ICCJ. Decizia nr. 1097/2010. Penal. Infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1097/2010
Dosar nr. 1885/1/2010
Şedinţa publică din 22 martie 2010
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, având pe rol soluţionarea cauzei penale ce face obiectul Dosarului nr. 744/33/2007 privind şi pe inculpatul K.V.P. (fiul lui P. şi al M.), trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzut de art. 26 raportat la art. 257 C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, la termenul din 28 ianuarie 2010, printre altele, a acordat cuvântul în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 C. proc. pen., excepţie formulată şi depusă în scris, la dosar, la termenul din 14 ianuarie 2010 de către apărătorul ales al inculpatului K.V.P., când prima instanţă a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 28 ianuarie 2010, termen la care a prorogat pronunţarea cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 C. proc. pen.
Prin aceeaşi încheiere prima instanţă, în baza art. 29 alin. (6) Cod din Legea nr. 47/1992, republicată, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de inculpatul K.V.P. vizând sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de constituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 C. proc. pen.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut, printre altele, că în speţă, prin cererea înregistrată la termenul de judecată din 14 ianuarie 2010 şi susţinută la termenul din 28 ianuarie 2010 în cauza cu numărul de mai sus, inculpatul K.V.P. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 C. proc. pen. şi a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei invocate şi suspendarea judecăţii cauzei.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat că textul art. 303 C. proc. pen. este neconstituţional în raport de dispoziţiile art. 20, 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 34 alin. (1), art. 124 alin. (1) şi art. 52 alin. (2) din Constituţia României, precum şi dispoziţiile art. 6 C.E.D.O. privind dreptul la un proces echitabil.
În susţinerea excepţiei invocată inculpatul a menţionat că din cauza stării grave de sănătate, nu se poate prezenta la termenele de judecată; că dispoziţia de suspendare a procedurii este condiţionată de existenţa unui act care nu se întocmeşte nemijlocit de instanţă, cu referire la expertiza medico-legală; că această dispoziţie a legii din art. 303 C. proc. pen. este de natură a-i limita dreptul liberului acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, deoarece este ştirbită independenţa şi imparţialitatea instanţei; că i se încalcă dreptul la ocrotirea sănătăţii, prin instituirea obligaţiei de a se prezenta la fiecare termen de judecată, inculpatul, grav bolnav, fiind pus în situaţia de a eluda prescripţiile medicale, cu consecinţa agravării stării de sănătate.
Curtea de Apel Cluj, analizând cererea introductivă, pe baza motivelor invocate, a constatat că aceasta este inadmisibilă, întrucât textul art. 303 C. proc. pen. vizează cazurile şi condiţiile în care se poate dispune suspendarea judecăţii unei cauze, iar în speţă, prima instanţă este investită să se pronunţe cu privire la vinovăţia inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă.
S-a apreciat că, şi în condiţiile în care textul art. 303 C. proc. pen. ar fi declarat neconstituţional, acest fapt nu ar putea influenţa soluţia procesului, deoarece instituirea regulilor care guvernează derularea procesului penal constituie un atribut al legiuitorului, iar suportarea acestor reguli constituie un efect al legii şi nu o chestiune care implică soluţionarea cauzei în accepţiunea textului art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.
În considerentele încheierii pronunţate, prima instanţă a reţinut că potrivit art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţia privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonate ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, ridicată în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial la cererea dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial sau de către de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
De asemenea, a mai relevat că nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstitutţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi că, potrivit alin. (6) al aceluiaşi text de lege, dacă excepţia, este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1) - (3), instanţa respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Prima instanţă a mai menţionat că, în esenţă, excepţia de neconstituţionalitate, fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea ei impune justificarea unui interes, iar stabilirea existenţei acestui interes se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei în raport cu procesul în care a intervenit.
S-a apreciat că astfel, Decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei trebuie să fie de natură să producă efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte, necesitatea existenţei unei legături directe dintre norma contestată şi soluţionarea procesului principal, iar pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea Decizia în acest proces, ea trebuind să aibă efectele materiale asupra conţinutului deciziei judecătorului.
În acelaşi sens, prima instanţă a mai apreciat că, excepţia invocată trebuie să fie relevantă, Curtea Constituţională statuând constant că excepţia poate viza numai acele dispoziţii legale de care depinde judecarea cauzei, care presupun: stabilirea identităţii inculpatului, stabilirea şi descrierea faptei care face obiectul învinuirii, stabilirea şi analiza probelor care servesc ca temei al soluţionării laturii penale şi a celei civile, precum şi a probelor înlăturate, stabilirea formei şi a gradului de vinovăţie, a circumstanţelor agravante ori atenuante, precizarea temeiurilor de drept care justifică soluţia, precum şi individualizarea pedepsei sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare.
Faţă de motivele anterior relevate, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 a respins ca inadmisibilă cererea formulată de inculpatul K.V.P. de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 C. proc. pen.
Împotriva încheierii din 28 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, a declarat recurs numai inculpatul K.V.P. solicitând, în scris, prin memoriul depus la dosar (filele 64-73 dosar recurs), prin fax, admiterea acestuia, casarea încheierii atacate şi, pe fond, să se dispună admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, suspendarea judecării cauzei şi trimiterea dosarului instanţei de contencios constituţional pentru a soluţiona excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 C. proc. pen., invocată de inculpat prin apărător ales, în faţa Curţii de Apel Cluj la 28 ianuarie 2010.
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat Dosarul nr. 1885/1/2010, fixându-se prim termen de judecată la 8 martie 2010, cauza amânându-se la 22 martie 2010, la solicitarea recurentului inculpat, pentru lipsă de apărare.
La termenul acordat, deşi a fost legal citat, recurentul inculpat nu s-a prezentat nici personal şi nici nu a fost reprezentat de un apărător ales, aşa cum, de altfel, precizase, ca temei al cererii de amânare formulată la termenul anterior, însă a depus la dosar, prin fax, o cerere de conexare a cauzei la un alt dosar aflat pe rolul aceluiaşi complet de judecată, cerere asupra căreia Înalta Curte s-a pronunţat, în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, astfel cum rezultă din cuprinsul părţii introductive a prezentei decizii.
Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate în memoriul anexat la dosar, cât şi din oficiu cauza, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 3856 C. proc. pen. constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara s-a dispus, printre altele, trimiterea în judecată şi a inculpatului K.V.P. pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, având pe rol în curs de soluţionare cauza penală ce face obiectul Dosarului nr. 744/33/2007, privind pe inculpaţii L.E., C.C. şi K.V.P., la termenul din 14 ianuarie 2010 a luat act că inculpatul K.V.P. a formulat în scris şi a depus la dosar excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 C. proc. pen., prorogând discutarea şi pronunţarea cu privire la acesta, la termenul din 28 ianuarie 2010.
La termenul din 28 ianuarie 2010, printr-o încheiere separată, Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, s-a pronunţat în sensul respingerii ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 C. proc. pen., invocată de inculpatul K.V.P. prin apărător ales.
Împotriva încheierii din 28 ianuarie 2010, inculpatul K.V.P. a formulat prezentul recurs, ce urmează a fi respins ca nefondat pentru considerentele de mai jos.
Potrivit dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea acestei instanţe este posibilă cu o excepţie de neconstituţionalitate, sub rezerva îndeplinirii a trei condiţii, supuse verificării de către instanţa în faţa căreia se ridică o atare excepţie şi care, în măsura în care constată îndeplinirea lor, va proceda la sesizarea instanţei de contencios constituţional, iar pe perioada soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate judecarea cauzei se suspendă.
Interpretând dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că, în vederea sesizării Curţii Constituţionale, instanţele exercită un control de admisibilitate a cererii de sesizare asupra următoarelor aspecte: excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau din oficiu, de către instanţa de judecată; excepţia să vizeze neconstitutionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
Astfel, în primul rând, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să privească o lege ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, în al doilea rând aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, indiferent dacă este vorba de o normă juridică de drept material sau o normă juridică de drept procesual şi, în fine, a treia condiţie, reglementată de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se referă la prevederi legale care, odată constatate ca fiind neconstituţionale de către Curtea Constituţională, nu mai pot face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.
Aceasta înseamnă că este posibilă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate vizând prevederi legale în legătură cu care aceasta şi-a exprimat anterior opinia că ar fi conforme cu legea fundamentală.
Or, în speţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat, în mod justificat, că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 303 C. proc. pen. (ce vizează cazurile şi condiţiile în care se poate dispune suspendarea judecăţii unei cauze, în mod evident, pe de o parte, nu are nici o legătură cu cauza dedusă judecăţii în faţa primei instanţe, care are ca obiect tragerea la răspundere penală a inculpatului K.V.P., alături de alţi coinculpaţi, trimis în judecată, prin rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. - Serviciul Teritorial Timişoara pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 26 raportat la art. 257 C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, iar pe de altă parte, nici nu justifică un interes trecut, actual sau eventual şi nici nu au la bază salvgardarea legii, în general, inculpatul fiind nemulţumit de modul în care se desfăşoară procesul penal în care este parte şi, invocând diferite probleme de sănătate, încearcă, de fapt, să tergiverseze soluţionarea cauzei.
Totodată, Înalta Curte mai reţine că, aşa cum, corect, a constatat şi prima instanţă, excepţia invocată trebuie să fie relevantă, Curtea Constituţională statuând constant că excepţia poate viza numai acele dispoziţii legale de care depinde judecarea cauzei, care presupun: stabilirea identităţii inculpatului, stabilirea şi descrierea faptei care face obiectul învinuirii, stabilirea şi analiza probelor care servesc ca temei al soluţionării laturii penale şi a celei civile, precum şi a probelor înlăturate, stabilirea formei şi a gradului de vinovăţie, a circumstanţelor agravante ori atenuante, precizarea temeiurilor de drept care justifică soluţia, precum şi individualizarea pedepsei sub aspectul cuantumului şi a modalităţii de executare.
Aşadar, prima instanţă a considerat, în mod justificat, că nu se poate reţine, interpretând dispoziţiile cuprinse în art. 303 C. proc. pen., că drepturile inculpatului ar fi fost în vreun fel obstrucţionate, după cum, nu a rezultat în ce măsură acest text de lege, ar fi cauzat vreo restrângere a drepturilor acestuia, intrând astfel în conflict cu prevederile Legii Fundamentale, aşa cum a tins a susţine şi demonstra autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai sus menţionată.
Pe de altă parte, examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, anterior, inculpatul a mai invocat în faţa primei instanţe şi alte excepţii de neconstituţionalitate a altor dispoziţii C. proc. pen., fiind evidentă intenţia acestuia de a tergiversa soluţionarea cauzei, iar Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori printr-o altă încheiere, pronunţată tot la 28 ianuarie 2010, în acelaşi dosar, a acordat termen de judecată la 23 februarie 2010, în vederea soluţionării cauzei, în primă instanţă.
Prin urmare, recursul declarat de inculpatul K.V.P. împotriva încheierii din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 744/33/2007 va fi apreciat ca nefondat, întrucât prevederile art. 303 C. proc. pen. a căror neconstituţionalitate s-a invocat, nu au legătură cu soluţionarea cauzei dedusă judecăţii, fiind prevederi care stipulează cazurile şi condiţiile în care se poate dispune suspendarea judecăţii unei cauze, fiind, în mod just, respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a textului mai sus menţionat.
Fată de cele mai sus menţionate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul K.V.P. împotriva încheierii din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 744/33/2007, încheiere prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de acelaşi inculpat de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 C. proc. pen.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C., conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul K.V.P. împotriva încheierii din 28 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, pronunţată în Dosarul nr. 744/33/2007, încheiere prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea formulată de acelaşi inculpat de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 303 C. proc. pen.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1090/2010. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1254/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
