ICCJ. Decizia nr. 1110/2010. Penal -
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA PENALĂ -
Decizia nr. 1110/2010
Dosar nr.2070/116/200.
Şedinţa publică din 23 martie 2010
Asupra recursului penal de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Călăraşi, secţia penală, prin sentinţa nr. 97 din 3 septembrie 2009, în baza art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74-76 C. pen. l-a condamnat pe inculpatul D.I.R., la 8 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului D.I.R. şi a dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive, de la 09 februarie 2009 la zi.
A luat act că partea vătămată B.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 113 C. pen. a dispus obligarea inculpatului la tratament medical pe durata executării pedepsei, până la însănătoşire.
A respins solicitarea de aplicare a dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen. cu privire la cuţitul/corp delict (depusla Camera de corpuri delicte a Tribunalului Călăraşi sub nr. 12/2009) acest obiect neaparţinând inculpatului. A obligat inculpatul la 1000 lei, cheltuieli judiciare către stat (din care 400 lei, onorariul apărătorilor din oficiu în faza de urmărire penală şi cea de judecată, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei).
Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul D.I.R. este fiul numitei D.M. şi, de mai mulţi ani locuiesc în casa concubinului mamei, B.M., în condiţii precare, câştigându-şi existenţa din munci ocazionale.
Pe fondul consumului de alcool şi al conflictelor generate de starea de ebrietate, cei trei se agresau reciproc, B.M. cerându-le, în astfel de ocazii, să plece din casa lui.
O astfel de altercaţie a avut loc şi în ziua de 8 februarie 2009, când victima B.M., în stare de ebrietate (0,75 %o conform raportului medico-legal de necropsie 344/A3/43 din 12 februarie 2009) i-a adresat cuvinte jignitoare inculpatului, cu referire la statura acestuia, moment în care inculpatul a luat cuţitul folosit la masă şi i-a aplicat două lovituri în zona inimii, după care a părăsit locuinţa şi a aruncat cuţitul într-o zonă cu vegetaţie.
Urmare plăgilor înjunghiate, victima a decedat iar inculpatul l-a dezbrăcat de hainele murdare de sânge, ascunzându-le în apropierea casei.
Din probe a rezultat că nici inculpatul şi nici mama acestuia nu au solicitat ajutor medical şi că nu au anunţat organele de poliţie, inculpatul mergând la ferma nepotului victimei, fără a-i spune acestuia despre cele întâmplate.
Abia spre miezul nopţii mama inculpatului a venit la fermă şi i-a spus martorului B.M. că unchiul lui a murit, acesta venind la locuinţa defunctului şi, găsindu-l căzut între paturi, dezbrăcat, a anunţat poliţia.
Probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât şi cea de cercetare judecătorească, coroborate cu recunoaşterea constantă a inculpatului au format convingerea instanţei că omorul a fost săvârşit în forma intenţiei directe, conform art. 19 alin. (1) lit. a) C. pen. S-a motivat că în ciuda stării lui de sănătate (aşa cum a fost stabilită prin expertiza medico-legală psihiatrică) inculpatul a acţionat pentru a suprima viaţa victimei, folosind un obiect vulnerant apt de a produce răni cu efecte letale şi vizând o zonă a corpului în care se află organe vitale.
S-a reţinut că între actele de violenţă exercitate asupra victimei şi decesul acesteia există legătură directă de cauzalitate (aspect stabilit prin concluziile raportului medico-legal de necropsie nr. 344/A3/43 din 12 februarie 2009 al Serviciul de Medicină Legală Călăraşi).
Tribunalul a reţinut că fapta inculpatului D.I.R. care, pe fondul neînţelegerilor anterioare şi al consumului de alcool, l-a înjunghiat de două ori în zona inimii pe numitul B.M., provocându-i leziuni ce au provocat decesul acestuia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 174 C. pen.
La individualizarea pedepsei instanţa a avut în vedere gradul de pericol social concret deosebit al faptei, circumstanţele reale în care a fost comisă aceasta precum şi circumstanţele personale ale inculpatului care a acţionat cu discernământ diminuat, stare determinată de afecţiunile sale (retard mintal uşor cu tulburări de comportament), de lipsa de instruire şi educaţie după părăsirea şcolii speciale.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi inculpatul D.I.R.
Parchetul a criticat sentinţa ca netemeinică sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate inculpatului precum şi al greşitei reţineri a circumstanţelor atenuante în favoarea acestuia. S-a susţinut, în esenţă, că împrejurările reţinute de instanţa de fond - lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră şi discernământul diminuat al inculpatului - în raport de fapta comisă şi modalitatea de săvârşire nu pot avea relevanţa unor circumstanţe atenuante judiciare ci pot justifica doar aplicarea unei pedepse îndreptată spre minimul special prevăzut de lege.
S-a cerut admiterea apelului în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., desfiinţarea în parte a sentinţei şi, pe fond, prin înlăturarea circumstanţelor atenuante, aplicarea unei pedepse îndreptată spre limita minimă specială.
Prin apelul său inculpatul a invocat greşita individualizare a pedepsei, considerând-o excesiv de aspră. În consecinţă, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei şi, pe fond, reducerea cuantumului pedepsei aplicate având în vedere atitudinea sinceră şi cooperantă cu organele de urmărire penală precum şi în cursul judecăţii.
Prin Decizia penală nr. 227/A din 3 noiembrie 2009 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul procurorului şi a respins apelul declarat de inculpat.
A desfiinţat în parte sentinţa, a înlăturat circumstanţele atenuante şi, rejudecând, în baza art. 174 C. pen. l-a condamnat pe inculpat la 10 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a declarat recurs inculpatul.
Prin motivele de recurs a susţinut că în mod injust instanţa de apel a majorat pedeapsa în loc să o reducă aşa cum era normal, deoarece a dat dovadă de sinceritate, a cooperat cu organele de urmărire penală şi la momentul săvârşirii faptei avea discernământul diminuat. A cerut ca ţinând seama de cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. pedeapsa să fie redusă.
Recursul nu este fondat.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că în mod corect instanţa de control judiciar a înlăturat circumstanţele atenuante şi a majorat pedeapsa la 10 ani.
Astfel, inculpatul după săvârşirea faptei, dând dovadă de dezinteres total faţă de urmările faptei şi de viaţa victimei, a plecat din imobil şi a aruncat cuţitul, apoi a revenit şi a şters urmele infracţiunii. În continuare inculpatul a mers acasă la nepotul victimei şi s-a culcat fără să-i spună măcar că unchiul său a decedat.
Inculpatul nu a anunţat organele de poliţie, iar faptul că după ce a fost denunţat, la sosirea organelor de poliţie a recunoscut fapta nu este de natură a justifica aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de art. 174 C. pen.
În acelaşi timp s-a avut în vedere că inculpatul este tânăr, prezintă un retard mintal uşor cu tulburări de comportament şi are discernământul diminuat, astfel că prin stabilirea unei pedepse la limita inferioară prevăzută de art. 174 C. pen. s-a făcut o justă individualizare, pedeapsa fiind în măsură să realizeze atât prevenţia specială cât şi pe cea generală.
Aşa fiind, cum nu se constată alte cauze care să conducă la casarea hotărârii, Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. c) C. proc. pen. să respingă recursul ca nefondat.
În temeiul art. 38517 alin. (3) raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. se va deduce arestul preventiv executat, la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I.R. împotriva deciziei penale nr. 227/A din 3 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 9 februarie 2009 la 23 martie 2010.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 23 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1029/2010. Penal. Cerere de liberare... | ICCJ. Decizia nr. 1127/2010. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
