ICCJ. Decizia nr. 1238/2010. Penal -
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
- SECŢIA PENALĂ -
Decizia nr. 1238/2010
Dosar nr.985/57/200.
Şedinţa publică din 30 martie 2010
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 102 din 22 septembrie 2009, Curtea de Apel Alba-Iulia, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul D.M.G., împotriva rezoluţiei nr. 544/P/2009 din 14 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, menţinută prin rezoluţia nr. 663/II//2/2009 din 04 august 2009 a procurorului general al aceluiaşi parchet.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa, verificând rezoluţia procurorului, a constatat că petentul, în luna octombrie 2007, a fost implicat într-un incident, astfel că în luna aprilie 2008, el sa constituit parte vătămată în dosarul nr. 187/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Totodată, în dosarul nr. 272/P/2008 al aceluiaşi organ judiciar, D.M.G. a avut calitatea procesuală de inculpat, instrumentarea ambelor dosare penale menţionate fiind realizată de B.I., procuror criminalist.
La 03 septembrie 2009, prin rechizitoriu, C.S. şi C.D. au fost trimişi în judecată pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod şi pentru infracţiunea de distrugere prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen. (parte vătămată D.M.G.).
În dosarul nr. 272/P/2008, a fost cercetat şi trimis în judecată D.M.G. pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen., raportat la art. 176 alin. (1), cu aplicarea art. 75 lit. a) din acelaşi cod, ca situaţia de fapt reţinându-se că din dorinţa de a se răzbuna pentru ceea ce i se întâmplase în octombrie 2007, la data de 17 aprilie 2008, el, împreună cu alte persoane, s-a deplasat la stâna lui B.I.I., l-a lovit pe acesta cu furca, lopata şi o bâtă şi după ce a constatat că a decedat, l-a îngropat într-un morman de gunoi.
Tribunalul Sibiu, prin sentinţa penală nr. 41 din 18 martie 2009, l-a condamnat pe inculpatul D.M.G., la 22 de ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, cauza, ulterior fiind în apel pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia.
Plângerea în care s-a susţinut că procurorul criminalist, efectuând actele de urmărire penală, ar fi săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), corect a fost respinsă ca nefondată, neexistând vreun indiciu că în cauzele instrumentate nu s-ar fi respectat cadrul procesual sau că s-ar fi comis acte de părtinire a vreunei părţi.
În altă ordine de idei, actul de inculpare emis de procuror, legal, este supus controlului judecătoresc în fond, în apel ori în recurs.
Împotriva sentinţei, petentul, în termenul legal a declarat recurs, el susţinând că procurorul B.I. a abuzat în a-l inculpa sau în a nu stabili corect situaţia de fapt din dosarul nr. 272/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Recursul nu este fondat.
Actele premergătoare, efectuându-se conform art. 224 C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, sunt limitate la îndeplinirea scopului lor, acela de a completa informaţiile organului de urmărire penală pentru a le aduce la nivelul unor constatări care să determine urmărirea penală, de a verifica informaţiile obţinute, confirmând sau infirmând concordanţa acestora cu realităţile faptice ale cauzei şi, după caz, de a fundamenta convingerea organului de urmărire penală referitoare la soluţia de neurmărire penală, potrivit art. 228 din acelaşi cod.
În raport cu actele şi lucrările dosarului, se constată că rezoluţia nr. 544/P/2009 din 14 iulie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia este legală şi temeinică.
Infracţiunea de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constă în fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta exercită o vătămare intereselor legale ale persoanei.
Deci, pentru existenţa infracţiunii - este necesar ca funcţionarul public să-şi exercite abuziv atribuţiile de serviciu, fie printr-o inacţiune - neîndeplinirea unui act, fir printr-o acţiune - îndeplinire defectuoasă, care să vatăme interesele persoanei la care se referea acel act.
În cauză, magistratul procuror a instrumentat dosarele penale în faza urmăririi penale, fază încheiată cu întocmirea rechizitoriilor, acestea urmând a fi examinate de la cercetarea judecătorească, intimatul procuror criminalist nemanifestând o atitudine părtinitoare faţă de vreuna din părţi.
Referitor susţinerii recurentului petent că victima ar fi trăit dacă era spitalizată mai repede, nu poate constituit decât o apărare în cauza pentru care el a fost trimis în judecată.
Ca atare, având în vedere că în cauză lipsesc indiciile ce ar presupune că intimatul a abuzat în realizarea atribuţiilor sale de serviciu, corect s-a adoptat soluţia de neîncepere a urmăririi penale întemeiată pe dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Ca atare, şi sentinţa primei instanţe fiind legală şi temeinică în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul va fi respins ca nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) din acelaşi cod, recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.M.G. împotriva sentinţei penale nr. 102 din 22 septembrie 2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petent să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 30 martie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1234/2010. Penal - | ICCJ. Decizia nr. 1541/2010. Penal → |
|---|
