr. 467/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de executorul judecătoresc C.G.
Din probele administrate, procurorul a reţinut că imobilul situat în Arad, proprietatea soţilor B., a format obiectul executării silite din Dosarul execuţional nr. 424/2008 al Biroului Executorului Judecătoresc C.G. şi vândut la licitaţie publică, fiind adjudecat de numitul T.M., căruia i s-a eliberat actul de adjudecare la data de 25 martie 2009. S-a mai reţinut că, prin încheierea civilă nr. 161 din 25 mai 2009 a Judecătoriei Arad dată în Dosarul nr. 6158/2009, s-a admis cererea de executare silită formulată de Biroul Executorului Judecătoresc C.G. în Dosarul execuţional nr. 281/2009, titlul executoriu constituindu-l actul de adjudecare anterior menţionat, iar la data de 17 iunie 2009, după îndeplinirea procedurilor prealabile de somare, executorul judecătoresc a efectuat predarea imobilului către noul proprietar T.M. în prezenţa organelor de poliţie, iar bunurile care au fost găsite în imobil au fost predate unui custode, deoarece fostul proprietar nu s-a prezentat la faţa locului.
Prin urmare, în final, s-a apreciat că evacuarea bunurilor din imobilul situat în Arad, s-a făcut în mod legal, în baza încheierii civile nr. 161 din 25 mai 2009 a Judecătoriei Arad, prin care s-a admis cererea de executare silită formulată în Dosarul execuţional nr. 281/2009, iar la data executării silite contractul de închiriere de care se prevalează petentul nu mai era în vigoare, din adresa Administraţiei Finanţelor Publice Arad nr. 107072/ad din 12 iunie 2009 reţinându-se că acesta a încetat la data de 01 aprilie 2007, prin act adiţional al părţilor.
Împotriva aceste rezoluţii a formulat plângere, la data de 29 octombrie 2009, petentul S.l., solicitând infirmarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale emisă în Dosarul nr. 467/P/2009 privind pe executorul judecătoresc C.G., arătându-se în motivare că soluţia este netemeinică şi nelegală, iar fapta executorului judecătoresc de a evacua silit imobilul situat în Arad, este abuzivă şi prezintă elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Prin rezoluţia din data de 09 noiembrie 2009, în Dosarul nr. 1177/11/2/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul S.l. S-a apreciat că din actele premergătoare efectuate în cauză reiese că executarea silită a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor legale. Astfel, s-a reţinut că la data executării silite - 17 iunie 2009 - contractul de închiriere dintre foştii proprietari B.K.M. şi H. şi petentul S.l. nu mai era în vigoare, fiind reziliat în cursul anului 2007, iar petentul nu mai avea dropt de folosinţă asupra imobilului în litigiu, drept care s-a reîntors la foştii proprietari. Prin urmare, s-a concluzionat că executorul judecătoresc nu a comis nici o infracţiune cu prilejul executării silite.
Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate de petentul S.l. instanţa de fond a apreciat că rezoluţia contestată este temeinică şi legală, plângerea urmând a fi respinsă ca nefondată pentru următoarele considerente:
Prin dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) a fost incriminată ca infracţiunea de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor", fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o vătămare intereselor legale ale unei persoane. Raportat la actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, instanţa de fond a reţinut că nu s-a făcut dovada că executorul judecătoresc, cu rea credinţă, nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, astfel încât soluţia de netrimitere în judecată este legală şi temeinică. Astfel, în ce priveşte contractul de închiriere din 13 septembrie 2006, prin adresa din 11 iunie 2009 intimatul - executor judecătoresc C.G. a solicitat informaţii de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Arad, această instituţie comunicându-i prin adresa din 12 iunie 2009 că respectivul contract a încetat începând cu data de 01 aprilie 2007, prin act adiţional. Totodată, din extrasul de carte funciară Arad rezultă că acest contract de închiriere nu este notat pentru a fi opozabil terţelor persoane. Prin urmare, executorul judecătoresc a depus toate diligentele pentru a nu vătămata drepturile altor persoane asupra imobilului supus executării silite. Pe de altă parte, formulând plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale confirmată de procurorul ierarhic superior, petentul nu a administrat probe în raport cu care să se poată stabili o altă situaţie de fapt. Astfel, potrivit art. 399 şi art. 401 alin. (2) C. proc. civ. petentul avea dreptul de a se adresa instanţei de judecată cu o contestaţie la executare în cazul în care aprecia că i-au fost încălcate drepturile prin executarea silită efectuată de intimat, ceea ce nu s-a întâmplat în speţă, fapt ce a format convingerea instanţei de fond că se urmăreşte apărarea acestora în alt mod decât cel reglementat de dispoziţiile legale.
Împotriva sentinţei, petentul a declarat prezentul recurs.
Prealabil examinării recursului, Înalta Curte constată următoarele:
- la soluţionarea plângerii de către instanţa de fond petentul, legal citat, nu s-a prezentat (fii. 14 şi 20 d.p.i.);
- de asemenea, legal citat (fii. 4), petentul nu s-a prezentat la soluţionarea recursului.
Prin fax, petentul a transmis la instanţa de recurs un „memoriu" (fii. 6-9) în care, după reluarea acuzaţiilor aduse intimatului, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, desfiinţarea rezoluţiilor şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimatul-executor judecătoresc. De asemenea, a solicitat judecarea recursului „în lipsă" (pag. 4 a memoriului).
În sinteză, recurentul susţine - prin interpretarea proprie a actelor premergătoare efectuate - că sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii reclamate şi că în mod greşit nu a fost audiat de procuror.
Recursul petentului S.I. va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta.
În conformitate cu dispoziţiile art. 66 alin. (1) şi art. 52 din C. proc. pen., precum şi cu cele ale art. 23 alin. (11) din Constituţia României, orice cetăţean beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, deschiderea unei proceduri judiciare penale (prin începerea urmăririi penale) nefiind posibilă decât în condiţiile prevăzute de lege.
Astfel, potrivit art. 228 alin. (1) C. proc. pen., organul de urmărire penală sesizat în vreunul din modurile prevăzute de art. 221 C. proc. pen., dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare.
În respectarea acestor dispoziţii legale, procurorul a efectuat acte premergătoare, acte prevăzute de art. 224 alin. (2) C. proc. pen., fiind format Dosarul penal nr. 467/P/2009 care conţine, în copie, înscrisurile cu relevanţă probatorie necesare soluţionării plângerii penale, inclusiv copiile dosarului execuţional.
În urma efectuării acestor acte premergătoare, necesare atât pentru soluţionarea plângerii penale formulată de petent, dar şi pentru a se stabili eventuala incidenţă a vreunuia din cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute de art. 10 C. proc. pen., nu au fost relevate minime indicii temeinice - în sensul art. 681 C. proc. pen. - care să justifice presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care s-au efectuat acte premergătoare a săvârşit faptele expuse în plângerea penală.
Dimpotrivă, actele premergătoare efectuate au relevat existenţa cazului prevăzut de art. 10 lit. a) din C. proc. pen. („fapta nu există"), caz care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.
Efectuarea actelor de cercetare penală propriu-zise (ca acte de urmărire penală), inclusiv ascultarea petentului în calitate de parte vătămată, ar fi fost legal posibilă numai în măsura în care, din conţinutul actelor premergătoare, nu ar fi fost constatată incidenţa unuia dintre cazurile care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.
În lipsa altor critici concrete ale petentului cu privire la legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate (în motivele de recurs acestea rezumându-se la reiterarea situaţiei de fapt şi de drept, precum şi la reiterarea acuzaţiilor aduse persoanei faţă de care s-au efectuat acte premergătoare), Înalta Curte constată - pentru motivele arătate - că organele judiciare (procurorul, procurorul general şi judecătorul instanţei de fond) au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materia soluţionării plângerii penale, precum şi în materia soluţionării plângerilor împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată. Soluţiile dispuse sunt temeinic motivate în fapt şi în drept, Înalta Curte însuşindu-şi toate argumentele de natură probatorie şi juridică prezentate de organele judiciare.
Motivarea sentinţei primei instanţe, astfel cum a fost expusă anterior, justifică nu numai concluzia legalităţii şi temeiniciei sentinţei atacate, dar şi pe cea a inutilităţii reiterării argumentaţiei de fapt şi de drept.
În final, Înalta Curte mai constată că recurentul-petent, deşi a cerut adoptarea soluţiei prevăzute de art. 2781 alin. (8) lit. b) din C. proc. pen. (trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimat), nu a menţionat motivele care justifică legal această soluţie, faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă.
În raport cu cele reţinute, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., recursul petentului urmează a fi respins ca nefondat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul S.l. împotriva sentinţei penale nr. 25/PI din 4 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1094/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1399/2010. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
