ICCJ. Decizia nr. 1532/2010. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1532/2010
Dosar nr. 26/42/2010
Şedinţa publică din 20 aprilie 2010
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 24 din 22 februarie 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.R.V. împotriva rezoluţiei nr. 521/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin rezoluţia nr. 521/P/2009 din 13 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, în temeiul disp. art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) şi f) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva numiţilor: E.G., comisar şef de poliţie în cadrul I.P.J. Prahova, l.C., comisar şef de poliţie la Poliţia Staţiunii Buşteni, P.C.G., agent şef adjunct de poliţie Poliţia Staţiunii Buşteni, T.l.D., agent de poliţie la Poliţia Staţiunii Buşteni, P.I.C., agent de poliţie la Poliţia Staţiunii Buşteni, S.C., subcomisar de poliţie la Poliţia Staţiunii Buşteni pentru infracţiuni prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Pentru a dispune această rezoluţie procurorul a reţinut că:
B.R.V. a solicitat efectuarea de cercetări împotriva susnumiţilor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declaraţii, favorizarea infractorului, fiind nemulţumit de modul în care au instrumentat Dosarele penale nr. 440/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, nr. 1315/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, respectiv, Dosarele nr. 52/P/2009 şi nr. 162/P/2009 - ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
Dosarele s-au format urmare a plângerilor persoanei vătămate vizând modul în care s-au efectuat cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care a fost implicat la data de 11 aprilie 2008 într-un accident de circulaţie, cercetări urmate de sancţionarea sa contravenţională. Ulterior, pe cale judecătorească, s-a dispus anularea procesului-verbal de contravenţie întocmit pe numele persoanei vătămate (sentinţa civilă nr. 1067 din 25 septembrie 2001 a Judecătoriei Sinaia), instanţa a reţinut că în cauză există o situaţie care înlătură caracterul contravenţional al faptei şi care este în legătură directă cu fapta care a determinat-o şi anume, cazul fortuit, autoturismul din faţa petentului frânând violent şi fără nici o justificare.
Persoana vătămată a mai susţinut că, ocazionat de efectuarea acestor cercetări a fost considerat vinovat de către agentul de poliţie P.C.G. ce a dispus sancţionarea sa contravenţională, favorizându-l astfel pe B.M.I., deşi din cercetările efectuate la faţa locului de cei doi agenţi de poliţie T.l.D. şi P.I., rezultase vinovăţia celuilalt conducător auto, B.M.
Actele premergătoare efectuate au evidenţiat că privitor la pretinsa activitate infracţională a făptuitorului P.C.G. s-a dispus, prin ordonanţa nr. 440/P/2008 din 11 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova scoaterea de sub urmărire penală pentru infracţiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), precum şi neînceperea urmăririi penale pentru infracţiunea prevăzută de art. 264 din C. pen., reţinându-se că faptele nu există.
Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus declinarea competenţei de efectuarea cercetărilor faţă de B.M. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia.
Primul procuror a respins, prin rezoluţia nr. 125/11/2/2009 plângerea formulată de petentul B.R. împotriva ordonanţei nr. 440/P/2008 acesta nu a promovat plângere în faţa judecătorului, potrivit art. 2781 C. proc. pen.
În ceea ce priveşte modul în care a fost instrumentat acest dosar, B.R. a formulat plângere împotriva procurorului M.G. - ce a dispus soluţia de neurmărire în Dosarul nr. 440/P/2008 şi a comisarului şef E.G. - ce a efectuat unele acte de cercetare, fiind delegat de procuror. Plângerea a făcut obiectul Dosarului nr. 52/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, soluţionat prin rezoluţia cu acelaşi număr din 01 aprilie 2009 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de aceştia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 289, art. 291, art. 242 şi art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că faptele nu există.
Plângerea împotriva soluţiei promovată de persoana vătămată a fost respinsă ca neîntemeiată (rezoluţia nr. 509/II/2/2009 din 28 aprilie 2009), iar prin sentinţa penală nr. 114 din 15 iulie 2009, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. 428/42/2009 instanţa a respins plângerea ca neîntemeiată.
În Dosarul nr. 162/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, prin rezoluţia din 02 iulie 2009, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorii M.G. - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova şi P.B.D.S. - din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia, precum şi faţă de E.G., comisar şef în cadrul I.P.J. Prahova şi S.C. - subcomisar de poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 246, art. 249 şi art. 264 C. pen., întrucât faptele nu există.
Plângerea împotriva acestei soluţii promovată de B.R.V. a fost respinsă de procurorul general prin rezoluţia nr. 977/II/2/2009; persoana vătămată a promovat plângere şi la instanţa de judecată, potrivit disp. art. 278 C. proc. pen., plângerea sa formând obiectul Dosarului nr. 767/42/2009 al Curţii de Apel Ploieşti în care, prin sentinţa penală nr. 152 din 19 octombrie 2009 s-a respins plângerea ca neîntemeiată.
Dosarul nr. 1315/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia s-a format ca urmare a disjungerii faţă de B.M. dispusă prin ordonanţa nr. 440/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Cercetările au fost efectuate de subcomisar S.C. de la Poliţia staţiunii Buşteni, supravegherea cercetărilor fiind efectuată de procurorul P.B.D.S. şi a fost finalizat de ofiţerul de poliţie prin referatul din 17 iulie 2009, cu propunere de scoatere de sub urmărire penală, iar prin rezoluţia din 29 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sinaia s-a dispus în temeiul art. 11 pct. 1 lit. b) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.M. pentru infracţiunea prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), fiind astfel însuşită propunerea lucrătorului de poliţie.
Adresa de înaintare a dosarului către unitatea de parchet a fost semnată de şeful Poliţiei Staţiunii Buşteni, comisar şef de poliţie, l.C.
Persoana vătămată a reluat aspecte din plângerile penale anterioare în care a solicitat, rând pe rând, efectuarea de cercetări împotriva tuturor persoanelor implicate fie în cercetarea evenimentului rutier din 11 aprilie 2008, fie în soluţionarea dosarelor penale formate în urma plângerilor sale, fiind nemulţumit de aceste soluţii.
Plângerile îndreptate de persoana vătămată împotriva soluţiilor de neurmărire penală dispuse de procurori în aceste dosare au fost respinse ca neîntemeiate, iar în cauză nu s-a invocat date ori împrejurări noi, necunoscute la momentul soluţionării de către organele de urmărire penală.
Nu s-a putut reţine nici comiterea vreunor fapte penale de către lucrătorii de poliţie cu prilejul soluţionării dosarelor penale în care a fost parte persoana vătămată şi nici instrumentarea acestor dosare cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Soluţiile propuse de organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare în cauză ca şi cele dispuse de procuror nu au fost incriminate ca fapte penale de către legiuitor - deşi ele pot nemulţumi unele dintre părţile cauzei, câtă vreme normele procesual penale prevăd căile şi modalităţile desfiinţării acestor soluţii pentru motive de nelegalitate ori netemeinicie invocate de părţi.
Cu atât mai mult, simplul act administrativ al semnării adresei de înaintare a dosarului penal de către conducătorul unei instituţii nu poate angaja răspunderea penală a acestuia, câtă vreme nu a fost implicat în nici un fel în cercetările întreprinse în cauză.
Împotriva acestei rezoluţii petentul a formulat plângere la procurorul general a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti care, prin rezoluţia nr. 1385/11/20/2009 a fost respinsă ca neîntemeiată. Curtea aconstatat că, urmare a accidentului de circulaţie produs la data de 11 aprilie 2008 soldat doar cu avarierea autovehiculelor conduse de petent şi numiţi B.M.I., au fost deschise mai multe dosare penale din iniţiativa petentului nemulţumit de procedura de cercetare şi întocmire a procesului verbal de contravenţie, act întocmit de agentul de poliţie P.C. din cadrul Poliţiei Staţiunii Buşteni. Ulterior procesul verbal de contravenţie a fost anulat de către Judecătoria Sinaia prin sentinţa civilă nr. 1067/2008 pe considerentul existentei cazului fortuit.
Nemulţumit de soluţia dispusă de procuror faţă de agentul de poliţie, petentul a formulat plângere penală împotriva procurorului şi a ofiţerului de poliţie delegat de acesta să efectueze unele cercetări în cauză (procuror M.G. şi comisar şef E.G.). De asemenea au fost efectuate cercetări în Dosarul nr. 162/P/2009 faţă de acelaşi procuror, dar şi faţă de procurorul P.B.D.S. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia şi a ofiţerilor de poliţie E.G. şi S.C. soldate cu neînceperea urmăririi penale şi rămase definitive prin sentinţa penală nr. 152/2009 a Curţii de Apel Ploieşti.
În prezenta plângere, petentul se consideră nemulţumit de modul şi soluţia adoptată de procuror, faţă de procurorii ce au efectuat cercetările cu privire la ofiţerii sus-menţionaţi.
Aşa cum s-a reţinut şi în rezoluţia atacată, în plângerea de faţă petentul a reluat nemulţumirile arătate în plângerile anterioare, în care s-a solicitat tragerea la răspundere penală a tuturor persoanelor implicate în cercetarea accidentului rutier.
În unele dosare petentul a uzat de toate căile de atac prev. de lege, soluţiile dispuse de procuror rămânând definitive.
Aspectul că agentul de poliţie P.C. (de la care a plecat de fapt nemulţumirea petentului, fiind cel care a întocmit procesul verbal de contravenţie) a încheiat procesul verbal în discuţie fără a fi prezent la locul accidentului rutier şi care apoi a fost anulat de către instanţa de judecată, nu poate fi catalogată ca o activitate abuzivă sau de favorizare a infractorului, în condiţiile în care accidentul rutier a produs doar avarii ale autovehiculelor şi este permisă întocmirea procesului verbal fără cercetarea locului accidentului, pe baza declaraţiilor părţilor implicate şi a altor martori, iar în cauză nu există vreo dovadă că agentul de poliţie a acţionat cu intenţie pentru cauzarea vreunei vătămări a petentului.
În fine nu poate fi reţinută, în condiţiile date, săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor de către intimaţi. Aprecierea acestora asupra probelor administrate şi adoptarea unor soluţii ce nemulţumeşte pe cel care a formulat plângerea penală, nu poate fi considerată în mod automat o activitate abuzivă, în lipsa unor elemente care să stabilească că îndeplinirea actului respectiv s-a făcut în mod defectuos şi cu intenţia de a cauza vătămarea petentului. Mai mult decât atât, intimatul l.C. nu a făcut decât să semneze adresa de înaintare a dosarului către parchetul competent.
Legea a prevăzut pentru aceste situaţii, modalităţile de exercitare a căilor de atac împotriva soluţiilor adoptate de procuror şi a hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată, justificarea fiind aceea că şi organele judiciare pot greşi în luarea unor hotărâri fără a acţiona cu intenţie în acest sens ori, pot apărea date ce nu au fost avute în vedere la adoptarea soluţiilor respective.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat recurs petentul B.R.V., criticând-o pentru netemeinicie, apreciind că dosarul său a fost anchetat subiectiv, abuziv şi cu încălcarea dispoziţiilor legale.
Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat de petent nu este fondat.
Se apreciază că soluţia de neurmărire penală dată de procuror faţă de lucrătorii de poliţie menţionaţi este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare nu a rezultat nici un element care să conducă la existenta infracţiunii de abuz în serviciu.
Se constată că petentul, după cum s-a reţinut şi în rezoluţia parchetului, cât şi în sentinţa pronunţată de prima instanţă, a formulat plângeri penale, repetate, împotriva intimaţilor din prezenta cauză, încercând să obţină, în acest fel, „reformarea" soluţiilor pronunţate de aceştia.
împrejurarea că petentul este nemulţumit de soluţiile adoptate în cauzele care s-au aflat pe rolul organelor judiciare prahovene, nu poate conduce la concluzia existenţei infracţiunilor pe care acesta Ie-a indicat în plângerea sa.
Persoanele care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie îşi desfăşoară întreaga activitate în temeiul legii, fiind obligate să-şi îndeplinească atribuţiile care le revin pentru rezolvarea problemelor contencioase sau necontencioase, prin pronunţarea unor soluţii pe care le apreciază legale şi temeinice în raport cu probele administrate, soluţii care pot fi verificate şi, evantual, desfiinţate numai prin intermediul căilor legale de atac.
Dacă s-ar admite că împotriva persoanelor care au pronunţat soluţiile se pot face plângeri penale, în absenţa unor elemente care să contureze o eventuală activitate infracţională, ar însemna că se instituie noi căi de atac, neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.
În consecinţă, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimaţii şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu în deplină concordanţă cu legea şi nu au comis nici o faptă penală care să atragă răspunderea penală a acestora, Înalta Curte, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul B.R.V. împotriva sentinţei penale nr. 24 din 22 februarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 20 aprilie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4122/2010. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 1589/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
